Recenzie – Mara Dyer. Începutul de Michelle Hodkin

mara-dyer-inceputul_1_fullsize

Descriere: Mara se trezeste intr-o buna zi la spital, fara sa stie de ce se afla acolo si ce anume i s-a intamplat. Amintirile ii revin treptat si dureros, stie ca a avut un accident ingrozitor, in care prietenii ei au murit, dar ea a scapat aproape fara nicio zgarietura. Desi familia ei hotaraste sa inceapa o viata noua in Florida, amintirile o asalteaza pe Mara, provocandu-i episoade psihotice. In acest amestec straniu de nebunie si realitate, Noah, cel mai frumos baiat pe care l-a vazut vreodata, pare sa se fi indragostit de ea. Cat din aventurile Marei Dyer sunt vis si cat sunt adevar? E doar o adolescenta care sufera de sindrom post-traumatic sau exista ceva mai misterios in spatele inchipuirilor ei?

Recenzie: După ce am terminat această carte, sunt mai mult confuză decât încântată. Știam că este o carte destul de populară în afară, deși la noi nu pare că a prins prea mult, așa că mi-am zis că poate fi o surpriză plăcută pentru mine. Când zic că e foarte populară în afară, nu glumesc. O vedeam peste tot, lumea era în extaz, toți o citeau, iar coperta asta genială parcă era un plus, căruia n-aveai cum să-i reziști. Cu toate că este o lectură ușoară, am regăsit în ea destul de multă acțiune și mister, în încercarea Marei de a descoperi ce s-a întâmplat cu prietenii ei. De la început până la ultimul sfert din ea, chiar credeam că voi fi total mulțumită sau chiar va ajunge printre preferatele mele. Însă, pe parcursul ultimei părți, entuziasmul meu a scăzut foarte încet.

large-29

După ce prietenii ei mor într-un accident, Mara și familia ei se mută în Miami. Această schimbare se presupune că ar trebui să-i ofere Marei un nou început, să o facă să lase în urmă fantomele trecutului, dar la scurt timp ea realizează că, deși și-a schimbat locația, mintea ei continua să fie concentrată pe ceea ce se întâmplase. De aici, toți trag concluzia că ea suferă de un șoc post-traumatic și are nevoie de ajutor. Ajutorul  vine sub forma lui Noah Shaw, tipul extrem de sexy, cu păr ciufulit, zâmbet cuceritor, ochi strălucitori, haine puse neglijent, la care se adaugă, desigur, uimitorul accent britanic. Se miră cineva că este atracția întregii școli, în special al părții de sex feminin?

large-28

Dacă am apreciat un lucru la această carte, acela ar fi că povestea de dragoste nu joacă un rol extrem de important, ci accentul se pune mai mult pe încercarea Marei de a afla ce se întâmplă cu ea și cum au sfârșit cu adevărat prietenii săi. Mi-a plăcut extrem de mult această parte, cum ea se simțea bântuită, cum mintea îi juca feste, cum moarte parcă se tot ținea după ea. Cred că această doză de horror a fost cea care m-a făcut să-mi placă întreaga poveste, la care se adaugă și curiozitatea mea de a afla adevărul, alături de personajul principal.

„Eşti fata care, la prima discuţie cu mine, m-a numit nemernic. Fata care a încercat să-şi plătească prânzul, chiar şi după ce a aflat că am mai mulţi bani decât Dumnezeu. Fata care şi-a riscat pielea ca să salveze o caţeluşă ce trăgea să moară, care îmi dă dureri de inimă și când e îmbrăcată în mătase verde, și în jeanși zdrenţuiţi. Eşti fata pe care o… Eşti fata mea!”

Personajele au primit nota de trecere din partea mea. Nici Mara, dar nici Noah, nu sunt personaje extraordinar de complexe sau diferite cu mult de majoritatea protagoniștilor din cărțile fantasy, doar că nu au fost nesuferite și nu m-au făcut să le consider insuportabile. Să zicem că au fost ok și atât. Totuși, autoarea a câștigat prin realismul lor. Au existat cărți în care, atunci când intervenea paranormalul în viețile unor tineri obișnuiți, aceștia acceptau imediat ideea și treceau peste, lipsiți de neîncredere, de frică sau de orice fel de reacție, în afară de acceptare. Ei bine, în cartea de față, reacțiile au fost reale, exact așa cum ar reacționa un adolescent normal: încearcă să găsească explicații raționale, să descopere antidotul, să se exteriorizeze, pentru că nu înțelege ce se întâmplă. Nici celelalte personaje n-au fost mai prejos. Daniel, fratele mai mare protector, care are grijă de Mara, dar, totodată, îi ia apărarea în fața părinților, mi-a fost foarte simpatic. Părinții Marei, tatăl mai mereu ocupat cu munca și mama super-protectoare, îngrijorată de starea Marei, părinții lui Noah, care au o poveste aparte și destul de interesantă, colegii de la școală, atât primul prieten al Marei, Jamie, cât și persoanele răutăcioase… toți, de la un capăt la altul, dau dovadă de un realism incredibil.

