Bac, admitere și ce am mai făcut în ultimul timp

Probabil toți ați fost sau veți fi traumatizați de acest cuvânt: Bacalaureat. Chiar cu câțiva ani înainte auzi: „Ah, o să vină el, BAC-ul!”, „Să vezi ce greu o să fie.”, „Examenul ăsta îți decide viitorul.”, „Este examenul maturității.” și alte cele. Și uite că vine clasa a 12-a, iar tu încă nu te simți agitat în legătură cu acest examen. Cu toate acestea, pentru că vrei o facultate cât de cât în regulă, alegi să dai admitere. Ei bine, acest cuvânt m-a bântuit pe mine în decursul unui an. Știind că dacă nu iau note ok, ori stau un an pe bară, ori mă duc tocmai la Cluj la facultate, admiterea a avut clar o mai mare importanță. Și dai să tragi, ba cu matematica, ba cu fizica. Aș minți dacă aș spune că a fost un chin total, deoarece îmi plăceau ambele materii, acesta fiind un criteriu după care mi-am ales facultatea, dar nici ușor n-a fost. La matematică a fost puțin de muncă, a trebuit să trec de la M2 la M1, însă, cu câteva ședințe de pregătire, am reușit. La fizică n-a fost nevoie, am învățat totul de una singură. Învățam teoria și începeam să fac problemele, de la cele mai simple la cele mai grele, reluând metoda aceasta cu fiecare capitol. Cele mai mari emoții le-am avut la partea a 3-a la română, unde a picat epic, deși mă așteptam și îmi doream liricul. Mai învățasem câte ceva pe parcursul anului, dar, cu două săptămâni înainte de bac, m-am pus pe tocit ca lumea. Parcă era urât să vezi 9 la mate și fizică, dar un 7 la română. Cum a venit bacul, așa a și trecut. Notele au fost mari în majoritatea liceele. Copiii sunt mai deștepți? Nea, examenul este din ce în ce mai ușor. La matematică am terminat în 15 minute, fără să exagerez. Am luat 10, dar așa a luat și un băiat care era de 7-8 la clasă, iar altul care aproape rămânea corigent a luat 9.70. Așa că zecele meu și-a cam pierdut importanța.

Cu toate acestea, am început să fiu și mai încântată de admitere. Aici s-a dat greu, neașteptat de greu, însă, a fost făcută departajarea. La unii a fost noroc, la alții s-a văzut munca depusă, dar asta nu mai contează acum. Cam așa sună povestea mea cu bacul și admiterea. Nu e mare filosofie, dacă înveți și te pregătești din timp, nu lași toate cele trei materii pe ultima lună, n-ai cum să nu reușești.

După ce am terminat cu toată harababura asta, am simțit că mi s-a luat o piatră de pe inimă. Imediat m-am aruncat în seriale și am vizionat tot sezonul din Riverdale, m-am reapucat de un joc pe care-l lăsasem baltă și, desigur, m-am reapucat de citit.

descărcare (1)

Agatha Christie e mereu o alegere bună.

Vreau să profit de vacanța asta din plin, să merg în excursii și să citesc fără să mă gândesc la cine știe ce exercițiu la mate sau la ce fel de roman este Ion.

Voi ce mai faceți?

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Bac, admitere și ce am mai făcut în ultimul timp&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s