Book vs. Movie: If I stay/ Dacă aș rămâne

Descriere/Rezumat : Mia este o violoncelistă talentată în vârstă de 17 ani, cu o familie iubitoare şi un prieten minunat, Adam. Ea nu trebuie decât să aleagă dacă va merge la New York pentru a studia la Julliard sau dacă va rămâne în Oregon cu cei dragi. Însă într-o dimineaţă cu ninsoare, totul se schimbă, iar decizia pe care brusc trebuie să o ia este dramatică şi dureroasă. Mia îşi pierde părinţii şi fratele mai mic într-un accident rutier, şi, cu toate că nu îşi aminteşte momentul impactului, ea îi poate vedea pe cei din jur şi pe sine. Romanul este scris la persoana întâi, Mia evocă evenimente din viaţa sa, descrie ceea ce vede şi aude în spital, deşi nu poate simţi nimic şi este din ce în ce mai slăbită. Dragostea pentru cei rămaşi în viaţă şi pentru Adam şi pasiunea pentru muzica clasică vor determina alegerea pe care tânara o face la final. „Dacă aş rămâne” atinge teme importante, despre viaţă, moarte şi despre cum totul se poate schimba iremediabil într-o secundă. Cartea este inspirată de o tragedie reală.

O da, rubrică nouă.. Clap. Clap.

Probabil toți ați auzit de If I stay, fie că ați citit cartea, fie că ați văzut filmul sau, pur și simplu, ați fost asaltați de recomandările tuturor și de citatele de pe facebook. Pe bune, era o perioadă în care 7/10 postări erau despre If I stay. Eu am fost extrem de sceptică, filmul părea destul de ok, iar cartea nu promitea prea multe și, cum regula „Cartea înaintea filmului” e sfântă pentru mine, a durat ceva mai mult să ajung la ambele.

Prin luna mai, dacă-mi funcționează memoria bine, mi-am luat inima în dinți și mi-am zis că nu poate să fie char atât de rău, mă temeam de ea mai ceva ca de un balaur. Și uite-mă începând să citesc prea lăudata carte Dacă aș rămâne. Nu regret. Nu cred că voi spune vreodată că regret faptul că am citit o anumită cartea, doar că mi s-a părut undeva mai jos de „ok”. Stilul autorului, mult prea simplu din punctul meu de vedere, nu aduce nimic nou, iar dialogurile și acțiunea mi s-au părut oarecum forțate. Nu am avut nici cea mai mică senzație de naturalețe și asta, m-a iritat într-o oarecare măsură.

Avem fata perfectă, Mia, extrem de talentată la violoncel, dependentă de muzică clasică, frumoasă,desigur, mai puțin populară și băiatul perfect, Adam, frumos, popular, membru unei trupe rock. Mă durea creierul de la atâta perfecțiune. Ei bine, Mia și familia ei este implicată într-un accident de mașină, unde părinții ei mor pe loc, iar fratele este dus în stare gravă la spital. Aici aș fi vrut să se lege mai mult de sentimentele fetei față de accident, să le amplifice cumva, dar în loc de asta, ea începe să povestească despre povestea ei de iubire. *un facepalm de zile mare*

Mai e și faptul că nu am înțeles ezitarea Miei, probabil sunt eu mai înceată la minte. Ea are de ales între a-și continua viața și a murii. De ce i-a luat atât de mult să se decidă ce să facă? Cred că la majoritatea oamenilor ar fi ceva automat alegerea de a rămâne în viață. Dacă ai avea ocazia să alegi, nu cred că ai spune: „Oh, dar stai, parcă e ok și să-mi termin viața aici. Adică am 16 ani, clar am trăit destul.”. Am exagerat puțin, dar înțelegeți ideea. :))

Să facem o analiză carte/film acum. În carte, când spunea Mia că Adam îi sufla în mâini deoarece le avea mereu reci, mi s-a părut ceva chiar draguț, însă în film gestul a fost nelalocul lui, trântit ca nuca-n perete. Dar filmul a fost lipsit de tot spectacolul acela din spital, când prietenii lui Adam aduc nu știu ce cântăreață populară pentru a le distrage atenția asistentelor, cât timp Adam se strecoară în salonul Miei. Serios vorbesc când zic că mi s-a părut o scenă din desene animate și mă bucur că regizorul s-a decis să n-o includă în film. În plus, filmul a mai avut un avantaj prin muzică. Desigur, cartea nu avea cu să redea talentul Miei la violoncel sau cât de bună era trupa lui Adam, deci a plecat din start un mic dezavantaj.

Egalitate? Neah, filmul parcă a fost într-o oarecare măsură mai sus. Nu la o diferență prea mare, dar destul cât să o ia înaintea cărții. Am avut parte de una dintre acele „excepții”.

Voi ce părere aveți? Ați citit cartea sau ați văzut filmul? Ce părere v-au lăsat?

Anunțuri