In my mailbox #17

Hei, dragilor! Ce mai faceți? Ce mai citiți? Eu momentan prefer serialele în locul cărților, am ajuns la sezonul 7 din Modern Family. Vă recomand serialul dacă vreți ceva simplu, dar care să vă amuze. În privința cărților, n-am mai cumpărat exagerat de multe, încerc să le mai micșorez numărul celor necitite din bibliotecă.

Primele sunt cumpărate de prin anticariatele din București. De Băiatul fără sprâncene nu mai auzisem până acum, dar am găsit-o la un preț bun la Târgul cărții și mi-am zis că merită să-i dau o șansă. Fără un sfanț prin Paris și prin Londra mi-am luat-o datorită autorului, nu știu dacă e cea mai bună alegere, însă, Orwell nu cred că are cum să dezamăgească.

Am zis să încerc și alți autori români și am văzut că seria Asasin la feminin a prins destul de bine printre cititori. În plus, era ofertă la Librex, iar cartea este cu autograf. Cât despre cartea Agathei Christie, am luat-o pentru cazurile de urgență, în care sunt într-un reading slump, și pot spune că și-a făcut treaba.

Ultimele doua cărți sunt primite de la sponsorul blogului, Târgul cărții. Prima e citită și găsiți recenzia aici. Fata cu toate darurile este una dintre acele cărți pe care mi le doream de foarte mult timp. Am început să citesc din ea și până acum nu a ajuns la nivelul așteptărilor, poate se vor schimba lucrurile până la sfârșit.

Voi ce cărți ați mai cumpărat în ultima vreme?

5 cărți pe care poți să le iubești sau să le urăști

Hei, dragilor! Sper că ați avut parte de un Paște fericit, alături de cei dragi. Azi revin cu un top, sau mai degrabă o listă, cu anumite cărți pe care eu le consider controversate. Adică fie le iubești, fie le urăști, existând foarte puțini undeva la mijloc, între aceste două extreme.

Seria Harry Potter de J.K. Rowling

11780869Primul volum al seriei ni-l prezintă pe Harry Potter, un băieţel obişnuit până la zece ani (cel puţin aşa credea el!), când primeşte o invitaţie pentru anul următor la Hogwarts, Şcoala de Magie, Farmece şi Vrăjitorii. De acum încolo, începe să trimitî şi să primească scrisori cu… bufniţa, se luptă cu forţele răului, are parte de fel de fel de întâmplări stranii şi, mai ales, învaţă să joace Vâjhaţ. Ca toţi vrăjitorii, nu-i aşa?

Prin succesul fără precedent de care s-a bucurat, seria Harry Potter s-a dovedit a fi un adevărat fenomen editorial. Romanele lui J.K. Rowling prezintă o lume magica, o lume a copiilor, în care adulţii nu pot pătrunde decât prin ochii celor mici, iar Hogwarts – Şcoala de Magie, Farmece şi Vrăjitorii – este un loc extraordinar, plin de fantezie, despărţit de realitate doar printr-un perete extrem de subţire… Fiecare volum prezintă un an de studiu la Hogwarts, unde Harry trece prin aventuri care îţi vor tăia respiraţia.

De ce se află aici: Majoritate iubesc acestă carte, printre care și eu, dar există și oameni care n-au putut să treacă de primul volum, considerându-l o pierdere de timp și o carte exclusiv dedicată copiilor. Personal, am citit seria pe la 15 ani și am adorat fiecare carte în parte, m-am alăturat acelei lumi și mi-a fost foarte greu să mă desprind de ea.

Seria Stăpânul Inelelor de J.R.R Tolkien

20739094De-acum celebra trilogie a lui J.R.R. Tolkien, „Stăpânul Inelelor”, continuă povestea începută de autor în cartea sa Hobbitul. Sauron, Seniorul Întunecimii, a reuşit să adune toate inelele puterii, dorinţa lui fiind aceea de a stăpâni peste întregul Pământ de Mijloc. Dar pentru a-şi îndeplini visul îi lipseşte un inel special. Aici va începe odiseea tânărului hobbit Frodo, căruia i se încredinţează o misiune ciudată, el nu trebuie să găsească, ci să ascundă o comoară. Să ascundă Inelul. Frodo trebuie să pornească la drum din îndrăgitul său Comitat până în întunecatul Mordor, ca să distrugă teribilul Inel şi să-i zădărnicească planurile lui Sauron. O sarcină uriaşă pentru un hobbit atât de mic, dar Frodo nu va porni singur la drum. Reprezentanţii celor mai importante seminţii vor fi alături de el.

