Recenzie – High Fidelity de Nick Hornby

high-fidelity_1_fullsize

Descriere: Rob e un tip obsedat de muzica, proprietar al unui magazin falimentar de discuri. Tocmai a fost parasit de iubita si incearca sa treaca peste asta facand un top five al celor mai dureroase despartiri de pana acum. De fapt, toata viata lui se invarte in jurul unor top five-uri – filme, melodii, slujbe de vis etc., topuri pe care le alcatuieste impreuna cu cei doi bizari angajati ai sai – si al muzicii, ocolind mereu responsabilitatile si incercand sa-si pastreze libertatea cu orice pret. 

Absolut irezistibil datorita umorului si stilului ironic al lui Nick Hornby, High Fidelity este un roman despre dragoste si maturizare care nu seamana cu nimic din ce ati citit pana acum.

Recenzie: Nu știu din ce motiv, dar mă așteptam la mai mult din parte acestei cărți. Am auzit o mulțime de lucruri bune la adresa filmului, iar cartea știu că-i foarte populară în afară. Cu toate astea, la noi nu a prins prea bine sau cel puțin eu n-am prea dat peste lume care să vorbească despre ea. Mă așteptam să fie puțin mai profundă sau, nu știu, să am măcar un lucru de învățat din ea. Ei bine, a eșuat lamentabil în privința asta.

Nu am cum să afirm că este o carte proastă, scriitura e bună, iar personajele au fost destul de bine individualizate, însă, dacă ești în căutare de ceva cu mai multă esență, High Fidelity nu este pentru tine.

large (13)

Rob ne vorbește despre un top 5 al celor mai groaznice despărțiri, în majoritatea cazurilor, patru din cinci, el fiind cel care este părăsit. Acest top e un fel de alinare a sa. A fost din nou părăsit de iubita lui, Laura, și asta e un fel de răzbunare, nu-i oferă satisfacția de a o pune în topul acesta. Ăsta da băiat dur…

Toată cartea se învârte în jurul lui Rob, viața lui de adolescent, cum s-a lăsat de facultate, a devenit dj, clubul s-a desființat, iar el a decis să-și deschidă un magazin de discuri pentru colecționari. Nu e un magazin prea faimos, dar atmosfera descrisă mi-a plăcut. Glumele dintre Rob și prietenii lui, cum creau ei tot felul de top 5-uri pe diferite teme și îți lasă un aer de liniște. Mi-a mai plăcut la carte umorul acela tipic bărbătesc. Nu știu dacă are sens ceea ce spun, dar, în viziunea mea, femeile au un umor ceva mai subtil, delicat, în timp ce bărbații spun lucrurilor pe nume. Mi-a plăcut faptul că m-a făcut să râd și mi-a distras atenția de la perioada aceasta aglomerată.

large (14)

De asemenea, aș recomanda cu mare drag această carte unui iubitor de muzică. Personal, nu sunt o mare fană și n-am cunoștințe prea ample, dar, pentru cineva pasionat, cred că această carte ar fi un adevărat deliciu cu toate top-urile ei, artiștii și melodiile enumerate.

Acum vine partea urâțică, anume ce nu mi-a plăcut. Rob-Laura. Pur și simplu nu mi-a plăcut acest cuplu, care este prezent în 30% din carte. Nu e vorba că nu mi-au plăcut personajele în particular, ci nu mi-au plăcut ei ca și cuplu, ceea ce au făcut. Urăsc în general ideea ca, a doua zi după despărțire, el sau ea să fie deja cu altcineva, ceea ce s-a întâmplat în ambele cazuri: Laura s-a mutat acasă la un tip, iar Rob s-a culcat cu o cântăreață. Urăsc să aud chestii de genul, mai ales când e vorba de cupluri de 2-3 ani. Dar această bilă negră este legată doar de principiile mele, probabil pentru majoritatea acest lucru n-are cine știe ce importanță.

“What came first – the music or the misery? Did I listen to the music because I was miserable? Or was I miserable because I listened to the music? Do all those records turn you into a melancholy person?”

Deși se vrea a fi o carte ușor amuzantă, pe mine m-a pus pe gânduri starea în care ajunsese Rob. După ce s-a lăsat de facultate, el a început să decadă din ce în ce mai mult, iar magazinul era într-un fel lăsat de izbeliște, cu toate că era evident cât de mult ținea la el. Lucrurile mergeau prost și el nu făcea nimic în privința asta. Mi se părea urât când îi reproșa Laurei că s-a schimbat, de când a primit un job mai bun. Într-o relație consider că trebuie să vă susțineți unul pe altul, să deveniți din ce în ce mai buni, nu să purtați pică pe celălalt pentru că a fost avansat și are salariu mai mare.

large

Cu toate acestea, am realizat că realismul personajelor vine din faptul că ele au atât calități, dar mai ales defecte, ceea ce le face extrem de credibile. Ele iubesc, speră, doresc, o mai dau în bară și eșuează, se redresează, viața lor este, ca și a noastră, plină de suișuri și coborâșuri.

“People worry about kids playing with guns, and teenagers watching violent videos; we are scared that some sort of culture of violence will take them over. Nobody worries about kids listening to thousands – literally thousands – of songs about broken hearts and rejection and pain and misery and loss.”

Dacă v-a atras atenția ceea ce v-am spus, vă recomand să citiți cartea și să vă faceți o părere. Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

Recenzie – Toate acele locuri minunate de Jennifer Niven

26862760

Descriere: O emoţionantă poveste de dragoste despre o fată care învaţă să trăiască de la un băiat care vrea să moară. Theodore Finch e fascinat de moarte şi se gândeşte neîncetat la tot felul de modalităţi în care şi-ar putea pune capăt zilelor. Violet Markey trăieşte pentru viitor, numărând zilele rămase până la absolvire. Când Finch ar putea evada atât din micul ei oraş din Indiana, cât şi din suferinţa copleşitoare provocată de recenta moarte a surorii sale. Când Finch şi Violet se întâlnesc pe marginea clopotniţei de la şcoală, nu este foarte limpede cine pe cine salvează. Iar când devin parteneri într-un proiect de descoperire a „minunilor naturale” din statul lor, amândoi fac descoperiri mult mai importante: Finch poate fi el însuşi numai alături de Violet. Iar Violet numai alături de Finch poate uita de numărătoarea zilelor şi poate începe să le trăiască. Însă, în timp ce lumea lui Violet creşte, a lui Finch începe să scadă.

