Recenzie – High Fidelity de Nick Hornby

high-fidelity_1_fullsize

Descriere: Rob e un tip obsedat de muzica, proprietar al unui magazin falimentar de discuri. Tocmai a fost parasit de iubita si incearca sa treaca peste asta facand un top five al celor mai dureroase despartiri de pana acum. De fapt, toata viata lui se invarte in jurul unor top five-uri – filme, melodii, slujbe de vis etc., topuri pe care le alcatuieste impreuna cu cei doi bizari angajati ai sai – si al muzicii, ocolind mereu responsabilitatile si incercand sa-si pastreze libertatea cu orice pret. 

Absolut irezistibil datorita umorului si stilului ironic al lui Nick Hornby, High Fidelity este un roman despre dragoste si maturizare care nu seamana cu nimic din ce ati citit pana acum.

Recenzie: Nu știu din ce motiv, dar mă așteptam la mai mult din parte acestei cărți. Am auzit o mulțime de lucruri bune la adresa filmului, iar cartea știu că-i foarte populară în afară. Cu toate astea, la noi nu a prins prea bine sau cel puțin eu n-am prea dat peste lume care să vorbească despre ea. Mă așteptam să fie puțin mai profundă sau, nu știu, să am măcar un lucru de învățat din ea. Ei bine, a eșuat lamentabil în privința asta.

Nu am cum să afirm că este o carte proastă, scriitura e bună, iar personajele au fost destul de bine individualizate, însă, dacă ești în căutare de ceva cu mai multă esență, High Fidelity nu este pentru tine.

large (13)

Rob ne vorbește despre un top 5 al celor mai groaznice despărțiri, în majoritatea cazurilor, patru din cinci, el fiind cel care este părăsit. Acest top e un fel de alinare a sa. A fost din nou părăsit de iubita lui, Laura, și asta e un fel de răzbunare, nu-i oferă satisfacția de a o pune în topul acesta. Ăsta da băiat dur…

Toată cartea se învârte în jurul lui Rob, viața lui de adolescent, cum s-a lăsat de facultate, a devenit dj, clubul s-a desființat, iar el a decis să-și deschidă un magazin de discuri pentru colecționari. Nu e un magazin prea faimos, dar atmosfera descrisă mi-a plăcut. Glumele dintre Rob și prietenii lui, cum creau ei tot felul de top 5-uri pe diferite teme și îți lasă un aer de liniște. Mi-a mai plăcut la carte umorul acela tipic bărbătesc. Nu știu dacă are sens ceea ce spun, dar, în viziunea mea, femeile au un umor ceva mai subtil, delicat, în timp ce bărbații spun lucrurilor pe nume. Mi-a plăcut faptul că m-a făcut să râd și mi-a distras atenția de la perioada aceasta aglomerată.

large (14)

De asemenea, aș recomanda cu mare drag această carte unui iubitor de muzică. Personal, nu sunt o mare fană și n-am cunoștințe prea ample, dar, pentru cineva pasionat, cred că această carte ar fi un adevărat deliciu cu toate top-urile ei, artiștii și melodiile enumerate.

Acum vine partea urâțică, anume ce nu mi-a plăcut. Rob-Laura. Pur și simplu nu mi-a plăcut acest cuplu, care este prezent în 30% din carte. Nu e vorba că nu mi-au plăcut personajele în particular, ci nu mi-au plăcut ei ca și cuplu, ceea ce au făcut. Urăsc în general ideea ca, a doua zi după despărțire, el sau ea să fie deja cu altcineva, ceea ce s-a întâmplat în ambele cazuri: Laura s-a mutat acasă la un tip, iar Rob s-a culcat cu o cântăreață. Urăsc să aud chestii de genul, mai ales când e vorba de cupluri de 2-3 ani. Dar această bilă negră este legată doar de principiile mele, probabil pentru majoritatea acest lucru n-are cine știe ce importanță.

“What came first – the music or the misery? Did I listen to the music because I was miserable? Or was I miserable because I listened to the music? Do all those records turn you into a melancholy person?”

