Wrap up: Februarie

large3116314

Cred că e una dintre cele mai bune luni în privința cititului, din toamnă și până acum. Sunt mulțumită pentru că am reușit să termin patru cărți și să mă apuc de a cincea.

17198238_1436348669771613_2046114736_n

1.Clopotul de sticlă de Sylvia Plath:

Mi-am dorit de foarte mult timp această carte, însă, nu a reușit să mă mulțumească în totalitate. Nu am rezonat deloc cu personajul principal, acțiunea de la început m-a bulversat puțin, nu-i înțelegeam rostul, iar acest lucru s-a întâmplat până la jumătatea cărții, ceea ce a afectat oarecum restul, chiar dacă povestea mi se părea mai interesantă. Găsiți recenzia AICI.

17203941_1436348563104957_502759595_n

2. De ce iubim femeile de Mircea Cărtărescu

Deși a fost un însoțitor bun pentru călătoriile cu autobuzul și pentru orele ce nu-mi atrăgeau atenția, nu pot să spun că m-a dat pe spate. Auzisem multe laude la adresa autorului și credeam că voi găsi ceva special în această carte, ceea ce nu s-a întâmplat. A fost doar OK. Probabil voi citit cândva și altceva de la el, să-mi formez cât de cât o părere.

17198398_1436348526438294_1449815434_n

3. Wonder de R.J. Palacio

Cea mai bună carte citită în anul 2017. Este o carte pentru copii, dar pur și simplu am adorat-o. Cartea spune povestea unui copil ce a trecut printr-o groază de operații, încă de la naștere, deoarece prezenta anumite malformații la nivelul feței. Din cauza felului în care arată, părinții au hotărât să-l scutească o perioadă de răutatea copiilor. Însă, acum, când trece clasa a 5-a, ei decid că a venit timpul să-l învețe să înfrunte adevărul și să dea piept cu viața. Mi se pare că întreaga carte este o lecție de viață, despre răutatea societății și reacția oamenilor la ceva diferit, dar și despre prietenie, loialitate și bunătate. O recomand cu mare drag.

.17198458_1436348593104954_1409464116_n

4. Jocul lui Gerald de Stephen King

Și trecem de la o carte pentru copii, la una pentru adulți sau cel puțin 16+. E Stephen King, n-am cum să vorbesc de rău despre el! Recunosc că a fost puțin ciudat să citesc o carte care, în cea mai mare parte, are doar un personaj. Și acel personaj vorbește cu anumite voci din mintea lui…  Nu pot afirma că e cea mai bună carte a lui, dar este o poveste destul de originală și e interesant să vezi ce-i poate debita mintea.

Voi ce ați mai citit?

Literatura de ieri vs. literatura de astăzi

Deoarece sunt o cititoare împătimită și mă învârt cât de cât printre grupulețele de cititor, n-am cum să ignor vechea dispută, care intervine de fiecare dată atunci când cineva se stabilește într-o tabără sau alta. Personal, mă mândresc cu performanța de a citi câte puțin din toate, dar mi-a luat ceva timp să descopăr faptul că trebuie să-mi lărgesc cât de cât orizonturile și să am o oarecare idee despre originile literaturii. Așa că, din când în când, mai strecor un clasic printre lecturile mele. Cine îmi poate interzice să o citesc pe Jane Austen, pe Charlotte Bronte sau pe Emily Bronte, imediat ce am terminat o carte de-a lui Murakami sau un volum de-al lui G.R.R. Martin sau, de ce nu, un autor din țara noastră, că avem destul de mulți care își fac bine treaba. În bătălia aceasta, mi-e imposibil să mă situez într-o parte sau alta. Am nevoie de clasici, dar sentimentele autorilor contemporani sunt mai apropiate de ale mele.

banner-v4

Prin acest proiect, Târgul cărții ne invită să ne spunem părerea despre ceea ce simbolizează atât literatura clasică, cât și cea contemporană. Aveți AICI articolul lor, precum și articolele altor bloggeri.