Recenzie: Mi-am cumpărat această carte prin iarnă, când am fost pe la București și, normal, nu aveam cum să plec fără să cutreier anticariatele. Nu aveam de gând să o citesc în viitorul apropiat, însă, când am văzut-o la 10 lei, am zis că nu-i mare pierdere. Auzisem multe cuvinte de laude la adresa ei, deci n-avea cum să fie atât de rea. Sincer, nu a fost cartea în sine rea, ci faptul că am citit alte versiuni ale ei și a cam început să mă enerveze să citesc povești mult prea asemănătoare sau să am parte de aceleași tipologii de personaje.

“The thing I realize is, that it’s not what you take, it’s what you leave.”

Primele 100- 150 de pagini clar mi-au adus aminte de celelalte „versiuni”, dar cumva, pe parcurs, lucrurile s-au schimbat și a trebuit să admit faptul că Acele locuri minunate, deși are clișeele ei, are și ceva în plus față de celelalte.large (11)

Primele pagini au fost destul de intense: doi tineri, un băiat și o fată, pe acoperișul unei clădiri, ajunși acolo din același motiv. În ochii întregii școli, Violet l-a salvat salvat pe Finch, în ochii protagoniștilor, Violet a fost salvată de Finch, iar în ochii mei, s-au salvat unul pe altul. Cei doi ajung să se cunoască, să exploreze zona din  care fac parte, dar și să se apropie destul de mult unul de altul. Totul bine și frumos, până la un punct în care  Finch se destramă precum un ghem de ață. Sfârșitul, pe cât e de previzbil mi se părea la început, pe atât de ciudat a fost atunci când am ajuns la partea respectivă.

“It’s my experience that people are a lot more sympathetic if they can see you hurting, and for the millionth time in my life I wish for measles or smallpox or some other easily understood disease just to make it easier on me and also on them.”

Din punctul meu de vedere, cel mai mare plus al acestei cărți a fost personajul Finch și subiectul atins: bolile mintale. Mi s-a părut foarte bine construit atât el, cât și povestea sa. Un tată violent care i-a părăsit, o mama care, deși e prezentă, pare a fi total pe altă lume și niște surori care își văd fiecare de propria existență. Dacă cea mai mare a fost stăpână pe sine și a știut să țină lucrurile în frâu, ei bine, la Finch și la sora lui mai mică se vede clar că au fost afectați. Nu am reușit să aflu dacă era vorba de ceva genetic sau totul a fost din cauza a ceea ce s-a întâmplat cu familia lor.

large (12)

Pe cât de mult mi-a plăcut Finch, pe atât de indiferentă mi-a fost Violet. Parcă era ceva pentru decor sau de umplutură. Nu mi-a plăcut nici așa numita „poveste de iubire”, care mi s-a părut mai mult o obsesie din partea lui Finch și un colac de salvare pentru Violet. De aceea nici n-a fost un motiv destul pentru Finch, pentru că n-a fost vorba de iubire.

Nu știu dacă o recomand sau nu. Dacă vă atrage subiectul, clar merită să-i acordați o mică atenție, însă, dacă ați trecut de perioada YA și nu mai gustați genul, cred că aceasta nu-i alegerea cea mai potrivită.

Recenzie – Fight club de Chuck Palahniuk

15838438

Descriere: Publicat in 1996 si devenit un clasic al literaturii underground, Fight Club este unanim considerat in momentul de fata unul dintre cele mai originale si provocatoare romane scrise in ultimul deceniu al secolului XX.

Fight Club este povestea unui tinar care traieste intr-o lume plina de esecuri si de minciuni. El isi gaseste debuseul in batai clandestine organizate in subsolurile barurilor dupa ora inchiderii. Nascut din mintea lui Tyler Durden, Fight Club reprezinta un mod de evadare din existentele marunte si restrictive ale lui Tyler si ale prietenilor sai. Dar in lumea lui Tyler nu exista reguli, nu exista limite, nu exista obstacole.

„Caustic, atroce, violent si nelinistitor, Fight Club nu va va lasa nici o clipa in pace.” Publishers Weekly

Recenzie:  Am tot auzit lucruri bune despre această carte și, în cea mai mare parte, popularitatea ei este cea care m-a determinat să-mi doresc să o citesc. Eh, poate și trailerul filmului a avut o oarecare influență. Încă din primele pagini îți da seama că este o carte ciudățică și ușor bulversantă.

„Apoi eşti captiv în cuibuşorul tău drăgălaş, iar lucrurile pe care le posedai au ajuns acum să te posede ele acum pe tine.”

Am avut câteva prejudecăți, aveam impresia că sunt șanse destul de mari să nu-mi placă, ideea mea generală fiind aceea că voi citi o carte strict despre lupte, iar coperta aia nu ajuta deloc. Însă, trecând peste aceste lucruri, am vrut o provocare, să ies puțin mai mult din zona de confort și să citesc ceva ieșit din comun. Ei bine, din acest punct de vedere, am nimerit perfect cartea.

large

Începutul m-a luat pe nepregătite. Doi bărbați ce se îndreaptă spre acoperișul unei clădiri, unul ținând un pistol, celălalt având capătul pistolului lipit de cerul gurii. Ăsta da început ex-abrupto. Iar în următoarele pagini afli cum să faci explozibil din niște soluții, din Cola sau din nevoi de pisică. Când am zis că-i o carte ciudățică, n-am exagerat. În continuare, ne întoarcem cu câteva luni în urmă, la momentul în care naratorul se întâlnește cu Tyler, cel care va conduce Fight club-ul. Și aici s-au destrămat prejudecățile mele. Fight club nu este format dintr-un grup de golani ce se iau la bătaie între ei pentru bani sau chestii materiale.

„Numai după ce ai pierdut totul,spune Tyler, eşti liber să faci orice.”

Și astfel am ajuns la ceea ce am adorat la această carte, anume partea psihologică din ea. Luptele nu erau între golani și ei nu se luptau fără motiv. Era vorba despre tot felul de oameni, de la tipul care vinde la magazinul din colțul străzii, până la avocați respectați și polițiști, care se presupune că a trebui să fie împotriva acestor adunări. Ideea de a te putea descărca de povara acelor energii negative, de a uita de ziua aia de rahat care tocmai a trecut sau de a avea parte de câteva minute departe de o viață pe care o urăști îi determina pe toți să se îndrepte spre Fight club. Să lovească cât de bine pot sau să ia bătaie până-și pierd cunoștința.

large (1)

Tyler reprezintă schimbarea pe care naratorul o aștepta de mult timp, salvarea și ,în același timp, distrugerea lui. Naratorul lasă în urmă apartamentul lui drăguț, viața ce se împărțea între casă, muncă și întrunirile oamenilor ce suferă de diferite boli, unde se ducea să plângă pe umărul unui anumit Bob, deși nu suferea de nimic, ci doar avea o viață plictisitor de normală. Tyler îi prezintă o altfel de existență. Una în care pleci de la job, te duci într-un subsol și-ți verși toți nervii și toate frustrările pe adversarul din fața ta. Tyler apare exact în momentul în care naratorul are o criză existențială. Nu-și înțelege rostul, își vede viața complet lipsită de importanță și are insomnii, nu-și găsește liniștea, nu știe ce este de făcut.