large-30

Și acum începem cu lucrurile mai puțin roz, doar v-am spus că au fost unele lucruri care m-au sâcâit. Prima obiecție: în niciun caz nu ne îndrăgostim de un tip draguț, cuminte și simpatic, ci de tipul despre care toată lumea zice că se folosește de fete și în privința căruia suntem avertizate că s-ar putea să sfârșim precum celelalte! Eh, un mic clișeu se iartă și poate fi trecut cu vederea. A doua obiecție: Când ne dispare fratele mai mic, logic ar fi să le spunem părinților, nu să plecăm în plină noapte cu un tip pe care îl cunoaștem de câteva săptămâni, să ne aruncăm într-o apă plină cu crocodili, pornind într-o misiune sinucigașă. Să zicem că suntem adolescenți și mai avem scăpări. A treia obiecție: sfârșitul mi-a lăsat un gust amar. A fost neașteptat, ceea ce e bine, dar m-a lăsat și extrem de confuză și debusolată. S-a întâmplat prea repede, nu prea avea legătură cu restul cărții și parcă a venit de nicăieri. Tot am impresia că ceva nu s-a potrivit. Iar ultima pagină e BOOM-ul de care a avut nevoie autoarea, pentru a-și convinge cititorii să continuie seria.

large-31

Cât despre mine, cred că voi citi cândva și următoarele volume. Nu datorită sfârșitului, ci doar în speranța că în cel de-al doilea volum voi regăsi ceea ce mi-a plăcut în primul. Dacă subiectul v-a stârnit oarecum interesul, eu zic că merită să citiți cartea. Cu toate că am avut lucruri de comentat, i-am acordat 4 din 5 stele, deci mi-a plăcut îndeajuns de mult.

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

 

Anunțuri

Recenzie – Miasma de Flavius Ardelean

29250441Descriere: Lumea nu e ceea ce pare a fi. Până și ne’Lumea se teme de ea. La unsprezece secole de la dispariția sfântului Taush, într-o lume în care începuturile sunt deja mituri, în fosta cetate Mandragora, un preot găsește pe treptele bisericii din cartierul Primi un ars misterios pe care îl adoptă și-l îngrijește ca pe propriul fiu, scăpându-l astfel de la moarte. Câteva luni mai târziu, adolescentele cetății cad într-un somn adânc din care nu se mai trezesc. Medicul Algor Kunrath și farmacistul Alambiq, preotul Sarban și povestitorul Alecu Deleanu, inocenta Lili Bunte și ucenicul Bruno Krabal, Hâdul platformelor, Omul cu cap de cal și cohorta sa de oameni-șobolani, Jumătat’ de Om cu ai săi cerșetori din Burta Vacii – oameni și ne’Oameni prinși în luptă în ultimele zile ale cetății Alraunei.

Tratat de rezistența materialelor de Flavius Ardelean este o nouă poveste tulburătoare izvorâtă din mintea unuia dintre cei mai fascinanți scriitori ai fantasticii românești, autorul romanelor Îmblânzitorul apelor și Scârba sfântului cu sfoară roșie și al povestirilor macabre din volumele Acluofobia și Bizaroproze.

Recenzie: Încă de când am citit Scârba sfântului cu sfoară roșie, mi-am dat seama că Flavius Ardelean are un stil aparte și nu oricine se poate acomoda cu el. Cea dintâi mi s-a părut o carte mult mai ușoară comparativ cu aceasta, probabil datorită numărului mai mic de cuvinte sau imaginilor care se regăseau la câteva pagini. Miasma este un roman destul de greu de digerat, dacă n-ai o anumită stare. Nu mi se pare genul de carte pe care o citești într-o zi de plajă, nu e genul pe care o poți citi superficial, ci trebuie să-i acorzi o anumită atenție, să înțelegi ce citești.

