Recenzie – Neverland de Radu Găvan

27215745Descriere:Premiul I la Festivalul Alexandru Macedonski 2016.

„În această lume rece, demnitatea este acel ceva pe care îl poţi păstra doar atunci când nu mai ai nimic de pierdut.”

Un bărbat bântuit de amintiri se chinuie să îşi crească de unul singur fetiţa. În mijlocul întunericului, un băiat încearcă să supraviețuiască. Neverland este o poveste despre fragilitatea lumii în care trăim, o poveste despre un zâmbet de copil reflectat în ochii tatălui său.

După Exorcizat, roman distins cu premiul Mircea Ciobanu pentru debut, Radu Găvan revine cu Neverland, o poveste cutremurătoare despre relația dintre un tată și fiica sa.

„Scrisul lui Radu Găvan îmbină descrierea amănunțită, de tip realist, și temele folclorice, de factură fantastică, autorul fiind în mod evident preocupat atât de credibilitatea poveștii, cât și de latura lirică a discursului, ceea ce și duce la un joc al registrelor narative.” – Doina Ruști

Recenzie: Radu Găvan este printre puținii autori pe care îi voi citi mereu, cu entuziasm, indiferent de ce romane vor publica. Cel puțin la concluzia asta am ajuns, după ce am citit cele două cărți ale sale. Îmi place acest autor. În cazul cărții Exorcizat, m-a surprins, destul de mult, realismul pe care îl folosea, ușurința cuvintelor, felul în care curgeau. Nimic exagerat, nimic nelalocul lui. Am văzut talent. Când am auzit de subiectul cărții Neverland, mi-am zis: „Trebuie să citesc cartea asta”.

„Mai târziu am realizat că acele cărți erau aidoma oamenilor – cu unii pur și simplu nu te potrivești, nu poți avea vreo relație. De niciun fel, trebuie doar să le dai drumul, spre binele ambelor părți. Când unul nu are de învățat ceva de la celălalt, orice apropiere este sortită eșecului.”

De această dată, am impresia că autorul s-a concentrat mai mult pe latura psihologică a romanului. Am anticipat destul de bine încărcătura emoțională de care voi avea parte. Deși îți doreai să fie doar ficțiune, știai că genul acesta de lucruri sunt reale în lumea ta. Că există un Anton, fără soție, rămas cu un copil, de care trebuie să aibă grijă, chiar dacă are bani puțini și un apartament mic, neîncăpător, mizerabil. Că există un Anton, profesor, care are un salariu de nimic și abia trăiește după o lună pe alta. Că există un Anton, care ar fi în stare de orice pentru a câștiga mai mulți bani, să aibă o viață mai bună, fără nici un fel de griji.

large50

Asta este cutremurător în roman: știi că e o poveste, dar, în același timp, știi că sunt prezentate problemele reale ale oamenilor. Pe lângă Anton, mai sunt și alte personaje, la fel de realiste. Alt exemplu este Porcu, tipul care s-a îmbogățit peste noapte, nimeni nu știe de unde are toți acei bani sau ce face pentru ei, dar toți știu că ar trebui să se teamă de o persoană de genul.

De asemenea, aflăm și povestea tristă a unui băiețel, abuzat de tată, cu o mamă mult prea lașă, pentru a lua vreo măsură. Lașitatea ei dă oarecum în indiferență, iar asta îl face pe copil să plece, fără nici o urmă de regret. La un moment dat, cele două fire se împletesc, iar sfârșitul este extrem de justificat, din partea ambelor personaje. Mi s-a părut a fi potrivit pentru o astfel de poveste, cu toate că sunt curiozitate să aflu ce s-a întâmplat după aceea.

„Pe când mă gândesc la părinții mei, figurile lor sunt fum și se destramă, dar zidul dintre mine și ei rămâne viu și pulsează mai dureros ca oricând. Oamenii reci nu ar trebui să aibă copii.”

Au fost momente în care l-am admirat pe Anton, altele în care l-am înțeles, iar altele, în care l-am judecat aspru pentru acțiunile și faptele sale. Încă de la început, ni se spune că și-a înșelat soția, i-a mărturisit atunci când n-a mai putut să țină în el, iar, a doua zi, ea a murit într-un accident. Pe parcursul întregii cărți, el rămâne cu această greutate în spate. Vina pe care o simte îi amplifică dorința de a-i oferi fetiței lui, Letiției, tot ce e mai bun.

„Când ne-am cunoscut, eu aveam douăzeci și unu de ani, iar ea nouăsprezece.

Aveam douăzeci și cinci de ani când ne-am căsătorit, douăzeci și opt când s-a născut Letiția, treizeci și doi când am înșelat-o cu altă femeie și tot treizeci și doi când ea a murit.

Acum am treizeci și trei.”

Ceea ce știu clar este că Neverland m-a dezarmat total. Mi se pare incredibil cum autorul a putut să aducă împreună violența și fragilitatea vieții, să le contopească atât de bine și să iasă o poveste frumoasă, dar extrem de tristă. Se vede o evoluție de la primul său roman și sunt foarte curioasă cu ce va veni, în continuare, Radu Găvan. 🙂

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru această carte!

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Recenzie – Neverland de Radu Găvan&8221;

  1. Vaii, am tot văzut recenzii pentru cartea asta (cred că toate pozitive) și sunt tare curioasă de ea. Ce-i drept, și coperta și titlul mă atrag, dar și subiectul, care mi se pare foarte sensibil și care pare fix pe gustul meu.
    Mulțumim pentru recenzie și lecturi frumoase! >:D<

  2. Pingback: Jessie's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s