De ce se află aici: Una albă, alta neagră. Dacă am adorat Harry Potter, în cazul acestei serii lucrurile s-au schimbat radical. Am citit Hobbitul și mi-a plăcut. Poate pentru că are 320 de pagini și acțiunea se derulează destul de repede? Ar putea fi unul dintre motive. Primul volum al seriei a fost ok, am rezistat cu brio, chiar dacă mă plictisea pe alocuri. De la volumul doi interesul meu a scăzut constant și, astfel, au trecut doi ani sau trei, iar eu încă nu m-am atins de ce de-al treilea volum. Nu știu dacă o s-o fac cândva…

Codul lui Da Vinci de Dan Brown

17881877Robert Langdon primeşte un telefon în toiul nopţii. Bătrânul custode al Luvrului a fost asasinat în muzeu, în circumstanţe stranii, lăsând un mesaj la fel de enigmatic ca zâmbetul Giocondei. Împreună cu Sophie, specialistă în decriptare, Langdon începe o cursă frenetică pentru descifrarea numeroaselor indicii ascunse în picturile lui Leonardo… şi nu numai. Paşii îi poartă de la Paris la Londra şi apoi în Scoţia, pentru a dezvălui un mister păzit cu străşnicie de secole, capabil să zguduie din temelii dogmele creştinătăţii.

De ce se află aici: Am ales acest roman al autorului, deoarece este cel mai popular și ilustrează cel mai bine ideea de love/hate. Principalul motiv pentru care lumea urăște acestă carte este acela că sfidează într-un fel biserica și religia. De asemenea, există și oameni ce-l acuză pe autor de plagiat, după „Holy Blood, Holy Grail” a lui Michael Baigent. N-am citit această carte, deci n-am cum să judec faza cu plagiatul, dar Codul lui Da Vinci și celelalte cărți ale lui Dan Brown mi-au plăcut. Sunt pur ficțiune și trebuie să-ți fixezi asta în minte, înainte de a începe să citești. Dacă nu faci acest lucru, este normal să ai impresia că ceea ce citești nu este în regulă. M-a ținut în priză, m-a fascinat și m-a surprins, deci nu am cum să n-o iubesc.

Sub aceeași stea de John Green

17880024Îşi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viaţa mea? Ce vreau să las în urmă?
Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viaţa, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că, de când se ştie, a fost „în fază terminală“. Însă atunci când fermecătorul Augustus Waters, suferind şi el de aceeaşi boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă.
Spirite înrudite, împărţind acelaşi farmec şi acelaşi simţ al umorului, Hazel şi Gus încep o cursă contra cronometru în care învaţă ce înseamnă să iubeşti.

De ce se află aici: Poate nu s-ar fi aflat aici, dacă n-ar fi existat fanele care consideră că să ai cancer și să mori este cool. Cartea în sine nu m-a impresionat. Trebuia să plâng la acel „Okay”, însă n-am făcut-o. Trebuie să plâng la sfârșit, însă n-am făcut-o nici aici. E în regulă să scrii despre cancer, nu e un subiect tabu, există mulți oameni ce suferă de această boală, însă, nu băga cancerul în poveste ta de dragoste, nu-l prezenta ca ceva normal, care nu te distruge sau ca pe un accesoriu nou pe care să-l prezinți lumii.

Amurg de Stephenie Meyer

11538559O poveste de dragoste …. cu vampiri !

Isabella Swan nu are parte de prea multa distractie de cand s-a mutat din insorita Arizona in Forks, un orasel in care ploua mai tot timpul. Dar cand se indragosteste de misteriosul Edward Cullen, despre care colegii spun ca ar fi… vampir, viata ei ia o intorsatura total neasteptata! Edward este la randul lui atras de Bella, dar si de mirosul sangelui ei, asa ca fiecare apropiere de iubita lui e in acelasi timp o placere si un chin teribil – daca Edward isi pierde capul pentru o clipa, Bella isi pierde viata… Pentru Edward, Bella este ceea ce a asteptat timp de 90 de ani – sufletul lui pereche.

Dar ce se va intampla cu Edward si Bella atunci cand James, Laurent si Victoria, vampirii dusmani de moarte ai familiei Cullen, vin in oras, cu scopul de a o gasi pe Bella?

De ce se află aici: Voiam să termin articolul într-o notă optimistă, dar nu m-am putut abține. Am văzut filmele din seria Twilight când au apărut, chiar mi-au plăcut. Am încercat să citesc cartea de două ori și n-am putut trece de pagina 50. Poate dacă o citeam prin 2011-2012 aș fi fost și eu în tabăra iubitoarelor. Cine știe…

Tot vreau o notă optimistă, așa că vă las o poză cu o pisică. :))

large (3)

 

In my mailbox #15

Deși am strâns din nou ceva cărticele, nu mi-am golit chiar atât de mult portofelul. Aștept să mai stâng bănuți, să vină un cupon de 50% pe elefant și cred că voi face o mică pagubă.

