Recenzie – Fata din tren de Paula Hawkins

25559177Descriere: Tu nu o cunoşti.
Dar ea te cunoaşte.

Rachel merge în fiecare dimineaţă cu acelaşi tren. Ştie că va aştepta la acelaşi semnal defect, timp în care va urmări ritualul de dimineaţă al unui cuplu ce locuieşte într-o casă de lângă calea ferată.

I-a botezat „Jess şi Jason” şi viaţa lor i se pare perfectă.

Până când într-o zi vede ceva ce o şochează. Totul se schimbă şi Rachel are şansa de a lua parte la vieţile pe care le-a observat doar de pe margine.

„Dacă nu e niciun tren care să meargă în sensul opus şi dacă mergem suficient de încet, câteodată pot să-i zăresc, pentru o clipă, pe terasa casei lor. Dacă nu, aşa cum se întâmplă azi, mi-i închipui. Jess şade cu picioarele ridicate pe masa de pe terasă, cu un pahar de vin în mână, Jason e în spatele său, cu mâinile pe umerii ei. Îmi imaginez atingerea mâinilor lui, greutatea lor, senzaţia de siguranţă şi confort. Uneori mă surprind încercând să-mi amintesc când am avut parte ultima dată de atingerea reală a unei persoane, de o îmbrăţişare din tot sufletul sau de o strângere de mână, şi simt cum mi se frânge inima.”

Recenzie: Atunci când mi-am cumpărat această carte, am fost destul de influențată de părerile bune ale cititorilor. Sunt o mare fană a cărților thriller, deci am zis că n-are cum să mă lase cu un gust amar.

„There’s something comforting about the sight of strangers safe at home.”

A avut multe elemente care să facă din ea o carte bună, dar partea proastă, cel puțin pentru mine, e că mi-am dat seama cum stă treaba cu personajele și cine era vinovatul, aparent inocent. A fost un dezavantaj deoarece n-am fost atât de surprinsă atunci când și-au dat seama și celelalte personaje. N-am avut parte de un șoc. N-am rămas mască. Nici măcar de un ridicat din sprâncene n-am avut parte. Și ăsta ar fi principalul motiv pentru care îmi place să citesc cărți de genul, vreau un BOOM în ceea ce citesc, astfel încât să nu mai știu de mine.

Deși am avut această problemă, am decis să privesc totul obiectiv. Recunosc faptul că povestea e destul de bună, plină de acțiune și răsturnări de situații.

large6

Un lucru nou de această dată este Rachel, un personaj ieșit complet din tiparul de „personaj perfect”. Cel puțin jumătate de carte, Rachel este într-o stare deplorabilă. Ca cititor, n-am știut dacă să-mi fie milă sau să simt un dezgust față de stilul ei de viață. Motivul pentru care ea a ajuns în această situație este acela că a fost înșelată și părăsită de șot, acesta întemeindu-și o familie cu amanta, având chiar un copil cu ea. Minunată lovitură sub centură, dar asta nu înseamnă că trebuie să-ți distrugi viața pentru el. Din contră, eu aș fi văzut totul ca pe un motiv pentru a fi din ce în ce mai bună. Măcar „să-i arăt prostului ce a pierdut”. :))

„Hollowness: that I understand. I’m starting to believe that there isn’t anything you can do to fix it. That’s what I’ve taken from the therapy sessions: the holes in your life are permanent. You have to grow around them, like tree roots around concrete; you mold yourself through the gaps”

Rachel călătorește zilnic cu trenul și astfel ajunge să vadă câte puțin din viața unui cuplu. Ea îi numește Jess și Jason. Tipa dispare, iar Rachel, din cauza alcoolului, nu-și mai aduce aminte ce a făcut în noapte dispariției, dar știe că are de-a face și cu ea.

large (52)

Pe parcurs, aflăm povestea lui Jess, pe numele ei adevărat Megan, iar tot ceea ce descoperim nu o mai face să pară o femeie chiar atât de drăguță. Mulți vor spune că și-a căutat-o singură, dar nu pot să cred că cineva chiar merită o astfel de soartă.

„I have never understood how people can blithely disregard the damage they do by following their hearts.”

Totul este scris din perspectiva a trei personaje, trei femei mai exact: Rachel, Megan și Anna, amanta-actuala soție a fostului lui Rachel. Deci noi privim povestea din trei unghiuri diferite și fiecare are câte ceva de oferit. Putem observa comportamentul lor și cum au ajuns într-o astfel de situație.

