Literatura de ieri vs. literatura de astăzi

Deoarece sunt o cititoare împătimită și mă învârt cât de cât printre grupulețele de cititor, n-am cum să ignor vechea dispută, care intervine de fiecare dată atunci când cineva se stabilește într-o tabără sau alta. Personal, mă mândresc cu performanța de a citi câte puțin din toate, dar mi-a luat ceva timp să descopăr faptul că trebuie să-mi lărgesc cât de cât orizonturile și să am o oarecare idee despre originile literaturii. Așa că, din când în când, mai strecor un clasic printre lecturile mele. Cine îmi poate interzice să o citesc pe Jane Austen, pe Charlotte Bronte sau pe Emily Bronte, imediat ce am terminat o carte de-a lui Murakami sau un volum de-al lui G.R.R. Martin sau, de ce nu, un autor din țara noastră, că avem destul de mulți care își fac bine treaba. În bătălia aceasta, mi-e imposibil să mă situez într-o parte sau alta. Am nevoie de clasici, dar sentimentele autorilor contemporani sunt mai apropiate de ale mele.

banner-v4

Prin acest proiect, Târgul cărții ne invită să ne spunem părerea despre ceea ce simbolizează atât literatura clasică, cât și cea contemporană. Aveți AICI articolul lor, precum și articolele altor bloggeri.

1. Sunt cărțile de ieri mai valoroase decât cele de astăzi?

Sunt mai valoroase în comparație cu destule „cărți” apărute în ziua de azi, pentru că atunci nu se publica orice, n-aveau atât de multă hârtie de consumat, iar ceea ce ieșea din tipar era atent analizat. Pe când, în ziua de azi, oricine poate publica dacă are ceva bani. Nu contează că ceea ce a scris este o mare porcărie, că cel mai bun citat este de genul „Hei, tipo! Ce ochi ca cafeaua ai!” sau că singurii oameni ce vor cumpăra cartea sunt rudele așa numitului autor. Și asta în cazul în care nu au pretenția la un exemplar gratis.  Există și cealaltă continuare: telenovela ta, cu blonda arătoasă și dezorientată în dragoste, ajunge să fie bestseller, iar tu ai dat lovitura. Comparativ cu această „gamă de cărți”, literatura de ieri câștigă. Nu spun că atunci erau chiar toate cărțile bune, însă, numărul celor dezamăgitoare era mult mai mic. Totuși, există și cealaltă parte a cărților din ziua de azi, parte de care eu sunt mai mult decât încântată. Cărțile care, deși nu dau pe afară de metafore și sunt lipsite de scrisul acela greu, te fac să te simți de parcă ai ține în mâini cel mai de preț lucru din lume. Dacă aș primi două titluri de cărți pe care să le compar, probabil aș ajunge la un verdict, dar la modul general, nu pot să mă pronunț.

large-39

2. Se scria mai bine pe vremuri?

Se scria mai bine din punct de vedere stilistic, nu degeaba sunt recunoscuți clasicii pentru limbajul greoi. Dacă stai să analizezi scriitura unui clasic, mai mult ca sigur o vei găsi superioară celei contemporane, pentru că ei acordau ani din viața lor unui singur roman. Cu toate astea, tocmai acest stil de a scrie m-a făcut să mă simt foarte distanțată de poveste, de parcă era o barieră între mine și personaje. Desigur, există și excepții, dar în cea mai mare parte am observat această distanțare. Pe când literatura contemporană mi se pare mult mai accesibilă cititorului și se joacă mult mai mult cu emoțiile sale, dacă este vorba de literatură adevărată.

large-40

3. Marii scriitori de ieri sunt mai prejos decât cei de astăzi?

În niciun caz! Doar îi consider mai puțin populari în rândul adolescenților și tinerilor. Deoarece majoritatea nu se mai regăsesc în astfel de cărți, ajung să le evite.

4. Timpul este cel ce dă valoare cărților?

Da. O carte care a supraviețuit atâția ani, fără să intre în umbra altor noi apariții, cu siguranță este o carte cu valoare. Deși popularitatea cărților contemporane scade și crește, clasicii sunt cei ce rămân constanți în rândul cititorilor. Acest lucru este valabil dacă vorbim la modul general. Dacă ne referim la o singură persoană, este posibil să adori o carte ieșită de o lună și să urăști din toată inima un clasic.

large-41

5.  Rândurile scrise în urmă cu decenii sunt mai valoroase decât cele scrise recent?

Rândurile scrise cu decenii în urmă sunt doar diferite față de rândurile scrise în prezent, dacă e de bine sau de rău, asta depinde de fiecare carte în parte.