Ultimele 50 de pagini sunt cele ce-ți schimbă perspectiva asupra întregii cărți. Este un fel de răsturnare de situație ce te ia atât pe tine, cât și pe narator, prin surprindere, te face să vezi toată acțiunea dintr-un alt unghi.

large (2)

Personal, recomand cartea și sper să n-aveți prejudecăți despre ea. Cum am mai spus, nu este vorba despre o carte în care niște bărbați se bat de nebuni, ci este vorba de o parte psihologică în toată această poveste, o parte interesantă de analizat.

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

Recenzie – Minunea/Wonder de R.J. Palacio

11387515

Descriere: I won’t describe what I look like. Whatever you’re thinking, it’s probably worse.

August (Auggie) Pullman was born with a facial deformity that prevented him from going to a mainstream school—until now. He’s about to start 5th grade at Beecher Prep, and if you’ve ever been the new kid then you know how hard that can be. The thing is Auggie’s just an ordinary kid, with an extraordinary face. But can he convince his new classmates that he’s just like them, despite appearances?

R. J. Palacio has written a spare, warm, uplifting story that will have readers laughing one minute and wiping away tears the next. With wonderfully realistic family interactions (flawed, but loving), lively school scenes, and short chapters, Wonder is accessible to readers of all levels.

Recenzie: Nu-mi vine să cred cât de greu este să vorbești despre cărțile care chiar ți-au plăcut. Minunea pare să facă parte din categoria de cărți pentru copii, dar, precum Micul prinț, mi se pare o carte pentru toți. Este una din acele cărți care-ți oferă o lecție de viață, fie că ai 10, 20, 30 sau chiar mai mult. Povestea lui Auggie e de-a dreptul palpabilă, simți acele sentimente de parcă ar ieși din cuvinte și totul îți pare extrem de real.

„Kinder than is necessary. Because it’s not enough to be kind. One should be kinder than needed.”

Probabil majoritatea vă amintiți emoția din prima zi de școală, mai ales dacă era vorba de o școală nouă și de colegi noi. Atâtea emoții… Ei bine, imaginați-vă că sunteți în situația lui Augustus, copil școlit acasă până la acea vârstă, nu a avut parte de extrem de multă interacțiune cu alți copii de vârsta lui, însă, acum se duce la școală, deci ar trebui să fie totul mai bine, să-și facă mai mulți prieteni. Cu toate astea, aspectul său îl transformă din prima zi în subiectul principal de discuție între ceilalți. Toate acele priviri și șușoteli… Totuși, Auggie continuă să meargă în continuare la școală, se împrietenește cu o fată, Summer, iar colegul lui, Jack, pare a fi și el un tip de treabă.

tumblr_mfawntzymi1qlu024o1_500

Această carte ilustrează perfect ideea de bunătate și empatie, nu doar în rândul copiilor, ci și în rândul celor mari. Pentru că acesta este adevărul: nu doar copiii sunt cei cu prejudecăți. Cât timp am fost în pielea lui Auggie, parcă am resimțit și eu „privirile” celor mari. Diferența era dată de faptul că, față de cei mici, adulții se stăpâneau și nu spuneau tot ceea ce le trecea prin cap.

„Now that I look back, I don’t know why I was so stressed about it all this time. Funny how sometimes you worry a lot about something and it turns out to be nothing.”

Povestea a fost bine conturată și a atins toate punctele din viața lui Augustus: cum sunt părinții lui, relația cu sora sa, răutatea voită sau involuntară venită din partea celorlalți, însă, partea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost despre prietenie și acceptarea ideii că, în cele din urmă, nu ambalajul este cel ce contează, ci ceea se se află în interiorul lui. Asta ne-au demonstrat Augustus, Summer și Jack, iar mai târziu, întreg colectivul clasei. Summer a fost prima care s-a împrietenit cu Augustus, fără intervenția directorului sau a altcuiva. Personal, am văzut bunătatea întruchipată în acestă fetiță. Deși copiii începuseră să șușotească despre ea, aceasta tot continua să se așeze la prânz lângă prietenul ei, Augustus. Deși i s-a oferit popularitate și „onoarea” de a sta lângă cei mai cunoscuți din școală, ea a preferat să rămână cu prietenul ei amuzant și inteligent. Devotamentul dovedit de ea mi s-a părut incredibil și chiar mă rog să existe mai mulți oameni de tipul micuței Summer.

wonder

Jack, deși la început a fost mai mult obligat să stea pe lângă Auggie, ulterior s-a dovedit un prieten de încredere. Am adorat această tranziție a copiilor din școală, cel puțin a majorității lor. Dacă la început îl renegau și îl tratau de parcă suferea de o boală contagioasă, Augustus a reușit să-i facă să treacă peste aspectul său fizic și să-i descopere calitățile ascunse în spatele „ambalajului”.

„Courage. Kindness. Friendship. Character. These are the qualities that define us as human beings, and propel us, on occasion, to greatness.”

Cartea în sine este o lecție de viață, despre cum e să fii diferit, respins, dar și despre cum e să descoperi prietenia adevărată, susținerea din partea celorlalți și, în cele din urmă, despre sentimentul de a fi acceptat. O recomand cu drag, nu doar pentru cei mici, ci pentru oamenii de toate vârstele.

Recenzie – Clopotul de sticlă de Sylvia Plath

15980215

Descriere: Un roman ce a reprezentat pentru tinerii anilor ’70 ceea ce era De veghe in lanul de secara pentru tinerii zbuciumatilor ani ’50.

Clopotul de sticla, un roman al ratacirii si regasirii, al instrainarii si redescoperirii de sine, brodeaza povestea zbuciumata a frumoasei Esther Greenwood. Uimind prin ritm si umor, prin dezinvoltura si ironie, cartea reprezinta, inainte de orice, o radiografie a unuia dintre cele mai zbuciumate suflete feminine ale secolului XX.

