Recenzie – Miasma de Flavius Ardelean

29250441Descriere: Lumea nu e ceea ce pare a fi. Până și ne’Lumea se teme de ea. La unsprezece secole de la dispariția sfântului Taush, într-o lume în care începuturile sunt deja mituri, în fosta cetate Mandragora, un preot găsește pe treptele bisericii din cartierul Primi un ars misterios pe care îl adoptă și-l îngrijește ca pe propriul fiu, scăpându-l astfel de la moarte. Câteva luni mai târziu, adolescentele cetății cad într-un somn adânc din care nu se mai trezesc. Medicul Algor Kunrath și farmacistul Alambiq, preotul Sarban și povestitorul Alecu Deleanu, inocenta Lili Bunte și ucenicul Bruno Krabal, Hâdul platformelor, Omul cu cap de cal și cohorta sa de oameni-șobolani, Jumătat’ de Om cu ai săi cerșetori din Burta Vacii – oameni și ne’Oameni prinși în luptă în ultimele zile ale cetății Alraunei.

Tratat de rezistența materialelor de Flavius Ardelean este o nouă poveste tulburătoare izvorâtă din mintea unuia dintre cei mai fascinanți scriitori ai fantasticii românești, autorul romanelor Îmblânzitorul apelor și Scârba sfântului cu sfoară roșie și al povestirilor macabre din volumele Acluofobia și Bizaroproze.

Recenzie: Încă de când am citit Scârba sfântului cu sfoară roșie, mi-am dat seama că Flavius Ardelean are un stil aparte și nu oricine se poate acomoda cu el. Cea dintâi mi s-a părut o carte mult mai ușoară comparativ cu aceasta, probabil datorită numărului mai mic de cuvinte sau imaginilor care se regăseau la câteva pagini. Miasma este un roman destul de greu de digerat, dacă n-ai o anumită stare. Nu mi se pare genul de carte pe care o citești într-o zi de plajă, nu e genul pe care o poți citi superficial, ci trebuie să-i acorzi o anumită atenție, să înțelegi ce citești.

„Alecu Deleanu pășea deja însetat și ostenit prin câmpiile uscate ale spiritului său, mereu însetat, dar nu de apă, mereu ostenit, dar nu de viață, ci de altceva, dar ce era acel altceva, nu știa, iar asta îl întrista cel mai tare în pustietatea sufletului său.”

În această carte se reia tema din basm: lupta dintre bine și rău, Lume și ne’Lume. Acum aflăm mai multe despre cele două tabere, avem ocazia să vedem o mai mare parte din ne’Lume, cum a fost creată, de la ce anume a pornit totul și care e scopul celor două. Mi se pare că totul a fost o metaforă a realității. Nu știu cât de bine am făcut eu analogia cu lumea noastră, dar anumite lucruri se potrivesc și îmi place ideea de a transpune realitatea într-o poveste.

large7

Încă din titlul, „Miasma”, mi-am dat seama că o să dau peste ceva care mă va surprinde. Dacă în mod obișnuit acest substantiv mă ducea cu gândul la primăvară și la flori, de această dată, știind stilul autorului, mi-a dat mai mult senzația unui miros puternic, înăbușitor, de care n-ai cum să scapi și care are o anumită greutate, ca și cum ți-ar apăsa constant pe umeri, pentru a te pune la pământ. Cartea în sine este alcătuită din Prolog, patru capitole (Nigredo, Albedo, Citrinitas, Rubedo) și Epilog. În fiecare capitol este prezentată aceeași poveste, dar din perspectiva altor personaje. Ciudat mi s-a părut faptul că aveam impresia că mă întorc în timp și poate, de această dată, voi avea parte de al sfârșit. Din păcate n-a fost adevărat, sfârșitul e la fel, doar unghiul din care este privit e diferit.

„Zilele treceau și Sarban încerca să afle ceva, să smulgă cât putea de la oricine despre moartea lui Bog, dar nimeni nu știa nimic, nimeni nu văzuse nimic, doar Nimicul văzuse tot, dar cum să-l întrebi? Și așa i-a dat numele ucigașului de atunci: Nimicul, că avea nevoie de un nume ca să-l prindă. Nimicul îi ucisese fiul și, odată cu el, îi omorâse și tot ce mai avea în el.

— Pentru că poți muri înainte de moarte, îi spuse lui Ignaț.”

Peste cetatea Alrauna se lasă tristețea atunci când fetele cetății au început să cadă, una câte una, într-un somn adânc din care nimic nu le poate trezi. Unii spun că-i blestem, alții că o simplă boală contagioasă, dar nimeni nu poate da un verdict sigur, la fel cum nimeni nu poate veni cu un tratament.

large (59)

Personajele sunt destul de numeroase și au legături unele cu altele, e ca și cum ar fi o chemă foarte mare. Despre fiecare în parte aflăm câte ceva și fiecare joacă un rol în toată povestea. Singura mea dezamăgire este că n-am aflat mai multe despre Ignaț, puteam să jur că el/ea este cheia întregii povești.