Primele patru cărți sunt furate din biblioteca unui prieten. Doar nu se așteaptă cineva să-mi arate o bibliotecă și să plec de acolo cu mâna goală?

De Herta Muller doar am auzit și sunt curioasă să aflu cum scrie, dacă e pe placul meu. Cât despre Agatha Christie, fiind o mică plăcere de-a mea, aș fi în stare să citesc orice de la ea și să fiu 100% sigură că o să-mi placă.

16507400_1398708980202249_166656050_n

Am și o altă ediție de la această carte, tot veche, dar scrisul e puțin mai mare în cele din poză. Acum, cu două ediții, poate mă apucă și pe mine un impuls să pun mâna pe ele.

În continuare, am o comadă dată la cei de la Târgul cărții. Am dat 30 de lei pe toate cele cinci cărți. Asta da afacere!

Stephen King, o altă plăcere de-a mea. De Jocul lui Gerald m-am apucat, am citit 100 de pagini, dar a început o perioadă mai aglomerată și n-am mai avut chef de nimic. Trebuie să ai o anumită răbdare să citești o carte cu un singur personaj, care ajunge să vorbească singur. :))

Alți doi autori pe care i-am mai citit. Seria Rodicăi Ojog-Brașoveanu e o adevărată brioșică, simpatică din toate punctele de vedere. La polul opus, este cartea lui Dan Brown, plină de acțiune, răsturnări de situații și planuri ingenioase.

16521980_1398708900202257_2107121376_n

Scuzați coperta, dar chiar este potrivită pentru conținut. Este prima carte scrisă de Cărtărescu, pe care am reușit să pun mâna. Pot spune că este o surpriză plăcută. A fost perfectă pentru micile pauze pe care le aveam, ori în microbuz, ori în orele în care nu făceam nimic.

Ultimele două sunt tot de la Târgul cărții, dar de această dată sunt primite drept sponsorizare. Despre Mara Dyer am vorbit aici, iar de Clopotul de sticlă abia aștept să mă apuc.

Cam asta a fost… voi ce mai citiți? Ce-ați mai cumpărat/primit?

 

Recenzie – Despre dragoste și alți demoni de Gabriel Garcia Marquez

despre-dragoste-si-alti-demoni-de-gabriel-garcia-marquez

Descriere: In 1942, intr-o manastire din America Latina sunt scoase la lumina ramasitele lumesti ale unei adolescente, Sierva Maria de Todos Los Angeles. Splendida ei podoaba capilara masoara douazeci si doi de metri lungime… Sa fie oare aceasta descoperire fructul imaginatiei inflacarate a autorului? Reala sau fictiva, ea reprezinta punctul de plecare al unei inedite povesti de dragoste, desfasurate pe fundalul pitoresc si decadent al Cartagenei, la mijlocul secolului al XVIII-lea.
Sierva Maria este muscata la varsta de douazeci de ani de un caine. Banuind-o de turbare sau ca ar fi posedata de diavol, Inchizitia o trimite la o manastire, unde, alaturi de exorcistul ei, Don Cayetano Delaura, traieste o pasiune nebuna, distructiva si, prin urmare, blestemata…
Prin aceasta capodopera situata la cumpana dintre istorie si legenda, misticism si erotism, Gabriel Garcia Marquez depaseste granitele realismului magic. Poezia si maiestria stilului sau transforma aici scena magicianului aventurier intr-un minunat iconostas baroc.

Recenzie: De când am „pățit-o” cu Un veac de singurătate, mi-am zis că nu mă voi mai atinge de acest autor prea curând. Deși poveștile lui mă prind într-un fel, stilul de a scrie al lui Marquez nu este printre preferatele mele, făcându-mă să mă plictisesc și să-mi pierd interesul foarte repede. Faptul că am ales această carte s-a datorat în mare parte titlului și numărului mic de pagini. E o carte prea scurtă ca să ai timp să te plictisești de ea, nu? Surprinzător este că întreaga poveste mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam, însă tot rămân cu ideea că autorul are momente în care parcă te provoacă să intri într-un reading slump.

„Oamenii nebuni nu sunt nebuni, dacă cineva acceptă raționamentul lor.”