Dacă vă plac cărțile polițiste sau thrillerele, vă recomand Fata din tren. Nu degeaba este atât de populară și o laudă mai toată lumea.

 

Recenzie – Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty

25553539Descriere: Sirenele urlă. Oamenii ţipă. Directoarea e înmărmurită. Cineva a plătit cu viaţa.
E vorba de o crimă, un accident tragic sau doar de nişte părinţi care se poartă necivilizat?

„Băieţii fuseseră dintotdeauna motivul pentru care rămăsese, dar acum, pentru prima oară, ei erau motivul pentru care pleca. Lăsase violenţa să devină o parte firească a vieţii lor. În ultimii cinci ani, Celeste devenise insensibilă şi îngăduitoare faţă de violenţă, ceea ce îi permitea să riposteze şi uneori chiar să lovească ea prima. Zgâria, lovea cu picioarele şi pălmuia. De parcă ar fi fost normal. Nu-i plăcea, dar asta făcea. Dacă rămânea, aceasta era moştenirea pe care le-o lăsa băieţilor ei.”

Recenzie: Încă de la început am fost foarte încântată de această carte, chiar simțeam nevoia să citesc o carte măricică, cu o acțiune ceva mai amplă și de ce nu, care să mă surprindă prin tot ce are de oferit. Mi-am zis să profit de vacanță și să citesc genul acesta de carte, deoarece, odată cu începerea școlii, nu știu cât îmi va mai permite timpul.

„— Părinții sunt prea atenți la copiii lor în zilele noastre. Unde-s vremurile bune ale dulcii indiferențe? În locul tău, eu aș fi rezervată. Copiii mici au probleme mici. Stai că vezi când o să ai probleme cu drogurile, sexul și site-urile de socializare.”

 

Acțiunea se învârte în jurul a trei femei: Madeline, Celeste și Jane.

MV5BMTc3MDcxMDA5Ml5BMl5BanBnXkFtZTgwNDM1NTU5MDE@._V1_SY1000_CR0,0,684,1000_AL_

Madeline este o femeie care a fost părăsită de soț, în momentul în care a născut o fetiță, mai târziu, ea reușind să se recăsătorească și să aibă alți doi copii. Însă, la fel a procedat și fostul ei soț, iar acum ea este nevoită să-și ducă fiica la școală și să-l întâlnească pe bărbatul care a părăsit-o, pozând acum în postura de șot iubitor și tată grijuliu. Madeline este o fire destul de vulcanică și plină de energie, îi place să spună lucrurile în față, atunci când se simte deranjată, dar este și genul care ar fi în stare de orice pentru a-i proteja pe cei dragi.

MV5BMTk1MjM5NDg4MF5BMl5BanBnXkFtZTcwNDg1OTQ4Nw@@._V1_SX738_CR0,0,738,999_AL_

Celeste este prietenă cu Madeline. La început, ea pare absentă, aiurită, mereu cu gândul în alte părți, dar totodată o femeie cu o frumusețe ieșită din comun, apreciată atât de bărbați, cât și de femei. După câteva pagini, aflăm și motivul comportamentului ei: ea este abuzată de soț. Deși din afară ei par o familie fericită, cu băieți gemeni, care merg în vacanțe extravagante și își permit să cheltuiască cât vor, fără a-și face griji, în spatele ușilor închise nu este deloc așa. Soțul are grijă să nu-i lase urme la vedere, iar ea are grijă să pară în continuare o soție fericită.

MV5BOTIxNTE2NTQ3Nl5BMl5BanBnXkFtZTcwMzMwOTk2Nw@@._V1_SY1000_CR0,0,666,1000_AL_

Jane este mămica cea nouă. Pe lângă faptul că este nouă, este și extrem de tânără, în comparație cu celelalte. Ne spune încă de la început că fiul ei, Ziggy, a apărut în urma unei aventuri de o noapte, iar ea nu mai știe nimic de tatăl copilului și este nevoită să-l crească în postura de mamă singură. Poate datorită vârstei sau situației în care s-a regăsit, Madeline simte nevoia de a o lua sub aripa ei pe Jane și de a-și lua în serios rolul de prietenă bună.