„Alecu Deleanu pășea deja însetat și ostenit prin câmpiile uscate ale spiritului său, mereu însetat, dar nu de apă, mereu ostenit, dar nu de viață, ci de altceva, dar ce era acel altceva, nu știa, iar asta îl întrista cel mai tare în pustietatea sufletului său.”

În această carte se reia tema din basm: lupta dintre bine și rău, Lume și ne’Lume. Acum aflăm mai multe despre cele două tabere, avem ocazia să vedem o mai mare parte din ne’Lume, cum a fost creată, de la ce anume a pornit totul și care e scopul celor două. Mi se pare că totul a fost o metaforă a realității. Nu știu cât de bine am făcut eu analogia cu lumea noastră, dar anumite lucruri se potrivesc și îmi place ideea de a transpune realitatea într-o poveste.

large7

Încă din titlul, „Miasma”, mi-am dat seama că o să dau peste ceva care mă va surprinde. Dacă în mod obișnuit acest substantiv mă ducea cu gândul la primăvară și la flori, de această dată, știind stilul autorului, mi-a dat mai mult senzația unui miros puternic, înăbușitor, de care n-ai cum să scapi și care are o anumită greutate, ca și cum ți-ar apăsa constant pe umeri, pentru a te pune la pământ. Cartea în sine este alcătuită din Prolog, patru capitole (Nigredo, Albedo, Citrinitas, Rubedo) și Epilog. În fiecare capitol este prezentată aceeași poveste, dar din perspectiva altor personaje. Ciudat mi s-a părut faptul că aveam impresia că mă întorc în timp și poate, de această dată, voi avea parte de al sfârșit. Din păcate n-a fost adevărat, sfârșitul e la fel, doar unghiul din care este privit e diferit.

„Zilele treceau și Sarban încerca să afle ceva, să smulgă cât putea de la oricine despre moartea lui Bog, dar nimeni nu știa nimic, nimeni nu văzuse nimic, doar Nimicul văzuse tot, dar cum să-l întrebi? Și așa i-a dat numele ucigașului de atunci: Nimicul, că avea nevoie de un nume ca să-l prindă. Nimicul îi ucisese fiul și, odată cu el, îi omorâse și tot ce mai avea în el.

— Pentru că poți muri înainte de moarte, îi spuse lui Ignaț.”

Peste cetatea Alrauna se lasă tristețea atunci când fetele cetății au început să cadă, una câte una, într-un somn adânc din care nimic nu le poate trezi. Unii spun că-i blestem, alții că o simplă boală contagioasă, dar nimeni nu poate da un verdict sigur, la fel cum nimeni nu poate veni cu un tratament.

large (59)

Personajele sunt destul de numeroase și au legături unele cu altele, e ca și cum ar fi o chemă foarte mare. Despre fiecare în parte aflăm câte ceva și fiecare joacă un rol în toată povestea. Singura mea dezamăgire este că n-am aflat mai multe despre Ignaț, puteam să jur că el/ea este cheia întregii povești.

„Pentru că, nu-i așa?, focul, spre deosebire de om, e același peste tot și în toate timpurile, ba chiar în același timp. Omul, atunci când e, e mereu altul în fiecare loc și niciodată în același timp.” 

Această lucrare a lui Flavius mi s-a părut mult mai dură în cuvinte și în scene. Nu m-a deranjat, însă pentru unii cred că va fi prea mult, deci n-o recomand celor sensibili. Pentru toți ceilalți, mi se pare o carte intrigantă. Atunci când o citești, ieși din tiparele cărților obișnuite și faci cunoștință cu un stil original. Eu una am devenit curioasă cu privire la primele sale cărți.

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru această carte!

Recenzie – Scârba sfântului cu sfoară roșie (Miasma #1) de Flavius Ardelean

Coperta1_Scarba-sfantului-cu-sfoara-rosie_Flavius-ArdeleanDescriere: Micul Taush pare un simplu băiat din cetatea Gaisterștat, până când, într-o zi, începe să toarcă un șnur roșu din buric. Dus în ucenicie la Moșu Tace, Taush ia parte la tainele Lumii și ale ne’Lumii și învață ce înseamnă prietenia alături de Danko Ferus și Bartholomeus și cunoaște iubirea la sânul Katherinei. Dar, când un bâlci ucigaș de dincolo de Lume distruge tot ce are Taush mai de preț, ucenicul alege să plece întovărășit de prietenii săi să caute răul și să-l alunge din Lume. În această ciudată aventură, prima parte a seriei “Miasma”, Flavius Ardelean, autorul romanului “Îmblânzitorul apelor” și al volumelor de povestiri “Acluofobia” și “Bizaroproze”, ne face cunoștință cu personaje bizare ale Lumii și ale ne’Lumii și ne poartă prin locuri nemaivăzute, într-un basm straniu despre om și ce se află dincolo de el.

