Top 5 cărți citite în această vară

Fiind penultima zi de vară, neavând altceva mai bun de făcut, m-am gândit la un top 5. Am observat că genul acesta de articole prind foarte bine, poate pentru că primiți mai multe recomandări de cărți și, în plus, se presupune că sunt bune. Vara acesta am citit 17 cărți și mai am una începută, dar nu sunt 100% sigură că o voi termina. Mai am de citit 2 cărți din lista de vacanță de aici și sper că voi reuși până începe școala. Acum să vedem 5 cărți bune, citite de mine în această vară.

1. Neverland de Radu Găvan: Mi-am dorit extrem de mult să citesc acestă carte, parcă presimțeam că voi găsi o poveste bună în acele pagini. Ni se spune povestea lui Anton, un profesor văduv, care trebuie să crească o fetiță dintr-un salariu de nimic. Mi-a plăcut această carte pentru realismul ei, pentru că este scoasă în față dorința lui Anton de a face orice pentru bani, dar nu este vorba de ceva egoist, el vrea doar tot ce e mai bun pentru fata lui. – RECENZIA
2. Mesagerul de Markus Zusak: Dacă n-ar fi fost vorba de autorul cărții Hoțul de cărți, nu cred că aș fi ajuns să citesc această carte prea curând. Nu se ridică la nivelul celei dintâi, însă, asta nu înseamnă că nu e o carte bună. Ed are misiunea de a transmite mesaje oamenilor. Printr-o intervenție scurtă, uneori de doar câteva minute, el reușește să schimbe viața multor persoane. Mi-a plăcut dorința lui de a lăsa ceva în urmă și de a face un lucru care să conteze cu viața lui, nu doar să treacă pur și simplu prin ea. – RECENZIA
3. Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty: Nu cred că am un motiv destul de un pentru a argumenta locul acestei cărți în top. Pot spune doar că mi-a plăcut foarte mult să o citesc, să descopăr cât de mult pot înșela aparențele și cât de mult ne putem înșela noi în privința a anumitor persoane. Însă cel mai mult cred că am apreciat lejeritatea cărții, nu e ceva solicitant și e chiar amuzant să urmărești un război între mămici, fiecare dorind să-și apere puiul, chiar dacă totul se termină cu o crimă. – RECENZIA
4. Instinct de Ioana Duda: Cartea aceasta a fost un adevărat deliciu. Nu doar că te trece prin toate stările posibile, dar este scrisă într-un stil atât de direct, de la om la om, încât te simți ca și cum ai ieși la o bere cu cineva și ai începe să vorbești vrute și nevrute. Omul acela îți povestește atât de multe lucruri despre viața lui, își împărtășește anumite păreri cu care rezonezi și tu, iar când sosește ora plecării, parcă n-ai mai vrea să-i dai drumul. Din acest motiv, cred că vreau să recitesc cartea Ioanei cândva. – RECENZIA
5. Fata din tren de Paula Hawkins: Am fost în dubiu dacă să pun această carte în top, dar am zis să o pun mai mult ca o recomandare. Mi se pare o carte perfectă pentru cei care citesc din când în când sau pentru cei care abia și-au descoperit acest hobby. Pentru cei ce au experiență în cărți de genul, nu cred că va fi ceva uimitor. Personal, mi-a plăcut și probabil, dacă nu mi-aș fi dat seama de identitatea criminalului, aș fi fost mult mai încântată de ea. – RECENZIA

 

Mențiuni: Vreau să mai recomand și următoarele cărți.

Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry

Stresul dintre orgasme de Ana Mănescu

Trois de Julian Barnes

Miasma de Flavius Ardelean

Voi ce cărți bune ați citit în această vară?

 

Liebster Award Nomination! part. IV

Un nou set de întrebări, primit de la Adolescență cu nasu-n cărți. Mulțumesc! ❤

1.Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru literatură?

În primul rând, am cumpărat niște cărți de la BPT (Biblioteca pentru toți), dintr-o lista de la profa de română. Erau scrise de Ionel Teodoreanu și Mihail Drumeș, ambii au devenit autori preferați.După aceea am descoperit cărțile cu vampiri și toate cele distribuite cu revista Bravo.

2.Există un scriitor pe care îl consideri unul dintre cei mai buni prieteni sau îl vezi ca pe un fel de maestru, bineînțeles, pe baza modului în care ai interacționat cu opera sa?

Nu cred că am ajuns la asemenea relație cu un scriitor. Admir destul de mulți, dar n-am întâlnit unul pe care să-l venerez.

3.Câte cărți ai citit?

Nu pot da o cifră exactă, probabil între 200 și 300.

4.Dacă ai putea schimba sfârșitul unei cărți, care ar fi aceea și cum l-ai schimba?

Sfârșitul seriei Grisha. Nu știu de ce, dar îmi doream să fie ceva trist. :))

5.Când  personajul tău preferat dintr-o carte moare, cum reacționezi?

M-am obișnuit, nu mai e nimic șocant în asta, chiar au început să-mi placă genul acesta de cărți în care autorului nu-i este frică să-și omoare personajele. (Bună, George R.R. Martin!)

6.Dacă te-ai putea transpune într-o carte și ai înlocui personajul principal, ce carte ar fi, ce personaj ai alege să devii și de ce?

Hermione din Harry Potter. Nu e de parcă aș adora personajul, dar chiar vreau la Hogwarts.

