Recenzie – Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde

3_oscar_wilde_portretul_lui_dorian_gray_cvr_new-1_1Descriere: Faceţi cunoştinţă cu Dorian Gray, tănâr, rafinat, inteligent şi nespus de frumos. Un tănăr care ascunde un secret teribil în spatele unui portret ascuns, un secret ce-l face să omoare şi să ameninţe, să urască şi să-şi dorească moartea. Toate astea datorită unei dorinţe puse cu mult timp în urmă.

Dorian Gray îi face faţă lui Basil, pictorul care i-a făcut monstruosul portret, şi lui Harry care pare tot mai curios de atitudinea schimbătoare a lui Dorian. Totul decurge rapid şi fermecător, unde doar clasicul Wilde a ştiut cum să pună problema şi unde doar mâna sa dibace a putut compune o asemenea operă.

Recenzie:  Mi se pare fascinant cum o carte scrisă acum zeci de ani poate încă să lase un cititor mut, deși vremurile nu mai sunt aceleași, iar societatea și gândirea oamenilor se presupune că s-a schimbat. Noi îi numim pur și simplu „clasici”. Fie că ne place sau nu, trebuie să acceptăm că aceste cărți se află la baza literaturii și, din când în când, poate ar trebui să mai aruncăm câte un ochi și pe la ele.

Toată cartea se învârte în jurul a trei personaje care se influențează reciproc: Basil Hallward, Dorian Gray și Lordul Henry. Dorian Gray este un tânăr frumos, dar extrem de inocent și „necopt”. El se lasă pictat de artistul Basil Hallward, din mâinile căruia iese o adevărată capodoperă, redând cu foarte mare exactitate realul. Cel de-al treilea personaj, Lordul Henry este cel care doar asistă, lăsându-se purtat de curiozitate, el însuși transformându-se într-o curiozitate pentru tânărul Dorian.

Pe parcursul cărții, suntem martorii schimbărilor petrecute în interiorul lui Dorian. Zic interiorul, deoarece exteriorul nu suportă nici o modificare, el rămânând același în decursul câtorva zeci de ani. Tinerețe fără bătrânețe. Frumos, nu? Ei bine, nu. Acest cadou devine foarte repede un blestem. Fără nici un semn vizibil lăsat pe trupul său, el devine un om fără scrupule, doar tabloul pictat de Basil îi mai poate arăta adevăratul său suflet și ce ar fi trebuit să pățească.

Atât finalul în sine, cât și scenele dinaintea lui, m-au luat prin surprindere. Chiar nu aveam nimic în minte despre cum s-ar putea termina toată povestea, am fost prea captivată de ceea ce citeam pentru a mă gândi la un posibil sfârșit, dar, după cum probabil vă imaginați, și de această dată este vorba despre o lecție de viață: degeaba ai un chip frumos, sufletul e cel ce te definește.

Ah, era să uit. Pe parcursul lecturării, veți da peste un capitol destul de nelalocul lui (cei ce au citit-o deja, probabil știu la ce mă refer), sfatul meu ar fi ca în cazul în care n-aveți destulă răbdare, să săriți peste el. N-are rost să vă stricați cheful de citit. 🙂

Portretul lui Dorian Gray a intrat cu ușurință în topul cărților mele preferate. Vă las câteva citate dintre zecile, poate sutele, pe care le veți găsi în această carte.

„Acesta este unul dintre marile secrete ale vieții – să-ţi vindeci sufletul prin intermediul simțurilor și simțurile prin intermediul sufletului.”

„Totdeauna! Iată un cuvânt spăimântător. De câte ori îl aud, mă cutremur. Le place atât de mult femeilor! Distrug orice poveste romanțioasă străduindu-se să o prelungească la infinit. De altminteri e și un cuvânt lipsit de înțeles.”

„Viața nu este guvernată de voință sau de intenții. Viața e o chestiune de nervi, de fibre, de celule alcătuite încet, în care gândul se ascunde și pasiunea are visele ei.”

„A defini înseamnă a limita.”