5 cărți de citit în vacanță

Umblam zilele trecute pe blog *la statistici mai exact, nu la articole, am un fel de spaimă în a-mi reciti articolele după ce le public, mai ales pe cele vechi* și mi-a sărit în ochi acesta.  În caz că vă este prea silă să-l deschideți *vă înțeleg :))*, este un post în care povesteam ce am de gând să fac în acea vară. Știu că am reușit să realizez doar jumătate din ele, daaar cui îi pasă? Îmi place să fac liste, să presupun că sunt organizată, chiar dacă nu sunt și să vorbesc despre cărți. Așa că vreau să vă arăt 5 cărți pe care vreau să le citesc vara aceasta.

1.Marea călătorie a lui Amy și Roger de Morgan Matson: Am ținut să o pun prima deoarece mi se pare cartea perfectă pentru vară. Mi-o doream de vara trecută , dar n-am avut ocazia să mi-o achiziționez. De data asta, cum am văzut-o la reduceri, am trimis-o direct în coșul de cumpărături.

descărcare (1)

Prezentare: Amy Curry are parte de un an groaznic. Mama ei a hotarat sa se mute in celalalt capat al tarii si are nevoie de Amy ca sa aduca masina lor din California in Connecticut. Exista insa o mica problema: de la moartea tatalui ei, din primavara trecuta, Amy nu a mai fost capabila sa se urce la volan. Cu aceasta ocazie, intra in scena Roger, fiul in varsta de nouasprezece ani al unei vechi prietene de familie, care se dovedeste a fi neasteptat de atragator… dar are si el problemele lui de rezolvat. 

Amy nu isi planificase ca in aceasta calatorie sa cunoasca oameni noi si sa ajunga sa se impace cu moartea tatalui ei. Iar Route 50 – cel mai singuratic drum din America, Muntii Colorado, campiile din Kansas, restaurantele tip vagon, motelurile sordide, Graceland, casa regelui Elvis, nu faceau nicidecum parte din traseu. Dar pe masura ce parcurg impreuna acest drum, Amy descopera ca oamenii de la care asteptai cel mai putin sunt cei de care s-ar putea sa ai nevoie cel mai mult – si ca uneori trebuie sa traiesti momente de ratacire ca sa iti (re)gasesti drumul spre casa. 

2. Exuvii de Simona Popescu: Am încercat să o citesc într-o zi la școală, dar era mult prea multă gălăgie în jur și nu reușeam să fiu destul de atentă. Așa că m-am lăsat și mi-am zis că mă reapuc de ea când voi avea destul timp. Chiar mi s-a părut genul de carte căreia trebuie să-i dedici toată atenția.

exuvii-top-10_1_fullsize

Prezentare: Enigmaticul titlu al cartii spune, intr-un fel, totul: caci „exuviile“ sunt pieile lepadate, carcasele subtiri lasate in urma de fluturi atunci cand ies din pupe, invelisurile naparlite ale vietatilor care, crescand, se transforma cu totul. La fel facem si noi cu ipostazele noastre vechi, infantile, imature, pe care le ingropam in uitare.

Simona Popescu, ea, nu poate si nu vrea sa le abandoneze: le strange, le colectioneaza, le suprapune intr-un timp prezent care, ca intr-o sincronie perpetua, aduna toate varstele precedente la un loc. Credinta ei este ca psihologia individuala, identitatea, personalitatea isi pierd consistenta daca renunta la pasii anteriori. Nu suntem doar ce suntem, ci si ce am fost. Iar adevaratele abisuri ale fiintei se ascund in trecut, in experientele instrainate ale avatarurilor care ne-au purtat numele.

3. Încleștarea regilor (Cântec de gheață și foc #2) de George R.R. Martin: Vara este anotimpul cărților groase și clar aceasta este cea mai groasă carte necitită din biblioteca mea. Abia aștept să văd cum vor evolua lucrurile în acest volum.