1. Sunt cărțile de ieri mai valoroase decât cele de astăzi?

Sunt mai valoroase în comparație cu destule „cărți” apărute în ziua de azi, pentru că atunci nu se publica orice, n-aveau atât de multă hârtie de consumat, iar ceea ce ieșea din tipar era atent analizat. Pe când, în ziua de azi, oricine poate publica dacă are ceva bani. Nu contează că ceea ce a scris este o mare porcărie, că cel mai bun citat este de genul „Hei, tipo! Ce ochi ca cafeaua ai!” sau că singurii oameni ce vor cumpăra cartea sunt rudele așa numitului autor. Și asta în cazul în care nu au pretenția la un exemplar gratis.  Există și cealaltă continuare: telenovela ta, cu blonda arătoasă și dezorientată în dragoste, ajunge să fie bestseller, iar tu ai dat lovitura. Comparativ cu această „gamă de cărți”, literatura de ieri câștigă. Nu spun că atunci erau chiar toate cărțile bune, însă, numărul celor dezamăgitoare era mult mai mic. Totuși, există și cealaltă parte a cărților din ziua de azi, parte de care eu sunt mai mult decât încântată. Cărțile care, deși nu dau pe afară de metafore și sunt lipsite de scrisul acela greu, te fac să te simți de parcă ai ține în mâini cel mai de preț lucru din lume. Dacă aș primi două titluri de cărți pe care să le compar, probabil aș ajunge la un verdict, dar la modul general, nu pot să mă pronunț.

large-39

2. Se scria mai bine pe vremuri?

Se scria mai bine din punct de vedere stilistic, nu degeaba sunt recunoscuți clasicii pentru limbajul greoi. Dacă stai să analizezi scriitura unui clasic, mai mult ca sigur o vei găsi superioară celei contemporane, pentru că ei acordau ani din viața lor unui singur roman. Cu toate astea, tocmai acest stil de a scrie m-a făcut să mă simt foarte distanțată de poveste, de parcă era o barieră între mine și personaje. Desigur, există și excepții, dar în cea mai mare parte am observat această distanțare. Pe când literatura contemporană mi se pare mult mai accesibilă cititorului și se joacă mult mai mult cu emoțiile sale, dacă este vorba de literatură adevărată.

large-40

3. Marii scriitori de ieri sunt mai prejos decât cei de astăzi?

În niciun caz! Doar îi consider mai puțin populari în rândul adolescenților și tinerilor. Deoarece majoritatea nu se mai regăsesc în astfel de cărți, ajung să le evite.

4. Timpul este cel ce dă valoare cărților?

Da. O carte care a supraviețuit atâția ani, fără să intre în umbra altor noi apariții, cu siguranță este o carte cu valoare. Deși popularitatea cărților contemporane scade și crește, clasicii sunt cei ce rămân constanți în rândul cititorilor. Acest lucru este valabil dacă vorbim la modul general. Dacă ne referim la o singură persoană, este posibil să adori o carte ieșită de o lună și să urăști din toată inima un clasic.

large-41

5.  Rândurile scrise în urmă cu decenii sunt mai valoroase decât cele scrise recent?

Rândurile scrise cu decenii în urmă sunt doar diferite față de rândurile scrise în prezent, dacă e de bine sau de rău, asta depinde de fiecare carte în parte.

6. Pot fi comparați scriitorii de astăzi cu cei de ieri?

Desigur. În privința calității scrisului, categoric îi văd câștigători pe clasici, dar în privința transmiterii de emoții și sentimente, cei contemporani se descurcă mult mai bine.

Vă învit și pe voi să vă spuneți părerea! Care credeți că este tabăra câștigătoare?

Recenzie – Clopotul de sticlă de Sylvia Plath

15980215

Descriere: Un roman ce a reprezentat pentru tinerii anilor ’70 ceea ce era De veghe in lanul de secara pentru tinerii zbuciumatilor ani ’50.