După de am citit descrierea, despre fata dezgropată, cu podoaba ei capilară extrem de lungă, mi-am creat anumite scenarii în cap, ceva mai fanteziste. Credeam că acțiunea va fi mult mai complexă, dar, din păcate, din acest punct de vedere am fost dezamăgită. Totuși, nu pot afirma că este un dezastru total. O poveste de iubire dintre o fată, ce este văzută ca o posedată de cel rău, și cel care ar trebui să o exorcizeze n-are cum să treacă neobservată.

large-14

 

Sierva Maria este o fată ce, încă de la naștere, a fost renegată de mama ei și al cărei tată a avut mai mereu o atitudine indiferentă față de ea. Astfel, ea și-a petrecut mai tot timpul cu sclavii familiei, niște băștinași, de la care aceasta împrumută limba, anumite obiceiuri, iar comportamentul îi este total influențat de prezența acestor oameni. Deși compania lor i-a alinat oarecum existența, atunci când este mușcată de un câine turbat, personalitatea ei nu face decât să-i inducă pe oameni în eroare, considerând-o o posedată, cu ieșiri necontrolate și periculoasă pentru cei din jur, dar și pentru ea însăși. Tatăl decide să o ducă la o mânăstire, un loc care-i va schimba complet destinul.

„Pentru tine m-am născut, pentru tine am viață, pentru tine voi muri, pentru tine sunt acum pe moarte.”

Dacă pot afirma ceva despre Marquez, ar fi că nu duce lipsă de imaginație și o doză de ciudățenie. După cum probabil v-ați dat seama, povestea este diferită față de ceea ce puteți întâlni în alte cărți, complet lipsită de clișee și, datorită acestui lucru, am apreciat cartea. Îmi aduce ceva nou, mă scoate din zona de confort și-mi pune imaginația la încercare. Ideea de dragoste interzisă a fost folosită de foarte multe ori, de la clasicul Romeo și Julieta până în prezent, și tind să cred că va fi folosit în continuare, însă, îmi place ca acest subiect să fie găsit sub diferite ipostaze, care mai de care mai interesantă. Ideea de iubire, dintre o fetiță, considerată posedată de demoni, și un om al bisericii, cu ceva ani mai în vârstă, m-a șocat inițial. Mi s-a părut atât de dubioasă și mi-a adus aminte de Lolita, dar la un cu totul alt nivel. Mi-a luat ceva timp să mă acomodez cu acest cuplu sau cel puțin asta cred eu, că m-am acomodat. Deși ar fi fost loc de mai bine, nu pot spune că povestea e rea, reușind să mă surprindă în anumite momente.

large-15

Cât despre celălalt element din titlu, „demonii”, aici este discutabil. Ce mi-ar fi plăcut să dezbat un astfel de titlu la ora de română. :)) În primă fază, m-am gândit că s-ar putea referii la faptul că Maria era considerată posedată. Mai târziu, când am văzut comportamentul celor de la mânăstire, mi-a fost foarte ușor să-i asociez și pe aceștia cu niște demoni, chiar dacă erau „slujitori ai Domnului”. Însă, în ultimă fază, fiind martoră la povestea de iubire, n-am putut să-mi opresc mintea să nu compare acea dragoste cu niște demoni, ce te împing să faci orice pentru ființa iubită, să-ți pui toată viața în pericol pentru ea și să speri orbește la un viitor liniștit.

„Ceea ce este esențial, prin urmare, nu este că nu mai crezi, ci că Dumnezeu continuă să creadă în tine.”

Sfârșitul m-a luat puțin pe nepregătite. Am simțit o oarecare nehotărâre, într-un moment părea că totul o să se termine bine, iar în altul părea că personajele sunt fără scăpare. Ce a ales autorul pentru ele, rămâne să aflați singuri.

Personal, încă nu sunt lămurită dacă îmi place sau nu Gabriel Garcia Marquez, dar, pentru că uneori pot deveni o masochistă când vine vorba de citit, cândva cred că voi citi și Dragostea în vremea holerei. Ce am de pierdut?

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

Wrap Up: Octombrie & Noiembrie

large3116314

Am amânat wrap-up-ul din octombrie, deoarece citisem doar o carte în acea lună și mă simțeam oarecum stingheră cu rezultatul dezamăgitor. Nu spun că în noiembrie a fost totul ok, însă, cel puțin acum am despre ce să vă vorbesc.

15497860_1306860446053770_1803541981_n

1.Alchimistul de Paulo Coelho:

Să spunem doar că s-a repetat povestea cu „așteptări prea mari”, poveste ce revine mai mereu, când vine vorba de o carte mult prea lăudată. Este o carte moralizatoare și poți extrage o oarecare lecție de viață, dar consider că lumea exagerează cu vânzoleala din jurul ei. Recenzia aici.