„Ce voia?

Să se răzbune? Să fie recunoscută? Să-i arate că acum era iubită? Să-l lovească, să-l rănească, să-l reclame? Să-i spună tot ce ar trebui să-i spună în loc de bovinul „pa!”. Cumva, să-i dea de înțeles că nu scăpase nepedepsit, deși, desigur, scăpase?

Voia ca el să-l vadă pe Ziggy.

Voia să se minuneze de băiețelul lui frumos, serios și profund.”

Cele trei femei sunt unite de faptul că fiecare are câte un copil, sau în cazul lui Celeste chiar doi, care urmează să înceapă școala în același loc. Avem parte de multe evenimente, bârfe, certuri între mame, care degenerează într-un adevărat război. Însă totul se termină cu o crimă. Mi-a plăcut realismul poveștii și al personajelor. Pe parcursul a 500 și ceva de pagini, ai timp să descoperi destul de multe despre viețile lor, iar autoarea are destul spațiu pentru a contura totul.

„Ei bine, nu te duci în Pakistan, dacă la asta te gândești. Stai aici și te uiți la America’s Next Top Model, domnișorică!”

Deși este o carte despre o crimă și dezbate problema abuzului domestic, Marile minciuni nevinovate se diferențiază de restul prin umorul ei. Sunt anumite replici și scene la care n-am cum să nu zâmbești, chiar dacă știi că peste câteva pagini va apărea din nou o scenă despre o femeie abuzată de soțul ei sau că la sfârșitul cărții vei afla cine a murit.

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

 

 

Recenzie – Mesagerul de Markus Zusak

25647971

Descriere: Faceti cunostinta cu Ed Kennedy – sofer de taxi, jucator prost de carti si nepriceput la sex. Locuieste intr-o cocioaba, imparte cafeaua cu cainele sau, Portarul, si e ingrozitor de indragostit de Audrey. Viata lui este marcata de o rutina pasnica si de incompetent – asta pana cand nimereste din greseala in plin jaf bancar. Atunci apare si sansa lui. Atunci Ed devine mesagerul. Alege sa se implice, isi face traseul prin oras, ajutand sau ranind (cand e cazul) pana cand mai ramane o singura intrebare. Cine se afla in spatele misiunii lui Ed?

 

Recenzie: Aveam foarte mari așteptări de la această carte, deoarece Hoțul de cărți este una dintre cărțile mele preferate. Felul autorului de a scrie a fost principalul motiv pentru care a ajuns atât de sus în topul meu. Pot spune că eram curioasă și datorită subiectului, însă mă așteptam ca protagoniștii să fie ceva mai în vârstă, nu niște adolescenți de 19 ani. A fost un mic șoc, dar să zicem că am trecut destul de repede peste.

„Alergăm și nu vreau să ne oprim niciodată.Vreau să evit orice moment stânjenitor, când realismul realității își înfige tridentul în carnea noastră, lăsându-ne acolo, împreună. Vreau să rămân aici, în această clipă, și să nu mai cutreier alte spații, unde nu știm ce să spunem ori ce să facem.

Deocamdată, să alergăm. Alergăm prin râsul nopții.”

Mă bucur că n-am avut parte de o dezamăgire de proporții mari, ceea ce era foarte posibil, având în vedere că pretențiile pe care le aveam de la carte erau foarte mari. Cu toate acestea, sunt o mulțime de lucruri care mi-au plăcut.

Să începem cu structura. Mi se pare destul de interesant faptul că cele 5 părți ale cărții sunt împărțite în 4 ași și un Joker, exact ca la cărțile de joc. Și fiecare parte, din primele patru, are capitolele numerotate tot în aceste fel: 2 de treflă, 3 de treflă, 4… și tot așa. Mi s-a părut destul de original acest model urmat de carte.

large22

Prietenia dintre cei patru (Ed, Ritchie, Marv și Audrey) mi s-a părut ciudată pe tot parcursul cărții. Adică, la început mi se păreau destul de uniți, dar, pe parcurs, mi-am dat seama că nu e deloc așa. Fiecare suferea dintr-un anume motiv, dar niciunul nu împărtășea asta cu ceilalți. Mi-am dat seama de asta încă de când am văzut cât suferea Ed, din cauza mesajelor, iar ceilalți parcă nici nu erau prin zonă. Pe de altă parte, toți mi s-au părut foarte reali și construiți în așa fel încât să fie plini atât de calități, cât și de defecte. Nu sunt nici pe departe personajele perfecte.