Clopotul de sticla, un roman al ratacirii si regasirii, al instrainarii si redescoperirii de sine, brodeaza povestea zbuciumata a frumoasei Esther Greenwood. Uimind prin ritm si umor, prin dezinvoltura si ironie, cartea reprezinta, inainte de orice, o radiografie a unuia dintre cele mai zbuciumate suflete feminine ale secolului XX.

Recenzie: Momentul acela când îți faci o imagine despre o carte, iar când începi să o citești, îți dai seama cât de departe ai fost de realitate. Romanul este în mare parte o autobiografie a autoarei, însă nu știu cât la sută este adevărat din tot ceea ce am citit. Până să citesc cartea, auzisem la mulți că este o poveste cu adevărat șocantă, care-ți va dezvălui o realitate cruntă. Personal, această afirmație mi se pare exagerată.

„Mă simţeam inertă şi pustie, aşa cum se simte, probabil, miezul unei tornade, mişcându-se plictisit în centrul harababurii din jur.”

Începutul ne-o prezintă pe Esther Greenwood ajunsă la New York, fiind câștigătoarea unui concurs organizat de o revistă de modă. Pentru o lună, ea devine angajata acelei reviste, având posibilitatea să intre în contact cu tot felul de oameni. Și, din acest moment, mi-am dat seama că eu și Esther suntem total diferite. Dacă aș fi avut parte de o astfel de șansă, aș fi profitat cât puteam de mult de ea, să-mi fac bine treaba și să-mi creez cât mai multe relații în acea lume. Ea mi-a dat impresia că aștepta să treacă mai repede luna, se mulțumea cu simplul fapt că a reușit să-și strângă câteva economii. Avea posibilitatea de a transforma toată povestea în propria rampă de lansare, însă, în loc să profite, ea își lasă soarta la voia întâmplării. Participă la tot felul de întâlniri la care nu se simte bine, ajungând în preajma unor oameni ce nu o pot ajuta, ci doar îi fac mai mult rău. Pot doar să cred că acesta a fost un prim semn al depresiei ce avea să urmeze.

large-36

 

Și așa am ajuns la tema principală a romanului, anume depresia. Titlu este o metaforă și desemnează felul în care vede autoarea această stare, un clopot de sticlă înăuntrul căruia se află chiar ea. În urma mai multor întâmplări, Esther ajunge în această situație. După experiența de la New York și refuzul primit din partea organizatorilor unui curs de scriere creativă, ea nu-și mai găsește locul și decide să se izoleze complet. Nu știe ce vrea să facă în continuare, nu mai are mari așteptări de la viață și dorește să sfârșească totul, cât mai repede.

„Pentru persoana din cupa clopotului, pustie şi nemişcată precum un prunc mort, lumea însăşi este un vis urât.”

Se observă o detașare față de restul lumii, de parcă ea s-ar afla singură pe un mal, iar restul pe cealaltă parte, neexistând niciun mod prin care să comunice. Din cauza faptului că se afla într-o perioadă în care să fii diferit era egal cu să fii bolnav, Esther ajunge într-o situație în care singura scăpare este să mimeze normalitatea.

După ce am terminat cartea, am aflat mai multe despre Sylvia și am realizat faptul că ea și-a spus propria poveste în acest roman. Totodată am aflat că, spre deosebire de Esther, Sylvia a reușit să-și ducă planul la bun sfârșit

large

Mi s-a părut ciudată asemănarea cu „De veghe în lanul de secară”, deoarece nu văd un punct comun evident între cele două. Deși am citit acum ceva timp cartea lui Salinger, știu că personajul principal doar trecea printr-o perioadă puțin confuză în viața lui de adolescent, nicidecum printr-o depresie, în care să-și dorească să se sinucidă. Esther a trecut adolescență, deci nu putem vorbi aici de un copil debusolat, ci de o tânără în toată firea..

