Recenzie – Interviu cu un vampir de Anne Rice

interviu-cu-un-vampir

Această carte a zăcut în biblioteca mea un an întreg. Îmi tot ziceam că-i vine și ei rândul, dar o lăsam baltă mereu și începeam alte cărți care-mi stârneau mai mult interesul. Însă, acum câteva săptămâni, am pus piciorul în prag și am zis că trebuie să o citesc.

Interviu cu un vampir începe destul de promițător. După cum probabil v-ați dat seama totul este scris sub forma unui interviu acordat de vampirul Louis unui băiat foarte tânăr (presupun că un reporter începător). Louis povestește despre viața lui și despre principalele momente din ea. Aflăm despre familia lui, despre cum moartea fratelui său mai mic a produs o ruptură în sufletul său, cum nu se mai simțea el însuși și, într-un moment de slăbiciune, s-a lăsat transformat în vampir de către arogantul și misteriosul Lestat. Acesta este doar începutul poveștii …

Cele doua personaje sunt într-o totală antiteză. Louis urăște să ucidă, el nu vede în oameni doar o sursă de hrană, el are conștiință. Încearcă să-și înțeleagă viața de vampir, să afle care este rolul său pe lume și dacă este un produs al Binelui sau al Răului. La polul opus se află vampirul Lestat. El ucide cu plăcere, uneori chiar din plictiseală sau doar pentru a-și mări lista sa de victime. Este un vânător ce savurează suferința prăzii sale, bucurându-se de ea, este o fire răzbunătoare și orgolioasă, dar,  în același timp, este un vampir ce se simte singur. De acestă cauză îl „creează” pe Louis și face tot ce-i stă în puteri să-l țină aproape de el.

Mi-a plăcut schimbul de replici dintre cei doi, vampirul și reporterul, mi s-a părut un lucru original din partea autoarei, dar, la un moment, acest schimb de replici se oprește și vampirul Louis relatează întâmplările continuu, fără niciun fel de pauze. Erau momente pline de acțiune, dar totul părea obositor și îngreunat din cauza paginilor pline de scris. Fără paragrafe, fără linii de dialog. Începuse să mă plictisească și să mă facă să mă opresc din citit după 5-10 pagini.

Concluzia? Cartea merită. Dacă sunteți fani al acestui gen, Interviu cu un vampir este un must-read.

Citate: 

„Eşti ca un adult care, privind spre copilărie, îşi dă seama că n-a apreciat-o niciodată. Nu poţi, ca bărbat, să te întorci la grădiniţă ca să te joci şi să ceri dragoste şi grijă numai pentru că acum le cunoşti valoarea.”

„Singura putere care există se află în noi înşine…”

„Ce înseamnă să mori când poţi trăi până la sfârşitul lumii? Şi ce altceva este „sfârşitul lumii” decât o expresie, pentru că, cine ştie măcar ce e lumea însăşi?”

Anunțuri

eBook vs. Print Book

Hei, oameni faini și iubitori de cărți!

Azi aveam chef să vă scriu. Nu o recenzie, ci pur și simplu să discutăm despre ceva. Așa că am stat puțin și am procesat, căutând un subiect destul de bun, și mi-am zis: Dar de ce să nu încep cu ceva clasic? Să-mi spun părerea despre ceva destul de întâlnit.. și k-boom a ieșit ideea: EBOOK VS. BOOK. Prin book mă refer atât la hardcover (cele cartonate), cât și la paperback (cele cu copertă simplă).

largeEi bine, acest subiect a fost discutat și tot discutat și din nou discutat, câțiva cititori fiind într-o tabără, alții în cealaltă tabără, iar restul rămânând undeva pe la mijloc.

Eu mă aflu în categoria aia de oameni care nu și-ar da în viața lor cărțile fizice pe cele electronice. Am citit 2-3 ebook-uri până în prezent *numărul va rămâne același pentru mult timp*, iar fraza aceea demodată: „ Sentimentul pe care-l ai când citești o carte electronică nu poate fi comparat cu sentimentul pe care-l ai atunci când ții cartea în mână” sunt cât se poate de adevărate. Din respectivele ebook-uri, nu-mi amintesc mai nimic. Nici personaje, nici acțiune și am atât de multe goluri în cap, încât mă simt de parcă nici nu le-am citit. Acest lucru s-a întâmplat deoarece cărțile respective nu mi-au transmis nici cel mai mic sentiment. Am stat în fața unui monitor și le-am citit fără să-mi stârnească un zâmbet sau să mă facă să mă revolt, să mă facă să le iubesc sau să le urăsc, măcar să mă facă să-mi creez o părere despre ele. Nimic, pur și simplu nimic! Și chiar nu cred că am avut eu ghinionul să nimeresc 3 cărți foarte slabe.