Recenzie: Inițial, nu eram prea sigură pe faptul că voi scrie o recenzie acestei cărți. Nu e vorba că nu mi-a plăcut, deoarece am fost foarte mulțumită de ce am descoperit, doar că mi-a adus foarte mult aminte de basmele pe care le citeam pe vremuri, de cum obișnuiam să citesc și să iau totul ca atare, exact cum mi-a fost prezentat, fără să-mi închipui că ceva nu-i ok sau ar trebui schimbată nu știu ce scenă. Însă, m-am gândit că s-ar putea să regret mai târziu, cum s-a întâmplat cu alte cărți, că am lăsat totul baltă și n-am vorbit așa cum se cuvine de ea.

V-am spus că mi-a adus aminte de un basm. Ei bine, chiar este un basm. Nu unul din acela frumos, cu prinți și prințese, castele, baluri și veșnicul „Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…”, ci unul diferit, original, povestit într-un stil aparte. Acesta a fost lucrul care m-a atras cel mai mult la carte: stilul autorului. Mi s-a părut unic. Cuvintele, chiar dacă unele nu sunt dintre cele mai frumoase, se îmbinau atât de bine. Fiecare propoziție avea un anumit rol, pentru a forma textul final. Nimic nu era în plus, nimic nu era în minus.

13566224_1121818464557970_579897590_nBartholomeus Pumn-de-Oase îi povestește partenerului său de drum despre viața sfântul Taush: de momentul în care s-a născut, de copilărie, de ucenicia sa la moș Tace, de minunile și de luptele pe care le-a dus acesta. Nu are rost să vorbesc despre acțiune. Se petrec mult prea multe lucruri în această carte, încât abia poți să ții pasul. Viața sfântului Taush nu este deloc una liniștită, lipsită de evenimente.

Pe alocuri am avut parte și de genul horror, dar nu din cel original. Acesta era acoperit mai mult de macabru. Genul acela de grotesc, care-ți poate face stomacul să se întoarcă pe dos. Culmea e că mi-a plăcut. Nu sunt eu prea puternică atunci când vine vorba de astfel de lucruri, dar în acest caz am rezistat cu stoicism, deoarece aceste secvențe nu sunt făcute să te înspăimânte, ci mai mult să te intrige, să vrei să afli  mai mult. Am admirat felul în care sunt făcute descrierile, te ajută să vizualizezi totul. În plus, avem parte și de câteva desene pe care le-am găsit interesante, vin în completarea a ceea ce îți imaginezi tu.

Singura dezamăgire, dacă pot să o numesc așa, este că n-am aflat mai multe lucruri despre ne’Lume. Îmi doream să știu mai multe despre ea, să văd cum este răul din acestă carte, să fie totul mai aprofundat, dar, făcând parte dintr-o serie, sunt destul de sigură că voi ajunge să fiu mulțumită și din acest punct de vedere, până la sfârșit.

Cartea cred că e potrivită pentru cei ce s-au săturat de lecturile obișnuite și vor să aibă parte de ceva diferit. Un basm inedit, încadrat de un stil aparte.
13578550_1121818494557967_456157498_n13553355_1121818447891305_2072494783_n

Recenzie – Urzeala Tronurilor de George R.R Martin

Urzeala tronurilor vol 1+2 ed2013 - George RR Martin                          629302

Descriere: Într-un ţinut în care verile pot dura ani în şir şi iernile o viaţă, primejdia se arată la orizont. Vine iarna şi pe plaiurile îngheţate de la nord de Winterfell forţe întunecate şi stranii îşi adună puterile în spatele Zidului ce protejează întregul regat Westeros. În mijlocul conflictului se află familia Stark de Winterfell, oameni la fel de aspri şi neîndurători ca pământul pe care îl stăpânesc. Un tărâm al extremelor, de la fortăreţele de piatră ale iernii la castelele belşugului şi ale verii, în care lorzi şi prinţese, soldaţi şi vrăjitori, asasini şi bastarzi iubesc, se luptă şi uneltesc pentru a supravieţui. Între intrigi şi comploturi, tragedie şi trădare, victorie şi teroare, soarta familiei Stark, a aliaţilor ei şi a inamicilor atârnă de un fir de păr, în timp ce toţi încearcă să câştige cel mai periculos joc dintre toate: urzeala tronurilor.