Prezentare: Inclestarea regilor, este cea de-a doua carte din saga fantasy Cantec de gheata si foc (Game of Thrones), scrisa de George R.R. Martin. O complexa intriga politica, dinastii rivale, iubiri, tradri, sfetnici rauvoitori, regi incapabili, cavaleri, castele, codri de nepatruns, un gigantic zid de aparare impotriva fortelor nestiute, bastarzi si dragoni de mult disparuti.

Taramul uitat al luptei si razbunarii, al vrajitoriei si razboiului. O poveste in care fecioarele se aliaza cu nebunii, fratii comploteaza unul impotriva celuilalt, iar mortii se ridica pentru a intuneca pamantul. Intr-un climat al incestului si al fratricidului, al alchimiei si al crimei, pretul gloriei va fi masurat in sange si va fi platit celor mai cruzi invingatori.

Timpul si-a iesit din matca. Vara de zece ani, linistita si imbelsugata, isi anunta sfarsitul, iar raceala dura a iernii se apropia ca o bestie infuriata. Cei doi conducatori care asigurasera linistea taramului, Lordul Eddard Stark si Regele Robert Baratheon, au cazut prada intrigilor si tradarii.

De la fortareata Piatra Dragonului pana la taramurile amenintatoare din Winterfell, haosul a pus stapanire pe toata suflarea, iar pretendentii la tronul Celor Sapte Regate s-au hotarat sa isi impuna vointa prin foc si distrugere.

4. Neverland de Radu Găvan: Desigur că voi citi toate cărțile primite de la editura Herg Benet, însă pentru asta am o anumită simpatie, dacă pot să o numesc așa. :)) Sunt mai mult decât sigură că această carte mă va impresiona sau devasta. Sau ambele?

neverland_1_fullsize

Prezentare: In aceasta lume rece, demnitatea este acel ceva pe care il poti pastra doar atunci cand nu mai ai nimic de pierdut.

Un barbat bantuit de amintiri se chinuie sa isi creasca de unul singur fetita. In mijlocul intunericului, un baiat incearca sa supravietuiasca. Neverland este o poveste despre fragilitatea lumii in care traim, o poveste despre un zambet de copil reflectat in ochii tatalui sau.

5. La răscruce de vânturi de Emily Bronte: Am citit, acum aproximativ 2 luni, unul sau două capitole din această carte și am ajuns la concluzia că sigur voi ajunge într-un reading slump, dacă voi continua. Așa că m-am oprit. Nu cred că are cum să fie atât de rea, majoritatea aduc numele ei în discuție atunci când vine vorba de cărți preferate. Plus că am o anumită ambiție, să citesc din când în când și câte un clasic.

la-rascruce-de-vanturi_1_fullsize

Prezentare: Reconstituirea unei pasionante povesti de dragoste esuate din cauza unor prejudecati de netrecut. In cercul stramt al unei familii, fratele intervine brutal in destinul surorii sale. Blestemul sentimentelor impiedicate sa se desfasoare in firescul lor se intinde pe mai multe generatii intr-un roman cu o atmosfera de o densitate uluitoare.

Considerata una dintre cele mai frumoase carti ale literaturii din toate timpurile, La rascruce vanturieste o poveste pasionanta de dragoste si razbunare, scrisa intr-un stil alert, plin de forta, de o deosebita frumusete, care a consacrat-o pe Emily Bronte ca unul dintre cei mai mari scriitori englezi.

Cartea subliniaza forta distructiva a dragostei: Catherine si Heathcliff, desi impart o dragoste puternica, sfarsesc prin a se distruge reciproc.

13553425_1122741907798959_1252274425_n

Voi ce aveți de gând să citiți vara asta?