„Pentru că, nu-i așa?, focul, spre deosebire de om, e același peste tot și în toate timpurile, ba chiar în același timp. Omul, atunci când e, e mereu altul în fiecare loc și niciodată în același timp.” 

Această lucrare a lui Flavius mi s-a părut mult mai dură în cuvinte și în scene. Nu m-a deranjat, însă pentru unii cred că va fi prea mult, deci n-o recomand celor sensibili. Pentru toți ceilalți, mi se pare o carte intrigantă. Atunci când o citești, ieși din tiparele cărților obișnuite și faci cunoștință cu un stil original. Eu una am devenit curioasă cu privire la primele sale cărți.

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru această carte!

Recenzie – Shining de Stephen King

shining-hardcover_1_fullsizeDescriere: În Hotelul Overlook, ca într-un castel vrăjit de o sumbră și sângeroasă magie, sălășluiește o forță misterioasă și monstruoasă, care începe să strălucească ( precum Danny, care are numai cinci ani, dar este un Shiner, adică este înzestrat cu o energie psihică supranormală, ce-i dă puteri vizionare) și își face sinistra lucrare în timp ce nebunia izbucnește cu o furie ucigașă..

Acolo se va împlini destinul teribil al condamnatului Jack Torrance și se va petrece dezastrul unei familii. Iar miraculosul Danny se va despărți mult prea timpuriu și prea dureros de candoarea copilăriei.

„Shining este în mod cert o capodoperă – și probabil unul dintre cele mai bune romane cu subiect supranatural din ultima sută de ani.”- Peter Straub

Recenzie: Citirea acestei cărți a început foarte greu. Nu mă acomodam de niciun fel cu stilul lui Stephen King, totul se desfășura foarte greu și chiar am pus-o jos după primele 70 de pagini, spunându-mi că nu am starea necesară pentru ea. Am început frumos altă carte, pe care am terminat-o în 2 zile, și am dat din nou cu ochii de Shining, stând frumos pe noptiera mea, cu semnul de carte în ea. Mă simțeam incomod știind că am lăsat-o baltă și, în chip de scuze, am reînceput să o citesc.

A meritat despărțirea doar pentru împăcarea frumoasă care a avut loc. Am citit-o în 3 zile. Citit e puțin spus, am devorat-o.

Toată acțiunea are loc în Hotelul Overlook, un hotel cu o istorie bogată ce nu conține prea multe întâmplări pozitive. Jack Torrance –fost profesor, dat afară din învățământ pentru rănirea unui elev / alcoolic care speră să se trateze de acest viciu / scriitor ce visează că încă mai poate prinde trenul celebrității – este angajat ca îngrijitor pe timpul iernii și se mută acolo împreună cu soția sa, Wendy, și cu fiul lor în vârstă de 5 ani, Danny. Aceasta este ocazia potrivită pentru a închega relațiile dintre membrii familiei, dar Hotelul are un alt plan în legătură cu locatarii săi.

Titlul cărții reprezintă numele dat darului pe care Danny îl posedă. El este un fel de medium, vede lucrurile ce se vor întâmpla, citește gândurile oamenilor și poate comunica cu ceilalți oameni care dețin această „Strâlucire”, chiar dacă sunt la distanțe uriașe. Acest băiețel a fost personajul meu preferat, m-am rugat pe parcursul întregii cărți să nu pățească nimic. Sper să am ocazia să citesc continuarea, Doctor Sleep, să văd cum a evoluat acest personaj și cum a trecut peste o astfel de traumă.

La Carrie m-am plâns că nu mi s-a părut chiar deloc horror, acela fiind motivul principal pentru care voiam să citesc și altceva de Stephen King. Ei bine, Shining este cu adevărat o carte horror. Nu mi-a făcut pielea de găină, nu am avut coșmaruri, dar recunosc că unele scene sunt macabre și pot să afirm că autorul e un geniu, puțin bolnav mintal, dar tot geniu rămâne. Sunt sigură că voi mai citi și alte cărți ale lui. Sunt extrem de entuziasmată în legătură cu ce povești de groază mai are „Regele” de spus.

Concluzia? Citiți cartea, merită pe deplin.

Recenzie ~ Femeia în negru de Susan Hill

FemeiaInNegruDescriere: Mandra si solitara, Casa din Mlastina Tiparului vegheaza asupra smarcurilor cu apa sarata, batute de vant si aflate de cealalta parte a Digului celor Noua Vieti. Arthur Kipps, un tanar avocat, este trimis sa participe la inmormantarea singurului locatar al casei, nestiind de secretele tragice ce zac ascunse dincolo de ferestrele oblonite. Abia dupa ce zareste o tanara femeie palida, invesmantata toata in negru, incepe sa fie coplesit de neliniste, sentiment intarit de localnicii care ezita sa vorbeasca despre strania aparitie – si intentiile ei cumplite.

Femeia in negru, o poveste cu fantome plasata in epoca victoriana, este unul dintre cele mai cunoscute romane ale scriitoarei britanice Susan Hill. A fost adaptat pentru scena in 1989 si continua sa se joace cu succes in West End-ul londonez, ca si pe scenele a numeroase teatre din intreaga lume.