Recenzie: Momentul acela când îți faci o imagine despre o carte, iar când începi să o citești, îți dai seama cât de departe ai fost de realitate. Romanul este în mare parte o autobiografie a autoarei, însă nu știu cât la sută este adevărat din tot ceea ce am citit. Până să citesc cartea, auzisem la mulți că este o poveste cu adevărat șocantă, care-ți va dezvălui o realitate cruntă. Personal, această afirmație mi se pare exagerată.

„Mă simţeam inertă şi pustie, aşa cum se simte, probabil, miezul unei tornade, mişcându-se plictisit în centrul harababurii din jur.”

Începutul ne-o prezintă pe Esther Greenwood ajunsă la New York, fiind câștigătoarea unui concurs organizat de o revistă de modă. Pentru o lună, ea devine angajata acelei reviste, având posibilitatea să intre în contact cu tot felul de oameni. Și, din acest moment, mi-am dat seama că eu și Esther suntem total diferite. Dacă aș fi avut parte de o astfel de șansă, aș fi profitat cât puteam de mult de ea, să-mi fac bine treaba și să-mi creez cât mai multe relații în acea lume. Ea mi-a dat impresia că aștepta să treacă mai repede luna, se mulțumea cu simplul fapt că a reușit să-și strângă câteva economii. Avea posibilitatea de a transforma toată povestea în propria rampă de lansare, însă, în loc să profite, ea își lasă soarta la voia întâmplării. Participă la tot felul de întâlniri la care nu se simte bine, ajungând în preajma unor oameni ce nu o pot ajuta, ci doar îi fac mai mult rău. Pot doar să cred că acesta a fost un prim semn al depresiei ce avea să urmeze.

large-36

 

Și așa am ajuns la tema principală a romanului, anume depresia. Titlu este o metaforă și desemnează felul în care vede autoarea această stare, un clopot de sticlă înăuntrul căruia se află chiar ea. În urma mai multor întâmplări, Esther ajunge în această situație. După experiența de la New York și refuzul primit din partea organizatorilor unui curs de scriere creativă, ea nu-și mai găsește locul și decide să se izoleze complet. Nu știe ce vrea să facă în continuare, nu mai are mari așteptări de la viață și dorește să sfârșească totul, cât mai repede.

„Pentru persoana din cupa clopotului, pustie şi nemişcată precum un prunc mort, lumea însăşi este un vis urât.”

Se observă o detașare față de restul lumii, de parcă ea s-ar afla singură pe un mal, iar restul pe cealaltă parte, neexistând niciun mod prin care să comunice. Din cauza faptului că se afla într-o perioadă în care să fii diferit era egal cu să fii bolnav, Esther ajunge într-o situație în care singura scăpare este să mimeze normalitatea.

După ce am terminat cartea, am aflat mai multe despre Sylvia și am realizat faptul că ea și-a spus propria poveste în acest roman. Totodată am aflat că, spre deosebire de Esther, Sylvia a reușit să-și ducă planul la bun sfârșit

large

Mi s-a părut ciudată asemănarea cu „De veghe în lanul de secară”, deoarece nu văd un punct comun evident între cele două. Deși am citit acum ceva timp cartea lui Salinger, știu că personajul principal doar trecea printr-o perioadă puțin confuză în viața lui de adolescent, nicidecum printr-o depresie, în care să-și dorească să se sinucidă. Esther a trecut adolescență, deci nu putem vorbi aici de un copil debusolat, ci de o tânără în toată firea..

O carte destul de diferită, scrisă din întâmplări reale, într-un stil plin de sarcasm. Zguduitoare pentru destul de mulți cititori, dar previzibilă pentru cei realiști. Sunt curioasă de filmul făcut după acestă carte. Nu știam că există unul, dar am aflat de la un cititor al blogului, am văzut trailerul și m-a intrigat gândul de a vedea cartea pusă în scenă.

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

Recenzie – Mara Dyer. Începutul de Michelle Hodkin

mara-dyer-inceputul_1_fullsize

Descriere: Mara se trezeste intr-o buna zi la spital, fara sa stie de ce se afla acolo si ce anume i s-a intamplat. Amintirile ii revin treptat si dureros, stie ca a avut un accident ingrozitor, in care prietenii ei au murit, dar ea a scapat aproape fara nicio zgarietura. Desi familia ei hotaraste sa inceapa o viata noua in Florida, amintirile o asalteaza pe Mara, provocandu-i episoade psihotice. In acest amestec straniu de nebunie si realitate, Noah, cel mai frumos baiat pe care l-a vazut vreodata, pare sa se fi indragostit de ea. Cat din aventurile Marei Dyer sunt vis si cat sunt adevar? E doar o adolescenta care sufera de sindrom post-traumatic sau exista ceva mai misterios in spatele inchipuirilor ei?

Recenzie: După ce am terminat această carte, sunt mai mult confuză decât încântată. Știam că este o carte destul de populară în afară, deși la noi nu pare că a prins prea mult, așa că mi-am zis că poate fi o surpriză plăcută pentru mine. Când zic că e foarte populară în afară, nu glumesc. O vedeam peste tot, lumea era în extaz, toți o citeau, iar coperta asta genială parcă era un plus, căruia n-aveai cum să-i reziști. Cu toate că este o lectură ușoară, am regăsit în ea destul de multă acțiune și mister, în încercarea Marei de a descoperi ce s-a întâmplat cu prietenii ei. De la început până la ultimul sfert din ea, chiar credeam că voi fi total mulțumită sau chiar va ajunge printre preferatele mele. Însă, pe parcursul ultimei părți, entuziasmul meu a scăzut foarte încet.

large-29

După ce prietenii ei mor într-un accident, Mara și familia ei se mută în Miami. Această schimbare se presupune că ar trebui să-i ofere Marei un nou început, să o facă să lase în urmă fantomele trecutului, dar la scurt timp ea realizează că, deși și-a schimbat locația, mintea ei continua să fie concentrată pe ceea ce se întâmplase. De aici, toți trag concluzia că ea suferă de un șoc post-traumatic și are nevoie de ajutor. Ajutorul  vine sub forma lui Noah Shaw, tipul extrem de sexy, cu păr ciufulit, zâmbet cuceritor, ochi strălucitori, haine puse neglijent, la care se adaugă, desigur, uimitorul accent britanic. Se miră cineva că este atracția întregii școli, în special al părții de sex feminin?

large-28

Dacă am apreciat un lucru la această carte, acela ar fi că povestea de dragoste nu joacă un rol extrem de important, ci accentul se pune mai mult pe încercarea Marei de a afla ce se întâmplă cu ea și cum au sfârșit cu adevărat prietenii săi. Mi-a plăcut extrem de mult această parte, cum ea se simțea bântuită, cum mintea îi juca feste, cum moarte parcă se tot ținea după ea. Cred că această doză de horror a fost cea care m-a făcut să-mi placă întreaga poveste, la care se adaugă și curiozitatea mea de a afla adevărul, alături de personajul principal.