Anunțuri

Recenzie – Scârba sfântului cu sfoară roșie (Miasma #1) de Flavius Ardelean

Coperta1_Scarba-sfantului-cu-sfoara-rosie_Flavius-ArdeleanDescriere: Micul Taush pare un simplu băiat din cetatea Gaisterștat, până când, într-o zi, începe să toarcă un șnur roșu din buric. Dus în ucenicie la Moșu Tace, Taush ia parte la tainele Lumii și ale ne’Lumii și învață ce înseamnă prietenia alături de Danko Ferus și Bartholomeus și cunoaște iubirea la sânul Katherinei. Dar, când un bâlci ucigaș de dincolo de Lume distruge tot ce are Taush mai de preț, ucenicul alege să plece întovărășit de prietenii săi să caute răul și să-l alunge din Lume. În această ciudată aventură, prima parte a seriei “Miasma”, Flavius Ardelean, autorul romanului “Îmblânzitorul apelor” și al volumelor de povestiri “Acluofobia” și “Bizaroproze”, ne face cunoștință cu personaje bizare ale Lumii și ale ne’Lumii și ne poartă prin locuri nemaivăzute, într-un basm straniu despre om și ce se află dincolo de el.

Recenzie: Inițial, nu eram prea sigură pe faptul că voi scrie o recenzie acestei cărți. Nu e vorba că nu mi-a plăcut, deoarece am fost foarte mulțumită de ce am descoperit, doar că mi-a adus foarte mult aminte de basmele pe care le citeam pe vremuri, de cum obișnuiam să citesc și să iau totul ca atare, exact cum mi-a fost prezentat, fără să-mi închipui că ceva nu-i ok sau ar trebui schimbată nu știu ce scenă. Însă, m-am gândit că s-ar putea să regret mai târziu, cum s-a întâmplat cu alte cărți, că am lăsat totul baltă și n-am vorbit așa cum se cuvine de ea.

V-am spus că mi-a adus aminte de un basm. Ei bine, chiar este un basm. Nu unul din acela frumos, cu prinți și prințese, castele, baluri și veșnicul „Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…”, ci unul diferit, original, povestit într-un stil aparte. Acesta a fost lucrul care m-a atras cel mai mult la carte: stilul autorului. Mi s-a părut unic. Cuvintele, chiar dacă unele nu sunt dintre cele mai frumoase, se îmbinau atât de bine. Fiecare propoziție avea un anumit rol, pentru a forma textul final. Nimic nu era în plus, nimic nu era în minus.

13566224_1121818464557970_579897590_nBartholomeus Pumn-de-Oase îi povestește partenerului său de drum despre viața sfântul Taush: de momentul în care s-a născut, de copilărie, de ucenicia sa la moș Tace, de minunile și de luptele pe care le-a dus acesta. Nu are rost să vorbesc despre acțiune. Se petrec mult prea multe lucruri în această carte, încât abia poți să ții pasul. Viața sfântului Taush nu este deloc una liniștită, lipsită de evenimente.

Pe alocuri am avut parte și de genul horror, dar nu din cel original. Acesta era acoperit mai mult de macabru. Genul acela de grotesc, care-ți poate face stomacul să se întoarcă pe dos. Culmea e că mi-a plăcut. Nu sunt eu prea puternică atunci când vine vorba de astfel de lucruri, dar în acest caz am rezistat cu stoicism, deoarece aceste secvențe nu sunt făcute să te înspăimânte, ci mai mult să te intrige, să vrei să afli  mai mult. Am admirat felul în care sunt făcute descrierile, te ajută să vizualizezi totul. În plus, avem parte și de câteva desene pe care le-am găsit interesante, vin în completarea a ceea ce îți imaginezi tu.

Singura dezamăgire, dacă pot să o numesc așa, este că n-am aflat mai multe lucruri despre ne’Lume. Îmi doream să știu mai multe despre ea, să văd cum este răul din acestă carte, să fie totul mai aprofundat, dar, făcând parte dintr-o serie, sunt destul de sigură că voi ajunge să fiu mulțumită și din acest punct de vedere, până la sfârșit.