O carte destul de diferită, scrisă din întâmplări reale, într-un stil plin de sarcasm. Zguduitoare pentru destul de mulți cititori, dar previzibilă pentru cei realiști. Sunt curioasă de filmul făcut după acestă carte. Nu știam că există unul, dar am aflat de la un cititor al blogului, am văzut trailerul și m-a intrigat gândul de a vedea cartea pusă în scenă.

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

Wrap up: Ianuarie

large3116314

Sunt puțin dezamăgită de mine, când vine vorba de citit. Am un teanc imens de cărți, iar eu nu fac nimic să-l micșorez. Partea proastă e că majoritatea sunt cărți pe care mi le-am dorit extrem de mult și de care sunt încântată să le văd în biblioteca mea. N-avem că să facem, așteptăm să vină cheful și timpul liber. :))

16652763_1407895329283614_1592555341_n

1.Împăratul muștelor de William Golding:

De această carte n-am apucat să vă vorbesc până acum. A fost prima lectură pe anul acesta și pot spune că a fost un început destul de bun. Este o poveste despre dezumanizare, dusă cu totul la extrem. Devine destul de intensă, pe măsură ce înaintezi în lectură. Schimbarea produsă în interiorul anumitor copiii este copleșitoare, iar felul în care evoluează lucrurile te face să observi toată această metaforă din spatele lecturii. Adevărații monștrii nu erau ascunși în adâncul pădurii, ci foarte aproape, în sufletele copiilor. Aș vrea să recitesc această carte cândva.

16699844_1407895359283611_780082886_n

2.Mara Dyer.Începutul de Michelle Hodkin:

Despre Mara Dyer am mai discutat, deci nu voi intra prea mult în detalii. A avut punctele ei forte și punctele ei slabe. Mi-a plăcut picătura de horror strecurată pe alocuri, dar care, din păcate, a dispărut pe parcurs. De asemenea, am găsit elementele comune din seriile fantasy, același tipar fata ciudațică + băiatul super popular. Nu știu dacă voi continua seria, n-aș vrea să fiu dezamăgită de următoarele volume.

Am fost destul de ocupată și, din această cauză, apare articolul atât de târziu. Încă nu mi-a venit cheful de citit pe de-a-ntregul, dar există speranță, nu? :)) Voi ce mai citiți?

In my mailbox #15

Deși am strâns din nou ceva cărticele, nu mi-am golit chiar atât de mult portofelul. Aștept să mai stâng bănuți, să vină un cupon de 50% pe elefant și cred că voi face o mică pagubă.

Primele patru cărți sunt furate din biblioteca unui prieten. Doar nu se așteaptă cineva să-mi arate o bibliotecă și să plec de acolo cu mâna goală?

De Herta Muller doar am auzit și sunt curioasă să aflu cum scrie, dacă e pe placul meu. Cât despre Agatha Christie, fiind o mică plăcere de-a mea, aș fi în stare să citesc orice de la ea și să fiu 100% sigură că o să-mi placă.

16507400_1398708980202249_166656050_n

Am și o altă ediție de la această carte, tot veche, dar scrisul e puțin mai mare în cele din poză. Acum, cu două ediții, poate mă apucă și pe mine un impuls să pun mâna pe ele.

În continuare, am o comadă dată la cei de la Târgul cărții. Am dat 30 de lei pe toate cele cinci cărți. Asta da afacere!

Stephen King, o altă plăcere de-a mea. De Jocul lui Gerald m-am apucat, am citit 100 de pagini, dar a început o perioadă mai aglomerată și n-am mai avut chef de nimic. Trebuie să ai o anumită răbdare să citești o carte cu un singur personaj, care ajunge să vorbească singur. :))

Alți doi autori pe care i-am mai citit. Seria Rodicăi Ojog-Brașoveanu e o adevărată brioșică, simpatică din toate punctele de vedere. La polul opus, este cartea lui Dan Brown, plină de acțiune, răsturnări de situații și planuri ingenioase.