7.Ai obiceiul să îți bați prietenii la cap cu ce ai mai citit?

Eu sunt ceva mai rezervată, nu-mi place să bat la cap. Desigur, dacă vine vorba de cărți, sunt mai mult decât încântă să particip la discuție.

8.Numește o temă  sau un subiect literar despre care nu ai citit niciodată, dar ai vrea. De ce?

Despre Egipt aș vrea să citesc ceva, nu am un motiv întemeiat, doar că sunt curioasă în legătură cu acea lume.

9.Îți place când oamenii îți fac cărți cadou?

Da, dar să se vadă interesul, nu doar să meargă în librărie, să ia o carte la nimereală și să mi-o dea.

10.Cu ce scriitor, viu sau nu, ți-ar plăcea să poți vorbi și ce i-ai spune?

Markus Zusak, i-aș spune că admir foarte mult felul în care a scris Hoțul de cărți.

Recenzie – Miasma de Flavius Ardelean

Descriere: Lumea nu e ceea ce pare a fi. Până și ne’Lumea se teme de ea. La unsprezece secole de la dispariția sfântului Taush, într-o lume în care începuturile sunt deja mituri, în fosta cetate Mandragora, un preot găsește pe treptele bisericii din cartierul Primi un ars misterios pe care îl adoptă și-l îngrijește ca pe propriul fiu, scăpându-l astfel de la moarte. Câteva luni mai târziu, adolescentele cetății cad într-un somn adânc din care nu se mai trezesc. Medicul Algor Kunrath și farmacistul Alambiq, preotul Sarban și povestitorul Alecu Deleanu, inocenta Lili Bunte și ucenicul Bruno Krabal, Hâdul platformelor, Omul cu cap de cal și cohorta sa de oameni-șobolani, Jumătat’ de Om cu ai săi cerșetori din Burta Vacii – oameni și ne’Oameni prinși în luptă în ultimele zile ale cetății Alraunei.

Tratat de rezistența materialelor de Flavius Ardelean este o nouă poveste tulburătoare izvorâtă din mintea unuia dintre cei mai fascinanți scriitori ai fantasticii românești, autorul romanelor Îmblânzitorul apelor și Scârba sfântului cu sfoară roșie și al povestirilor macabre din volumele Acluofobia și Bizaroproze.

Recenzie: Încă de când am citit Scârba sfântului cu sfoară roșie, mi-am dat seama că Flavius Ardelean are un stil aparte și nu oricine se poate acomoda cu el. Cea dintâi mi s-a părut o carte mult mai ușoară comparativ cu aceasta, probabil datorită numărului mai mic de cuvinte sau imaginilor care se regăseau la câteva pagini. Miasma este un roman destul de greu de digerat, dacă n-ai o anumită stare. Nu mi se pare genul de carte pe care o citești într-o zi de plajă, nu e genul pe care o poți citi superficial, ci trebuie să-i acorzi o anumită atenție, să înțelegi ce citești.

„Alecu Deleanu pășea deja însetat și ostenit prin câmpiile uscate ale spiritului său, mereu însetat, dar nu de apă, mereu ostenit, dar nu de viață, ci de altceva, dar ce era acel altceva, nu știa, iar asta îl întrista cel mai tare în pustietatea sufletului său.”

În această carte se reia tema din basm: lupta dintre bine și rău, Lume și ne’Lume. Acum aflăm mai multe despre cele două tabere, avem ocazia să vedem o mai mare parte din ne’Lume, cum a fost creată, de la ce anume a pornit totul și care e scopul celor două. Mi se pare că totul a fost o metaforă a realității. Nu știu cât de bine am făcut eu analogia cu lumea noastră, dar anumite lucruri se potrivesc și îmi place ideea de a transpune realitatea într-o poveste.

Încă din titlul, „Miasma”, mi-am dat seama că o să dau peste ceva care mă va surprinde. Dacă în mod obișnuit acest substantiv mă ducea cu gândul la primăvară și la flori, de această dată, știind stilul autorului, mi-a dat mai mult senzația unui miros puternic, înăbușitor, de care n-ai cum să scapi și care are o anumită greutate, ca și cum ți-ar apăsa constant pe umeri, pentru a te pune la pământ. Cartea în sine este alcătuită din Prolog, patru capitole (Nigredo, Albedo, Citrinitas, Rubedo) și Epilog. În fiecare capitol este prezentată aceeași poveste, dar din perspectiva altor personaje. Ciudat mi s-a părut faptul că aveam impresia că mă întorc în timp și poate, de această dată, voi avea parte de al sfârșit. Din păcate n-a fost adevărat, sfârșitul e la fel, doar unghiul din care este privit e diferit.

„Zilele treceau și Sarban încerca să afle ceva, să smulgă cât putea de la oricine despre moartea lui Bog, dar nimeni nu știa nimic, nimeni nu văzuse nimic, doar Nimicul văzuse tot, dar cum să-l întrebi? Și așa i-a dat numele ucigașului de atunci: Nimicul, că avea nevoie de un nume ca să-l prindă. Nimicul îi ucisese fiul și, odată cu el, îi omorâse și tot ce mai avea în el.

— Pentru că poți muri înainte de moarte, îi spuse lui Ignaț.”