Cartea cred că e potrivită pentru cei ce s-au săturat de lecturile obișnuite și vor să aibă parte de ceva diferit. Un basm inedit, încadrat de un stil aparte.
13578550_1121818494557967_456157498_n13553355_1121818447891305_2072494783_n

In my mailbox #12

Hei, dragilor! E oficial prima zi de vacanță, chiar dacă eu m-am simțit liberă imediat după de am scăpat de teze, dar nu asta e ideea. :)) Căldura mare, lenea și mai mare, dar cheful de citit nu dispare. Sper să țină toată vara, poate și mai mult. Mai am 50 de pagini din Domnul cu coasa de Terry Pratchett, care care mi s-a părut destul de ok, doar că mă așteptam la ceva mai spectaculos. Aveam de gând să o termin în dimineața aceasta, dar m-am oprit din citit, pentru a face un drum până la poștă. Inițial, trebuia să iau coletul de vineri, dar când am ajuns la poștă și m-am cotrobăit prin portofel și ghiozdan, am realizat că buletinul meu se evaporase. L-am găsit abia seara, picat printre scaunele din mașină. Daaar, după această mică peripeție, am ajuns să pun și eu mâna pe colet.

Coletul este primit de la Editura Herg Benet, noul sponsor al blogului. Sunt super încântată de acestă colaborare! 🙂

13565563_1120370484702768_1524322804_n.jpg

  • Miasma de Flavius Ardelean – De la acest autor am mai citit Scârba sfântului cu sfoară roșie, care mi s-a părut destul de diferită, față de ce citisem până atunci, în sens bun. Este plăcut să dai uneori peste astfel de cărți, care să te surprindă, fie prin ceva frumos, fie prin ceva macabru.
  • Neverland de Radu Găvan – Este una dintre cărțile pe care mi-o doream foarte mult. Am citit Exorcizat, care m-a intrigat încă de la început (recenzia aici), iar între timp am auzit și de Neverland. Sper doar să nu rămân devastată total, la sfârșit.
  •  Quasar și  Stresul dintre orgasme de Ana Mănescu – De aceste cărți am auzit în treacăt, pe diferite bloguri. Nu știu de ce, dar am impresia că sunt genul de cărți care, prin povestea lor, te fac să începi să te gândești la propria poveste, fie că te regăsești într-o mai mică sau mai mare măsură în ceea ce ai citit.
  • Malad de Alexandru Voicescu – Pare a fi o carte care te ține în suspans de la început până la sfârșit, iar când ajungi la sfârșit, rămâi cu gura căscată. Din câte știu, a primit premiul de Cea mai bună proză în 2016, deci, sigur voi da peste ceva interesant.
  • Instinct de Ioana Duda – Cartea aceasta a apărut destul de curând, fiind prima carte publicată de autoare la Herg Benet. Am citit un interviu cu ea, acum câteva zile, și îmi dă impresia c[ este genul de persoană în prezența căreia n-ai cum să te plictisești și, cel mai probabil, la fel este și cartea ei.

Acestea sunt cărțile primite de la editură. Am decis să nu le amestec cu celelalte cărți cumpărate de mine. Voi face un alt In my mailbox peste ceva timp. Pe data viitoare! ^^

Recenzie – Cum să uiți o femeie de Dan Lungu

13235958_1091080630965087_853020387_nDescriere: Andi şi Marga s-au cunoscut într-o împrejurare ciudată şi locuiesc împreună de un an şi jumătate. Sînt tineri jurnalişti şi lucrează la acelaşi ziar dintr-un oraş de provincie, ea la pagina de mondenităţi, iar el la investigaţii. Deşi lucrurile între ei merg bine, într-o zi Marga dispare, lăsînd un sibilinic bilet de adio. În lipsa unei explicaţii raţionale, Andi apelează la un întreg arsenal de strategii ale uitării. Viaţa lui se complică şi mai mult odată cu întîlnirea unui grup de neoprotestanţi şi cu sentimentul că Dumnezeu e pe urmele sale. Tot răul e spre bine, iar finalul poveştii nu e neapărat fericit, ci doar altfel. Tulburător şi amuzant, înfiorat de nelinişti existenţiale şi cutreierat de psihologii accidentate, Cum să uiţi o femeie este, în acelaşi timp, o carte despre dizolvarea mizantropiei şi recucerirea inocenţei, despre toleranţă, despre cum se poate vorbi despre Dumnezeu în ziua de azi.