Deși se vrea a fi o carte ușor amuzantă, pe mine m-a pus pe gânduri starea în care ajunsese Rob. După ce s-a lăsat de facultate, el a început să decadă din ce în ce mai mult, iar magazinul era într-un fel lăsat de izbeliște, cu toate că era evident cât de mult ținea la el. Lucrurile mergeau prost și el nu făcea nimic în privința asta. Mi se părea urât când îi reproșa Laurei că s-a schimbat, de când a primit un job mai bun. Într-o relație consider că trebuie să vă susțineți unul pe altul, să deveniți din ce în ce mai buni, nu să purtați pică pe celălalt pentru că a fost avansat și are salariu mai mare.

large

Cu toate acestea, am realizat că realismul personajelor vine din faptul că ele au atât calități, dar mai ales defecte, ceea ce le face extrem de credibile. Ele iubesc, speră, doresc, o mai dau în bară și eșuează, se redresează, viața lor este, ca și a noastră, plină de suișuri și coborâșuri.

“People worry about kids playing with guns, and teenagers watching violent videos; we are scared that some sort of culture of violence will take them over. Nobody worries about kids listening to thousands – literally thousands – of songs about broken hearts and rejection and pain and misery and loss.”

Dacă v-a atras atenția ceea ce v-am spus, vă recomand să citiți cartea și să vă faceți o părere. Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

Recenzie – Toate acele locuri minunate de Jennifer Niven

26862760

Descriere: O emoţionantă poveste de dragoste despre o fată care învaţă să trăiască de la un băiat care vrea să moară. Theodore Finch e fascinat de moarte şi se gândeşte neîncetat la tot felul de modalităţi în care şi-ar putea pune capăt zilelor. Violet Markey trăieşte pentru viitor, numărând zilele rămase până la absolvire. Când Finch ar putea evada atât din micul ei oraş din Indiana, cât şi din suferinţa copleşitoare provocată de recenta moarte a surorii sale. Când Finch şi Violet se întâlnesc pe marginea clopotniţei de la şcoală, nu este foarte limpede cine pe cine salvează. Iar când devin parteneri într-un proiect de descoperire a „minunilor naturale” din statul lor, amândoi fac descoperiri mult mai importante: Finch poate fi el însuşi numai alături de Violet. Iar Violet numai alături de Finch poate uita de numărătoarea zilelor şi poate începe să le trăiască. Însă, în timp ce lumea lui Violet creşte, a lui Finch începe să scadă.

Recenzie: Mi-am cumpărat această carte prin iarnă, când am fost pe la București și, normal, nu aveam cum să plec fără să cutreier anticariatele. Nu aveam de gând să o citesc în viitorul apropiat, însă, când am văzut-o la 10 lei, am zis că nu-i mare pierdere. Auzisem multe cuvinte de laude la adresa ei, deci n-avea cum să fie atât de rea. Sincer, nu a fost cartea în sine rea, ci faptul că am citit alte versiuni ale ei și a cam început să mă enerveze să citesc povești mult prea asemănătoare sau să am parte de aceleași tipologii de personaje.

“The thing I realize is, that it’s not what you take, it’s what you leave.”

Primele 100- 150 de pagini clar mi-au adus aminte de celelalte „versiuni”, dar cumva, pe parcurs, lucrurile s-au schimbat și a trebuit să admit faptul că Acele locuri minunate, deși are clișeele ei, are și ceva în plus față de celelalte.large (11)

Primele pagini au fost destul de intense: doi tineri, un băiat și o fată, pe acoperișul unei clădiri, ajunși acolo din același motiv. În ochii întregii școli, Violet l-a salvat salvat pe Finch, în ochii protagoniștilor, Violet a fost salvată de Finch, iar în ochii mei, s-au salvat unul pe altul. Cei doi ajung să se cunoască, să exploreze zona din  care fac parte, dar și să se apropie destul de mult unul de altul. Totul bine și frumos, până la un punct în care  Finch se destramă precum un ghem de ață. Sfârșitul, pe cât e de previzbil mi se părea la început, pe atât de ciudat a fost atunci când am ajuns la partea respectivă.