16521980_1398708900202257_2107121376_n

Scuzați coperta, dar chiar este potrivită pentru conținut. Este prima carte scrisă de Cărtărescu, pe care am reușit să pun mâna. Pot spune că este o surpriză plăcută. A fost perfectă pentru micile pauze pe care le aveam, ori în microbuz, ori în orele în care nu făceam nimic.

Ultimele două sunt tot de la Târgul cărții, dar de această dată sunt primite drept sponsorizare. Despre Mara Dyer am vorbit aici, iar de Clopotul de sticlă abia aștept să mă apuc.

Cam asta a fost… voi ce mai citiți? Ce-ați mai cumpărat/primit?

 

Clișee de prin cărți

Din moment ce am acumulat ceva cărticele în bagajul meu, m-am gândit că pot aborda acest subiect, să-mi exprim o oarecare părere. Am avut și eu perioada mea de glorie fantasy, în care devoram roman după roman, prinsă cu totul în povestea ce mi-era prezentată. Însă, după un timp, ți se cam ia să regăsești aceleași personaje, sub alte nume, aceeași idee principală și același „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” sau varianta numărul doi: omorâm personajul principal, să șocăm puțin cititorul, poate rămâne cu impresia că a fost o carte surprinzătoare. Deși de cele mai multe ori sunt lipsite de substanță, cărțile de genul chiar te pot acapara cu totul, așa cum mi s-a întâmplat și mie pe la început cu Jurnalele Vampirilor, Cercul secret sau Micuțele Mincinoase. Deci, în continuare, vă voi povestii despre câteva clișee remarcate de mine.

1.Triunghiul amoros

large-32

Care primește titlul de „cel mai enervant clișeu”. Pur și simplu creierul meu nu poate procesa așa ceva. De ce ai face așa ceva? Se ia una bucată fată și două bucăți de băieți, dintre care OBLIGATORIU unul este tipul bun, iar celălalt este tipul rău, că altfel n-are farmec povestea. Fata se îndrăgostește de băiatul numărul #1, dar, pe parcurs, se simte atrasă de băiatul numărul #2 că na, e tipul dur și inabordabil, care se poartă urât cu ea. Cu toate astea, ea știe că are un suflet bun și vrea să ajungă la el. Dă-l încolo pe tipul bun și de treabă, ne aruncăm în brațele celui care se poartă ca un măgar cu noi și cu toată lumea. Doar mie îmi vine să-i arunc în față fetei o cărămidă pe care scrie: „ Fătucă, stai potolită alături de băiatul drăguț! Nu mai face atât pe prostuța!”?

2.Transformarea de peste noapte

large-33

Azi ne trezim, ne spălăm pe dinți, mergem la școală, din nou acasă, mâncare, somn și… BOOM… a doua zi luptăm cu extratereștrii intergalactici. Ce? E posibil! Așa zice cartea! Cel mai rău în aceste situații nu mă deranjează schimbarea bruscă, ci atitudinea protagonistului. Nu tu uimire, nu tu șoc, nu tu leșin, nu tu o reacție normală în momentul în care afli că lumea ta s-a schimbat. Vor să mă omoare niște monștrii? Ieeei, ce mai aventură…

3.Tipa antisocială și Domnul Perfect

large-34

Și câte reinterpretări am văzut la această idee! Fata ușor ciudățică, fără prieteni, care stă mereu singură și e batjocorită sau ignorată de toată școala. Iar el, băiatul înalt, cu pătrățele, păr ciufulit, ochi strălucitori, dinți de parcă face reclamă la pastă, buze cărnoase, brate puternice, îmbrăcat la modă, bogat și, desigur, popular, dorit de toate fetele pe o rază de câțiva kilometri. Dar nuuu… el o observă pe fata retrasă și vrea să se apropie de ea, să o scoată în lumina reflectoarelor, iar ea să joace rolul Cenușăresei.

