Leapșa: Most wanted

Această leapșa circulă de ceva vreme, atât pe bloguri, cât și pe canalele de youtube, și cum n-am mai făcut de foarte mult timp una, m-am gândit că acest moment ar fi numai bun.

1.O carte publicată pe care ți-o dorești.

Chiar trebuie să aleg dintre cele 100 și ceva de cărți pe care le am în wishlist? Paai, aleg Oameni, îngeri și demoni de Lina Moacă, deoarece e pe lista de așteptate de ceva timp, dar numărul de pagini mă face să vreau să o amân până voi avea destul timp să o citesc, fără a mă împiedica de școală sau de altceva.

oameni-ingeri-si-demoni_1_fullsize

2. O carte nepublicată pe care ți-o dorești. 

Am citit acum câteva săptămâni Ultimul avanpost de Lavinia Călina și chiar mi-a plăcut. Așa că abia aștept să citesc următorul volum și să apară celelalte volume din serie.

20877804

3. O carte pe care o dorești tradusă.

Este surprinzător și pentru mine, dar aleg continuarea de la seria Spulbera-ma de Tahereh Mafi. Am citit acum câțiva ani, probabil 2 sau 3, prima carte și știu că mi-a plăcut foarte mult la momentul respectiv, iar sfârșitul era destul de intrigant încât să te facă să vrei să citești și următoarele volume.

large2

4. O carte pe care ti-o doresti datorită copertei.

25647971

5. O carte pe care ţi-o doreşti datorită sinopsisului. 

Socul căderii de Nathan Filer –  „Sunt carti pe care nu le poti lasa din mana si care te fac sa pierzi nopti.

Sunt carti care arunca o lumina puternica asupra zonelor umbrite ale vietii noastre.

Sunt carti care, gratie talentului cu care sunt scrise, iti raman in minte zile in sir.

Socul caderii este una dintre aceste carti.

Un portret extraordinar al prabusirii unui tanar in abisul bolii mintale. Un roman curajos si remarcabil semnat de una dintre cele mai promitatoare voci ale fictiunii contemporane.”

6. O carte pe care ți-o dorești datorită recenziilor.

Neverland de Radu Găvan. Am citit Exorcizat, iar de atunci tot îmi sare în cale și această carte cu recenziile ei pozitive și cuvintele de laudă.

coperta_neverland_radu-gavan

7. O carte pe care ţi-o doreşti datorită autorului. 

Orice de Murakami.

large3

8. O carte pe care ai citit-o deja şi ţi-o doreşti.

Nu prea citesc cărți împrumutate. Poate Viața lui Pi, dar nu atât de mult încât să fie o prioritate.

9. O carte pe care nu ți-o dorești suficient de mult.

Hai să zicem o carte pe care nu mi-o doresc deloc. Fluturi de Irina Binder.

10. O carte pe care ți-o dorești pentru tot, tot, tot.

Mințile lui Billy Milligan de Daniel Keyes

bookpic-5-mintile-lui-billy-milligan-4330

 

 

Anunțuri

Eu și zecele la Română

large1

Probabil v-ați dat seama din titlu că aceasta este o postare mai personala, mă rog nu-i ceva chiar atât de personal încât să fie ieșit din tipar. Cărțile nu prea au legătură cu ce voi scrie aici, poate doar în mică măsură, dacă le iau în considerare pe cele care au legătură cu materia în sine.

Ei bine, vreau să vă povestesc despre relația dintre mine și Limba și Literatura Română. Oh, ce mai relație! Ideea e că 10 la Română pentru mine a devenit ceva atât de surprinzător, încât probabil aș ridica din sprâncene și aș întreba de cel puțin 3 ori: „Sigur este lucrarea mea?”. Și asta nu se întâmplă pentru că aș fi eu cine știe ce aiurită, care nu știe să pună o cratimă sau să adauge un „-i” unde este cazul, ci pentru că am ceea ce mulți numesc gândire matematică. Cuvintele acestea mă urmăresc de ceva timp, mai mereu profa de română (care apropo, nu-i o scorpie, ci este una din profele mele preferate) le aduce în discuție atunci când mai vorbește cu mine.

