Recenzie – Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade

romanul20adolescentului20miopDescriere: Ramas vreme de aproape sase decenii in manuscris, primul roman al lui Mircea Eliade a constituit la aparitie o adevarata revelatie pentru publicul romanesc. La sfarsitul anilor ’80, iubitorii literaturii sale descopereau astfel un cu totul alt scriitor decat cel cu care se obisnuisera pana atunci. Si totusi, romanul acesta de prima tinerete, scris ca un jurnal, ba chiar avand la baza un jurnal, pare sa-i fi pecetluit autorului destinul de prozator. In capitolele sale se dezvaluie intr-adevar sorgintea confesiva a multora din scrierile sale literare de mai tarziu: „Viata se vietuieste inainte, iar eu scriu ceea ce a vietuit“, noteaza undeva eroul romanului, tanar licean care-si propune sa scrie o cronica a adolescentei cum nu s-a mai scris. Si, lasandu-se purtat de meandrele cotidianului, imbatat de puterea pe care i-o confera transcrierea imediata a acestora, Eliade face intr-adevar un portret autentic al adolescentei, alcatuit din jocul prieteniilor si al iubirilor, din framantarile si aspiratiile caracteristice varstei, din urmarirea incordata a fagaduielilor viitorului, din privirea necrutatoare aruncata lumii adultilor.

Recenzie:

„Am aflat un singur lucru, pe care-l bănuiam, însă, de mult: că eul meu din ceasul acesta nu e asemenea celui din ceasul trecut și cu atât mai puțin celui din ziua trecută. Ceea ce m-a uluit. Nici nu mai înțelegeam acum rostul hotărârii mele de a-mi găsi sufletul. Dacă sufletul meu nu e unu, ci o infinitate, cum l-aș recunoaște pe cel adevărat?”

Cum puteam să încep o astfel de recenzie decât cu un citat? Zic asta pentru că această carte este plină de citate. Citate despre viața, citate despre adolescență, citate despre suflete, au existat atât de multe citate în care mă regăseam sau doar îmi plăceau, încât nu știam pe care să-l mai notez.

Îmi doream de foarte mult timp să citesc această carte deoarece majoritatea o recomandau ca fiind o carte cu și despre adolescenți, pe care doar un adolescent, la rândul lui, o poate înțelege la adevărata ei valoare. Și fraza aceasta cred că a cuprins cel mai bine esența celor 200 și ceva de pagini.

Aș putea să o compar cu The perks of being a wallflower (recenzie aici), dat fiind că ambele cărți abordează același subiect, dar diferențele sunt de la cer la pământ. Romanul adolescentului miop nu are un fir narativ clar sau o acțiune precisă care ar putea fi povestită, iar dacă m-ar întreba cineva ce se întâmplă cu exactitate în carte, n-aș putea să răspund. Aici am întâlnit momente din viața unui licean și frânturi din suflet lui. Ne-au fost împărtășite temerile, prejudecățile, dramele, iritările sau fericirile lui, care le oglindesc foarte bine pe ale noastre.

Am văzut că majoritatea celor ce au citit cartea, s-au regăsit în ea și asta mi-a dat puțin de gândit. Adică mai toți strigăm sus și tare cât de neînțeleși suntem și că nimeni nu mai are aceleași probleme ca noi și că noi suntem cei mai oropsiți, dar nu ne-am oprit niciodată din văitat pentru a ne uita la cel de lângă noi și a ne întreba: Băi, e posibil ca și el să se simtă la fel? Recunosc, nici eu nu fac asta, țin în mine tot, îmi ascund sentimentele, le țin bine închise și nu le dau drumu prea des afară. Nu obișnuiesc să vorbesc despre temerile, visele, speranțele sau aspirațiile mele și de foarte puține ori m-am gândit că ceilalți fac același lucru ca mine, iar dintr-o dată dau de cartea asta care îmi reflectă în exactitate multe dintre sentimente. Ideea aceea că „Suntem diferiți, avem personalități diferite, nu ne asemănăm între noi” mi s-a părut pentru prima dată atât de falsă. Da, poate suntem diferiți, dar în interiorul nostru se află extrem de multe sentimente care ne aseamănă între noi. Nu știu cât de clară am fost, dar am simțit nevoia să vă spun aceste lucruri, poate nu sunt singura nebună care crede asta. :))

Revenind la carte, cred că este una dintre cărțile pe care orice adolescent trebuie să o citească și, de asemenea, care ar provoca oamenilor maturi o nostalgie strașnică.

Închei în aceiași notă în care am început, cu câteva citate:

„Nu mi-a plăcut să am prieteni. N-am vrut să-mi descopăr sufletul adolescenților livizi și melancolici. Mândria că port în mine o taină pe care n-o ghicește nimeni mi-ajungea.”

„A trecut un an. Şi n-a murit nici unul dintre noi, dar parcă am murit mulți.”

„Aș suferi mai mult dacă aș fi respins. Iar eu vreau să înving întotdeauna. De aceea mă arăt retras, disprețuitor. Nădăjduiesc într-un timp când munca mă va înalta destul ca să atrag privirile. Suferințele mele, până atunci, nu le va cunoaște nimeni.”

Anunțuri

Un gând despre &8222;Recenzie – Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s