„Romanul care marchează fără doar şi poate începutul detronării lui Tolkien: Urzeala tronurilor.“ – Newsweek

„Martin atinge un vârf absolut din punctul de vedere al tehnicii narative şi al scenelor de acţiune. Scriitura, imaginaţia, impactul emoţional şi extraordinara construcţie a universului său presupun o nouă definire a genului fantasy.“ – Booklist

Recenzie: Game o thrones este unul dintre cele mai urmărite seriale, ocupând primele locuri într-o mulțime de topuri, deci, e aproape imposibil să n-o fi auzit despre el *sau să nu luați spoilere, în cazul meu*. Am vrut să mă apuc de seria Cântec de Gheață și Foc de ceva vreme, dar, să recunoaștem, e o serie  destul de intimidantă, cu numărul acela imens de pagini, grosimea cărților și poveste, care mi se părea destul de întortochiată, mi-am zis că e mai bine să mai aștept. Însă, când s-a terminat sezonul 5 * dacă nu mă înșel* din serial, internetul a explodat, în special facebook-ul. Moarte unuia dintre personaje a fost atât de devastatoare, încât fanii mai aveau puțin și se duceau la biserică să aprindă o lumânare. Acela a fost momentul în care m-am decis să mă apuc de primul volum. Da, am început să citesc mai mult din frustrare. Adică ce, eu de ce să nu sufăr alături de restul?

“… a mind needs books as a sword needs a whetstone, if it is to keep its edge.”
― George R.R. Martin, A Game of Thrones

Dacă aș începe să vă povestesc despre acțiune și personaje, probabil n-aș mai termina până mâine, deoarece ambele sunt din plin. Interesant este că n-am găsit nimic care să indice timpul în care se petrec lucrurile și țin să cred că am fost destul de atentă. Adică, acțiunea ar putea fi situată cu ani în urmă, sau într-un viitor îndepărtat, sau, de ce nu, în zilele noastre, într-un univers paralel. Cert este că ai impresia că totul este adevărat, că acea lume chiar ar putea exista, că personajele ar fi reale și acest lucru se datorează atenției pe care autorul a acordat-o fiecărui detaliu. Astfel de carte nu poate fi scrisă în repezeală, în 2-3 luni.

large (9)

Ei bine, dacă scrierea cărții a necesitat atât de multă atenție, la fel necesită și citirea. Consider că trebuie să ai o anumită stare atunci când te apuci de ea, altfel riști să cazi într-un reading slump de zile mare. Începutul este destul de greu, așa că în primele 100-200 de pagini nu faci decât să încerci să te acomodezi cu stilul cărții, să te prinzi ce se întâmplă și cum stau lucrurile în acea lume. Odată ce înțelegi toate aceste lucruri, lectura va curge de la sine. Eu una am simțit totuși că vreau să fac o pauză între cele două părți ale primului volum și m-am apucat de o carte mai ușoară. Cred că am făcut un lucru bun, deoarece eram într-o perioadă aglomerată și ar fi fost posibil să mi se pară un chin să termin o astfel de carte.

“Never forget what you are, for surely the world will not. Make it your strength. Then it can never be your weakness. Armour yourself in it, and it will never be used to hurt you.”
― George R.R. Martin, A Game of Thrones

Mi-a plăcut faptul că nu există un singur personaj principal, iar naratorul se schimbă la fiecare capitol. Acum nu vă imaginați că veți citi povestea din perspectiva femeii care dă cu mătura. :)) Naratorii sunt în număr de 8. Acest lucru ajută mult la dinamica acțiunii: treci la X-ulescu vezi pe cine mai omoară, după te duci la Y și vezi dacă a scăpat din belele, după care Z îți zice ce se mai întâmplă la castel. Nu ai timp să te plictisești!

large

Numărul mare de personaje duce la un număr mare de morți, iar în timpul lecturii am înțeles de ce ziceau toți că lui Martin nu-i e frică să-și omoare personajele, chiar și pe cele  principale. Aici nu se aplică regula „personajul bun oricum îl bate pe cel rău și câștigă, n-are cum să moară”, iar, când am realizat asta, eram deja prea șocată. Să nu mai spun că după aveam impresia că va ajunge să moară fiecare personaj principal.