“It’s my experience that people are a lot more sympathetic if they can see you hurting, and for the millionth time in my life I wish for measles or smallpox or some other easily understood disease just to make it easier on me and also on them.”

Din punctul meu de vedere, cel mai mare plus al acestei cărți a fost personajul Finch și subiectul atins: bolile mintale. Mi s-a părut foarte bine construit atât el, cât și povestea sa. Un tată violent care i-a părăsit, o mama care, deși e prezentă, pare a fi total pe altă lume și niște surori care își văd fiecare de propria existență. Dacă cea mai mare a fost stăpână pe sine și a știut să țină lucrurile în frâu, ei bine, la Finch și la sora lui mai mică se vede clar că au fost afectați. Nu am reușit să aflu dacă era vorba de ceva genetic sau totul a fost din cauza a ceea ce s-a întâmplat cu familia lor.

large (12)

Pe cât de mult mi-a plăcut Finch, pe atât de indiferentă mi-a fost Violet. Parcă era ceva pentru decor sau de umplutură. Nu mi-a plăcut nici așa numita „poveste de iubire”, care mi s-a părut mai mult o obsesie din partea lui Finch și un colac de salvare pentru Violet. De aceea nici n-a fost un motiv destul pentru Finch, pentru că n-a fost vorba de iubire.

Nu știu dacă o recomand sau nu. Dacă vă atrage subiectul, clar merită să-i acordați o mică atenție, însă, dacă ați trecut de perioada YA și nu mai gustați genul, cred că aceasta nu-i alegerea cea mai potrivită.

Recenzie – Minunea/Wonder de R.J. Palacio

11387515

Descriere: I won’t describe what I look like. Whatever you’re thinking, it’s probably worse.

August (Auggie) Pullman was born with a facial deformity that prevented him from going to a mainstream school—until now. He’s about to start 5th grade at Beecher Prep, and if you’ve ever been the new kid then you know how hard that can be. The thing is Auggie’s just an ordinary kid, with an extraordinary face. But can he convince his new classmates that he’s just like them, despite appearances?

R. J. Palacio has written a spare, warm, uplifting story that will have readers laughing one minute and wiping away tears the next. With wonderfully realistic family interactions (flawed, but loving), lively school scenes, and short chapters, Wonder is accessible to readers of all levels.

Recenzie: Nu-mi vine să cred cât de greu este să vorbești despre cărțile care chiar ți-au plăcut. Minunea pare să facă parte din categoria de cărți pentru copii, dar, precum Micul prinț, mi se pare o carte pentru toți. Este una din acele cărți care-ți oferă o lecție de viață, fie că ai 10, 20, 30 sau chiar mai mult. Povestea lui Auggie e de-a dreptul palpabilă, simți acele sentimente de parcă ar ieși din cuvinte și totul îți pare extrem de real.

„Kinder than is necessary. Because it’s not enough to be kind. One should be kinder than needed.”

Probabil majoritatea vă amintiți emoția din prima zi de școală, mai ales dacă era vorba de o școală nouă și de colegi noi. Atâtea emoții… Ei bine, imaginați-vă că sunteți în situația lui Augustus, copil școlit acasă până la acea vârstă, nu a avut parte de extrem de multă interacțiune cu alți copii de vârsta lui, însă, acum se duce la școală, deci ar trebui să fie totul mai bine, să-și facă mai mulți prieteni. Cu toate astea, aspectul său îl transformă din prima zi în subiectul principal de discuție între ceilalți. Toate acele priviri și șușoteli… Totuși, Auggie continuă să meargă în continuare la școală, se împrietenește cu o fată, Summer, iar colegul lui, Jack, pare a fi și el un tip de treabă.

tumblr_mfawntzymi1qlu024o1_500

Această carte ilustrează perfect ideea de bunătate și empatie, nu doar în rândul copiilor, ci și în rândul celor mari. Pentru că acesta este adevărul: nu doar copiii sunt cei cu prejudecăți. Cât timp am fost în pielea lui Auggie, parcă am resimțit și eu „privirile” celor mari. Diferența era dată de faptul că, față de cei mici, adulții se stăpâneau și nu spuneau tot ceea ce le trecea prin cap.