„Eşti fata care, la prima discuţie cu mine, m-a numit nemernic. Fata care a încercat să-şi plătească prânzul, chiar şi după ce a aflat că am mai mulţi bani decât Dumnezeu. Fata care şi-a riscat pielea ca să salveze o caţeluşă ce trăgea să moară, care îmi dă dureri de inimă și când e îmbrăcată în mătase verde, și în jeanși zdrenţuiţi. Eşti fata pe care o… Eşti fata mea!”

Personajele au primit nota de trecere din partea mea. Nici Mara, dar nici Noah, nu sunt personaje extraordinar de complexe sau diferite cu mult de majoritatea protagoniștilor din cărțile fantasy, doar că nu au fost nesuferite și nu m-au făcut să le consider insuportabile. Să zicem că au fost ok și atât. Totuși, autoarea a câștigat prin realismul lor. Au existat cărți în care, atunci când intervenea paranormalul în viețile unor tineri obișnuiți, aceștia acceptau imediat ideea și treceau peste, lipsiți de neîncredere, de frică sau de orice fel de reacție, în afară de acceptare. Ei bine, în cartea de față, reacțiile au fost reale, exact așa cum ar reacționa un adolescent normal: încearcă să găsească explicații raționale, să descopere antidotul, să se exteriorizeze, pentru că nu înțelege ce se întâmplă. Nici celelalte personaje n-au fost mai prejos. Daniel, fratele mai mare protector, care are grijă de Mara, dar, totodată, îi ia apărarea în fața părinților, mi-a fost foarte simpatic. Părinții Marei, tatăl mai mereu ocupat cu munca și mama super-protectoare, îngrijorată de starea Marei, părinții lui Noah, care au o poveste aparte și destul de interesantă, colegii de la școală, atât primul prieten al Marei, Jamie, cât și persoanele răutăcioase… toți, de la un capăt la altul, dau dovadă de un realism incredibil.

large-30

Și acum începem cu lucrurile mai puțin roz, doar v-am spus că au fost unele lucruri care m-au sâcâit. Prima obiecție: în niciun caz nu ne îndrăgostim de un tip draguț, cuminte și simpatic, ci de tipul despre care toată lumea zice că se folosește de fete și în privința căruia suntem avertizate că s-ar putea să sfârșim precum celelalte! Eh, un mic clișeu se iartă și poate fi trecut cu vederea. A doua obiecție: Când ne dispare fratele mai mic, logic ar fi să le spunem părinților, nu să plecăm în plină noapte cu un tip pe care îl cunoaștem de câteva săptămâni, să ne aruncăm într-o apă plină cu crocodili, pornind într-o misiune sinucigașă. Să zicem că suntem adolescenți și mai avem scăpări. A treia obiecție: sfârșitul mi-a lăsat un gust amar. A fost neașteptat, ceea ce e bine, dar m-a lăsat și extrem de confuză și debusolată. S-a întâmplat prea repede, nu prea avea legătură cu restul cărții și parcă a venit de nicăieri. Tot am impresia că ceva nu s-a potrivit. Iar ultima pagină e BOOM-ul de care a avut nevoie autoarea, pentru a-și convinge cititorii să continuie seria.

large-31

Cât despre mine, cred că voi citi cândva și următoarele volume. Nu datorită sfârșitului, ci doar în speranța că în cel de-al doilea volum voi regăsi ceea ce mi-a plăcut în primul. Dacă subiectul v-a stârnit oarecum interesul, eu zic că merită să citiți cartea. Cu toate că am avut lucruri de comentat, i-am acordat 4 din 5 stele, deci mi-a plăcut îndeajuns de mult.

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

 

Recenzie – Înainte să te cunosc de Jojo Moyes

31122073Descriere: Lou Clark știe o mulțime de lucruri. Știe câți pași sunt de la stația de autobuz până acasă. Știe că îi place să lucreze la ceainăria The Buttered Bun și că s-ar putea să nu fie îndrăgostită de iubitul ei, Patrick. Ceea ce Lou nu știe este că e pe cale să-și piardă locul de muncă și că viața ei rămâne normală doar pentru că e, în esență, previzibilă.

Will Traynor știe că accidentul de motocicletă pe care l-a suferit l-a făcut să-și piardă dorința de a trăi. Știe că totul i se pare acum insignifiant și lipsit de bucurie și știe totodată și cum să pună capăt acestei stări de lucruri. Ceea ce Will nu știe este că Lou e pe cale să-și facă apariția în lumea lui într-o explozie de culoare. Și nici unul dintre ei nu știe că urmează să schimbe destinul celuilalt pentru totdeauna.

Înainte să te cunosc e o poveste de dragoste pentru generația de azi, despre o iubire neașteptată între doi oameni care nu au nimic în comun. O carte romantică și imprevizibilă, care îi va provoca pe cititori să se întrebe ce e de făcut atunci când, de dragul celui pe care îl iubești, trebuie să-ți sacrifici propria fericire. 

Recenzie: Și a venit momentul să vorbesc mai pe lung de carte declarată locul 1 în topul meu de cărți, citite în anul 2016. În primul rând, țin să menționez că am am avut oarecare prejudecăți și poate, datorită lor, cartea a reușit să mă surprindă într-un mod extrem de plăcut. Fiind o carte foarte mediatizată, cu agitația din jurul ei și al filmului, chiar credeam că se va întâmpla ca în alte cazuri, anume că mă va dezamăgi în anumite privințe. A doua prejudecată greșită a fost legată de faptul că mă așteptam la o poveste siropoasă de dragoste. Mai auzisem de autoare, știam că mai publicase romane de dragoste, dar cum în majoritatea timpului nu sunt o mare fană a cărților de dragoste duse la extrem, mi-am zis că nu-i de mine. Însă, se face că, într-o zi, am văzut-o la reduceri și parcă am avut un imbold să o cumpăr, „De ce nu? Cât de rău poate fi?”.

„Ai doar o viață. De fapt, este datoria ta să o trăiești cât mai mult posibil.”