Peste cetatea Alrauna se lasă tristețea atunci când fetele cetății au început să cadă, una câte una, într-un somn adânc din care nimic nu le poate trezi. Unii spun că-i blestem, alții că o simplă boală contagioasă, dar nimeni nu poate da un verdict sigur, la fel cum nimeni nu poate veni cu un tratament.

Personajele sunt destul de numeroase și au legături unele cu altele, e ca și cum ar fi o chemă foarte mare. Despre fiecare în parte aflăm câte ceva și fiecare joacă un rol în toată povestea. Singura mea dezamăgire este că n-am aflat mai multe despre Ignaț, puteam să jur că el/ea este cheia întregii povești.

„Pentru că, nu-i așa?, focul, spre deosebire de om, e același peste tot și în toate timpurile, ba chiar în același timp. Omul, atunci când e, e mereu altul în fiecare loc și niciodată în același timp.” 

Această lucrare a lui Flavius mi s-a părut mult mai dură în cuvinte și în scene. Nu m-a deranjat, însă pentru unii cred că va fi prea mult, deci n-o recomand celor sensibili. Pentru toți ceilalți, mi se pare o carte intrigantă. Atunci când o citești, ieși din tiparele cărților obișnuite și faci cunoștință cu un stil original. Eu una am devenit curioasă cu privire la primele sale cărți.

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru această carte!

Rapid Fire Book Tag

Am luat acest tag de pe blogul We are women of letters și chiar se potrivește, deoarece sunt în criză de timp. Însă tot vreau să scriu acest post. :))

E-book or Physical Book?

Acum ceva timp, știu că am scris un articol legat de acest subiect, explicam de ce îmi plac mai mult cărțile în format fizic. Nu mi-am schimbat părerea, hârtia nu se poate compara cu un ecran. Articolul aici.

Paperback or Hardback?

Deși majoritatea cărților mele sunt paperback, cele hardback mi se par puțin mai drăguțe.

Online or In-Store Book Shopping?

 Online găsesc cărți la un preț mult mai mic. Poate când mă voi muta, voi apela și la anticariate, dar momentan în jurul meu sunt doar librării și nu voi da 40 pe o carte, când pot să o iau cu 10-20 de lei.

Trilogies or Series?

Trilogii. Sau dacă e serie, măcar să aibă un număr acceptabil de cărți, cum e Academia Vampirilor. Cu cât sunt mai multe cărți, cu atât autorul își pierde din inspirație și îți dă impresia că toată povestea se lungește prea mult.

Heroes or Villains?

Îmi plac eroii, pentru că salvează lumea și au un suflet bun și toate cele, dar atunci când dai de un răufăcător delicios, cu replici bune, cu o personalitate interesantă, n-are cum să nu-ți placă.

A book you want everyone to read?

Hoțul de cărți de Markus Zusak. Mi-a plăcut această carte și continui să o recomand.

Recommend an underrated book?

Straniile și minunatele amărăciuni ale Avei Lavender de Leslye Walton. Am impresia că la noi în țară n-a prins atât de bine, deși mi s-a părut o carte mai mult decât bună.

The last book you finished?

Marile minciuni nevinovate, recenzie aici.

The Last Book You Bought?

Împăratul muștelor de William Golding, am luat-o cu 14 lei. Iubesc elefănțelul când are reduceri de genul.

Weirdest Thing You’ve Used as a Bookmark?

Propriul braț. Dacă e nevoie să-mi folosesc mâinile, o pun cu fața în jos, la pagina respectivă.

Used Books: Yes or No?

Sigur. N-am nicio problemă, atâta timp cât e citibilă.

Top Three Favourite Genres?

Thriller, crimă, mister, horror. Dar nu mă rezum doar la acestea.

Borrow or Buy?

Nu prea am avut ocazia să împrumut. La bibliotecă nu sunt cine știe ce cărți, iar de la alte persoane nu mă simt bine să iau cărți, rar mai fac câte o excepție. Deci, cumpăr.

Characters or Plot?

Sunt pretențioasă și consider că o carte bună trebuie să le aibă pe amândouă.

Long or Short Books?

Îmi plac cărțile scurte, deoarece le termin foarte repede, dar uneori prefer să citesc ceva cu o acțiune mai complexă.

Long or Short Chapters?

Moderate.

Name The First Three Books You Think Of…

O mie nouă sunt optzeci și patru de George Orwell

Neverland de Radu Găvan

Urzeala tronurilor de George R.R. Martin

Books That Make You Laugh or Cry?

Instinct de Ioana Duda m-a făcut ultima dată să plâng.

Our World or Fictional Worlds?

Este ciudat, dar prefer lumea noastră.

Audiobooks: Yes or No?

Am încercat doar când eram foarte mică. Nu știu, probabil sunt bune atunci când vrei să faci două activități în paralel.

Do You Ever Judge a Book by its Cover?

Ohoo… și de câte ori. Nu mă pot abține când văd o copertă care mă atrage.

Book to Movie or Book to TV Adaptations?

Ambele, atâta timp cât îmi place ceea ce văd și nu-i un lucru făcut de mântuială.

A Movie or TV-Show You Preferred to its Book?

Jurnalele Vampirilor și Micuțele mincinoase. Am văzut prima dată serialele, iar atunci când am încercat cărțile, am fost total dezamăgită.

Series or Standalone’s?

Ambele.

Recenzie – Fata din tren de Paula Hawkins

Descriere: Tu nu o cunoşti.
Dar ea te cunoaşte.