Probabil v-ați dat deja seama că mi-a plăcut și recomand. Eu aștept momentul potrivit pentru următorul volum. 🙂

Recenzie – Circul nopții de Erin Morgenstern

circul-noptii_1_fullsizeDescriere:  Circul Noptii prezinta o poveste seducatoare, plina de aventura, magie si poezie, o poveste de dragoste magica pentru cititorii de toate varstele, aparuta la editura Corint. Tanara scriitoare Erin Morgenstern urmareste periplul aventuros al unui circ fermecat.

Sub cupola corturilor nocturne, in dungi albe si negre, te asteapta o experienta cu totul unica, o sarbatoare a simturilor – poti sa te pierzi intr-un labirint de nori, sa ratacesti prin meandrele unei gradini luxuriante construite din gheata, sa privesti uimit la contorsionista tatuata care se strecoara intr-o minuscula cutie de sticla si sa te imbeti cu miresmele de caramel si scortisoara ce adie ametitor prin aer. Insa, in spatele norilor de fum si al oglinzilor, se deruleaza o competitie crancena – un duel intre doi tineri magicieni, Celia si Marco – antrenati inca din copilarie sa concureze intr-un „joc“ implacabil de catre maestrii lor misteriosi. Necunoscuta celor doi, aceasta este insa o confruntare din care doar unul dintre ei va reusi sa iasa invingator, iar circul este scena pe care se desfasoara o batalie cumplita a imaginatiei si vointei.

Dar cand o dragoste profunda, pasionata si magica se infiripa intre cei doi protagonisti, batranii lor maestri trebuie sa intervina, iar consecintele vor fi periculoase pentru toti cei implicati.

Recenzie: Mă învârteam de ceva vreme în jurul acestei cărți, adică mi-o dorea, dar mi-era teamă să nu am parte de o dezamăgire de proporții. În jurul meu erau prea mulți cititori care o iubeau, era ceva ciudat, recenziile și părerile fiind în cea mai mare parte pozitive. Nici nu cred că am văzut pe cineva spunând un lucru rău despre ea.

Circul Nopții avea mari șanse să ajungă una din cărțile mele preferate, iar, dacă privesc obiectiv, nu am absolut nimic de reproșat. Stilul autorului este impecabil și diferit de ceea ce găsești în restul cărților, în acest sens mi-a adus aminte de Markus Zusak. Nu că ar avea  ceva asemănător în stilul de scris, doar că ambii au ceva special și au ceva ce te face să le divinizezi felul în care unesc ei cuvinte simple, iar tu te simți de parcă ai citi cea mai aleasă poezie sau ai asculta o melodie care-ți face pielea de găină. E de parcă ai mânca Nutella! Atât de mult te unge pe suflet.

large54Povestea este, de asemenea, complexă. Noțiunea de circ a fost dusă la un cu totul alt nivel. Nu e vorba de un magician care-ți scoate un iepure din pălărie, de un clovn obosit care-ți face o sabie din baloane sau de niște animale care, din frică, îți execută o săritură. Tot ce se află în acest circ este artă. Competiția dintre cei doi nu este o luptă cu bețe dintre doi copilași, eu am privit totul ca pe un joc de șah. Fiecare își făcea mutarea și aștepta răspuns de la celălalt. Interesant este faptul că lupta nu aparține de drept celor doi, ci mentorilor lor. Tatăl Celiei, care crede că iluzionismul este ceva înnăscut și perfecționat cu timpul prin muncă și exercițiu, și mentorul lui Marco, Alexander, care crede că iluzionismul poate fi învățat prin studiu și citirea anumitor cărți. Lupta dintre ei ține de foarte mult timp, iar jucătorii, ca de fiecare dată, nu știu care anume e miza, cum se va termina și prin ce mod va fi desemnat câștigătorul.

Dar, după cum am spus mai sus, n-am putut să o numesc una din cărțile mele preferate, deoarece m-a prins într-o „perioadă proastă”, să zicem. M-am întins cu ea pe parcursul a câtorva luni și asta a știrbit din farmecul cărții. Nu pot să nu mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă o citeam într-un alt moment, însă cred că voi rămâne cu acest dacă.