Ei bine, nu doar că n-a fost rău, ci mi-a plăcut extrem de mult. N-am nici cea mai mică obiecție la adresa ei. De la personaje, la acțiune și atmosferă, toate s-au îmbinat perfect. Da, este o carte tristă. Da, probabil îți vor lăcrima ochii pe la sfârșit, însă, povestea e atât de frumoasă, încât merită cu desăvârșire să fie citită.large-27

Deși mă așteptam la ceva siropos de dragoste, am dat mai mult peste o carte despre viață, în general. Cum o clipă ne poate afecta întreaga existență, cum poveștile, în care bolnavul găsește leacul miraculos și se face bine, nu sunt mereu valabile, despre cum ne poate schimba o persoană viața, nu să o facă mai bună, ci măcar să-i ofere o pată de culoare în lumea asta alb-negru. Acest lucru  l-a făcut Lou pentru Will. Ea a fost pata de culoare din  întreaga carte. Deși se voia a fi o poveste tristă, personajul acesta o luminat totul prin simpla ei prezență. Îți este imposibil să nu o placi. M-a făcut și pe mine să mă simt mai bine, iar, datorită ei, cartea îți dă o stare de bine și o căldură, întâlnită la foarte puține cărți citite de mine până acum.

„Unele greșeli… doar au consecințe mai mari decât altele. Dar tu nu trebuie să lași rezultatul unei greșeli să fie lucrul care te definește. Tu, Clark, ai șansa de a alege să nu lași asta să se întâmple.”

Accentul s-a pus foarte mult pe Will și pe suferința lui. Ciudat este că această suferință nu mi-a stârnit milă, ci mai degrabă m-a făcut să fiu, precum el, dezamăgită de lumea asta și destinul care-ți poate lua într-o clipă absolut tot. Nu doar că i-a răpit lui Will posibilitatea de a se mișca, l-a și distrus pe interior. Un bărbat tânăr, cu bani, o iubită, îndrăgostit de aventură și sporturi extreme, plin de aspirații, redus dintr-o dată la un om în scaun. Chiar el cred că a mărturisit, la un moment dat, că dacă n-ar fi avut acea viață uimitoare înainte, probabil acum i-ar fi fost mult mai ușor să treacă prin cea din prezent.large

Pe de altă parte, Lou este tipul de femeie prinsă în rutina zilei, mulțumită cu viața ei liniștită și lipsită de peripeții. Cum v-am mai spus, este un personaj de-a dreptul delicios. Plină de optimism, mereu în căutarea soluțiilor, fericită de cele mai simple lucruri, ea este o explozie de bună-dispoziție. Chiar și când toată lumea renunța, ea tot se mai agăța de o mică speranță. Cum să n-o iubești?

Aceste personaje își influențează destinul reciproc, dacă în bine sau în rău, vă rămâne să aflați singuri, dacă citiți cartea.large-3

Înainte să te cunosc poate fi o lecție de viață, despre cum sănătatea este cea mai importantă, despre cum comoditate ne poate face să stagnăm, fără dorința de a evolua, despre cum să apreciem ceea ce avem în prezent, decât să ajungem să apreciem ceea ce am avut. Sau poate fi o simplă carte, care te va face să te atașezi de ea și care va reuși să te lase cu lacrimi în ochi. Cert este că o recomand cu drag, indiferent de ce prejudecăți aveți despre ea, eu zic că merită o șansă. Cum ziceam la început, „de ce nu?”.

Recenzie – Despre dragoste și alți demoni de Gabriel Garcia Marquez

despre-dragoste-si-alti-demoni-de-gabriel-garcia-marquez

Descriere: In 1942, intr-o manastire din America Latina sunt scoase la lumina ramasitele lumesti ale unei adolescente, Sierva Maria de Todos Los Angeles. Splendida ei podoaba capilara masoara douazeci si doi de metri lungime… Sa fie oare aceasta descoperire fructul imaginatiei inflacarate a autorului? Reala sau fictiva, ea reprezinta punctul de plecare al unei inedite povesti de dragoste, desfasurate pe fundalul pitoresc si decadent al Cartagenei, la mijlocul secolului al XVIII-lea.
Sierva Maria este muscata la varsta de douazeci de ani de un caine. Banuind-o de turbare sau ca ar fi posedata de diavol, Inchizitia o trimite la o manastire, unde, alaturi de exorcistul ei, Don Cayetano Delaura, traieste o pasiune nebuna, distructiva si, prin urmare, blestemata…
Prin aceasta capodopera situata la cumpana dintre istorie si legenda, misticism si erotism, Gabriel Garcia Marquez depaseste granitele realismului magic. Poezia si maiestria stilului sau transforma aici scena magicianului aventurier intr-un minunat iconostas baroc.

Recenzie: De când am „pățit-o” cu Un veac de singurătate, mi-am zis că nu mă voi mai atinge de acest autor prea curând. Deși poveștile lui mă prind într-un fel, stilul de a scrie al lui Marquez nu este printre preferatele mele, făcându-mă să mă plictisesc și să-mi pierd interesul foarte repede. Faptul că am ales această carte s-a datorat în mare parte titlului și numărului mic de pagini. E o carte prea scurtă ca să ai timp să te plictisești de ea, nu? Surprinzător este că întreaga poveste mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam, însă tot rămân cu ideea că autorul are momente în care parcă te provoacă să intri într-un reading slump.

„Oamenii nebuni nu sunt nebuni, dacă cineva acceptă raționamentul lor.”

După de am citit descrierea, despre fata dezgropată, cu podoaba ei capilară extrem de lungă, mi-am creat anumite scenarii în cap, ceva mai fanteziste. Credeam că acțiunea va fi mult mai complexă, dar, din păcate, din acest punct de vedere am fost dezamăgită. Totuși, nu pot afirma că este un dezastru total. O poveste de iubire dintre o fată, ce este văzută ca o posedată de cel rău, și cel care ar trebui să o exorcizeze n-are cum să treacă neobservată.

large-14

 

Sierva Maria este o fată ce, încă de la naștere, a fost renegată de mama ei și al cărei tată a avut mai mereu o atitudine indiferentă față de ea. Astfel, ea și-a petrecut mai tot timpul cu sclavii familiei, niște băștinași, de la care aceasta împrumută limba, anumite obiceiuri, iar comportamentul îi este total influențat de prezența acestor oameni. Deși compania lor i-a alinat oarecum existența, atunci când este mușcată de un câine turbat, personalitatea ei nu face decât să-i inducă pe oameni în eroare, considerând-o o posedată, cu ieșiri necontrolate și periculoasă pentru cei din jur, dar și pentru ea însăși. Tatăl decide să o ducă la o mânăstire, un loc care-i va schimba complet destinul.