„Now that I look back, I don’t know why I was so stressed about it all this time. Funny how sometimes you worry a lot about something and it turns out to be nothing.”

Povestea a fost bine conturată și a atins toate punctele din viața lui Augustus: cum sunt părinții lui, relația cu sora sa, răutatea voită sau involuntară venită din partea celorlalți, însă, partea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost despre prietenie și acceptarea ideii că, în cele din urmă, nu ambalajul este cel ce contează, ci ceea se se află în interiorul lui. Asta ne-au demonstrat Augustus, Summer și Jack, iar mai târziu, întreg colectivul clasei. Summer a fost prima care s-a împrietenit cu Augustus, fără intervenția directorului sau a altcuiva. Personal, am văzut bunătatea întruchipată în acestă fetiță. Deși copiii începuseră să șușotească despre ea, aceasta tot continua să se așeze la prânz lângă prietenul ei, Augustus. Deși i s-a oferit popularitate și „onoarea” de a sta lângă cei mai cunoscuți din școală, ea a preferat să rămână cu prietenul ei amuzant și inteligent. Devotamentul dovedit de ea mi s-a părut incredibil și chiar mă rog să existe mai mulți oameni de tipul micuței Summer.

wonder

Jack, deși la început a fost mai mult obligat să stea pe lângă Auggie, ulterior s-a dovedit un prieten de încredere. Am adorat această tranziție a copiilor din școală, cel puțin a majorității lor. Dacă la început îl renegau și îl tratau de parcă suferea de o boală contagioasă, Augustus a reușit să-i facă să treacă peste aspectul său fizic și să-i descopere calitățile ascunse în spatele „ambalajului”.

„Courage. Kindness. Friendship. Character. These are the qualities that define us as human beings, and propel us, on occasion, to greatness.”

Cartea în sine este o lecție de viață, despre cum e să fii diferit, respins, dar și despre cum e să descoperi prietenia adevărată, susținerea din partea celorlalți și, în cele din urmă, despre sentimentul de a fi acceptat. O recomand cu drag, nu doar pentru cei mici, ci pentru oamenii de toate vârstele.

Recenzie – Mara Dyer. Începutul de Michelle Hodkin

mara-dyer-inceputul_1_fullsize

Descriere: Mara se trezeste intr-o buna zi la spital, fara sa stie de ce se afla acolo si ce anume i s-a intamplat. Amintirile ii revin treptat si dureros, stie ca a avut un accident ingrozitor, in care prietenii ei au murit, dar ea a scapat aproape fara nicio zgarietura. Desi familia ei hotaraste sa inceapa o viata noua in Florida, amintirile o asalteaza pe Mara, provocandu-i episoade psihotice. In acest amestec straniu de nebunie si realitate, Noah, cel mai frumos baiat pe care l-a vazut vreodata, pare sa se fi indragostit de ea. Cat din aventurile Marei Dyer sunt vis si cat sunt adevar? E doar o adolescenta care sufera de sindrom post-traumatic sau exista ceva mai misterios in spatele inchipuirilor ei?

Recenzie: După ce am terminat această carte, sunt mai mult confuză decât încântată. Știam că este o carte destul de populară în afară, deși la noi nu pare că a prins prea mult, așa că mi-am zis că poate fi o surpriză plăcută pentru mine. Când zic că e foarte populară în afară, nu glumesc. O vedeam peste tot, lumea era în extaz, toți o citeau, iar coperta asta genială parcă era un plus, căruia n-aveai cum să-i reziști. Cu toate că este o lectură ușoară, am regăsit în ea destul de multă acțiune și mister, în încercarea Marei de a descoperi ce s-a întâmplat cu prietenii ei. De la început până la ultimul sfert din ea, chiar credeam că voi fi total mulțumită sau chiar va ajunge printre preferatele mele. Însă, pe parcursul ultimei părți, entuziasmul meu a scăzut foarte încet.