„Cu certitudine, Audrey m-ar putea iubi măcar pentru o clipă, dar știu. Fără îndoială, știu că nu se va întâmpla nimic.”

Subiectul a fost, de asemenea, plin de evenimente. Ed trebuia să descopere pe cine trebuie să ajute, cu ce și prin ce mod poate transmite mesajul. Cele 12+1 mesaje au fost atât de bine construite și fiecare, în parte, a adus ceva special cărții. N-am cum să afirm că a fost unul care nu mi-a plăcut sau nu i-am văzut rostul.

Am pus acel 12+1 în mod intenționat, deoarece ultimul mesaj este pentru noi, pentru cititori. Nu vreau să dau mai multe detalii, pentru a nu strica plăcerea lecturii, dar pot să garantez că Markus Zusak știe să-și pună amprenta prin cărțile sale și poate ajunge destul de ușor atât în sufletul, cât și în mintea cititorului. Rezolvarea misterului, din spatele cărților de joc, mi s-a părut puțin trasă de păr și nemulțumitoare, dar ultimele pagini m-au făcut să trec totul cu vederea.

Nu pot zice că Mesagerul a întrecut Hoțul de cărți, nici nu cred că mă așteptam la așa ceva, dar, dacă aș judeca-o separat, chiar este o carte bună.

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

Recenzie – Camera de Emma Donoghue

camera_1_fullsizeDescriere: O poveste despre dragostea materna si captivitate. Un roman nominalizat la Man Booker Prize, clasat de The New York Times in topul celor mai bune carti ale anului 2010.

Pentru Jack, un baietel in varsta de cinci ani, Camera inseamna lumea. Acolo s-a nascut si a crescut; impreuna cu mama lui, acolo se joaca, citeste si invata lucruri despre viata. Noaptea, mama il inchide cu grija in dulap, unde trebuie sa doarma cand vine Batranul Nick in vizita. Pentru Jack, Camera inseamna acasa, dar pentru mama lui e inchisoarea in care Batranul Nick a tinut-o captiva timp de sapte ani.

Prin determinare, ingeniozitate si o dragoste uriasa, mama a creat o viata pentru Jack. Dar stie ca nu e de ajuns… nici pentru Jack, nici pentru ea insasi. Asa ca pune la cale un plan de evadare, crezand in curajul fiului ei si in noroc. Insa nu intelege cat de putin pregatita este in realitate pentru ca planul sa reuseasca.

Narata in intregime in limbajul plastic si savuros al lui Jack, baietelul de cinci ani, Camera este o poveste despre curaj si despre legatura profunda dintre parinte si copil.

Recenzie: Cu greu, am reușit și eu să termin două cărți în luna ianuarie, zic cu greu pentru ca în ultimul timp sunt cam dezamăgită de felul în care mă lungesc cu ele. Știu că nu contează cantitatea, dar atunci când vrei să citești sute de alte cărți, parcă timpul te presează.

Revenind la Camera, mă gândeam că e genul de carte pe care o voi citi dintr-o răsuflare. Nu știam mare lucru despre ea, nici n-am vrut să știu. Se presupune că e un thriller, nu? Cum se poate să dea greș? Ce-i drept în prima jumătate din ea am fost destul de intrigată de tot, de poveste, de acțiune, de personaje, de felul realist al cărții, dar, în timpul celei de-a doua jumătăți, lucrurile s-au mai liniștit, s-au liniștit prea mult pentru gusturile mele. Voiam un BOOM, nu l-am primit. În schimb a fost un boom mai mititel, asta e. M-am împăcat cu ideea.

“Everybody’s damaged by something.”

Avem două personaje principale: mama și fiul. Ea a fost răpită în timpul facultății și ținută ostatică. Salvarea sa a fost nașterea copilului, împreuna reușind să construiască propriul lor univers. Povestea este narată din perspectiva copilului, în vârstă de 5 ani și de asta am admirat stilul autoarei. A scris totul într-un mare fel. Jack, deși dă dovadă de o inteligență remarcabilă, își păstrează inocența, mintea lui fiind în căutarea cunoașterii. Vrea să descopere lumea de dincolo de Cameră și să experimenteze tot ce se poate.