Da, acum câțiva ani citeam extrem de mult acest gen de cărți. Pe câteva le consider și acum cărți destul de bunicele, dar sunt și altele de care nu m-aș mai atinge în veci. Ideea este că, dacă un clișeu de genul este integrat într-o poveste bună, care are cât de cât sens și nu pare trasă de păr, nu văd nimic rău în asta. Însă, când totul este scris prost, iar acțiunea lasă și ea de dorit, acea carte merită pusă pe o listă neagră.

În prezent îmi place să diversific ceea ce citesc. Ba un clasic, ba ceva horror, ba ceva young adult, ba romance… astfel încât să dau peste povești unice, diferite de ce am mai citit, poveștii care să mă intrige și să mă surprindă. Din acest punct de vedere, cred că am ajuns la un echilibru cu ceea ce citesc.

Voi? Ce părere aveți despre aceste clișee? Sau mai aveți altele de adăugat?

Recenzie – Mara Dyer. Începutul de Michelle Hodkin

mara-dyer-inceputul_1_fullsize

Descriere: Mara se trezeste intr-o buna zi la spital, fara sa stie de ce se afla acolo si ce anume i s-a intamplat. Amintirile ii revin treptat si dureros, stie ca a avut un accident ingrozitor, in care prietenii ei au murit, dar ea a scapat aproape fara nicio zgarietura. Desi familia ei hotaraste sa inceapa o viata noua in Florida, amintirile o asalteaza pe Mara, provocandu-i episoade psihotice. In acest amestec straniu de nebunie si realitate, Noah, cel mai frumos baiat pe care l-a vazut vreodata, pare sa se fi indragostit de ea. Cat din aventurile Marei Dyer sunt vis si cat sunt adevar? E doar o adolescenta care sufera de sindrom post-traumatic sau exista ceva mai misterios in spatele inchipuirilor ei?

Recenzie: După ce am terminat această carte, sunt mai mult confuză decât încântată. Știam că este o carte destul de populară în afară, deși la noi nu pare că a prins prea mult, așa că mi-am zis că poate fi o surpriză plăcută pentru mine. Când zic că e foarte populară în afară, nu glumesc. O vedeam peste tot, lumea era în extaz, toți o citeau, iar coperta asta genială parcă era un plus, căruia n-aveai cum să-i reziști. Cu toate că este o lectură ușoară, am regăsit în ea destul de multă acțiune și mister, în încercarea Marei de a descoperi ce s-a întâmplat cu prietenii ei. De la început până la ultimul sfert din ea, chiar credeam că voi fi total mulțumită sau chiar va ajunge printre preferatele mele. Însă, pe parcursul ultimei părți, entuziasmul meu a scăzut foarte încet.

large-29

După ce prietenii ei mor într-un accident, Mara și familia ei se mută în Miami. Această schimbare se presupune că ar trebui să-i ofere Marei un nou început, să o facă să lase în urmă fantomele trecutului, dar la scurt timp ea realizează că, deși și-a schimbat locația, mintea ei continua să fie concentrată pe ceea ce se întâmplase. De aici, toți trag concluzia că ea suferă de un șoc post-traumatic și are nevoie de ajutor. Ajutorul  vine sub forma lui Noah Shaw, tipul extrem de sexy, cu păr ciufulit, zâmbet cuceritor, ochi strălucitori, haine puse neglijent, la care se adaugă, desigur, uimitorul accent britanic. Se miră cineva că este atracția întregii școli, în special al părții de sex feminin?

large-28

Dacă am apreciat un lucru la această carte, acela ar fi că povestea de dragoste nu joacă un rol extrem de important, ci accentul se pune mai mult pe încercarea Marei de a afla ce se întâmplă cu ea și cum au sfârșit cu adevărat prietenii săi. Mi-a plăcut extrem de mult această parte, cum ea se simțea bântuită, cum mintea îi juca feste, cum moarte parcă se tot ținea după ea. Cred că această doză de horror a fost cea care m-a făcut să-mi placă întreaga poveste, la care se adaugă și curiozitatea mea de a afla adevărul, alături de personajul principal.