Recenzie: Îmi doream de ceva vreme să citesc una din cărțile lui Dan Lungu, din două motive. În primul rând, este un autor român, iar autorii români mi-au ajuns mai mereu la suflet, fie prin poveste, fie prim felul în care scriu. Au un anumit stil, prin care te fac să te simți confortabil, iar cuvintele vin de la sine, fără a părea nimic forțat. Și, în al doilea rând, am auzit multe cuvinte de laudă la adresa lui, fiind destul de popular în rândul cititorilor, chiar și al adolescenților.

„Simţeam nevoia să râd. Să-i strivesc amintirea. Să o ridiculizez. Dar n-aş fi făcut asta cu voce tare, în faţa altora. Era răfuiala mea personală cu ea. Cu fantoma ei, mai degrabă.”

Din păcate, pentru cei ce au crezut asta, nu este un ghid despre cum să uiți o femeie, protagonistul nostru nici măcar nu încearcă asta, el vrea doar să conștientizeze faptul că a fost părăsit și să se împace cu acest lucru. Însă procesul respectiv durează, iar Andi trece prin diferite faze pe parcursul întregii cărți. Prima dată privește totul cu o umbră de neîncredere, Marga îl iubea, n-avea cum să pățească el așa ceva, sigur e doar o festă jucată de ea. După ce realizează că totul este serios, iar iubita chiar l-a părăsit, încearcă să-și analizeze relația, să găsească toate „bubele” și, în special, motivele ce au determinat-o să plece, dar nu reușește decât să realizeze cât de multă nevoie are de ea și ce înseamna Marga pentru el. Ultima fază e acceptarea. Acceptarea faptului că ea n-o să se mai întoarcă, iar viața lui trebuie să-și continue cursul, chiar și în lipsa ei.

larg555eCa cititor, privești toate aceste faze ale lui Andi și nu simți neapărat milă, cât dorința de a-l susține. Mi-a adus aminte foarte mult de Ultima noapte de dragoste a lui Camil Petrescu, doar că în situația de față nu știm sigur dacă Andi chiar a fost înșelat, dar, în ambele cărți, protagoniștii sunt părăsiți, iar singura realitate, știută de cititor, este cea din perspectiva personajului masculin, femeia neavând niciun cuvânt de spus. Totuși, în Ultima noapte, avem câteva presupuneri și piste, pe când în Cum să uiți o femeie, pare că Margăi i s-a năzărit peste noapte să plece. Avem parte de o mică secvență la sfârșit, dar nu știu ce să zic despre ea…

Dacă ar fi fost o poveste siropoasă de dragoste, probabil nu mi-ar fi plăcut prea mult, dar felul în care Dan Lungu a scris-o, cu ușoare urme de umor la fiecare pagină, o face o carte de-a dreptul „delicioasă”. Am plimbat peste tot cartea cu mine, la școală, în parc, în autobuz și astfel, cred că a avut mai mult farmec decât dacă o citeam acasă, în camera mea. Singura problemă avută a fost cu trecerile de la un timp la altul, de la o dată la alta, deoarece uneori mă bulversau și-mi lua ceva timp să realizez când aveau loc acțiunile.

Când nu ne place ceea ce citim…

Probabil „Abandonarea cărților” era un nume mult prea tragic pentru acest articol. Suna de parcă aș înființa o campanie, prin care vreau să construiesc o casă pentru cărți „abandonate”. Dar nu asta e ideea. :)) Articolul pleacă de la întrebarea: Ce facem atunci când începem o carte, înaintăm în ea, dar nu ne place ceea ce citim?

Probabil mai toți cititorii au trecut prin așa ceva. Vedeți o carte care vă place, pare genul vostru sau e una dintre cărțile foarte apreciate de ceilalți, strângeți bani, o cumpărați și, la un moment dat, decideți să vă apucați de ea. Okay, începutul nu e tocmai bun, te chinui să continui. Poate, printr-o forță supranaturală, devine mai interesantă pe parcurs… dar surpriză: ai trecut deja de jumate și cartea tot nu este ceea ce voiai. Acesta este momentul crucial. Ce e de făcut? O lecturezi până la capăt sau o arunci într-un colț al bibliotecii și te prefaci că nu există?