“People don’t always want to be with people. It gets tiring.”

Recomand cartea, chiar dacă nu e de 5 stele, merită și trebuie să trăiți totul pe pielea voastră. Povestea este destul de interesantă și te prinde, iar prețul la care o găsiți este extrem de accesibil. În plus, am auzit ceva și de un film, sper să descopăr zilele astea care-i faza.

“Scared is what you’re feeling. Brave is what you’re doing.”

Recenzie – Fata dispărută de Gillian Flynn

 Descriere: „Cine eşti?”
„Cum am ajuns aici?”
Sunt întrebări care îl frământă pe Nick în ziua când sărbătoreşte cinci ani de căsnicie. Şi tocmai acum, soţia sa dispare pe neaşteptate. Primul suspect este Nick. Deşi îşi susţine nevinovăţia, dovezile împotriva lui nu încetează să apară. Sub presiunea mass-mediei, face paradă de cinism şi de minciuni. Iar jurnalul lui Amy, descoperit de poliţie, dezvăluie că mariajul lor era departe de a fi perfect.

Este Nick un ucigaş?
Adevărul îţi dă fiori: este mai întunecat decât ţi-ai fi imaginat.

Recenzie: În caz că nu ați observat până acum, sunt o mare fană a genului thriller. Se întâmplă asta nu doar pentru că mă fascinează să descopăr criminalul/vinovatul din  fiecare carte, ci pentru că iubesc felul în care autorul se joacă cu mintea cititorului, unii dintre ei descurcânduse extrem de bine.

„E tulburător să rememorezi o amintire caldă şi să te simţi în acelaşi timp înfrigurat până la oase.”

În primele 100 de pagini din Fata dispărută, avem parte de cuplul perfect. Nick și Amy povestesc atât de frumos despre viața lor conjugală încât ai impresia că oamenii aceștia au trăit într-o țară a unicornilor, știți voi, având curcubeul deasupra capului, mâncând vată de zahăr din nori etc. Însă, tabloul ăsta e mult prea aproape de perfecțiune, dacă nu chiar perfect, iar asta mi-a dat imediat senzația că ceva nu e în regulă, că anumite culori nu se îmbină. După ce trecem de aceste pagini, în jurnalul lui Amy apar anumite pasaje despre cum s-a schimbat soțul ei, ajungând într-acolo încât să o îmbrâncească și, de ce nu, să-i vrea moartea. Surprinzător, sau nu, ea dispare, iar Nick pare singurul vinovat.

Amy e făcută să placă cititorului. Pentru femei e ceva de genul: „Ce fată curajoasă. Cât de înțelegătoare e. Săraca, n-ar trebui să aibă parte de un soț ca acesta”, iar pentru bărbați : „ Ce tipă faină, vreau și eu una!”. Contraziceți-mă dacă nu e așa! Fata asta știe să stârnească sentimente de la invidie și admirație, până la milă și regret.  Pe când Nick este clar pus acolo ca să i se spargă toate oalele în cap/să arunce publicul cu roșii în el. Eu nu l-am crezut vinovat, dar spre jumătatea cărții aveam oarecare dubii, tipul chiar e ciudat și au existat unele ieșiri necontrolate care m-au pus pe gânduri. Și îmi susțin ideea: autorii de cărți thriller chiar știu cum să se joace cu minte cuiva.

Nici eu, ca o mulțime de alți cititori, n-am adorat finalul. Sincer, mă așteptam, sau mi-aș fi dorit, încă o lovitură de grație, știți de genul să mă lase complet lată pentru că de-abia îmi revenisem după cea de la jumătatea cărții. Cert e că sfârșitul chiar e împăciuitor, e un happy-ending mai ciudat, dar asta mă duce cu gândul la un lucru: la final, toți primim ceea ce merităm.

Mi-a mai plăcut faptul că Gillian Flynn a știut cum să dozeze toată cartea, iar momentele de plictiseală au fost inexistente la mine. A pornit de la o idee de bază, a dezvoltat-o, la sfârșit urmând să se asigure că și cele mai mici detalii au fost analizate. A demonstrat cât de capabilă e o minte umană, cum poate ea să-și întreacă limitele și să creeze ceva frumos sau ceva monstruos, cum aparențele înșeală mai mereu și, uneori, sub o blană de oaie, se poate afla un adevărat lup. Se vede că a muncit la scrierea acestei cărți și n-a făcut nimic de mântuială, acest lucru m-a făcut să-mi doresc să-i citesc și celelalte volume, să văd dacă se menține la același nivel. Eu nu pot decât să vă recomand cartea și să vă asigur că veți avea parte de o lectură cel puțin surprinzătoare.