Eu vă spun ceea ce mi s-a întâmplat mie *accentuez acest mie*. Sunt sigură că există destul de mulți cititori ce n-au astfel de probleme atunci când citesc la calculator/laptop/tabletă/kindler/telefon.

De asemenea, sunt conștientă că există avantaje și dezavantaje de ambele părți. Ebook-urile sunt mai ieftine, chiar gratis *aici fac referire la piraterie* și normal că-ți convine să citești gratis decât să dai bani pe o carte. Doamne ferește să renunți la un pachet de țigări sau să nu-ți cumperi ultimul tip de mascara pentru o carte. Okay, deviez de la subiect și-mi mai fac și nervi degeaba. Ideea e că, momentan, ambele sunt la egalitate și, indiferent prin ce mod, lumea încă citește.

Cât despre voi? Ce preferați? Ebook sau carte tipărită?

Recenzie – Diana cu vanilie de Diana Sorescu

diana-cu-vanilie-the-book_1_fullsize

Descriere: Cartea de față este dedicată Dianei Sorescu (1987-2013), o talentată jurnalistă, plecată dintre noi prea devreme, la doar 26 de ani. Nu puțini au fost cei profund impresionați de destinul ei tragic, atât apropiați, cât și cei care nu o cunoșteau, dar care au auzit de povestea ei.

Cu o experiență de 7 ani în domeniu, Diana a debutat în lumea presei încă din adolescență, știind că acesta este drumul pe care vrea să-l urmeze. De-a lungul timpului, ea a lucrat la diferite publicații din presa scrisă sau online precum Unica, Tonica, Miresici, dar și în cadrul posturilor Pro Tv și Antena 3.

Ea era cunoscută de cititori și prieteni drept Diana cu Vanilie, numele sub care scria, cu vervă și franchețe, un blog despre oameni și viață, despre lumea din jurul ei. Această carte reunește gândurile împărtășite de Diana cu Vanilie pe blogul ei, grupate în trei capitole ,,Începuturi”, ,,Oameni” și ,,Nebuloase”, precum și 18 poezii ale autoarei.

Recenzie: Am citit această carte acum 3 zile, chiar eram într-un moment în care aveam nevoie de așa ceva. Am împrumutat-o de la o prietenă și am stat lipită de ea în jur de 2 ore, afară, la soare, cu o cană de înghețată alături. A fost perfect!

Cartea a fost publicată de către prietenii Dianei, după moartea ei, fiind un fel de omagiu alcătuit din texte luate de pe blogul ei. Aveam impresia că va fi învăluită în tristețe, dat fiind că autoarea nu mai este printre noi, dar m-am înșelat. Diana Sorescu chiar a reușit să rămână în viață prin ceea ce a scris.

Am simțit că în carte se ascunde o parte din sufletul ei și tot timpul am avut impresia că am ieșit la o cafea cu o prietenă foarte bună, care-mi povestește despre lucruri adunate de prin viață. Uneori amuzantă, alteori serioasă,  Diana ne împărtășește părerea ei sinceră despre ce o nemulțumește, dar face totul într-o manieră atât de frumoasă încât n-ai cum să nu o îndrăgești.

„Eşti cee ce eşti în secunda asta datorită alegerilor pe care le-ai făcut în viaţă. Alegeri responsabile, mature, asumate, calculate şi drepte, alteor copilăreşti, impulsive, nebuneşti, greşite, idioate, fără cap. Dar toate sunt ale tale. Şi în momentul în care vei învăţa să le accepţi, o să te iubeşti. Şi nu o să ai regrete.”

„Fiecare despărțire e un dans macabru al iubirii. „

„Şi după ce pleacă, eşti obligat să uiţi. Iei amintirile, şi visele, şi nopţile de dragoste şi le arunci într-o cămară din suflet, ca pe nişte daruri preţioase, dar vechi, de care trebuie să scapi. Le săruţi încă o dată, le aşezi cu grijă pe rafturi, te îndepărtezi şi le priveşti. Îţi iei adio. Închizi uşa şi pui lacăt din lacrimi.”