„Pentru tine m-am născut, pentru tine am viață, pentru tine voi muri, pentru tine sunt acum pe moarte.”

Dacă pot afirma ceva despre Marquez, ar fi că nu duce lipsă de imaginație și o doză de ciudățenie. După cum probabil v-ați dat seama, povestea este diferită față de ceea ce puteți întâlni în alte cărți, complet lipsită de clișee și, datorită acestui lucru, am apreciat cartea. Îmi aduce ceva nou, mă scoate din zona de confort și-mi pune imaginația la încercare. Ideea de dragoste interzisă a fost folosită de foarte multe ori, de la clasicul Romeo și Julieta până în prezent, și tind să cred că va fi folosit în continuare, însă, îmi place ca acest subiect să fie găsit sub diferite ipostaze, care mai de care mai interesantă. Ideea de iubire, dintre o fetiță, considerată posedată de demoni, și un om al bisericii, cu ceva ani mai în vârstă, m-a șocat inițial. Mi s-a părut atât de dubioasă și mi-a adus aminte de Lolita, dar la un cu totul alt nivel. Mi-a luat ceva timp să mă acomodez cu acest cuplu sau cel puțin asta cred eu, că m-am acomodat. Deși ar fi fost loc de mai bine, nu pot spune că povestea e rea, reușind să mă surprindă în anumite momente.

large-15

Cât despre celălalt element din titlu, „demonii”, aici este discutabil. Ce mi-ar fi plăcut să dezbat un astfel de titlu la ora de română. :)) În primă fază, m-am gândit că s-ar putea referii la faptul că Maria era considerată posedată. Mai târziu, când am văzut comportamentul celor de la mânăstire, mi-a fost foarte ușor să-i asociez și pe aceștia cu niște demoni, chiar dacă erau „slujitori ai Domnului”. Însă, în ultimă fază, fiind martoră la povestea de iubire, n-am putut să-mi opresc mintea să nu compare acea dragoste cu niște demoni, ce te împing să faci orice pentru ființa iubită, să-ți pui toată viața în pericol pentru ea și să speri orbește la un viitor liniștit.

„Ceea ce este esențial, prin urmare, nu este că nu mai crezi, ci că Dumnezeu continuă să creadă în tine.”

Sfârșitul m-a luat puțin pe nepregătite. Am simțit o oarecare nehotărâre, într-un moment părea că totul o să se termine bine, iar în altul părea că personajele sunt fără scăpare. Ce a ales autorul pentru ele, rămâne să aflați singuri.

Personal, încă nu sunt lămurită dacă îmi place sau nu Gabriel Garcia Marquez, dar, pentru că uneori pot deveni o masochistă când vine vorba de citit, cândva cred că voi citi și Dragostea în vremea holerei. Ce am de pierdut?

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

Recenzie – Zona Zero de Lavinia Călina

27212124Descriere: Lovită de un virus necunoscut, omenirea se află în pragul extincției. Paraziții, cei atinși de boală, sunt ei înșiși cea mai mare primejdie față de puținii care au reușit să supraviețuiască. Iar lupta este aprigă. Pentru Elena, pierderea soțului la atât de scurt timp după ce s-a căsătorit din dragoste a însemnat punctul de pornire pentru o transformare care ar fi părut fără închipuire până atunci: salvarea grupului pe care va ajunge să îl conducă refugiată într-unul dintre ultimele bastioane ale umanității presupune sacrificii extreme și o voință de fier dincolo de limitele de care credea că nu este capabilă să treacă. Întâlnirea cu doi frați, tânărul Vlad și adolescenta Vanessa, va fi punctul de cotitură înspre decizia ultimă. Pe cine mai poate salva? Ce forță îi poate da dreptul să se joace cu vieți inocente? Poate să își regăsească sentimentele de iubire în pofida apocalipsei care pare să fi distrus totul în calea ei? Care este soluția pentru Zona Zero?
Răspunsul este un roman în același ritm alert și imprevizibil cu care Lavinia Călina ne-a obișnuit din primele sale cărți. Aventura vieții și a morții este doar un pretext pentru o poveste care te va zdruncina din temelii și care te va captiva pe de-a întregul.
Lupta pentru supraviețuire a început!

Recenzie: Cum suntem pe 1 Decembrie, iar această carte își aștepta de mult rândul la recenzie, mi s-a părut o zi potrivită să-mi arăt, în felul meu, patriotismul. Ador autorii români, fie ei clasici sau contemporani, consider că, citind o carte în aceeași limbă în care a fost scrisă, se păstrează oarecum o atmosferă, pe care traducerile o pot distruge ușor. Îmi place să citesc autori români, aceștia îmi dau impresia că totul a fost scris cu suflet, potrivesc atât de bine propozițiile/ frazele, încât m-au uimit de foarte multe ori și am avut mai mereu parte de surprize plăcute din partea lor.

Revenind la cartea de față, am cunoscut-o pe Lavinia prin intermediul cărții Ultimul avanpost, carte ce m-a intrigat destul de mult și chiar am stat în dubiu, atunci când am dat comanda, dacă să iau UA#2 sau să încerc Zona Zero.  În cele din urmă, stand alone-ul a câștigat.

„Cei buni muriseră primii. Doar cei reci şi cruzi rezistaseră până la final. Doar cei care făcuseră compromisuri rămăseseră în viaţă.”

Ciudat este faptul că mai mereu am stat cât am putut de departe de cărțile și filmele cu zombie. În perioada mea fantasy, am fost atrasă de vampiri și vârcolaci, dar zombie? Ew, în niciun caz. Și uită-mă, 4 ani mai târziu, citind o carte cu zombie și chiar plăcându-mi.

large-13

Cel mai mult am apreciat faptul că n-a fost o poveste siropoasă, plină cu drame, îmi imaginam că poate dau de un clișeu, în care tipa încearcă să-l salveze pe băiatul transformat într-un monstru, prin cine știe ce leacuri miraculoase sau, de ce nu, iubirea l-ar fi ajutat să se vindece. N-a fost cazul, tipa l-a omorât înainte să se transforme.

„Fuseseră mereu împreună, la bine și la greu, dar el o va părăsi. Știuse mereu că avea să vină ziua când unul dintre ei nu va mai fi. Într-un final, toți oamenii mor, nimeni nu trăiește veșnic. Toți. Fără excepție.”