Mulțumesc pentru această carte Librislibrărie online unde puteți găsi o mulțime de cărți online, iar transportul este gratuit.

Recenzie – Adevărul despre cazul Harry Quebert de Joel Dicker

adevarul-despre-cazul-harry-quebert-8324

Descriere: In 1975, Nola Kellergan, o adolescenta în varsta de 15 ani, dispare fara urma. 33 de ani mai tarziu, scriitorul de succes Harry Quebert este acuzat de crima, atunci cand trupul fetei este descoperit in timpul unor sapaturi in gradina casei sale. Tanarul Marcus Goldman, scriitor in pana de inspiratie, nu ezita sa plece la New Hampshire si sa inceapa propria ancheta pentru a-l ajuta pe Harry, mentorul si prietenul sau. Acolo este depasit rapid de evenimente: investigatia intra in impas, iar Marcus incepe sa primeasca amenintari. Pentru a dovedi nevinovatia lui Harry si a-si salva cariera de scriitor, e absolut necesar sa raspunda la trei intrebari: cine a omorat-o pe Nola Kellergan? Ce s-a intamplat in New Hampshire in vara lui 1975? Si cum se scrie un roman de succes?

Ca un maestru, Dicker alterneaza epocile, registrele stilistice (raportul politiei, transcrierea unui interogatoriu, extrase din roman) si exploreaza America in toate excesele ei – mediatice, literare, religioase, meditand, in acelasi timp, asupra conditiei scriitorului. O lectie de scris si o lectie de viata.“ – L’express

Roman noir, roman politist fara indoiala, dar si roman psihologic cu rasturnari de situatie surprinzatoare sau hilare, Adevarul despre cazul Harry Quebert prezinta moravurile societatii americane, bine ascunse in spatele unei fatade impecabile.“ – Le Figaro

Recenzie:  Nu știam la ce să mă aștept când am început „Adevărul despre cazul Harry Quebert”, nu știam nimic despre acțiune sau personaje, tot ce aveam în minte erau primele câteva rânduri din carte, pe care le citisem în urmă cu ceva timp într-o librărie. Este vorba de o discuție telefonică între o bătrână și un responsabil de la poliție, în care bătrâna spune că a văzut o fată fugind prin pădure de un bărbat. M-au intrigat aceste rânduri, am vrut să aflu întreaga poveste, să aflu cine este fata, cine este acel bărbatul și de ce o urmărea. Aveam nevoie de răspunsuri și le-am primit.

O crimă veche de 33 ani, un cadavru descompus, secrete ce ies la iveală, suspecți ce apar la fiecare pagină, au loc schimbări, răsturnări de situații, trecutul își face ușor loc prin prezent și se-mpletesc, iar tu ești acolo, în centru: urmărești, ești atent la detalii, încerci să vezi printre rânduri. Nu doar citești, ci iei parte la tot.

De la un timp am obiceiul ca la astfel de cărți să spun numele criminalului de la început și să-mi păstrez alegerea până la sfârșit, să văd dacă am o intuiție bună. De această dată, am câștigat. O da, Joel Dicker, ți-am ghicit jocul. Desigur, nu știam motivul, nici de ce a făcut-o, dar știam cine este, așa că am lăsat acest gând într-un colțișor al creierului și am urmărit restul poveștii.

Am oscilat între 4 și 5 stele pe goodreads, iar un mare mic detaliu m-a făcut să apăs pe 4. Este vorba de asemănarea dintre această carte și Lolita lui Nabokov. Nu are legătură cu faptul că ambele cărți vorbesc despre pasiunea făcută de un bărbat matur pentru o fată mult prea tânără, înțeleg faptul că această temă a devenit una destul de întâlnită, dar în momentul în care Quebert spunea „ Nola. 4 litere. N-O-L-A” (sau ceva de genu) mi-au apărut în minte frazele în care Humbert analiza numele Lolita pe silabe. Știu că poate părea absurd, dar m-a deranjat acest lucru.