Probabil că așa cum mulți nu înțeleg matematica, fizica, chimie sau orice altă materia, așa mi se întâmplă și mie. Nu înțeleg de ce să împopoțonez o propoziție simpla precum „Ana are mere.” în așa fel încât să o fac de trei rânduri și să-i demonstrez unui corector că știu cuvinte, chiar dacă mesajul pe care-l transmit este același. Adică de ce să scriu atât dacă oricum este înțeleasă doar ideea principala? Nu înțeleg de ce trebuie să avem toți aceeași părere despre o operă, să gândim și să scriem ceea ce cred alții că-i corect. E ma bine să înveți pe de rost un comentariu, decât să încerci tu să-ți spui părerea. Dar ce știu eu? Normal că poetul n-a vrut să spună că amărâtele alea de perdele chiar erau albe, el a vrut să transmită puritatea sufletului și armonia ce domină în interiorul lui. Nu?

N-am fost niciodată elevul model. Nu învăț cât ar trebui, la unele materii mă mulțumesc doar cu ce prind din clasă (dacă tot am memorie bună, de ce să nu mă folosesc de asta?), am avut o gamă destul de largă de note, dar mereu medii bune. Ideea e că nu mă deranjează nota, e doar cerneală pe hârtie, dar am vrut să vă spun asta. Într-un fel am vrut să mă justific de ce recenziile mele vor fi mai mereu scurte și la obiect, nu pentru că nu mi-aș da silința sau vreau să scap repede și să scriu ceva scurt, ci pentru că acesta este stilul meu, fără înflorituri, fără cine știe ce metafore, fără exagerări.

Recenzie – Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald

marele-gatsby-top-10-editia-2013_1_fullsizeDescriere:  Romanul a fost ecranizat, avandu-i in rolurile principale pe Leonardo DiCaprio, Carey Mulligan si Joel Edgerton.

Un tanar fascinat de visul american, proaspat venit la New York si doritor de succes, Nick Carraway, impartaseste povestea transformarii lui James Gatz in Jay Gatsby. Pe fundalul unei Americi prospere, dar haotice, Gatz, minat de mirajul iubirii fata de Daisy Buchanan, isi schimba viata, devenind din student la Oxford gangster, traficant de bauturi alcoolice si apoi milionar. Iubirea sa pentru Daisy nu se implineste insa; ramane povestea donquijotesca a Marelui Gatsby, desfasurata odata cu un iluzoriu, nesfirsat American dream.

 

Recenzie:  Marele Gatsby ne demonstrează cum iubirea, cu tot ce presupune ea, te poate schimba în cel mai drastic mod, fie în bine sau în rău. În cazul personajului nostru, iubirea l-a făcut să vrea să evolueze, să devină cât se poate de bun, chiar dacă asta a însemnat să pătrundă într-o lume nu prea drăguță.

Am vrut să citesc această carte, chiar dacă văzusem filmul acum câțiva ani. Oricum nu-mi mai aminteam o mare parte din acțiune, deci a fost un moment destul de bun pentru a o citi. Partea proastă e că în ultimul timp gândul meu tot zboară în diferite părți, deci sunt singură că mi-au scăpat multe amănunte și detalii.

Acțiunea este prezentată din punctul de vedere a lui Nick Carraway, un tânăr ce se ocupă cu speculațiile la bursă. El se mută din vest în partea de est a Americii, găsindu-și o căsuță liniștită, chiar în apropierea lui Jay Gatsby, un bărbat bogat, misterios, care este gazda unor petreceri  pline de  strălucire, muzică bună, mâncăruri și băuturi extravagante.

Naratorul nostru, Nick, nu este nici pe departe în centrul atenției, el este doar un martor pe parcursul întregii cărți. El descoperă, odată cu noi, cine este omul din spatele acestor petreceri renumite, vrea să înlăture misterul, să vadă adevărata față a lui Gatsby și, prin acest lucru, el de deosebește de ceilalți musafiri. Nick vrea să cunoască gazda, nu doar să se bucure de ce i se oferă.  Acesta cred că e și unul din motivele pentru care Gatsby își pune toată încrederea în Nick, chiar dacă îl cunoaște de puțin timp. El îi destăinuie despre iubirea pe care o simte pentru verișoara lui Nick, Daisy, care este măritată și mamă a unui copil. Noi descoperim cum a început povestea lor de iubire, în urmă cu 5 ani, și cum soarta a decis să-i despartă.

large

Personajele sunt de bine conturate, personalitățile lor făcându-le să pară extrem de reale. Sincer, eu am urât-o pe Daisy. Am urât-o pentru superficialitatea sa, pentru faptul că mi se părea o femeie slabă, fără pic de judecată și extrem de ușor de influențat. În afară de frumusețe și de zâmbetul acela „superb”, nu înțeleg ce altceva a putut găsi Gatsby atrăgător la ea. Ba chiar mai mult, și-a condus întreaga viață în scopul de a o recâștiga pe Daisy și de a o face să rămână alături de el.