Concluzia este că recomand cartea, deși pare destul de mare, sunt sigură că nu o să vă plictisească și competiția dintre cei doi vă va fascina cu totul.

Mulțumesc pentru această carte Librislibrărie online unde puteți găsi o mulțime de cărți online, iar transportul este gratuit.

 

Recenzie – Oceanul de la capătul aleii de Neil Gaiman

Descriere: Oceanul de la capătul aleii începe cu o sinucidere. Apoi, printr-un şir de întâmplări mai mult sau mai puţin obişnuite, ajungem în faţa unei ființe dintr-o altă lume, o întruchipare a răului, care pune stăpânire pe familia unui puști de șapte ani. În ajutorul familiei vin locatarele de la ferma Hempstock: cea mai în vârstă declară că-și amintește de Big Bang, cea mai tânără pretinde că iazul de la capătul aleii este un ocean.

Neil Gaiman ne spune, cu harul său de povestitor, o poveste despre fantasmele copilăriei, despre cea dintâi limbă, limba creației, în care orice ai rosti devine real, despre adulții care nu sunt adulți decât în aparenţă, despre eternitatea copilăriei.

Un roman pe care fanii autorului britanic l-au așteptat timp de opt ani.

Recenzie: Știu că de obicei încep cu părțile bune, dar astăzi voi strica puțin tradiția. Am fost oarecum dezamăgită de această carte, dar asta s-a întâmplat doar pentru că așteptările mele au fost prea mari. Credeam că voi avea parte de o poveste simplă la prima vedere, iar la o analiză mai amănunțită dau peste anumite înțelesuri ascunse. Povestea a fost simplă, partea aiurea a fost că n-a avut nici un înțeles ascuns. Și eu care puteam să jur că mă va da pe spate.

Eh, a fost în mare parte și vina mea. Trebuia să fac mai multe cercetări despre ea sau măcar să citesc o recenzie (ceea ce nu fac niciodată, mă bazez mai mult pe instinct atunci când aleg o carte :)) )

„Nu mi-e dor de copilărie, ci de felul în care îmi făceau plăcere lucrurile mărunte, chiar dacă lucrurile importante se prăbușeau.”

Personajul principal, ajuns la vârsta maturității, se întoarce în locul în care a copilărit câțiva ani. De-ndată ce ajunge aici, el începe să-și aducă aminte momente groaznice din acea perioadă: cum nu avea prieteni și se refugia mereu în cărți, cum chiriașul lor s-a sinucis, cum bona sa era un spirit venit din altă lume, iar vecinele erau un fel de vrăjitoare. Ce pot să zic, a avut o copilărie destul de interesantă.

     „Eram un copil normal, adică eram egoist și nu tocmai convins de existența lucrurilor din afara mea. Aveam siguranța incontestablă că eu eram ce mai importat aspect al creației. Nu era nimic mai important pentru mine decât eu însumi.”

Faza amuzantă e că, deși n-a fost ceea ce căutam, cartea chiar mi-a plăcut. Am parcurs-o foarte ușor în timpul unei singure zi (mă rog, în jur de 5 ore adunate), deci clar n-a fost genul de lectură chinuitoare la care n-ai nici cel mai mic chef să te întorci. Autorul reușește să-mpletească extrem de bine elementele realiste cu cele fantasy, iar trecerea de la una la alta se face destul de delicat. A venit cu idei destul de originale. Adică, un spirit s-a ascuns în talpa băiatului atunci când el călătorea cu prietena sa vrăjitoare. Și băiețelul a încercat să-l scoată cu penseta. Nu știu dacă să zic: „cât de tare ” sau „cât de scârbos”. Îmi e foarte clar că, dacă aveam în jur de 8-9-10 ani, anumite scene ar fi avut un rol principal în coșmarurile mele.

    „-Nimic nu e vreodată la fel, a spus ea, nicio secundă mai târziu, nici peste o sută de ani. Iar oamenii se schmbă la fel ca oceanele.”

Mai e ceva ce mi-a plăcut. Personajul negativ, spiritul sau Ursula (pe numele ei de bonă malefică ce terorizează copiii), a fost creat extrem de bine. Am văzut că mulți spus că e groaznică și că n-o suportă, dar cred că acesta a fost scopul: să te facă să o urăști atât de mult încât să nu-i suporți prezența.