Rachel merge în fiecare dimineaţă cu acelaşi tren. Ştie că va aştepta la acelaşi semnal defect, timp în care va urmări ritualul de dimineaţă al unui cuplu ce locuieşte într-o casă de lângă calea ferată.

I-a botezat „Jess şi Jason” şi viaţa lor i se pare perfectă.

Până când într-o zi vede ceva ce o şochează. Totul se schimbă şi Rachel are şansa de a lua parte la vieţile pe care le-a observat doar de pe margine.

„Dacă nu e niciun tren care să meargă în sensul opus şi dacă mergem suficient de încet, câteodată pot să-i zăresc, pentru o clipă, pe terasa casei lor. Dacă nu, aşa cum se întâmplă azi, mi-i închipui. Jess şade cu picioarele ridicate pe masa de pe terasă, cu un pahar de vin în mână, Jason e în spatele său, cu mâinile pe umerii ei. Îmi imaginez atingerea mâinilor lui, greutatea lor, senzaţia de siguranţă şi confort. Uneori mă surprind încercând să-mi amintesc când am avut parte ultima dată de atingerea reală a unei persoane, de o îmbrăţişare din tot sufletul sau de o strângere de mână, şi simt cum mi se frânge inima.”

Recenzie: Atunci când mi-am cumpărat această carte, am fost destul de influențată de părerile bune ale cititorilor. Sunt o mare fană a cărților thriller, deci am zis că n-are cum să mă lase cu un gust amar.

„There’s something comforting about the sight of strangers safe at home.”

A avut multe elemente care să facă din ea o carte bună, dar partea proastă, cel puțin pentru mine, e că mi-am dat seama cum stă treaba cu personajele și cine era vinovatul, aparent inocent. A fost un dezavantaj deoarece n-am fost atât de surprinsă atunci când și-au dat seama și celelalte personaje. N-am avut parte de un șoc. N-am rămas mască. Nici măcar de un ridicat din sprâncene n-am avut parte. Și ăsta ar fi principalul motiv pentru care îmi place să citesc cărți de genul, vreau un BOOM în ceea ce citesc, astfel încât să nu mai știu de mine.

Deși am avut această problemă, am decis să privesc totul obiectiv. Recunosc faptul că povestea e destul de bună, plină de acțiune și răsturnări de situații.

Un lucru nou de această dată este Rachel, un personaj ieșit complet din tiparul de „personaj perfect”. Cel puțin jumătate de carte, Rachel este într-o stare deplorabilă. Ca cititor, n-am știut dacă să-mi fie milă sau să simt un dezgust față de stilul ei de viață. Motivul pentru care ea a ajuns în această situație este acela că a fost înșelată și părăsită de șot, acesta întemeindu-și o familie cu amanta, având chiar un copil cu ea. Minunată lovitură sub centură, dar asta nu înseamnă că trebuie să-ți distrugi viața pentru el. Din contră, eu aș fi văzut totul ca pe un motiv pentru a fi din ce în ce mai bună. Măcar „să-i arăt prostului ce a pierdut”. :))

„Hollowness: that I understand. I’m starting to believe that there isn’t anything you can do to fix it. That’s what I’ve taken from the therapy sessions: the holes in your life are permanent. You have to grow around them, like tree roots around concrete; you mold yourself through the gaps”

Rachel călătorește zilnic cu trenul și astfel ajunge să vadă câte puțin din viața unui cuplu. Ea îi numește Jess și Jason. Tipa dispare, iar Rachel, din cauza alcoolului, nu-și mai aduce aminte ce a făcut în noapte dispariției, dar știe că are de-a face și cu ea.

Pe parcurs, aflăm povestea lui Jess, pe numele ei adevărat Megan, iar tot ceea ce descoperim nu o mai face să pară o femeie chiar atât de drăguță. Mulți vor spune că și-a căutat-o singură, dar nu pot să cred că cineva chiar merită o astfel de soartă.

„I have never understood how people can blithely disregard the damage they do by following their hearts.”

Totul este scris din perspectiva a trei personaje, trei femei mai exact: Rachel, Megan și Anna, amanta-actuala soție a fostului lui Rachel. Deci noi privim povestea din trei unghiuri diferite și fiecare are câte ceva de oferit. Putem observa comportamentul lor și cum au ajuns într-o astfel de situație.

Dacă vă plac cărțile polițiste sau thrillerele, vă recomand Fata din tren. Nu degeaba este atât de populară și o laudă mai toată lumea.

 

Recenzie – Stresul dintre orgasme de Ana Mănescu

Descriere: Se spune că nicio poveste bună nu ar începe cu „Mîncam o salată”. Drumul lui Robert începe exact cu această masă banală. De fapt, drumul său începe mult mai devreme, cu dragostea pentru muzică și cărți, un tată abuziv emoțional și o fostă prietenă care este vinovată pentru toate, desigur. Urmează o slujbă într-o corporație, insomnii și un drog nou, conversații în baie cu prietenul său cel mai bun, o relație cu neobișnuita elevă căreia îi predă lecții de vioară și o adevărată obsesie pentru imaginea femeii ideale.

Un roman despre identitate, anxietate și ispite, Stresul dintre orgasme caută să descopere acel greu de găsit lucru de care avem nevoie într-o lume grăbită.