6. Pot fi comparați scriitorii de astăzi cu cei de ieri?

Desigur. În privința calității scrisului, categoric îi văd câștigători pe clasici, dar în privința transmiterii de emoții și sentimente, cei contemporani se descurcă mult mai bine.

Vă învit și pe voi să vă spuneți părerea! Care credeți că este tabăra câștigătoare?

Recenzie – Clopotul de sticlă de Sylvia Plath

15980215

Descriere: Un roman ce a reprezentat pentru tinerii anilor ’70 ceea ce era De veghe in lanul de secara pentru tinerii zbuciumatilor ani ’50.

Clopotul de sticla, un roman al ratacirii si regasirii, al instrainarii si redescoperirii de sine, brodeaza povestea zbuciumata a frumoasei Esther Greenwood. Uimind prin ritm si umor, prin dezinvoltura si ironie, cartea reprezinta, inainte de orice, o radiografie a unuia dintre cele mai zbuciumate suflete feminine ale secolului XX.

Recenzie: Momentul acela când îți faci o imagine despre o carte, iar când începi să o citești, îți dai seama cât de departe ai fost de realitate. Romanul este în mare parte o autobiografie a autoarei, însă nu știu cât la sută este adevărat din tot ceea ce am citit. Până să citesc cartea, auzisem la mulți că este o poveste cu adevărat șocantă, care-ți va dezvălui o realitate cruntă. Personal, această afirmație mi se pare exagerată.

„Mă simţeam inertă şi pustie, aşa cum se simte, probabil, miezul unei tornade, mişcându-se plictisit în centrul harababurii din jur.”

Începutul ne-o prezintă pe Esther Greenwood ajunsă la New York, fiind câștigătoarea unui concurs organizat de o revistă de modă. Pentru o lună, ea devine angajata acelei reviste, având posibilitatea să intre în contact cu tot felul de oameni. Și, din acest moment, mi-am dat seama că eu și Esther suntem total diferite. Dacă aș fi avut parte de o astfel de șansă, aș fi profitat cât puteam de mult de ea, să-mi fac bine treaba și să-mi creez cât mai multe relații în acea lume. Ea mi-a dat impresia că aștepta să treacă mai repede luna, se mulțumea cu simplul fapt că a reușit să-și strângă câteva economii. Avea posibilitatea de a transforma toată povestea în propria rampă de lansare, însă, în loc să profite, ea își lasă soarta la voia întâmplării. Participă la tot felul de întâlniri la care nu se simte bine, ajungând în preajma unor oameni ce nu o pot ajuta, ci doar îi fac mai mult rău. Pot doar să cred că acesta a fost un prim semn al depresiei ce avea să urmeze.

large-36

 

Și așa am ajuns la tema principală a romanului, anume depresia. Titlu este o metaforă și desemnează felul în care vede autoarea această stare, un clopot de sticlă înăuntrul căruia se află chiar ea. În urma mai multor întâmplări, Esther ajunge în această situație. După experiența de la New York și refuzul primit din partea organizatorilor unui curs de scriere creativă, ea nu-și mai găsește locul și decide să se izoleze complet. Nu știe ce vrea să facă în continuare, nu mai are mari așteptări de la viață și dorește să sfârșească totul, cât mai repede.

„Pentru persoana din cupa clopotului, pustie şi nemişcată precum un prunc mort, lumea însăşi este un vis urât.”

Se observă o detașare față de restul lumii, de parcă ea s-ar afla singură pe un mal, iar restul pe cealaltă parte, neexistând niciun mod prin care să comunice. Din cauza faptului că se afla într-o perioadă în care să fii diferit era egal cu să fii bolnav, Esther ajunge într-o situație în care singura scăpare este să mimeze normalitatea.

După ce am terminat cartea, am aflat mai multe despre Sylvia și am realizat faptul că ea și-a spus propria poveste în acest roman. Totodată am aflat că, spre deosebire de Esther, Sylvia a reușit să-și ducă planul la bun sfârșit

large

Mi s-a părut ciudată asemănarea cu „De veghe în lanul de secară”, deoarece nu văd un punct comun evident între cele două. Deși am citit acum ceva timp cartea lui Salinger, știu că personajul principal doar trecea printr-o perioadă puțin confuză în viața lui de adolescent, nicidecum printr-o depresie, în care să-și dorească să se sinucidă. Esther a trecut adolescență, deci nu putem vorbi aici de un copil debusolat, ci de o tânără în toată firea..