Poveste surprinde un grup de oameni aflați într-o „bază”, un loc ferit, apărat împotriva paraziților. Este precum un mini-orășel, de 200 și ceva de persoane. La conducere se află Elena, care se presupune că ar trebui să fie ajutată de Sorin, dar între ei are loc o adevărată luptă pentru conducere. Se fac planuri, se manipulează oameni, se minte și se ajunge chiar la omor. Totul pentru un bilet spre Zona Zero, locul izolat total, unde s-a creat, pentru locuitori, un stil de viață apropiat de cel de dinaintea apariției virusului. Pentru cei din bază, care sunt nevoiți să mănânce cu porția, uneori chiar să nu mănânce , să traiască în cămăruțe mici, alături de alte persoane necunoscute,  Zona Zero a devenit un fel de paradis la care pot doar să spere. Mă rog, pentru cei câțiva care știu de existența ei.

Transformare Elenei mi s-a părut surprinzătoare, deși aflăm mai târziu și cu ce preț a avut loc această transformare. Am apreciat-o foarte mult și a ajuns repede pe lista de personaje preferate. Mi-a adus aminte de Rose din Academia Vampirilor, dar ceva mai în vârstă și cu mai mult sânge-rece. Cred că cel mai mult am apreciat devotamentul ei pentru soțul mort. Autoarea a ținut să n-o transforme în personajul tipic, care trece peste durerea avută și, când se așteaptă mai puțin, dă peste bărbatul care o salvează și are parte de o nouă iubire. Nu, nu, nu. Elena, deși a fost nevoită să facă anumite lucruri, a rămas devotată partenerului ei, până la sfârșit. Cum să n-o adori?

largez

Acțiune avem din plin, au loc întorsături de situații, apar trădări între prieteni și decizii greu de luat. Chiar dacă mulți vor al doilea volum, mie mi-a plăcut faptul că autoarea lasă cititorii să-și închipuie singuri ce se va întâmpla. Recomand cu sinceritate cartea, se citește repede și chiar te ține în priză.

Recenzie – Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini

13820482_1139652459441237_155400962_nDescriere: Cartea Vanatorii de zmeie, scrisa de Khaled Hosseini, este publicata la editura Niculescu si este o poveste despre prietenie si tradare, care isi poarta cititorii prin Afganistanul ultimelor zile ale monarhiei si pana la cele ale atrocitatilor prezentului. Schimbarile de situatie uimitoare fac din aceasta carte memorabila atat o cronica politica, cat si o poveste emotionanta despre copilarie si maturizare. Intriga care porneste cu prietenia dintre Amir, fiul stapanului, si Hassan, fiul servitorului, se dovedeste firul director care unifica intregul roman. Fragilitatea acestei relatii, simbolizata de zmeiele de hartie, este pusa la incercare pe masura ce vechiul stil de viata al vechiului Afganistan apune. Studiile de caracter, de la portretul lui Amir, cel nesigur si sensibil, la cel al tatalui sau, Baba, se intretes cu istoria Americii si cu cea tumultoasa a Orientului Mijlociu.

Recenzie: Nu știu dacă aș fi citit prea curând această carte, dacă nu aș fi primit-o cadou de ziua mea. Am mai auzit de Splendida cetate a celor o mie de sori, care m-a atras prin descriere, însă n-am avut ocazia să mă aproprii de ea. âte despre această carte, mi-a luat destul de mult să o termin, fiind destul de aglomerată cu școala, iar în timpul liber preferam să stau pur și simplu degeaba sau să-mi pun un episod dintr-un serial, să nu-mi bat prea mult capul.

large-12

Dar, într-un fel, povestea m-a prins și îmi doream să aflu cât mai repede ce se întâmplă cu personajele. Nu am mai citit o carte despre Afganistan, nici nu știam mare lucru despre această țară, „război„ fiind singur cuvânt care-mi venea în minte, atunci când mă gândeam la ea. Vânătorii de zmeie a făcut un lucru incredibil, mi-a arătat un Afganistan lipsit de război, de sărăcie și de acei oameni fără speranță. Un Afganistan ce n-a făcut cunoștință cu suferința.

Povestea îl are în centru pe Amir. Ceea ce este scos în evidență este prietenia dinte el și Hassan, fiul omului ce se ocupă de treburile casei, slujitor mi se pare prea dur, deoarece tatăl cu Hassan era prieten bun cu Baba, tatăl lui Amir. Copiii sunt de aceiași vârstă, dar au caractere total diferite. Amir este fricos, nesigur, vrea mereu să-și impresioneze tatăl, pe când pentru Hassan nu găsesc un alt adjectiv mai potrivit decât „bun”. Un prieten bun, un fiu bun, un slujitor bun. Și prin bun, mă refer atât la faptul că dă dovadă de o blândețe deosebită, cât și de un devotament dus la extrem pentru prietenul său, Amir. Pentru aceste lucruri, l-am admirat foarte mult pe Hassan și nu cred că există cititor care să nu-l placă.

large-11Cum v-am spus mai sus, principala temă este prietenia și devotamentul pentru cel mai bun prieten. Până unde ești de acord să mergi, pentru a-l ajuta sau a-i face un bine… În prima jumătate, acest devotament vine din parte lui Hassan, iar, în cealaltă parte, este întors din partea lui Amir. Ambele personaje sunt puse în situații dificile, iar războiul, ce începe atunci când cei doi sunt adolescenți, își face propriile lui victime.

Este tulburător să vezi schimbarea ce are loc în Kabul, orașul natal al personajelor. Să vezi cum un oraș prosper și plin de muzică, veselie, devine un oraș plin de teroare, de oameni ce se tem să arunce o simplă privire asupra invadatorilor, oameni cărora li se interzice să vorbească prea tare sau să facă zgomot, oameni pentru care o simplă greșeală poate devenii biletul sigur spre moarte.

Aș putea fi optimistă, să spun că e o carte de ficțiune, dar știu că e bazată pe fapte reale. Poate n-au existat Amir, Hassan, Baba și celelalte personaje, dar sunt sigură că există oameni, cu diferite nume, a căror viață a devenit un calvar odată cu invadarea Afganistanului.

large-2

Personal, mi s-a părut  lectură ce te macină. Ți se prezintă anumite nedreptăți, iar tu nu poți face ceva în legătură cu asta, doar citești în continuare. Au loc tot felul de întorsături de situații, îți vine să judeci personajele, dar pe de altă parte vrei să le înțelegi situația. Ești pus în dificultate, nu știi pe cine să arăți cu degetul și cui să-i iei apărarea.

O recomand cu mare drag. Mi se pare una dintre cele mai bune cărți citite de mine până acum și chiar o pot categorisii ca fiind genul de carte pe care trebuie să o citești cel puțin o dată în viață.