„M-am născut stresat și tremurînd, dar îți garantez că nu a fost nimic față de ce a urmat. Tensiunea nu se eliberează niciodată, toate orgasmele, toate satisfacțiile sunt doar puncte maxime de încordare, fără să existe o explozie, fără să se elibereze elasticul, e întins, e întins, cît te mai poți întinde?”

Recenzie: De când am terminat Quasar, am devenit curioasă și în privința acestei cărți. Mi-am dat seama că, fiind un roman, probabil îmi va fi mult mai ușor să rezonez cu întreaga poveste. Acest lucru s-a și întâmplat, Stresul dintre orgasme parca s-a potrivit mai bine cu ceea ce caut eu la o carte și categoric mi-a plăcut mai mult.

„Data viitoare când mă va întreba cineva cum mă cheamă, îi voi spune că sunt o epavă și că de pe epave s-a șters de mult timp numele.”

În primul rând, mi s-a părut interesant faptul că Ana a scris din perspectiva unui bărbat, Robert. Sunt aproape sigură că n-am mai întâlnit acest lucru până acum , sper să nu mă înșel. Robert este un personaj interesant, nehotărât, pe alocuri disperat și neliniștit din cauza insomniilor, singura sa salvare regăsindu-se într-un drog, de care a devenit dependent. Acel drog nu este singura sa dependență, un triunghi amoros se trasează între el, Candy și Iana. Am căutat o asemănare între cele două, dar, deși sunt iubite de același bărbat, ele mi s-au părut total diferite.

„Femeia perfectă e declicul minții. Te face să ieși din tine și să vrei să fii varianta ta cea mai bună. Te scapă de toate complexele și temerile. Dar nu de eliberare aveam nevoie, nu de haos, ci de tot ceea ce însemnau Candy și Iana, de tensiune perfect plănuită. Ziua era astfel a ordinii și a muzicii: vioara, copila, imperfecțiunile și lumina din ele.”

Candy mi s-a părut atât de ireală pe tot parcursul cărții, încât n-am putut să nu mă întreb dacă nu cumva Robert are vedenii și această fată este doar în mintea lui. Personajul este misterios, apărând doar în anumite momente și dispărând tot atât de repede. Mi s-a părut că Robert se refugia într-un fel prin această femeie, ea fiind un lucru constant în viața lui și, atâta timp cât el îi dădea bomboane, ea îi era o parteneră perfectă, alinarea lui, ancora care l-a oprit tot timpul să nu se arunce în ape și mai tulburi. Deși am realizat pe parcurs că această Candy este reală, tot am impresia că am avut de-a face cu o fantomă.

„Dar pe tine te iubesc așa cum pe ea nu o s-o iubesc niciodată, așa cum numai cei care m-au salvat pot fi iubiți. Cu recunoștință, cu disperare, cu invidie, cu pasiune, cu patetism, cu ură.

Ți-am promis că dacă vei pleca te voi ucide, ții minte?”

Iana este la polul opus. Aflăm cine e, de unde vine, ce s-a întâmplat cu familia ei și cum l-a întâlnit pe Robert. Trebuie să recunosc că n-am avut-o mereu la suflet, în unele scene se purta precum un copil răzgâiat, dornic de atenție. Totuși, Robert o iubea și pe ea, fiind atras întâi de talentul ei de a cânta la vioară și ușurința cu care evoluează în artele muzicii, iar după aceea de persoana ei, de obiceiurile ciudate pe care le are și reacțiile ei destul de exagerate. Față de Candy, care pare mai mult un copil draguț, Iana este o adolescentă în toată firea și vine în viața lui Robert cu o doză de nebunie.

„Dar acasă m-am gândit la ea.

[…]

Nu. Nu la ea.

La muzica ei.

La râsul ei.

La fața ei.

La greșelile ei născute sau dobândite.”

El ajunge, la un moment dat, să facă o alegere importantă. Vă las să aflați singuri deznodământul cărții.

Tot ce pot spune e că Ana te captivează cu stilul ei de a scrie. Deși în cazul cărții Quasar m-am simțit mai mult pierdută și confuză, mă bucur că am apucat să citesc și această carte a autoarei. Romanul a conținut tot ce este necesar pentru a-mi fi pe plac: o acțiune destul de clară, personaje care duc o luptă continuă atât cu ei, cât și cu cei din jur, și, desigur, un scris impecabil, din care am putut să extrag o mulțime de citate.

„Gândesc, deci exist.

Exist, deci sunt prăjit.

Toți ajungem să fim, până la urmă.”

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru această carte!

Recenzie – Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty

Descriere: Sirenele urlă. Oamenii ţipă. Directoarea e înmărmurită. Cineva a plătit cu viaţa.
E vorba de o crimă, un accident tragic sau doar de nişte părinţi care se poartă necivilizat?

„Băieţii fuseseră dintotdeauna motivul pentru care rămăsese, dar acum, pentru prima oară, ei erau motivul pentru care pleca. Lăsase violenţa să devină o parte firească a vieţii lor. În ultimii cinci ani, Celeste devenise insensibilă şi îngăduitoare faţă de violenţă, ceea ce îi permitea să riposteze şi uneori chiar să lovească ea prima. Zgâria, lovea cu picioarele şi pălmuia. De parcă ar fi fost normal. Nu-i plăcea, dar asta făcea. Dacă rămânea, aceasta era moştenirea pe care le-o lăsa băieţilor ei.”