„Eşti fata care, la prima discuţie cu mine, m-a numit nemernic. Fata care a încercat să-şi plătească prânzul, chiar şi după ce a aflat că am mai mulţi bani decât Dumnezeu. Fata care şi-a riscat pielea ca să salveze o caţeluşă ce trăgea să moară, care îmi dă dureri de inimă și când e îmbrăcată în mătase verde, și în jeanși zdrenţuiţi. Eşti fata pe care o… Eşti fata mea!”

Personajele au primit nota de trecere din partea mea. Nici Mara, dar nici Noah, nu sunt personaje extraordinar de complexe sau diferite cu mult de majoritatea protagoniștilor din cărțile fantasy, doar că nu au fost nesuferite și nu m-au făcut să le consider insuportabile. Să zicem că au fost ok și atât. Totuși, autoarea a câștigat prin realismul lor. Au existat cărți în care, atunci când intervenea paranormalul în viețile unor tineri obișnuiți, aceștia acceptau imediat ideea și treceau peste, lipsiți de neîncredere, de frică sau de orice fel de reacție, în afară de acceptare. Ei bine, în cartea de față, reacțiile au fost reale, exact așa cum ar reacționa un adolescent normal: încearcă să găsească explicații raționale, să descopere antidotul, să se exteriorizeze, pentru că nu înțelege ce se întâmplă. Nici celelalte personaje n-au fost mai prejos. Daniel, fratele mai mare protector, care are grijă de Mara, dar, totodată, îi ia apărarea în fața părinților, mi-a fost foarte simpatic. Părinții Marei, tatăl mai mereu ocupat cu munca și mama super-protectoare, îngrijorată de starea Marei, părinții lui Noah, care au o poveste aparte și destul de interesantă, colegii de la școală, atât primul prieten al Marei, Jamie, cât și persoanele răutăcioase… toți, de la un capăt la altul, dau dovadă de un realism incredibil.

large-30

Și acum începem cu lucrurile mai puțin roz, doar v-am spus că au fost unele lucruri care m-au sâcâit. Prima obiecție: în niciun caz nu ne îndrăgostim de un tip draguț, cuminte și simpatic, ci de tipul despre care toată lumea zice că se folosește de fete și în privința căruia suntem avertizate că s-ar putea să sfârșim precum celelalte! Eh, un mic clișeu se iartă și poate fi trecut cu vederea. A doua obiecție: Când ne dispare fratele mai mic, logic ar fi să le spunem părinților, nu să plecăm în plină noapte cu un tip pe care îl cunoaștem de câteva săptămâni, să ne aruncăm într-o apă plină cu crocodili, pornind într-o misiune sinucigașă. Să zicem că suntem adolescenți și mai avem scăpări. A treia obiecție: sfârșitul mi-a lăsat un gust amar. A fost neașteptat, ceea ce e bine, dar m-a lăsat și extrem de confuză și debusolată. S-a întâmplat prea repede, nu prea avea legătură cu restul cărții și parcă a venit de nicăieri. Tot am impresia că ceva nu s-a potrivit. Iar ultima pagină e BOOM-ul de care a avut nevoie autoarea, pentru a-și convinge cititorii să continuie seria.

large-31

Cât despre mine, cred că voi citi cândva și următoarele volume. Nu datorită sfârșitului, ci doar în speranța că în cel de-al doilea volum voi regăsi ceea ce mi-a plăcut în primul. Dacă subiectul v-a stârnit oarecum interesul, eu zic că merită să citiți cartea. Cu toate că am avut lucruri de comentat, i-am acordat 4 din 5 stele, deci mi-a plăcut îndeajuns de mult.

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!