15451436_1306860489387099_339726381_n

2.Nedoriți de Kristina Ohlsson:

Am trecut dintr-o extremă, în alta. Dacă prima este o carte populară, ei bine, despre această carte n-am auzit prea multe. I-am citit descrierea dintr-o recenzie, pe un blog, și mi s-a părut un subiect destul de palpitant. Nu că uciderea unor copii ar fi un lucru extraordinar, dar m-a atras misterul din spatele criminalului. Știți voi, întrebările acelea pe care și le pun și polițiștii/detectivii, de ce face asta, cum o face, are un plan mai mare și așa mai departe.

15403074_1306860582720423_396652111_n

3.Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini:

Este una dintre cele mai bune cărți citite de mine, până în prezent. Am doar cuvinte de laudă la adresa ei și o recomand cu mare drag. Dacă vreți să aflați mai multe, găsiți recenzia aici.

15493930_1306860616053753_1899265418_n

4.Zona Zero de Lavinia Călina:

O altă surpriză plăcută din partea autoarei. Am citit două cărți scrise de ea și nu m-a dezamăgit deloc. Sunt în continuare curioasă de continuarea de la Ultimul avanpost și de cealaltă serie, Neamul corbilor. Zona Zero mi s-a părut o carte plină de acțiune, care n-are cum să te plictisească și cu personaje frumos conturate, care par extrem de reale. Recenzia aici.

15451205_1306860696053745_2014778601_n

5.Despre dragoste și alți demoni de Gabriel Garcia Marquez:

Mai citisem „Un veac de singurătate” și aveam impresia că nu mă voi mai apropia vreodată de acest autor. Are un scris aparte, dar, cel puțin pe mine, uneori mă plictisește la culmea. De această dată, am avut noroc și, cum este o carte destul de scurtă, acțiunea e mult mai concentrată și nu se lălăie extraordinar de mult. Într-o oarecare măsură, mi-a plăcut povestea fetei, a familiei ei și a celorlalte personaje. Momentan, nu pot să bag mâna-n foc, să spun că nu mă voi mai atinge de Marquez. Revin cu o recenzie cât de curând.

15416814_1306860639387084_1200725785_n

6.Niveluri de viață de Julian Barnes:

Această carte mi s-a părut o grămăjoară, în care autorul și-a strâns toate sentimentele. În primele două părți, totul pare destul de rece, ni se prezintă niște evenimente legate de zborul cu balonul, câteva lucruri despre anumiți oameni și ai impresia că ai dat de un documentar. În partea a treia, Barnes de vorbește despre pierderea lui, cum s-a simțit după ce soția sa a murit, cum l-au tratat ceilalți și cum a găsit puterea să continue, fără să se gândească mai tot timpul la calea ușoară, sinuciderea.

In my mailbox #14

Comentariile la română și variantele la mate/fizică deja au ajuns să ocupe un loc mult prea mare în viața mea, dar nah, mâine, poimâine vine BAC-ul. Totuși, mă mir că mai am timp și să citesc sau chiar dispoziția să fac asta, în loc să lenevesc pur și simplu. S-au adunat ceva cărți în ultimul timp și, cum aștept alte 2 comenzi, am zis să vă arăt ce am strâns până acum.

Acestea sunt primite de la sponsorul blogului, Târgul cărții. Alchimistul de Paulo Coelho a fost citită acum ceva timp, recenzia aici, iar Despre dragoste și alți demoni am terminat-o acum două zile și trebuie să mă apuc de recenzie când îmi fac ceva timp.

Erau la un preț bun pe elefant și mi-a plăcut destul de mult Trois, deci merita să încerc și altceva de la Julian Barnes.

Mi-a plăcut foarte mult Ultimul avanpost și Zona Zero a fost binevenită în biblioteca mea. Am citit-o destul de repede și mi-a plăcut, chiar dacă finalul m-a lăsat cumva în aer, apreciez faptul că autoarea nu va publica un alt volum. Rămâne genul de carte despre care încă mai ai întrebări, deși a trecut ceva timp de când ai citit-o. Împăratul muștelor mi s-a părut un must-read, aștept acum să ajung la ea.

Recunosc că am cumpărat Înainte să te cunosc sub influența publicității filmului, dar eh, poate chiar o să-mi placă. Cât despre Cea mai frumoasă carte din lume, am citit mai de mult o recenzie și mi-a plăcut subiectul, plus că Oscar și Tanti Roz rămâne printre cărțile mele preferate.

Șii… PAM PAM PAM

15227855_1280950781978070_746537022_n

E Harry Potter! Cum să nu fiu încântată? Mi-a fost dăruită de cineva drag și este imposibil să nu te simți extaziat în legătură cu această carte, dacă ești fan al seriei. Deși am auzit și păreri negative, sper să nu fiu dezamăgită.