Recenzie: Încă de la început am fost foarte încântată de această carte, chiar simțeam nevoia să citesc o carte măricică, cu o acțiune ceva mai amplă și de ce nu, care să mă surprindă prin tot ce are de oferit. Mi-am zis să profit de vacanță și să citesc genul acesta de carte, deoarece, odată cu începerea școlii, nu știu cât îmi va mai permite timpul.

„— Părinții sunt prea atenți la copiii lor în zilele noastre. Unde-s vremurile bune ale dulcii indiferențe? În locul tău, eu aș fi rezervată. Copiii mici au probleme mici. Stai că vezi când o să ai probleme cu drogurile, sexul și site-urile de socializare.”

 

Acțiunea se învârte în jurul a trei femei: Madeline, Celeste și Jane.

Madeline este o femeie care a fost părăsită de soț, în momentul în care a născut o fetiță, mai târziu, ea reușind să se recăsătorească și să aibă alți doi copii. Însă, la fel a procedat și fostul ei soț, iar acum ea este nevoită să-și ducă fiica la școală și să-l întâlnească pe bărbatul care a părăsit-o, pozând acum în postura de șot iubitor și tată grijuliu. Madeline este o fire destul de vulcanică și plină de energie, îi place să spună lucrurile în față, atunci când se simte deranjată, dar este și genul care ar fi în stare de orice pentru a-i proteja pe cei dragi.

Celeste este prietenă cu Madeline. La început, ea pare absentă, aiurită, mereu cu gândul în alte părți, dar totodată o femeie cu o frumusețe ieșită din comun, apreciată atât de bărbați, cât și de femei. După câteva pagini, aflăm și motivul comportamentului ei: ea este abuzată de soț. Deși din afară ei par o familie fericită, cu băieți gemeni, care merg în vacanțe extravagante și își permit să cheltuiască cât vor, fără a-și face griji, în spatele ușilor închise nu este deloc așa. Soțul are grijă să nu-i lase urme la vedere, iar ea are grijă să pară în continuare o soție fericită.

Jane este mămica cea nouă. Pe lângă faptul că este nouă, este și extrem de tânără, în comparație cu celelalte. Ne spune încă de la început că fiul ei, Ziggy, a apărut în urma unei aventuri de o noapte, iar ea nu mai știe nimic de tatăl copilului și este nevoită să-l crească în postura de mamă singură. Poate datorită vârstei sau situației în care s-a regăsit, Madeline simte nevoia de a o lua sub aripa ei pe Jane și de a-și lua în serios rolul de prietenă bună.

„Ce voia?

Să se răzbune? Să fie recunoscută? Să-i arate că acum era iubită? Să-l lovească, să-l rănească, să-l reclame? Să-i spună tot ce ar trebui să-i spună în loc de bovinul „pa!”. Cumva, să-i dea de înțeles că nu scăpase nepedepsit, deși, desigur, scăpase?

Voia ca el să-l vadă pe Ziggy.

Voia să se minuneze de băiețelul lui frumos, serios și profund.”

Cele trei femei sunt unite de faptul că fiecare are câte un copil, sau în cazul lui Celeste chiar doi, care urmează să înceapă școala în același loc. Avem parte de multe evenimente, bârfe, certuri între mame, care degenerează într-un adevărat război. Însă totul se termină cu o crimă. Mi-a plăcut realismul poveștii și al personajelor. Pe parcursul a 500 și ceva de pagini, ai timp să descoperi destul de multe despre viețile lor, iar autoarea are destul spațiu pentru a contura totul.

„Ei bine, nu te duci în Pakistan, dacă la asta te gândești. Stai aici și te uiți la America’s Next Top Model, domnișorică!”

Deși este o carte despre o crimă și dezbate problema abuzului domestic, Marile minciuni nevinovate se diferențiază de restul prin umorul ei. Sunt anumite replici și scene la care n-am cum să nu zâmbești, chiar dacă știi că peste câteva pagini va apărea din nou o scenă despre o femeie abuzată de soțul ei sau că la sfârșitul cărții vei afla cine a murit.

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

 

 

Suicide Squad: Brigada sinucigașilor (2016)

Descriere: Sunt celebri pentru faptele lor rele și pentru anarhia pe care o provoacă oriunde ar ajunge, dar guvernul Statelor Unite a reușit să-i prindă și să-i vâre după gratii. Pentru a-și micșora pedeapsa, nelegiuiții acceptă sinucigașe misiuni sub acoperire, conștienți că eșecul înseamnă moartea. După ce și-au folosit puterile și inteligența pentru rău, Joker-ul, Harley Quinn, Deadshot și colegii lor vor lupta de data aceasta de partea binelui.

Recenzie: Filmul acesta a fost foarte bine promovat, adică, cu două săptămâni înainte să apară, vedeam cel puțin o postare pe zi despre el sau trailerul într-o reclamă. Au vrut să atragă atenția și chiar au reușit. După apariție, facebook-ul a fost invadat de check-in-uri la cinema. Nu  am ținut neapărat să merg, chiar dacă trailerul îmi stârnise și mie interesul, dar s-a nimerit să aibă prietenul un bilet 1+1 gratis și ne-am zis că la 10 lei, nu e cine știe ce risipă.