Sfârșitul mi s-a părut extrem de trist, nu pentru  momentul în sine (cei care au citit-o știu la ce mă refer), ci pentru ceea ce a urmat. Ultimele 20 de pagini nu făceau altceva decât să sucească cuțitul în rană din ce în ce mai mult.

Deși este scurtă, cartea conține tot ceea ce trebuie pentru a fi o carte bună. Plină de emoție, acțiune și sfârșindu-se ca o tragedie, Marele Gatsby constituie una dintre „must-read”-urile oricărui cititor.

Citate:  „Cine nu judecă şi nu condamnă lasă loc unor speranţe nelimitate.”

„Aveam acea convingere familiară că viaţa începea din nou odată cu venirea verii.”

„Gatsby crezuse până la urmă în luminiţa aceea verzuie, într-un viitor fremătător, care se îndepărtează însă cu fiece an în faţa noastră. Ne-a scăpat o dată, dar ce importanţă are… mâine o să fugim mai repede, ne vom întinde braţele mai departe… Şi tot aşa, până într-o dimineaţă… şi tot aşa, trecem de la o zi la alta, bărci împinse de curent, împinse fără încetare, tot mai înapoi, în trecut.”

De văzut #1: Vikings

Cum de multe ori se întâmplă să n-am nici cel mai mic chef de citit, cea mai rapidă variantă pentru a-mi pierde timpul este să mă apuc de un serial sau să mă uit la un film. Îmi vine greu să o numesc „pierdere de timp”, dar chiar asta este. :)) Adică te uiți la un episod, povestea te prinde, te uiți și la următorul, și la următorul și tot așa până realizezi că ai terminat un întreg sezon într-o singură zi. Însă tu ești ceva gen: Sorry, I’m not sorry. Ce să zic, serialele sunt o plăcere vinovată.

Cum în ultimul timp n-am citit mai nimic, abia azi mi-a revenit dorința de citit, m-am gândit să vă vorbesc despre un serial pe care l-am văzut acum câteva săptămâni. Numele lui este Vikings, probabil câțiva dintre voi ați auzit de el.

vikings

Sinopsis: „Vikings” urmărește aventurile lui Ragnar Lothbrok, cel mai mare erou al vremurilor sale. Serialul ne prezintă viața și acțiunile bandei de vikingi, dar și a familiei lui Ragnar și drumul său către tronul triburilor vikinge. Pe lângă faptul că este un luptător neînfricat, Ragnar îmbrățișază tradițiile și devotamentul către zei, legenda spunând că era un descendent direct al lui Odin, zeul războiului și al războinicilor.

Părerea mea: Nu mă așteptam să-mi placă atât de mult un serial istoric, dar după câteva episoade eram total fascinată și prinsă în poveste. Credeam că o să am parte de ceva mult prea violent, care să mă facă după câteva episoade să-l abandonez.

Chiar dacă există violență, adică aproximativ în fiecare episod vezi topoare aruncate, cel puțin un om decapitat și vikingi cu scuturi, pregătiți să lupte, asta nu știrbește cu nimic farmecul serialului.

Mi-a plăcut că și religia se află printre temele serialului. Afli lucruri noi și vezi diferite tipuri de gândiri și abordări ale religiei. Pe de o parte sunt vikingii considerați păgâni, care cred în zei și în Valhalla, un loc unde ajung doar cei mai curajoși luptători, raiul lor, iar pe de altă parte sunt creștinii. Aceste credințe se ciocnesc pe tot parcursul serialului, personajul principal ajungând să transforme un creștin, din propria slugă, într-unul dintre cei mai de încredere oameni ai săi.

Subiectul principal al serialului îl constituie dorința nordicilor de a descoperii și cucerii noi tărâmuri. Acest lucru duce la tot felul de lupte, mai întâi cu englezii, după aceea cu francezii.

Eu am rămas la sezonul numărul 4, dar abia aștept să apară cât mai multe episoade, deoarece mi se pare un serial care chiar merită urmărit.

Puteți vedea trailerul AICI.