Recenzie: Am fost puțin sceptică atunci când am cumpărat cartea. Nu știu de ce, dar nu mi se părea a fi una promițătoare. Surprinzător, acum, la 3 zile după ce am terminat-o, nu găsesc nici un motiv pentru care să spun că nu mi-a plăcut.

Am avut parte de tot ceea ce mă așteptam să simt citind o carte horror, la care se mai adaugă și un gram de curiozitate. Cireașa de pe tort n-au fost scenele ce-mi făceau pielea de găină, ci personajul care dă și numele cărții: Femeia în negru. Era mereu cuprinsă de mister și mă făcea să-mi doresc să-i aflu motivele pentru care terorizează un sat întreg. Îmi doream din tot sufletul să-i aflu povestea. Și am aflat-o. A fost spectaculoasă, plină de dramă, suferință și mai presus de toate: iubire și ură. Incredibil cum aceste 2 elemente total opuse au fost combinate și au creat o poveste incredibilă, numai bună să o spui cuiva într-o noapte furtunoasă pentru a-l speria în ultimu hal. :))

Totuși, găsesc eu un nod în papură și spun că s-ar fi putut lucra puțin mai mult la carte. Autoarea ar fi putut să dezvolte mai mult povestea și să creeze ceva mai complex. Eh, mi-am spus și oful. Nu mă înțelegeți greșit, cartea e bună și merită citită, dar a fost loc ș de mai bine. Iar după ce o citiți trebuie să vedeți și filmul pentru că este super, deși au mai adăugat câteva chestii. Și în rolul principal este Daniel Radcliffe ( pentru mine va rămâne veșnic Harry Potter :)) ) .

Cam scurtă recenzia, dar chiar nu mai știu ce să vă spun sau ce să mai adaug. Recomand cartea deoarece conține „ingredientele” pentru a fi o carte horror pe cinste, în plus o găsiți la un preț foarte mic.

Recenzie ~ Carrie de Stephen King

Imagine

Descriere: Anul 1979, Carrie White este o adolescentă de şaptesprezece ani care încearcă să se integreze însă colegii ei de la şcoală întotdeauna o batjocoresc şi râd de ea.
După o întamplare la duşuri, ea manifesta nişte puteri telekinezice iar acest lucru o transformă complet, poate să mişte, să incendieze orice doar cu puterea minţii.
Maltratată de mama ei fanatica de religie, deoarece o consideră fiind fiica diavolului, Carrie sufera atât sufleteşte cât şi trupeşte batjocorile si loviturile.
După ce este invitată la bal de băiatul de care-i place, Carrie crede că în sfârşit o vor accepta, însa întamplările de la bal o transforma într-un demon al răzbunării, însângerată şi rănită, ea cauta razbunare şi într-un final lucurile duc la o serie de întâmplări care va transforma orăşelul Chamberlaine într-un oraş fantomă.

Recenzie: Îmi doream de mult timp să citesc o carte scrisă de faimosul autor Stephen King, iar când am văzut această carte la prețul 10 lei, nu m-am putut abține. Recunosc că am amânat-o timp de o lună pentru că mă ocupam de alte cărți, dar când mi-a picat fisa pe ea, am ajuns să stau din nou o zi întreagă în casă, lipită de o carte. „Carrie” nu mi se pare a fi o carte horror *cel puțin nu la modul de a te face să-ți fie frică și de umbra ta* și realizez că autorul are mai mult potențial la acest capitol, nu degeaba este atât de renumit, dar mi-a plăcut. Este o carte diferită, la fel cum este și protagonista ei.

Imagine

Carrie este o fată marginalizată de ceilalți elevi de la școală. Ea nu a avut niciodată prieteni. Încă din copilărie a fost abuzată constant de mama ei, o fanatică a religiei. Cu toate acestea, Carrie își iubește mama. Încearcă să-ndure tot ce pățește și să-i facă pe plac. Ea ajunge să fie considerată o ciudată doar pentru că n-a primit o educație corectă și nu i s-au explicat anumite lucruri sau explicațiile date erau total greșite. Pe parcurs, adolescenta începe să realizeze faptul că e diferită și că în interiorul ei zace o putere ce începe să iasă la suprafață, anume telekinezia.

Imagine

Ceea ce m-a surprins n-a fost protagonista, deși recunosc că este un personaj foarte interesant și original, ci felul cum autorul a reușit să surprindă răutatea oamenilor atunci când descoperă că cineva nu e la fel ca ei și instinctul lor de turmă.

Cartea este scrisă sub forma unui studiu asupra „fenomenului Carrie”, adică este plină de articole din ziar, interviuri și declarații ale martorilor, ceea ce îi conferă un ritm alert acțiunii și-l face pe cititor să intre mai bine în poveste, făcând ca totul să pară real. Cât despre final, este pe măsură, pe mine m-a făcut să fiu tristă și fericită în același timp.