large-29

După ce prietenii ei mor într-un accident, Mara și familia ei se mută în Miami. Această schimbare se presupune că ar trebui să-i ofere Marei un nou început, să o facă să lase în urmă fantomele trecutului, dar la scurt timp ea realizează că, deși și-a schimbat locația, mintea ei continua să fie concentrată pe ceea ce se întâmplase. De aici, toți trag concluzia că ea suferă de un șoc post-traumatic și are nevoie de ajutor. Ajutorul  vine sub forma lui Noah Shaw, tipul extrem de sexy, cu păr ciufulit, zâmbet cuceritor, ochi strălucitori, haine puse neglijent, la care se adaugă, desigur, uimitorul accent britanic. Se miră cineva că este atracția întregii școli, în special al părții de sex feminin?

large-28

Dacă am apreciat un lucru la această carte, acela ar fi că povestea de dragoste nu joacă un rol extrem de important, ci accentul se pune mai mult pe încercarea Marei de a afla ce se întâmplă cu ea și cum au sfârșit cu adevărat prietenii săi. Mi-a plăcut extrem de mult această parte, cum ea se simțea bântuită, cum mintea îi juca feste, cum moarte parcă se tot ținea după ea. Cred că această doză de horror a fost cea care m-a făcut să-mi placă întreaga poveste, la care se adaugă și curiozitatea mea de a afla adevărul, alături de personajul principal.

„Eşti fata care, la prima discuţie cu mine, m-a numit nemernic. Fata care a încercat să-şi plătească prânzul, chiar şi după ce a aflat că am mai mulţi bani decât Dumnezeu. Fata care şi-a riscat pielea ca să salveze o caţeluşă ce trăgea să moară, care îmi dă dureri de inimă și când e îmbrăcată în mătase verde, și în jeanși zdrenţuiţi. Eşti fata pe care o… Eşti fata mea!”

Personajele au primit nota de trecere din partea mea. Nici Mara, dar nici Noah, nu sunt personaje extraordinar de complexe sau diferite cu mult de majoritatea protagoniștilor din cărțile fantasy, doar că nu au fost nesuferite și nu m-au făcut să le consider insuportabile. Să zicem că au fost ok și atât. Totuși, autoarea a câștigat prin realismul lor. Au existat cărți în care, atunci când intervenea paranormalul în viețile unor tineri obișnuiți, aceștia acceptau imediat ideea și treceau peste, lipsiți de neîncredere, de frică sau de orice fel de reacție, în afară de acceptare. Ei bine, în cartea de față, reacțiile au fost reale, exact așa cum ar reacționa un adolescent normal: încearcă să găsească explicații raționale, să descopere antidotul, să se exteriorizeze, pentru că nu înțelege ce se întâmplă. Nici celelalte personaje n-au fost mai prejos. Daniel, fratele mai mare protector, care are grijă de Mara, dar, totodată, îi ia apărarea în fața părinților, mi-a fost foarte simpatic. Părinții Marei, tatăl mai mereu ocupat cu munca și mama super-protectoare, îngrijorată de starea Marei, părinții lui Noah, care au o poveste aparte și destul de interesantă, colegii de la școală, atât primul prieten al Marei, Jamie, cât și persoanele răutăcioase… toți, de la un capăt la altul, dau dovadă de un realism incredibil.

large-30

Și acum începem cu lucrurile mai puțin roz, doar v-am spus că au fost unele lucruri care m-au sâcâit. Prima obiecție: în niciun caz nu ne îndrăgostim de un tip draguț, cuminte și simpatic, ci de tipul despre care toată lumea zice că se folosește de fete și în privința căruia suntem avertizate că s-ar putea să sfârșim precum celelalte! Eh, un mic clișeu se iartă și poate fi trecut cu vederea. A doua obiecție: Când ne dispare fratele mai mic, logic ar fi să le spunem părinților, nu să plecăm în plină noapte cu un tip pe care îl cunoaștem de câteva săptămâni, să ne aruncăm într-o apă plină cu crocodili, pornind într-o misiune sinucigașă. Să zicem că suntem adolescenți și mai avem scăpări. A treia obiecție: sfârșitul mi-a lăsat un gust amar. A fost neașteptat, ceea ce e bine, dar m-a lăsat și extrem de confuză și debusolată. S-a întâmplat prea repede, nu prea avea legătură cu restul cărții și parcă a venit de nicăieri. Tot am impresia că ceva nu s-a potrivit. Iar ultima pagină e BOOM-ul de care a avut nevoie autoarea, pentru a-și convinge cititorii să continuie seria.