Mi-ar fi plăcut ca autorul să lungească mai mult anumite momente și să ne ofere mai mult explicații. De exemplu, când băiatul se bagă într-o găleată cu apă și ajunge în „ocean”. Aș fi vrut mai multe detalii despre acest ocean care joacă un rol destul de important în poveste, cuvântul chiar face parte din titlu.

      „Am văzut lumea prin care pășeam de când m-am născut și am înțeles cât era de fragilă, că realitatea pe care o cunoșteam era un strat subțire de glazură pe un tort de aniversare uriaș și întunecat, colcăind de larve, coșmaruri și foame.”

Recomand cartea, deși e destul de ciudățică și diferită de ceea ce am citit până acum, consider că merită o șansă.

Recenzie – Regatul Umbrelor de Leigh Bardugo

2594_0cbcf97c

Descriere: Magnific. Epopeic. Irezistibil. Magic.

Falia Umbrei, un tinut invaluit in bezna, populat de monstri, distruge treptat Ravka, o natiune altadata mareata. Alina, o fata orfana, singuratica, descopera ca poseda o putere unica, ce o face sa patrunda in lumea elitei magice a regatului – Grisha. Ar putea ea sa destrame vraja demonica a Faliei Umbrei, eliberandu-si tara?

Intunecatul, o fiinta cu o putere de seductie teribila, este conducatorul Grishei. Daca isi va implini destinul, Alina va fi nevoita sa descopere cum sa se foloseasca de harul sau si cum sa reziste atractiei periculoase pe care o simte fata de temutul stapan. Insa in timp ce-si contempla viitorul naucitor, Alina nu-l poate uita pe Mal, cel mai bun prieten al sau din copilarie.

Recenzie: Mi-a luat ceva timp să-mi fac curaj să scriu această recenzie… Și nu pentru că ar fi una negativă, doamne ferește! Problema e că am iubit acestă carte și, când îmi place ceva foarte mult, reușesc cu greu să-mi găsesc cuvintele. Eh, să vedem ce iese.

large (1)

Regatul Umbrelor m-a făcut praf, fărâmițe, scrum, mai avea puțin și mă descompunea în atomi și molecule. Lucrul amuzant e că n-am avut nici cea mai mică așteptare de la această carte, ba chiar am stat 2 luni cu ea în bibliotecă până să o încep. Aveam un fel de frică în mine, nu voiam o carte Fantasy obișnuită, nu voiam o carte scrisă de mântuială, nu voiam să citesc ceva care să mă lase rece, nu-mi doream o carte de duzină. Cred că era ziua în care dorințele devin realitate. (De ce nu mi-am dorit mai multe cărți?)

Am crezut că voi citi ceva banal, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Atunci, ce fel de carte am citit?

Am citit o carte care are la bază unui clișeu: fata retrasă și fragilă descoperă că e specială. Da, deja vă văd oftând și zicând „Pfoai… m-am plictisit de schema asta!”. Stați calmi, acum vine partea bună: deși autoarea folosește acest clișeu, ea reușește cumva să desprindă frumosul și înfricoșătorul ținut Ravka din pagini și să-l transpună în jurul cititorului, să facă totul credibil. De această data, n-am simțit că eu intru în carte, am simțit că povestea cărții iese la suprafață. Am avut impresia că mă uit la înflorirea unui trandafir, la transformarea lui din boboc în floare, devenind tot mai mare și mai frumos cu fiecare pagină pe care o citeam.

Personajul preferat? Întunecatul. Nu sunt genul de fată care se dă în vânt după bad boy, de obicei mi se par penibili și îi iau în râs, dar acest personaj este chiar cireașa de pe tort (sau carte, ma rog). El este deștept, cu o atitudine dominatoare, știe să-și joace foarte bine fiecare carte, este un maestru al măștilor și are abilitatea de a controla foarte bine cuvintele, spune ce trebuie și când trebuie. Sunt curioasă cum ar arăta o caracterizare a acestui personaj, în genul celor pe care le învățăm la școală.

Regatul Umbrelor iese în fața celorlalte cărți Fantasy, demolează zidurile tiparelor obișnuite și dă naștere unei povești originale, surprinzătoare, nemaiîntâlnite până acum. Nimic nu e previzibil, n-ai cum să știi ce urmează să se întâmple. Trebuie să o citiți!