Recenzie – Parfumul de Patrick Suskind

parfumulDescriere: Romanul Parfumul a fost tradus în 47 de limbi, vândut în peste 16 milioane de exemplare şi ecranizat în 2006 de Tom Twyker, cu Ben Whishaw şi Dustin Hoffman în rolurile principale.
În Provenţa secolului al XVIII-lea, viaţa locuitorilor din oraşul Grasse se scurge în ritmul dictat de cele mai înmiresmate flori: iasomia, lavanda, tuberoza şi trandafirul. Până când, într-o vară, dimineţile parfumate încep să fie prilejul unor descoperiri macabre: trupurile goale ale unor fete nubile, ucise cu o lovitură în moalele capului. Nimeni nu ştie cine e criminalul, nici adevăratul motiv ce îl împinge să le ia viaţa acestor tinere. Pentru Jean-Baptiste Grenouille, căci umilul ucenic parfumeur al văduvei Arnulfi, este vinovatul, frumuseţea de-abia îmbobocită a victimelor sale este asemenea unei flori rarissime, care împrăştie în jurul ei efluvii preţioase. Din aceste efluvii sublime, Grenouille va distila cel mai primejdios parfum din lume.

Recenzie: Deși încerc pe cât se poate să respect regula „cartea înaintea filmului”, în cazul acesta n-a fost posibil, deoarece am văzut filmul acum câțiva ani, când nu citeam cine știe ce și clar nu știam că ar fi putut exista o carte, după care a fost făcut filmul. Dar, trecând atât de mult timp, știam într-o mică măsură acțiunea, habar n-aveam de detalii, iar cei ce au făcut filmul s-au depărtat puțin de povestea din carte.

„O forţă cu mult mai mare decât cea a aurului, a torţei şi chiar a morţii: irezistibila capacitate de a inspira oamenilor iubire.”

Încă din titlu, „Parfumul”, ne dăm seama că în carte vom avea parte de o mulțime de imagini olfactive, iar autorul chiar nu are nici o reținere în a le folosi. Primele capitole ne introduc în Franța secolului al XVIII-lea, unde toate locurile sunt împânzite de duhoare. Într-un mediu caracterizat prin miros de pește putrezit, transpirație și detergent prost, se naște Grenouille, ființa cu cel mai fin nas din lume, cu cel mai dezvoltat simț olfactiv, dar care nu-și poate percepe propriul miros. De altfel, nimeni nu poate și asta îl face atât invizibil, cât și ciudat în ochii celora pe care îi întâlnește.

large-3

„Sufletul fiinţelor este parfumul lor.”

Grenouille trece pe parcursul vieții lui prin mai multe etape. Povestea lui începe din Paris, unde rămâne orfan încă de la naștere, crește într-un orfelinat și ajunge să fie vândut ca slugă, iar la sfârșitul acestei etape, întâmplător sau nu, ajunge ucenicul unui parfumier din Paris. A doua etapă este când pleacă în munți, departe de orice urmă omenească, fiind doar el și natura. A treia etapă începe când el devine frustrat de faptul că nu are un miros specific, nu-și cunoaște propriul miros și decide să se întoarcă printre oameni, cu scopul de a crea cel mai minunat parfum.

„El avea puterea. A ținut-o în mână. O putere mai mare decât puterea banilor sau puterea groazei sau puterea morții: o putere invincibilă de a controla iubirea omenirii. A existat doar un singur lucru pe care această putere nu l-a putut face: nu l-a putut face capabil să se miroasă.”