large-31

Cât despre mine, cred că voi citi cândva și următoarele volume. Nu datorită sfârșitului, ci doar în speranța că în cel de-al doilea volum voi regăsi ceea ce mi-a plăcut în primul. Dacă subiectul v-a stârnit oarecum interesul, eu zic că merită să citiți cartea. Cu toate că am avut lucruri de comentat, i-am acordat 4 din 5 stele, deci mi-a plăcut îndeajuns de mult.

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

 

Recenzie – Orașe de hartie de John Green

Descriere: Lumea se răstoarnă cu doar câteva săptămâni înainte de terminarea liceului: Margo reapare în viața lui Quentin. În toiul nopţii, îmbrăcată în costum de ninja, gata pentru o nouă aventură. Extravagantă, frumoasă, imprevizibilă şi independentă, Margo l-a fascinat dintotdeauna pe Quentin. Îndrăgostit iremediabil de ea, o urmează orbeşte, încântat să ia parte la planurile jucăuşe şi vindicative ale ingenioasei Margo.

Numai că fata dispare iar. De data aceasta definitiv. Margo, fata visurilor care a fost întotdeauna o enigmă, acum devine un mister. Pentru Quentin. Care nu mai găseşte nimic altceva decât indicii… lăsate de ea pentru el. De aceea, decide să le urmeze.

Recenzie: Deși i-am acordat un punctaj destul de mic (3/5- mai mult 2.75/5), nu pot să zic că am fost dezamăgită. N-ai cum să fii dezamăgit de ceva de la care nu aveai prea multe așteptări, nu? Cert e că această carte mi s-a părut cea mai slabă dintre cărțile lui John Green (încă n-am citit Fulgi de iubire și Will Grayson, Will Grayson, dar acelea sunt în colaborare cu alți autori).

Nu vreau să-ncep să arunc din prima cu roșii în carte, așa că vă zic cu cea mai mare sinceritate: jumătate de ea e chiar mai mult decât okay. Începutul m-a entuziasmat destul de mult, acțiunea era alertă și pe alocuri erau faze amuzante cât să-mi smulgă un zâmbet. Credeam că am dat de ceva acolo, dar următoarele pagini după dispariția lui Margo mi-au demonstrat fix contrariu. Practic, muream de plictiseală. Au fost 100 și ceva de pagini sau mai mult, în care personajele astea stăteau și căutau indicii despre unde a plecat Margo. „Căutau indicii” sună bine, doar că ei nu găseau mai nimic, ci doar se plimbau prin clădiri părăsite pline de șobolani. (iupii)

Am trecut de partea asta și ÎN SFÂRȘIT se întâmpla ceva. Autorul s-a îndurat de noi și ne-a oferit puțină acțiune. Din nou m-am simțit ca la începutul cărții, îmi ziceam că cel puțin a reușit să facă ceva cu sfârșitul, dar m-am pripit și acum. Sfârșitul n-a avut nici cel mai mic sens. Așa zisa explicație nu are nici un pic de credibilitate.

Revin, dacă se mai micșorau paginile la partea aceea plictisitoare și dacă aveam alt sfârșit, cred că aș fi putut să-i dau chiar 4-5/5.

Oh, dar stați că mai am ceva de care să mă plâng, se pare că în această recenzie mă voi plânge cât pentru 5. Margo. Doamne, cât de antipatică mi-a fost tipa. Deși mulți o aseamănă cu Alaska, eu le văd în moduri diferite. La aspectul fizic recunosc că în mintea mea seamănă destul de mult și cred că autorul are o fixație în a crea personajele principale feminine după același tipar, însă, pe lângă caracterizarea lui directă, mai avem parte și de o caracterizare indirectă ce reiese acțiunile personajelor.(mă simt ca la ora de română)