O carte destul de diferită, scrisă din întâmplări reale, într-un stil plin de sarcasm. Zguduitoare pentru destul de mulți cititori, dar previzibilă pentru cei realiști. Sunt curioasă de filmul făcut după acestă carte. Nu știam că există unul, dar am aflat de la un cititor al blogului, am văzut trailerul și m-a intrigat gândul de a vedea cartea pusă în scenă.

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

Wrap up: Ianuarie

large3116314

Sunt puțin dezamăgită de mine, când vine vorba de citit. Am un teanc imens de cărți, iar eu nu fac nimic să-l micșorez. Partea proastă e că majoritatea sunt cărți pe care mi le-am dorit extrem de mult și de care sunt încântată să le văd în biblioteca mea. N-avem că să facem, așteptăm să vină cheful și timpul liber. :))

16652763_1407895329283614_1592555341_n

1.Împăratul muștelor de William Golding:

De această carte n-am apucat să vă vorbesc până acum. A fost prima lectură pe anul acesta și pot spune că a fost un început destul de bun. Este o poveste despre dezumanizare, dusă cu totul la extrem. Devine destul de intensă, pe măsură ce înaintezi în lectură. Schimbarea produsă în interiorul anumitor copiii este copleșitoare, iar felul în care evoluează lucrurile te face să observi toată această metaforă din spatele lecturii. Adevărații monștrii nu erau ascunși în adâncul pădurii, ci foarte aproape, în sufletele copiilor. Aș vrea să recitesc această carte cândva.

16699844_1407895359283611_780082886_n

2.Mara Dyer.Începutul de Michelle Hodkin:

Despre Mara Dyer am mai discutat, deci nu voi intra prea mult în detalii. A avut punctele ei forte și punctele ei slabe. Mi-a plăcut picătura de horror strecurată pe alocuri, dar care, din păcate, a dispărut pe parcurs. De asemenea, am găsit elementele comune din seriile fantasy, același tipar fata ciudațică + băiatul super popular. Nu știu dacă voi continua seria, n-aș vrea să fiu dezamăgită de următoarele volume.

Am fost destul de ocupată și, din această cauză, apare articolul atât de târziu. Încă nu mi-a venit cheful de citit pe de-a-ntregul, dar există speranță, nu? :)) Voi ce mai citiți?

In my mailbox #15

Deși am strâns din nou ceva cărticele, nu mi-am golit chiar atât de mult portofelul. Aștept să mai stâng bănuți, să vină un cupon de 50% pe elefant și cred că voi face o mică pagubă.

Primele patru cărți sunt furate din biblioteca unui prieten. Doar nu se așteaptă cineva să-mi arate o bibliotecă și să plec de acolo cu mâna goală?

De Herta Muller doar am auzit și sunt curioasă să aflu cum scrie, dacă e pe placul meu. Cât despre Agatha Christie, fiind o mică plăcere de-a mea, aș fi în stare să citesc orice de la ea și să fiu 100% sigură că o să-mi placă.

16507400_1398708980202249_166656050_n

Am și o altă ediție de la această carte, tot veche, dar scrisul e puțin mai mare în cele din poză. Acum, cu două ediții, poate mă apucă și pe mine un impuls să pun mâna pe ele.

În continuare, am o comadă dată la cei de la Târgul cărții. Am dat 30 de lei pe toate cele cinci cărți. Asta da afacere!

Stephen King, o altă plăcere de-a mea. De Jocul lui Gerald m-am apucat, am citit 100 de pagini, dar a început o perioadă mai aglomerată și n-am mai avut chef de nimic. Trebuie să ai o anumită răbdare să citești o carte cu un singur personaj, care ajunge să vorbească singur. :))

Alți doi autori pe care i-am mai citit. Seria Rodicăi Ojog-Brașoveanu e o adevărată brioșică, simpatică din toate punctele de vedere. La polul opus, este cartea lui Dan Brown, plină de acțiune, răsturnări de situații și planuri ingenioase.

16521980_1398708900202257_2107121376_n

Scuzați coperta, dar chiar este potrivită pentru conținut. Este prima carte scrisă de Cărtărescu, pe care am reușit să pun mâna. Pot spune că este o surpriză plăcută. A fost perfectă pentru micile pauze pe care le aveam, ori în microbuz, ori în orele în care nu făceam nimic.

Ultimele două sunt tot de la Târgul cărții, dar de această dată sunt primite drept sponsorizare. Despre Mara Dyer am vorbit aici, iar de Clopotul de sticlă abia aștept să mă apuc.

Cam asta a fost… voi ce mai citiți? Ce-ați mai cumpărat/primit?