Știam doar câteva dintre personaje, de restul nici nu auzisem până să merg la acest film și îmi pare rău că nu mi-au fost oferite mai multe detalii. Accentul mi se pare că s-a pus pe Deadshot și pe Harley Quinn, restul fiind dați puțin mai în spate. Ideea e că această brigadă, formată din răufăcători, trebuie să salveze lumea. Culmea e că, pe parcursul filmului, mai dragi îți sunt acești răufăcători, decât „tipii buni” (a se citi „Amanda Waller”, care m-a enervat încă de la început).

De Deadshot au auzit mulți. Tipul ăla care ucide oameni pentru bani și are o țintă extraordinar de bună. Nu ratează niciodată. În film, el nu mai este prezentat ca un simplu mercenar. I se arată partea umană, relația cu fata lui, la care ține enorm și pentru care ar fi în stare de orice, chiar să se ducă într-o misiune imposibilă, cu speranța că va putea face ceva bun pentru ea.

Harley Quinn a fost o noutate pentru mine. Am impresia că am mai auzit undeva de povestea de dragoste dintre Joker și *o tipă nebună*, dar n-am citit nimic despre ea. Tipa a prins cel mai bine la public și, sincer, n-ai cum să nu o placi. Fie că este băiat și îți place ce vezi, fie că ești fată și o îndrăgești pentru doza ei de nebunie. Totuși, pe lângă masca aceea de fată mereu glumeață și pusă pe șotii, mi s-a părut că se vede multă suferință. Povestea ei de dragoste nu mi se pare un goal, ci mai degrabă o relație toxică și tristă.

El Diablo este și el un personaj despre care aflăm cât de cât ceva, dar mi s-a părut insuficient. El are puterea de a controla focul. Pentru unii ar putea fi un lucru super tare, însă lui i-a adus doar suferință. N-a putut să-și folosească puterea jumătate din film, deoarece rămăsese cu un fel de traumă în urma crimelor pe care le comisese. Suferința aceasta ne-o explică chiar el, spre sfârșit.

Căpitanul Boomerang și Killer Croc sunt lăsați destul de în spate. Pe Killer Croc îl putem observa ca fiind un om ce suferă de o boală, având aspect de crocodil. Oamenii au început să se poate cu el precum cu o bestie, deci a hotărât ca asta să devină: un monstru de care să se teamă toți. Boomerang mi s-a părut destul de absent. La început, ni se spune că a fost ridicat din mijlocul unui jaf, dar nu a fost nicio secvență în care să-și dovedească iscusința. Mi s-a părut un personaj mai mult de amuzament, să ne distreze din când în când cu vreo replică sau să facă un lucru prostesc.

Ar trebui să-l pomenesc și pe Slipknot, dar acesta a apărut doar puțin la început și n-am aflat nimic despre el. Serios acum, cu ce se ocupa tipul ăsta? :))

Filmul a avut și câtea părți ma proaste. Cum ar fi că în unele momente părea fragmentat. Momentul când Harley și Jokerul trebuiau să sară din avion, dar doar ea a căzut și Jokerul a rămas în continuare, în interiorul avionului. În acel moment, eu și prietenul ne-am întors unul spre altul și ne-am întrebat se s-a întâmplat. Scena a fost destul de neclară și fără logică. Un alt moment este aproape de final, când Deadshot și Harley au viziuni despre cea mai mare dorință al lor. Mă așteptam ca Deadshot să se vadă împreună cu fetița lui, dar acesta se închipuia omorându-l pe Batman. Pe când „nebuna” de Harley se închipuia întemeindu-și o familie cu Jokerul, având chiar și copii. Aceste lucruri au fost total neașteptate, mai ales în cazul lui Deadshot, visul nu s-a potrivit deloc cu comportamentul lui de pe tot parcursul filmului.

Personal, nu mi s-a părut un film chiar atât de rău, ba din contră. Nu m-a plictisit deloc, personajele au fost interesante și au existat destule momente în care am râs, deci clar n-a fost o pierdere de timp. Nu e o capodoperă, dar merită o șansă.

Recenzie – Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry

Descriere: De 67 de ani, Micul prinţ v-a cucerit sufletele, devenind un mit care a captivat întreaga planetă. Un gen aparte, fiind în acelaşi timp şi poveste poetico-filosofică şi mit iniţiatic, cartea ne aduce în prim-plan valorile umane, responsabilitate şi legătură între oameni, toleranţă şi spirit de aventură. Este un titlu accesibil tuturor categoriilor de vârstă, o poveste simplă şi fermecătoare, spusă într-un limbaj simplu, dar plin de poezie. O poveste încântătoare despre copilărie, singurătate şi prietenie.

Recenzie: Nu eram sigură dacă ar fi cazul să scriu o recenzie acestei cărți, având în vedere că este o carte pentru copii și, cel mai probabil, majoritatea au citit-o. Însă, vremea asta mi-a dat o stare de bine și chiar aveam chef de postat pe blog.

Curios este faptul că, deși este o carte destinată copiilor, mi-am dorit să o citesc. Am văzut-o ca pe un must-read, genul de carte pe care trebuie să o citești cel puțin o dată în viață, iar eu, ca o cititoare ce se respectă, m-am conformat. Faptul că este o carte pentru copii nu mi s-a părut deloc un impediment, poate din contră, am reușit să înțeleg mult mai bine cartea, la adevărata ei valoare.

„— Adio, zise el…

— Adio, zise vulpea. Iată secretul meu. E foarte simplu: nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.”