Alaska avea câțiva prieteni, iar aceștia erau sinceri și țineau la ea. Nu erau populari, ci erau genul acela de persoane care se au bine cu mai toată lumea, adolescenți de treabă care știu să se facă plăcuți . Margo este fata populara, cu iubit super popular, cu prieteni falși, dar de asemenea populari. Nu, asta nu e tot, autorul vrea să o facă mai sufletistă și să spună că ea îi ruga pe tipii populari să nu se ia de cei mai cuminței („tocilarii”). Ce fată bună, nu? Nu, doar ipocrită. Se presupune că le ia apărarea, dar nu se obosește niciodată să vorbească cu ei, nici măcar cu prietenul ei din copilărie. „Bună! Ce mai faci?”. Neah, tipa e prea bună pentru asta.

Plus tot scandalul pe care l-a făcut când s-a hotărât să plece. Putea să se răzbune singură pe prietenii care au trădat-o și să plece. Dar nu… a fost nevoie să-l ia cu ea pe prietenul din copilărie (da, cel pe care nu-l băgase în seamă ani de zile) și după dispariția ei să lase intenționat indicii peste tot despre locul unde vrea să se ducă. Nu vrea să fie găsită, dar lasă indicii. E logic, cum să nu fie?

Nu cred că mai am altceva de adăugat. Aștept filmul, poate e una din acele excepții în care filmul e mai bun. Eh, visez și eu puțin.

Recenzie – Lola și băiatul de treabă din vecini de Stephanie Perkins

Lola-si-baiatul-de-treaba-din-vecini_EPICA

Descriere: Lola Nolan nu crede in moda… crede in deghizari.

Cu cat mai scumpa costumatia, mai stralucitoare, mai absurda, mai neobis-nuita, cu atat mai bine. Dar chiar daca stilul Lolei este scandalos, ea e o fiica ascultatoare si o prietena cu planuri mari de viitor. Totul e aproape perfect pana in clipa in care spaima vietii ei devine reali tate: gemenii Bell, Calliope si Cricket, se intorc in cartier. Cand Cricket, inventator talentat, paseste din umbra surorii lui gemene si revine in viata Lolei, ea trebuie in sfarsit sa faca pace cu sentimentele de o viata pentru vecinul de alaturi.

Recenzie: Serios, era evident că îmi doream această carte. Citisem primul volum, pe care apropo îl adorasem (recenzie aici), tocmai fusese anunțată apariția celui de-al 3-lea volum la noi, volum de care am auzit că este genial, și eu mă simțeam oarecum obligată să citesc acest volum, dar cartea nu mă atrăgea în nici-un fel. Fată care se deghizează? Pe bune? Era peste puterea mea de înțelegere. De ce ai vrea să arăți diferit în fiecare zi? Nici acum, după ce am terminat cartea, nu mă împac prea bine cu acest lucru.

Ce-i drept, Lola este o non-conformistă. Este crescută de doi tați, mama ei adevărată fiind dependentă de alcool, iubitul ei e solistul unei trupe rock, ea duce o viață destul de complicată. Și, la toate acestea, se adaugă și mutarea în vecini a lui Cricket Bell, tipul care i-a frânt inima în urmă cu câțiva ani.

Inevitabil, apare triunghiul amoros Max(iubitul Lolei)-Lola-Cricket. Nu am condamnat-o pe Lola pentru asta. Adică este adolescentă, normal că nu știe ce vrea, normal că face alegeri pripite și este absolut normal să aibă acele sentimente. Ce nu mi-a plăcut a fost faptul că autoarea a făcut din Max personajul negativ. Pe bune? Tipul a reacționat destul de normal.

Lola și băiatul de treabă din vecini a fost o carte bunicică. Acțiunea destul de simplă, la fel și stilul autoarei. Dacă nu o citeam în perioada cu teste și teze, probabil aș fi fost oarecum dezamăgită, dar să zicem că a avut noroc și a picat la momentul potrivit.

Dacă vreți o lectură ușoară, de vară, este perfectă.

Mulțumesc pentru această carte Librislibrărie online unde puteți găsi o mulțime de cărți online, iar transportul este gratuit.