Nu am putut să nu remarc faptul că, în film, Grenouille mi-a stârnit și un oarecare sentiment de milă, pe când în carte, tot descoperit a fost un monstru lipsit de orice fel de bunătate. Urmărindu-l pe tot parcursul drumului său, n-am văzut altceva decât ură pentru tot ce există. Probabil, dorința lui de a construi cel mai uimitor parfum și dăruirea cu care vrea să-și ducă scopul la îndeplinire sunt singurele care-i mai dau o urmă de umanitate. În  rest, este exact cum ziceau celelalte personaje: „un om al diavolului”.

large32

Citind acestă carte, mi-am adus aminte de dezbaterile de la Română, când vorbeam de „condiția omului de geniu, în societatea în care trăiește”, pentru că personaju acesta mi s-a părut un geniu, deși nu se încadrează în tiparele normale. Prin mai tot ce a făcut, putem găsi urmele unui om de geniu. De la cum a reușit să ajungă ucenicul parfumierului, la cum a reușit să-și pună talentul pe hârtie, prin formule, la dorința lui de a sta cât mai departe de societate și de oameni, de a se izola cu totul, la planul pe care l-a pus la cale pentru a deține acel parfum unic și până la deznodământul întregii povești.

„… talentul nu înseamnă nimic, în timp ce experiența, dobândită în umilință și cu muncă grea, înseamnă totul.”

Singurul minus pe care l-am găsit a fost faptul că uneori întreaga poveste poate deveni ușor monotonă, lipsită de o anumită dinamică. Exceptând acest lucru, mi-a plăcut cartea și o recomand cu drag.

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

Recenzie – Printre tonuri cenusii de Ruta Sepetys

coperta_Printre-tonuri-cenusii_EPICA

Descriere: Glasul unei fete rupe tăcerea istoriei.
V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineața aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar.
Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar, se pregătește să urmeze din toamnă cursurile Școlii de Arte din Vilnius, și așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară de dinainte. Dar, într-o noapte, bubuituri amenințătoare se aud la ușă, iar din acel moment viața ei și a familiei ei se schimbă pentru totdeauna. Poliția secretă sovietică, NKVD, îi arestează pe Lina, pe mama ei și pe frățiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuați din căminul lor și târâți în vagoane de transportat vite, descoperind curând că destinația lor era Siberia. Despărțită de tată, Lina încearcă să strecoare indicii în desenele ei, pe care reușește să le expedieze în secret, din mână în mână, sperând să ajungă în lagărul unde este el încarcerat. În această sfâșietoare și tragică poveste, Lina se luptă cu disperare pentru viața ei și a celor apropiați, cu singura armă de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o țină în viață?

Recenzie: Glasul fetei nu rupe doar tăcerea istoriei, rupe și inimile cititorilor. Este o carte plină de emoție, ce-ți răscolește sufletul. Îți prezintă ce înseamnă un război, fără metafore, fără cuvinte mari, un război rece, crud, plin de nedreptăți și fapte inumane. Dar prin toată această mare de răutate iese la iveală și bunătatea anumitor personaje, ce în vremuri atât de grele nu uită să-și ajute și semenii, care pe parcurs le devin prieteni.

Cartea e cu atât mai sfâșietoare pentru că prezintă întâmplări adevărate, lucruri ce chiar li s-a întâmplat oameni, lucruri pe care nici un biet animal n-ar trebui să le îndure, dar un om? Ea continuă să șocheze cu fiecare pagină pe care o citești, de aceea este creată o stare de tensiune, stai cu sufletul la gură și aștepți viitoarea palmă pe care o primește Lina, împreună cu restul personajelor, de la viață.

Am citit-o la scurt timp după Hoțul de cărți și nu am putut să nu le compar. Nu știu dacă e un dezavantaj sau un avantaj, dar astfel am descoperit că, deși ambele cărți vorbesc despre aceiași perioadă și poveștile sunt asemănătoare, stilul în care sunt scrise contează foarte mult.

Printre tonuri cenușii este scrisă din punctul de vedere al Linei, un stil simplist și fără înflorituri. Toate frazele emanau atât de multă sinceritate încât mă simțeam de parcă fata îmi era o bună prietenă care-mi dezvăluia povestea vieții ei, una dintre cele mai triste povești auzite de mine. Pe când Hoțul de cărți mă învăluia în metafore și, deși era vorba de un război, mă simțeam de parcă citeam un basm.

În concluzie, vă recomand cartea deoarece povestea Linei merită ascultată și o să vă impresioneze cu siguranță. Cartea poate fi comandată de aici.