Ei bine, cred că acest lucru variază de la cititor, la cititor.

large (11)

Eu sunt o chitră. Nu doar în privința banilor, ci și în privința altor lucruri, cum ar fi timpul meu. Deci ajung mă țin de capul *sau cotorul* cărții, până o termin. Nu îmi place ideea de a citi mai mult de jumătate de carte și după, pur și simplu să o abandonez. Mă simt de parcă aș irosii acel timp și, la sfârșit, nu m-aș alege cu absolut nimic.

Ar mai fi faptul că nu aș avea o părere clară asupra întregii cărți. Deja văd o discuție cu alt cititor:

-Ce părere ai de cartea X?

-Păi… nu mi-a plăcut cine știe ce.

-Serios? Dar e cartea mea preferată. Ce nu ți-a plăcut? Finalul a fost incredibil.

-N-am ajuns la final, am abandonat-o după primele 100 de pagini, mă plictisea.

-Cum poți să zici că nu-ți place când nici măcar n-ai citit-o?

Și aici se lasă liniștea stânjenitoare, din care eu nu știu cum să mă scot. Pe de altă parte, dacă aș citi cartea în întregime, aș  putea să zic: Da, ei bine, mie nu mi-a plăcut aia, aia și aialaltă, iar sfârșit n-a fost nici pe departe atât de fantastic. Deci, pot să-mi susțin opinia în cunoștință de cauză, nu pe baza câtorva pagini citite de mine și din ce mai aud pe la alții.

large (14)Îmi vine în minte doar un exemplu de astfel de carte, pe care am terminat-o mai mult din obligație, anume Stăpânul Inelelor. Uff… am spus-o și pe asta. Am citit primele 2 volume din serie. De ce l-am citit pe al doilea, dacă primul nu m-a fascinat cine știe ce? Pentru că vreau să știu povestea cu totul, început, cuprins și sfârșit, deci probabil voi ajunge să citesc și al 3-lea volum. Este o serie foarte populară și lăudată de cei di jur, iar eu n-am vrut să fiu pe lângă. Marea mea problemă a fost stilul autorului, la care se adaugă și scrisul minuscul din edițiile mele. Știu că voi dezamăgii mulți fani, dar mie mi se pare puțin plictisitor-obositor felul în care scrie. Cu toate acestea, îmi este imposibil să nu apreciez ceea ce a creat Tolkien și să nu admit că își merită laudele. E ceva de genul: chiar dacă nu-ți place broccoli, știi că e sănătos.

Probabil dacă aș sta să mă gândesc, aș mai găsi 2-3 exemple. Voi cum vă descurcați în astfel de situații?

Recenzie – Urzeala Tronurilor de George R.R Martin

Urzeala tronurilor vol 1+2 ed2013 - George RR Martin                          629302

Descriere: Într-un ţinut în care verile pot dura ani în şir şi iernile o viaţă, primejdia se arată la orizont. Vine iarna şi pe plaiurile îngheţate de la nord de Winterfell forţe întunecate şi stranii îşi adună puterile în spatele Zidului ce protejează întregul regat Westeros. În mijlocul conflictului se află familia Stark de Winterfell, oameni la fel de aspri şi neîndurători ca pământul pe care îl stăpânesc. Un tărâm al extremelor, de la fortăreţele de piatră ale iernii la castelele belşugului şi ale verii, în care lorzi şi prinţese, soldaţi şi vrăjitori, asasini şi bastarzi iubesc, se luptă şi uneltesc pentru a supravieţui. Între intrigi şi comploturi, tragedie şi trădare, victorie şi teroare, soarta familiei Stark, a aliaţilor ei şi a inamicilor atârnă de un fir de păr, în timp ce toţi încearcă să câştige cel mai periculos joc dintre toate: urzeala tronurilor.