Recenzie ~ Căutând-o pe Alaska de John Green

cautand-o-pe-alaska_1_fullsize

Descriere:

Primul prieten.

Prima iubire.

Ultimele cuvinte

ÎNAINTE. Miles Halter – un adolescent singuratic pasionat de cuvintele rostite de personaje celebre în ultimele lor clipe de viaţă – pleacă la şcoala cu internat Culver Creek în căutarea a ceea ce Rabelais numea „Marele Necunoscut”.

Acest Necunoscut se dovedeşte mai tulburător decât şi-ar fi imaginat vreodată când în noul său cerc de prieteni îşi face intrarea seducătoarea Alaska Young. Inteligentă, amuzantă, imprevizibilă, Alaska îl atrage într-o lume misterioasă de lumini şi umbre, ce stă sub semnul ultimelor cuvinte ale lui Simón Bolívar, faimosul general imortalizat de Gabriel García Márquez: „Cum o să mai ies eu din labirintul ăsta?”

DUPĂ. Nimic nu va mai fi la fel.

Fetele vor plânge, iar băieţii vor găsi dragoste, atracţie şi dorinţă în parfumul de vanilie şi ţigări pe care îl răspândeşte Alaska. – Kirkus Revie

Căutând-o pe Alaska surprinde perfect intensitatea trăirilor şi disperarea care definesc adolescenţa. – teenreads.com

Frumuseţea acestui roman stă în faptul că nu ascunde nimic. – The Guardian

Recenzie: În regulă, înainte de a începe să-mi spun părerea despre această carte, vreau să știți faptul că Sub aceeași stea nu și-a lăsat amprenta și asupra mea, defapt nu m-a impresionat deloc și nu mi-a stârnit nici măcar o lacrimă, dar a fost o carte în regulă. Aș minți dacă aș spune că m-am chinuit să o citesc sau că m-a enervat la culmea, din contră! Mi-a plăcut, dar speram să-mi spargă inima în mii de bucăți și să ma lase fără cuvinte, ceea ce nu s-a întâmplat.

Ei bine, cu Căutând-o pe Alaska a fost altă poveste. La început nici nu recunoșteam stilul autorului, mă simțeam de parcă ar fi alt autor cu același nume. Mi-a adus aminte de Stephen Chbosky (cel care a scris Jurnalul unui adolescent timid), după câteva pagini mă simțeam de parcă mă uitam la un film de comedie pentru adolescenți, iar DUPĂ l-am recunoscut. John Green și-a făcut apariția și a revenit la propriul stil, sau cel puțin la stilul pe care l-a folosit în Sub aceeași stea.

tumblr_n2ucse39DC1rikwzno1_500

 

Miles aka Rotofeiul pleacă în căutarea Marelui Necunoscut. Să recunoaștem, toți vrem să îl găsim și, de altfel, toți vrem să facem o schimbare semnificativă la un moment dat, să lăsăm viața noastră monotonă și să facem ceva spontan, dar de cele mai multe ori în viața reală se termină rău. :)) Pentru Rotofei cred că a fost o schimbare în bine. I-a cunoscut pe Colonelul, Takumi și Alaska. Da, Alaska! Fata al cărei nume se află și în titlu și fata pentru care face o pasiune. Alaska este excentrică, misterioasă, cu tot felul sentimente contradictorii, uneori irascibilă, dar un personaj plin de culoare. Pare un adevărat curcubeu pe lângă Miles, care n-are nimic special și este destul de sec. Nu știu dacă autorul a preferat să-l facă astfel pentru a o scoate mai mult pe Alaska în evidență sau dacă totul a fost neintenționat, însă i-a reușit. Ar fi fost interesant să fi scris și puțin din perspectiva Alaskăi pentru ca noi, cititorii, să vedem ce se află în mintea unui personaj atât de interesant.

 What you must understand about me is that I’m a deeply unhappy person. – Alaska Young

Vă recomand cartea, chiar dacă este puțin ciudată la început, vă sfătuiesc să continuați și să o duceți la bun sfârșit. Mie una mi-a plăcut și mulțumesc librăriei online Libris pentru că mi-a oferit șansa de a o citi.