Blogul ei: http://dianacuvanilie.blogspot.ro/

Recenzie – Adevărul despre cazul Harry Quebert de Joel Dicker

adevarul-despre-cazul-harry-quebert-8324

Descriere: In 1975, Nola Kellergan, o adolescenta în varsta de 15 ani, dispare fara urma. 33 de ani mai tarziu, scriitorul de succes Harry Quebert este acuzat de crima, atunci cand trupul fetei este descoperit in timpul unor sapaturi in gradina casei sale. Tanarul Marcus Goldman, scriitor in pana de inspiratie, nu ezita sa plece la New Hampshire si sa inceapa propria ancheta pentru a-l ajuta pe Harry, mentorul si prietenul sau. Acolo este depasit rapid de evenimente: investigatia intra in impas, iar Marcus incepe sa primeasca amenintari. Pentru a dovedi nevinovatia lui Harry si a-si salva cariera de scriitor, e absolut necesar sa raspunda la trei intrebari: cine a omorat-o pe Nola Kellergan? Ce s-a intamplat in New Hampshire in vara lui 1975? Si cum se scrie un roman de succes?

Ca un maestru, Dicker alterneaza epocile, registrele stilistice (raportul politiei, transcrierea unui interogatoriu, extrase din roman) si exploreaza America in toate excesele ei – mediatice, literare, religioase, meditand, in acelasi timp, asupra conditiei scriitorului. O lectie de scris si o lectie de viata.“ – L’express

Roman noir, roman politist fara indoiala, dar si roman psihologic cu rasturnari de situatie surprinzatoare sau hilare, Adevarul despre cazul Harry Quebert prezinta moravurile societatii americane, bine ascunse in spatele unei fatade impecabile.“ – Le Figaro

Recenzie:  Nu știam la ce să mă aștept când am început „Adevărul despre cazul Harry Quebert”, nu știam nimic despre acțiune sau personaje, tot ce aveam în minte erau primele câteva rânduri din carte, pe care le citisem în urmă cu ceva timp într-o librărie. Este vorba de o discuție telefonică între o bătrână și un responsabil de la poliție, în care bătrâna spune că a văzut o fată fugind prin pădure de un bărbat. M-au intrigat aceste rânduri, am vrut să aflu întreaga poveste, să aflu cine este fata, cine este acel bărbatul și de ce o urmărea. Aveam nevoie de răspunsuri și le-am primit.

O crimă veche de 33 ani, un cadavru descompus, secrete ce ies la iveală, suspecți ce apar la fiecare pagină, au loc schimbări, răsturnări de situații, trecutul își face ușor loc prin prezent și se-mpletesc, iar tu ești acolo, în centru: urmărești, ești atent la detalii, încerci să vezi printre rânduri. Nu doar citești, ci iei parte la tot.

De la un timp am obiceiul ca la astfel de cărți să spun numele criminalului de la început și să-mi păstrez alegerea până la sfârșit, să văd dacă am o intuiție bună. De această dată, am câștigat. O da, Joel Dicker, ți-am ghicit jocul. Desigur, nu știam motivul, nici de ce a făcut-o, dar știam cine este, așa că am lăsat acest gând într-un colțișor al creierului și am urmărit restul poveștii.

Am oscilat între 4 și 5 stele pe goodreads, iar un mare mic detaliu m-a făcut să apăs pe 4. Este vorba de asemănarea dintre această carte și Lolita lui Nabokov. Nu are legătură cu faptul că ambele cărți vorbesc despre pasiunea făcută de un bărbat matur pentru o fată mult prea tânără, înțeleg faptul că această temă a devenit una destul de întâlnită, dar în momentul în care Quebert spunea „ Nola. 4 litere. N-O-L-A” (sau ceva de genu) mi-au apărut în minte frazele în care Humbert analiza numele Lolita pe silabe. Știu că poate părea absurd, dar m-a deranjat acest lucru.

Este o carte monstru de 650 de pagini, dar asta a fost ceea ce mi-am dorit: o carte mare, complexă, cu o acțiune suficient de interesantă încât să mă țină lângă ea până la ultima pagină. Dacă și voi căutați asta, v-o recomand.

Mulțumesc pentru această carte Libris, librărie online unde puteți găsi o mulțime de cărți online, iar transportul este gratuit..