15209228_1280950591978089_358428052_n-copy

Voi ce ați mai citit/cumpărat?

 

Top 5 cărți citite în această vară

Fiind penultima zi de vară, neavând altceva mai bun de făcut, m-am gândit la un top 5. Am observat că genul acesta de articole prind foarte bine, poate pentru că primiți mai multe recomandări de cărți și, în plus, se presupune că sunt bune. Vara acesta am citit 17 cărți și mai am una începută, dar nu sunt 100% sigură că o voi termina. Mai am de citit 2 cărți din lista de vacanță de aici și sper că voi reuși până începe școala. Acum să vedem 5 cărți bune, citite de mine în această vară.

  1. Neverland de Radu Găvan: Mi-am dorit extrem de mult să citesc acestă carte, parcă presimțeam că voi găsi o poveste bună în acele pagini. Ni se spune povestea lui Anton, un profesor văduv, care trebuie să crească o fetiță dintr-un salariu de nimic. Mi-a plăcut această carte pentru realismul ei, pentru că este scoasă în față dorința lui Anton de a face orice pentru bani, dar nu este vorba de ceva egoist, el vrea doar tot ce e mai bun pentru fata lui. – RECENZIA
  2. Mesagerul de Markus Zusak: Dacă n-ar fi fost vorba de autorul cărții Hoțul de cărți, nu cred că aș fi ajuns să citesc această carte prea curând. Nu se ridică la nivelul celei dintâi, însă, asta nu înseamnă că nu e o carte bună. Ed are misiunea de a transmite mesaje oamenilor. Printr-o intervenție scurtă, uneori de doar câteva minute, el reușește să schimbe viața multor persoane. Mi-a plăcut dorința lui de a lăsa ceva în urmă și de a face un lucru care să conteze cu viața lui, nu doar să treacă pur și simplu prin ea. – RECENZIA
  3. Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty: Nu cred că am un motiv destul de un pentru a argumenta locul acestei cărți în top. Pot spune doar că mi-a plăcut foarte mult să o citesc, să descopăr cât de mult pot înșela aparențele și cât de mult ne putem înșela noi în privința a anumitor persoane. Însă cel mai mult cred că am apreciat lejeritatea cărții, nu e ceva solicitant și e chiar amuzant să urmărești un război între mămici, fiecare dorind să-și apere puiul, chiar dacă totul se termină cu o crimă. – RECENZIA
  4. Instinct de Ioana Duda: Cartea aceasta a fost un adevărat deliciu. Nu doar că te trece prin toate stările posibile, dar este scrisă într-un stil atât de direct, de la om la om, încât te simți ca și cum ai ieși la o bere cu cineva și ai începe să vorbești vrute și nevrute. Omul acela îți povestește atât de multe lucruri despre viața lui, își împărtășește anumite păreri cu care rezonezi și tu, iar când sosește ora plecării, parcă n-ai mai vrea să-i dai drumul. Din acest motiv, cred că vreau să recitesc cartea Ioanei cândva. – RECENZIA
  5. Fata din tren de Paula Hawkins: Am fost în dubiu dacă să pun această carte în top, dar am zis să o pun mai mult ca o recomandare. Mi se pare o carte perfectă pentru cei care citesc din când în când sau pentru cei care abia și-au descoperit acest hobby. Pentru cei ce au experiență în cărți de genul, nu cred că va fi ceva uimitor. Personal, mi-a plăcut și probabil, dacă nu mi-aș fi dat seama de identitatea criminalului, aș fi fost mult mai încântată de ea. – RECENZIA

14159688_1176628609076955_1823766593_n

 

Mențiuni: Vreau să mai recomand și următoarele cărți.

Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry

Stresul dintre orgasme de Ana Mănescu

Trois de Julian Barnes

Miasma de Flavius Ardelean

14138314_1176628555743627_1491107295_n

Voi ce cărți bune ați citit în această vară?

 

Recenzie – Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry

micul-print_1_fullsizeDescriere: De 67 de ani, Micul prinţ v-a cucerit sufletele, devenind un mit care a captivat întreaga planetă. Un gen aparte, fiind în acelaşi timp şi poveste poetico-filosofică şi mit iniţiatic, cartea ne aduce în prim-plan valorile umane, responsabilitate şi legătură între oameni, toleranţă şi spirit de aventură. Este un titlu accesibil tuturor categoriilor de vârstă, o poveste simplă şi fermecătoare, spusă într-un limbaj simplu, dar plin de poezie. O poveste încântătoare despre copilărie, singurătate şi prietenie.