Este o carte monstru de 650 de pagini, dar asta a fost ceea ce mi-am dorit: o carte mare, complexă, cu o acțiune suficient de interesantă încât să mă țină lângă ea până la ultima pagină. Dacă și voi căutați asta, v-o recomand.

Mulțumesc pentru această carte Libris, librărie online unde puteți găsi o mulțime de cărți online, iar transportul este gratuit..

Recenzie – Roșu ca sângele (Albă-ca-Zăpada #1) de Salla Simukka

690322Descriere: E cea mai grea iarnă din ultimii ani; străzile din Tampere, Finlanda, sunt îngheţate și acoperite de zăpadă. Şi nimic nu contrastează mai tare cu albul zăpezii decât sângele.

Lumikki Andersson, o adolescentă în vârstă de 17 ani, locuieşte singură şi urmează cursurile unui liceu de arte. Şi-a făcut o regulă din a nu se implica în lucruri ce nu o privesc. Totuşi, această regulă este pusă la încercare în ziua în care Lumikki găseşte bancnote pătate de sânge în camera obscură a liceului.

Dându-şi seama că trei elevi de la liceul său au un amestec în acest incident, Lumikki se trezeşte prinsă în hăţişul unei afaceri internaţionale cu droguri. Viaţa îi este pusă în pericol.

Acum şi adolescenţii au o Lisbeth Salander a lor!

Recenzie: Aveam această carte pe lista mea de TBR, era undeva pe la jumătate, deci n-avea cine știe ce prioritate. Cu toate acestea, n-am mai ținut cont nici de listă, nici de altceva atunci când am văzut-o întâmplător, în Cora dacă nu mă înșel, la prețul de 8 lei. Am înșfăcat-o și m-am dus în cea mai mare viteza la casă. *reacția unui bookaholic normal*

3 adolescenți puțin *mai mult* amețiți găsesc o geantă cu bani și sânge. Sună ca o glumă. Asta au crezut și ei la început, că totul e o glumă, dar pe parcurs și-au dat seama că această glumă se poate termina foarte urât. Spre norocul lor, în scenă intră Lumikki Andersson, o adolescentă curajoasă, inteligentă, dar și foarte curioasă. Ea găsește în camera obscură a liceului bancnotele spălate, lăsate la uscat. Din acel moment viața ei se transformă într-un lanț de provocări și încercări  cărora trebuie să le facă față.

Am impresia că e primul roman scris de o autoare nordică pe care îl citesc. Mă așteptam la ceva mai sec, de genul: acțiune pură, nealterată cu alte genuri. Nu mă întrebați de ce credeam asta pentru că nici eu nu știu, dar cert este că n-am avut dreptate. Da, romanul se bazează mai mult pe acțiune, dar mai sunt și momente de respiro în care cititorul află mai multe despre ceea ce simte personajul principal și credeți-mă, Lumikki este un personaj foarte interesant. Mi-a plăcut faptul că autoarea nu a dezvăluit tot trecutul lui Lumikki, făcându-ne astfel să ne dorim să citim și următoarele volume pentru a afla întreaga poveste din spatele personajului.

Lumikki Andersson, eroina trilogiei Alba-ca-Zapada, a invatat sa se apere singura si sa nu aiba incredere in nimeni. E un lup singuratic si o supravietuitoare. A fost agresata brutal la scoala, iar acum s-a mutat in Tampere, unde locuieste singura. Lumikki e inteligenta, sarcastica, are o anume duritate si ii place singuratatea. De asemenea, ii place sa se lupte corp la corp, sa inoate in apa inghetata, sa alerge si sa mearga la galerii de arta. A hotarat ca nu mai vrea sa-i fie niciodata frica de nimic.

Deși am citit această carte cu sufletul la gură, am fost oarecum dezamăgită de sfârșit. Ni se dezvăluie cine era în spatele întregii povești. Mă așteptam la ceva mai spectaculos, în schimb totul a fost vag, s-a trecut prea repede la următoarea scenă și am impresia că în următoarele volume nu se va reveni la acestă întâmplare. Sper din toată inima să mă înșel.

„Înăuntrul tău există mereu o parte pe care nimeni nu poate să pună mâna. Aceea eşti tu. Eşti numai a ta, iar universul este în tine. Poţi fi orice vrei. Poţi fi cine vrei.”