„Romanul care marchează fără doar şi poate începutul detronării lui Tolkien: Urzeala tronurilor.“ – Newsweek

„Martin atinge un vârf absolut din punctul de vedere al tehnicii narative şi al scenelor de acţiune. Scriitura, imaginaţia, impactul emoţional şi extraordinara construcţie a universului său presupun o nouă definire a genului fantasy.“ – Booklist

Recenzie: Game o thrones este unul dintre cele mai urmărite seriale, ocupând primele locuri într-o mulțime de topuri, deci, e aproape imposibil să n-o fi auzit despre el *sau să nu luați spoilere, în cazul meu*. Am vrut să mă apuc de seria Cântec de Gheață și Foc de ceva vreme, dar, să recunoaștem, e o serie  destul de intimidantă, cu numărul acela imens de pagini, grosimea cărților și poveste, care mi se părea destul de întortochiată, mi-am zis că e mai bine să mai aștept. Însă, când s-a terminat sezonul 5 * dacă nu mă înșel* din serial, internetul a explodat, în special facebook-ul. Moarte unuia dintre personaje a fost atât de devastatoare, încât fanii mai aveau puțin și se duceau la biserică să aprindă o lumânare. Acela a fost momentul în care m-am decis să mă apuc de primul volum. Da, am început să citesc mai mult din frustrare. Adică ce, eu de ce să nu sufăr alături de restul?

“… a mind needs books as a sword needs a whetstone, if it is to keep its edge.”
― George R.R. Martin, A Game of Thrones

Dacă aș începe să vă povestesc despre acțiune și personaje, probabil n-aș mai termina până mâine, deoarece ambele sunt din plin. Interesant este că n-am găsit nimic care să indice timpul în care se petrec lucrurile și țin să cred că am fost destul de atentă. Adică, acțiunea ar putea fi situată cu ani în urmă, sau într-un viitor îndepărtat, sau, de ce nu, în zilele noastre, într-un univers paralel. Cert este că ai impresia că totul este adevărat, că acea lume chiar ar putea exista, că personajele ar fi reale și acest lucru se datorează atenției pe care autorul a acordat-o fiecărui detaliu. Astfel de carte nu poate fi scrisă în repezeală, în 2-3 luni.

large (9)

Ei bine, dacă scrierea cărții a necesitat atât de multă atenție, la fel necesită și citirea. Consider că trebuie să ai o anumită stare atunci când te apuci de ea, altfel riști să cazi într-un reading slump de zile mare. Începutul este destul de greu, așa că în primele 100-200 de pagini nu faci decât să încerci să te acomodezi cu stilul cărții, să te prinzi ce se întâmplă și cum stau lucrurile în acea lume. Odată ce înțelegi toate aceste lucruri, lectura va curge de la sine. Eu una am simțit totuși că vreau să fac o pauză între cele două părți ale primului volum și m-am apucat de o carte mai ușoară. Cred că am făcut un lucru bun, deoarece eram într-o perioadă aglomerată și ar fi fost posibil să mi se pară un chin să termin o astfel de carte.

“Never forget what you are, for surely the world will not. Make it your strength. Then it can never be your weakness. Armour yourself in it, and it will never be used to hurt you.”
― George R.R. Martin, A Game of Thrones

Mi-a plăcut faptul că nu există un singur personaj principal, iar naratorul se schimbă la fiecare capitol. Acum nu vă imaginați că veți citi povestea din perspectiva femeii care dă cu mătura. :)) Naratorii sunt în număr de 8. Acest lucru ajută mult la dinamica acțiunii: treci la X-ulescu vezi pe cine mai omoară, după te duci la Y și vezi dacă a scăpat din belele, după care Z îți zice ce se mai întâmplă la castel. Nu ai timp să te plictisești!

large

Numărul mare de personaje duce la un număr mare de morți, iar în timpul lecturii am înțeles de ce ziceau toți că lui Martin nu-i e frică să-și omoare personajele, chiar și pe cele  principale. Aici nu se aplică regula „personajul bun oricum îl bate pe cel rău și câștigă, n-are cum să moară”, iar, când am realizat asta, eram deja prea șocată. Să nu mai spun că după aveam impresia că va ajunge să moară fiecare personaj principal.

Probabil v-ați dat deja seama că mi-a plăcut și recomand. Eu aștept momentul potrivit pentru următorul volum. 🙂

Recenzie – Miss Peregrine de Ransom Riggs

missperegrineDescriere: 

O insula misterioasa.

Un orfelinat abandonat.