Naratorul ne prezintă problema lui din copilărie: oamenii mari care n-aveau deloc imaginație și erau prea ocupați pentru a-și aminti că au fost și ei copii. Ajuns la maturitate, în timpul unei plimbări prin deșert, departe de orice fel de civilizație, i se oprește mașina. Acolo el îl întâlnește pe Micul Prinț, care-i povestește prin ce peripeții a trecut el pentru a ajunge pe Terra. Îi povestește de micuța lui planetă, de floarea lui pe care o îngrijea, de cum s-a decis să plece, de persoanele pe care le-a întâlnit în drumul lui, care mai de care mai caraghioase, de ce a găsit pe această planetă și de cum i s-a făcut dor de acasă și de floarea lui.

Cartea este foarte ușor de citit, eu am terminat-o în câteva ore. Limbajul folosit de Antoine de Saint-Exupéry este unul simplist și comun. În cea mai mare parte, m-am simțit ușor amuzată de toate aventurile naratorului, dar și ale Micului Prinț. Poate la fel m-aș fi simțit și în copilărie, dar diferența este că acum am reușit să văd o lecție de viață, în spatele acestei cărți. O lecție transmisă în mod subtil adulților: „Nu uita să fii copil!”. Fie că ai 5, 18, 40 sau chiar 60 de ani, uneori trebuie să lași copilul din tine să iasă puțin la suprafață.

„— Dacă iubește cineva o floare care nu există decât într-un singur exemplar în milioanele și milioanele de stele, asta ajunge să-l facă fericit atunci când o privește. Își spune „Floarea mea e undeva acolo…”. Dar dacă oaia mănâncă floarea, pentru el e ca și cum dintr-odată toate stelele s-ar stinge! Și ăsta e un lucru important!”

Și putem să ne mințim că am crescut, că noi suntem oameni maturi, n-avem timp de astfel de prostii, însă sunt anumite momente în care ne dăm singur seama cât de mult de putem înșela. Momentul ăla când ai alergat prin ploaie, sau ți-ai luat o carte de colorat, pentru adulți se presupune, dar tot carte de colorat e, sau ai început să zâmbești la cele mai nesemnificative lucruri. Sunt atât de multe momente în viața noastră, în care ne purtăm exact ca niște copii și, cel mai probabil, acesta e secretul pentru o viață fericită.

„— Sunteți frumoase, dar sunteți reci, le mai spuse el. Nu poate muri cineva pentru voi. Firește, despre floarea mea de trandafir un trecător obișnuit ar crede că vă seamănă. Dar ea singură e mai importantă decât voi toate, deoarece pe ea am stropit-o. Deoarece pe ea am pus-o sub un glob de sticlă. Deoarece pe ea am am adăpostit-o după un paravan. Deoarece ei i-am omorât omizile (înafară de două-trei pentru fluturi). Deoarece pe ea am ascultat-o plângându-se sau lăudându-se sau uneori chiar tăcând. Deoarece este floarea mea de trandafir.”

Mă simt bine că am citit această carte și sper ca peste câțiva ani să o recitesc, să văd totul din perspectiva unui om cât se poate de matur.

Liebster Award Nomination! part. III

Hei, hei! Între timp, am mai primit o nominalizare de la Simina. Mulțumesc! ❤

1.Care este personajul tău preferat?

Nu am unul preferat, doar personaje care mi-au plăcut mai mult decât altele. O aleg pe Lina din Printre tonuri cenușii de Ruta Sepetys, deoarece acest personaj a trecut prin foarte multe.

2.Cum a început această pasiune pentru cărți?

Printr-a 6-a sau a 7-a am început să fiu curioasă în privința cărților, doar că citeam puțin, 2-3 cărți pe an. În vara dintre clasa a 7-a și a 8-a, am început să mă uit la seriale și îmi cumpăram revista Bravo. Am văzut, într-un număr al revistei, cărțile Jurnalele Vampirilor și am căutat pe net. Mi-am dat comandă, după am aflat de alte și alte cărți, iar toată povestea s-a extins, eu devenind cu adevărat obsedată de cărți. :))

3.Care ar fi dream cast-ul perfect, după părerea ta, pentru cartea ta preferată?

Off… carte preferată. Voi alege ultima carte citită, Fangirl.

Cath/Wren (sunt gemene): Ema Watson

Levi: Theo James (nu e chiar cum îl descrie autoarea, dar nu contează)

4.Dacă ai primi un cupon care ți-ar putea îndeplini o dorință, ce ți-ai dori?

Sănătate, pentru toți cei dragi.

5.Care este filmul tău preferat?

Mi-au plăcut mult filmele The Butterfly Effect și About time. Probabil mai sunt și altele, dar nu-mi vin acum în minte.

6.Ce gen de cărți preferi?

De obicei, mă adaptez la orice gen de carte. N-am un gen preferat, mă schimb în funcție de starea mea.

7.Ai un lucru pe care îl iei constant după tine?

Telefonul.

8.Descrie-te printr-un cuvânt.

Overthinker. Îmi place să am mintea ocupată cu câte ceva. Obișnuiesc să mă gândesc de 10 ori înainte de a face ceva și nici după aceea nu sunt 100% că e decizia corectă.

9.Care este ultima ta obsesie?

Arrow. Îmi rămăsese sezonul 4 de văzut și l-am terminat în 2 zile.

10.Ce carte ai recomanda unei persoane pe care abia ai întâlnit-o?

Jocurile foamei, cel puțin primul volum. E aproape imposibil să nu-i placă.