Recenzie: Nu eram sigură dacă ar fi cazul să scriu o recenzie acestei cărți, având în vedere că este o carte pentru copii și, cel mai probabil, majoritatea au citit-o. Însă, vremea asta mi-a dat o stare de bine și chiar aveam chef de postat pe blog.

Curios este faptul că, deși este o carte destinată copiilor, mi-am dorit să o citesc. Am văzut-o ca pe un must-read, genul de carte pe care trebuie să o citești cel puțin o dată în viață, iar eu, ca o cititoare ce se respectă, m-am conformat. Faptul că este o carte pentru copii nu mi s-a părut deloc un impediment, poate din contră, am reușit să înțeleg mult mai bine cartea, la adevărata ei valoare.

„— Adio, zise el…

— Adio, zise vulpea. Iată secretul meu. E foarte simplu: nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.”

Naratorul ne prezintă problema lui din copilărie: oamenii mari care n-aveau deloc imaginație și erau prea ocupați pentru a-și aminti că au fost și ei copii. Ajuns la maturitate, în timpul unei plimbări prin deșert, departe de orice fel de civilizație, i se oprește mașina. Acolo el îl întâlnește pe Micul Prinț, care-i povestește prin ce peripeții a trecut el pentru a ajunge pe Terra. Îi povestește de micuța lui planetă, de floarea lui pe care o îngrijea, de cum s-a decis să plece, de persoanele pe care le-a întâlnit în drumul lui, care mai de care mai caraghioase, de ce a găsit pe această planetă și de cum i s-a făcut dor de acasă și de floarea lui.

large30

Cartea este foarte ușor de citit, eu am terminat-o în câteva ore. Limbajul folosit de Antoine de Saint-Exupéry este unul simplist și comun. În cea mai mare parte, m-am simțit ușor amuzată de toate aventurile naratorului, dar și ale Micului Prinț. Poate la fel m-aș fi simțit și în copilărie, dar diferența este că acum am reușit să văd o lecție de viață, în spatele acestei cărți. O lecție transmisă în mod subtil adulților: „Nu uita să fii copil!”. Fie că ai 5, 18, 40 sau chiar 60 de ani, uneori trebuie să lași copilul din tine să iasă puțin la suprafață.

„— Dacă iubește cineva o floare care nu există decât într-un singur exemplar în milioanele și milioanele de stele, asta ajunge să-l facă fericit atunci când o privește. Își spune „Floarea mea e undeva acolo…”. Dar dacă oaia mănâncă floarea, pentru el e ca și cum dintr-odată toate stelele s-ar stinge! Și ăsta e un lucru important!”

Și putem să ne mințim că am crescut, că noi suntem oameni maturi, n-avem timp de astfel de prostii, însă sunt anumite momente în care ne dăm singur seama cât de mult de putem înșela. Momentul ăla când ai alergat prin ploaie, sau ți-ai luat o carte de colorat, pentru adulți se presupune, dar tot carte de colorat e, sau ai început să zâmbești la cele mai nesemnificative lucruri. Sunt atât de multe momente în viața noastră, în care ne purtăm exact ca niște copii și, cel mai probabil, acesta e secretul pentru o viață fericită.

„— Sunteți frumoase, dar sunteți reci, le mai spuse el. Nu poate muri cineva pentru voi. Firește, despre floarea mea de trandafir un trecător obișnuit ar crede că vă seamănă. Dar ea singură e mai importantă decât voi toate, deoarece pe ea am stropit-o. Deoarece pe ea am pus-o sub un glob de sticlă. Deoarece pe ea am am adăpostit-o după un paravan. Deoarece ei i-am omorât omizile (înafară de două-trei pentru fluturi). Deoarece pe ea am ascultat-o plângându-se sau lăudându-se sau uneori chiar tăcând. Deoarece este floarea mea de trandafir.”

Mă simt bine că am citit această carte și sper ca peste câțiva ani să o recitesc, să văd totul din perspectiva unui om cât se poate de matur.

Wrap Up: Iulie

large3116314

Având în vedere că a fost prima lună de vacanță, în toată puterea cuvântului, am avut așteptări destul de mari în ceea ce privește cantitatea. Am reușit să citesc 7 cărți. Nu-i rău, au fost și luni mai spectaculoase, dar totul a fost destul de echilibrat și am reușit să citesc cărți diversificate.