O stranie colectie de fotografii.

O tragedie il arunca pe tanarul Jacob, in varsta de doar saisprezece ani, pe o insula izolata. Aici descopera ruinele caminului „pentru copii deosebiti“ al domnisoarei Peregrine. Pe masura ce Jacob inainteaza pe holurile si prin dormitoarele parasite, isi da seama ca cei care s-au adapostit candva acolo au fost mai mult decat deosebiti. Poate ca nu intamplator au fost trimisi intr-un loc uitat de lume. Si, oricat de bizar ar suna, ar putea fi inca in viata. Un roman fascinant, ilustrat cu fotografii tulburatoare, care-i va incanta pe adulti, pe tineri si pe toti cei care vor sa se bucure de o aventura in lumea umbrelor.

Recenzie:  V-am prezentat această carte, în câteva din articolele anterioare, ca fiind o mică dezamăgire. Nu a fost o catastrofă totală, dar voiam mai mult de la ea. De prima dată când am auzit de Miss Peregrine, am fost mai mult decât sigură că e o carte horror. Poate de vină e descrierea, poate imaginația mea a fost luată de val sau poate am vrut să fie exact ceea ce îmi doream: o carte despre un orfelinat bântuit, care să-mi facă pielea de găină. Ei bine, acum nu mai contează ce voiam eu să citesc, ci ceea ce chiar am citit.

“I used to dream about escaping my ordinary life, but my life was never ordinary. I had simply failed to notice how extraordinary it was.”
― Ransom Riggs, Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children

13414490_1109886279084522_678256804_nAm citit povestea lui Jacob, un adolescent care a încetat să creadă în basmele copilăriei, dar care, atunci când își vede bunicul ucis de o creatură, nu-și poate găsi o explicație rațională. El pleacă să descopere adevărul despre trecutul bunicului și, astfel, dă peste lucruri inexplicabile, de a căror existență nu ai cum să nu te îndoiești.

Au fost momente în care am văzut cartea fix ca pe una pentru copii și alte momente, în care voiam să înaintez cât mai repede pentru a afla continuarea. Dacă în primele 50-100 de pagini eram confuză în legătură cu ceea ce citesc, pe parcurs am lăsat acest detaliu la o parte și am încercat să iau toată povestea ca atare.

Acțiunea mi s-a părut destul de lentă în unele momente, se trăgea de timp cu anumite lucruri, iar sfârșitul destul de grăbit și m-am simțit de parcă urmăream un desen animat și se termina episodul, iar personajele trebuiau să se grăbească. Plus că n-am înțeles anumite secvențe, iar explicațiile, în cel mai bun caz, le voi primi în volumul 2.

“When someone won’t let you in, eventually you stop knocking.”
― Ransom Riggs, Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children

Personajele au fost cele mai interesante, iar fotografiile au ajutat destul de mult. Însă, din punctul meu de vedere, ar fi fost nevoie și de o descriere mai amănunțită a lor. În plus, nu știu de ce, am avut impresia că erau mai mulți copii în orfelinat, iar pe parcurs s-au evaporat.

Dacă aș mai zice și cât de ciudată mi s-a părut povestea de iubire dintre Jacob și Emma, probabil aș părea un hater, dar, surprinzător, nu sunt. Adică, am citit cărți care sunt mult sub aceasta, deci nu pot să zic că a fost o dezamăgire totala. A primit 3,5/5 de la mine.

 

Cred că cel mai mare avantaj al acestei cărți este felul în care arată, atât în exterior, cât și interior și, cel mai probabil, acesta a fost principalul motiv pentru care a prins atât de bine la public. Acele poze, peste care dai la fiecare câteva pagini, sunt destul de expresive și te fac să le analizezi, să aprofundezi povestea și să te imaginezi ca făcând parte din ea. Chiar pot să declar că Miss Peregrine este cea mai „arătoasă” carte din biblioteca mea, însă îmi mențin părerea: plecând de la aceste poze și ideea centrală, se putea realiza ceva mult mai strălucit. Aici sunt strict subiectivă și sunt influențată și de așteptările mele de până de deschid cartea.