  1. Fata din tren de Paula Hawkins: Am auzit lucruri foarte bune despre această carte și, inevitabil, mi-am dorit să o citesc. Deși mi-am dat seama pe la jumătate cine-i „tipul rău”, a fost interesant să văd cum se termină povestea. Cred că am început să prind experiență la aflarea criminalului. O fi de bine sau de rău? :))
  2. Instinct de Ioana Duda: Autoarea m-a surprins prin cartea ei de debut. N-a fost ceea ce credeam eu, însă m-am conformat imediat și am citit totul cu o reală plăcere. Recenzia aici.
  3. Mesagerul de Markus Zusak: Am adorat Hoțul de cărți și voiam să văd cu ce vine nou autorul. Nu s-a ridicat la nivelul celei dintâi, stilul fiind mai simplist de această dată, dar, dacă aș analiza-o separat, aș putea spune că e o carte bună. Recenzia aici.
  4. La răscruce de vânturi de Emily Bronte: Cartea aceasta mai avea puțin și mă băga într-un reading slump. Din fericire, am evitat lucrul acesta. Nu mi-a displăcut în totalitate, doar că povestea m-a obosit uneori. Plus scrisul mic. Datorită ei, mi-am propus să nu mai cumpăr astfel de cărți, cu scris imposibil. Prefer să dau cu 5-10-15 lei mai mult și să am parte de un scris mare și lejer.
  5. Neverland de Radu Găvan: Eram mai mult decât sigură că o să-mi placă această carte, ceea ce s-a și întâmplat. Am văzut o evoluție față de Exorcizat, diferența făcându-se și prin faptul că povestea de față e cu mult mai emoționantă. Recenzia aici.
  6. Regatul Luminilor (Grisha #3) de Leigh Bardugo: În această vară, mi-am dorit să termin trilogia Grisha, să pot vorbi complet despre ea. O fărâmă din mine își dorea ca lucrurile să se termine mult mai rău, să fie un număr considerabil de morți și să se desprindă cu totul de acel clasic: „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.”. Cred că doar mi-era dor de o carte cu un final tragic.
  7. Malad de Alexandru Voicescu: Încă am sentimente contrariate față de această carte, chiar nu știu cum voi putea scrie o recenzie și cât de clară voi putea fi. Au fost momente în care nu înțelegeam ce se întâmplă cu personajul principal, dacă ceea ce descrie sunt vise, iluzii sau chiar ce vede cu adevărat. Am încercat să mă conformez, dar în anumite momente n-am reușit.

13933110_1149885501751266_2108923760_n

Voi ce mai citiți?

In my mailbox #13

Cărți, cărți, cărți și, din nou, cărți! Ce poate fi mai frumos? Am mai strâns ceva achiziții noi, deoarece e vară și știam că o să am mai mult timp pentru citit. Să vedem…

 

Primele două cărți sunt de la noul sponsor al blogului, Târgul cărții. Mulțumesc! Mesagerul de Markus Zusak este deja citită și găsiți recenzia aici, iar Marile minciuni nevinovate de Liane Moriarty a ajuns abia ieri și sper să o citesc cât de curând.

Cazul Magheru de Mihail Drumeș mi-am cupărat-o de la Cărturești și am dat doar 10 lei pe ea. Probabil știți cât îl ador pe acest autor, mi-era într-un fel dor de cărțile lui. Cred că nu l-am mai citit de 2-3 ani. Vânătorii de zmeie de Knaled Hosseini este primită de la prietene, de ziua mea. Sunt destul de curioasă în privința ei.

13823600_1139652326107917_1944090940_n

Fangirl de Rainbow Rowell a fost ceva de moment. Îmi doream o carte în engleză și asta mi s-a părut destul de ușurică, încât să nu-mi dea bătăi de cap.

Am lăsat la urmă comanda de la elefant.

Mi-am luat Regatul luminilor de Leigh Bardugo, volumul 3 din Grisha, deoarece îmi doresc să termin această serie. Fata din tren de Paula Hawkins este deja citită și revin cu o recenzie.

Second Life de S.J.Watson am luat-o mai mult pentru a ajunge la o anumită sumă, dar am citit Înainte să adorm, de la aceeași autoare, și mi-a plăcut la nebunie. Despre Nedoriți de Kristina Ohlsson, am citit o dată pe un blog, nu mai știu ce blog, și m-a atras subiectul.

Micul prinț de Antoine de Saint-Exupery mi s-a părut genul de carte pe care trebuie să o ai în bibliotecă, iar Marea călătorie a lui Amy și Roger de Morgan Matson mi s-a părut potrivită pentru vară.

13814575_1139651799441303_908441810_n

Iar Crima din Orient Express de Agatha Christie a fost primită cadou. O am în altă ediție, deci, cel mai probabil, voi organiza cândva un concurs cu ea.

13819495_1139651749441308_1597700401_n

Voi ce ați mai primit/ cumpărat?