Recenzie – Fight club de Chuck Palahniuk

15838438

Descriere: Publicat in 1996 si devenit un clasic al literaturii underground, Fight Club este unanim considerat in momentul de fata unul dintre cele mai originale si provocatoare romane scrise in ultimul deceniu al secolului XX.

Fight Club este povestea unui tinar care traieste intr-o lume plina de esecuri si de minciuni. El isi gaseste debuseul in batai clandestine organizate in subsolurile barurilor dupa ora inchiderii. Nascut din mintea lui Tyler Durden, Fight Club reprezinta un mod de evadare din existentele marunte si restrictive ale lui Tyler si ale prietenilor sai. Dar in lumea lui Tyler nu exista reguli, nu exista limite, nu exista obstacole.

„Caustic, atroce, violent si nelinistitor, Fight Club nu va va lasa nici o clipa in pace.” Publishers Weekly

Recenzie:  Am tot auzit lucruri bune despre această carte și, în cea mai mare parte, popularitatea ei este cea care m-a determinat să-mi doresc să o citesc. Eh, poate și trailerul filmului a avut o oarecare influență. Încă din primele pagini îți da seama că este o carte ciudățică și ușor bulversantă.

„Apoi eşti captiv în cuibuşorul tău drăgălaş, iar lucrurile pe care le posedai au ajuns acum să te posede ele acum pe tine.”

Am avut câteva prejudecăți, aveam impresia că sunt șanse destul de mari să nu-mi placă, ideea mea generală fiind aceea că voi citi o carte strict despre lupte, iar coperta aia nu ajuta deloc. Însă, trecând peste aceste lucruri, am vrut o provocare, să ies puțin mai mult din zona de confort și să citesc ceva ieșit din comun. Ei bine, din acest punct de vedere, am nimerit perfect cartea.

large

Începutul m-a luat pe nepregătite. Doi bărbați ce se îndreaptă spre acoperișul unei clădiri, unul ținând un pistol, celălalt având capătul pistolului lipit de cerul gurii. Ăsta da început ex-abrupto. Iar în următoarele pagini afli cum să faci explozibil din niște soluții, din Cola sau din nevoi de pisică. Când am zis că-i o carte ciudățică, n-am exagerat. În continuare, ne întoarcem cu câteva luni în urmă, la momentul în care naratorul se întâlnește cu Tyler, cel care va conduce Fight club-ul. Și aici s-au destrămat prejudecățile mele. Fight club nu este format dintr-un grup de golani ce se iau la bătaie între ei pentru bani sau chestii materiale.

„Numai după ce ai pierdut totul,spune Tyler, eşti liber să faci orice.”

Și astfel am ajuns la ceea ce am adorat la această carte, anume partea psihologică din ea. Luptele nu erau între golani și ei nu se luptau fără motiv. Era vorba despre tot felul de oameni, de la tipul care vinde la magazinul din colțul străzii, până la avocați respectați și polițiști, care se presupune că a trebui să fie împotriva acestor adunări. Ideea de a te putea descărca de povara acelor energii negative, de a uita de ziua aia de rahat care tocmai a trecut sau de a avea parte de câteva minute departe de o viață pe care o urăști îi determina pe toți să se îndrepte spre Fight club. Să lovească cât de bine pot sau să ia bătaie până-și pierd cunoștința.

large (1)

Tyler reprezintă schimbarea pe care naratorul o aștepta de mult timp, salvarea și ,în același timp, distrugerea lui. Naratorul lasă în urmă apartamentul lui drăguț, viața ce se împărțea între casă, muncă și întrunirile oamenilor ce suferă de diferite boli, unde se ducea să plângă pe umărul unui anumit Bob, deși nu suferea de nimic, ci doar avea o viață plictisitor de normală. Tyler îi prezintă o altfel de existență. Una în care pleci de la job, te duci într-un subsol și-ți verși toți nervii și toate frustrările pe adversarul din fața ta. Tyler apare exact în momentul în care naratorul are o criză existențială. Nu-și înțelege rostul, își vede viața complet lipsită de importanță și are insomnii, nu-și găsește liniștea, nu știe ce este de făcut.

Ultimele 50 de pagini sunt cele ce-ți schimbă perspectiva asupra întregii cărți. Este un fel de răsturnare de situație ce te ia atât pe tine, cât și pe narator, prin surprindere, te face să vezi toată acțiunea dintr-un alt unghi.

large (2)

Personal, recomand cartea și sper să n-aveți prejudecăți despre ea. Cum am mai spus, nu este vorba despre o carte în care niște bărbați se bat de nebuni, ci este vorba de o parte psihologică în toată această poveste, o parte interesantă de analizat.

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

In my mailbox #16

Am ajuns să cumpăr o groază de cărți, dar când vine vorba să le citesc pauză. Ba n-am chef, ba n-am timp, ba sunt prea obosită. Primele patru cărți sunt comandate de la Okian. I-am prins mai de mult cu niște super oferte, însă a durat ceva până să vină pachetul, ei fiind destul de aglomerați în acea perioadă.

Wonder e deja citită și m-a impresionat într-un mod foarte plăcut. Găsiți recenzia aici. Am mai citit Fangirl de Rainbow Rowell, a fost o lectură ușoară și mi-am zis să mai încerc altceva.

Jurnalul Annei Frank îmi pare a fi un must-read, așa că n-am pierdut ocazia de a o cumpăra la un preț bun, iar de Girlboss am auzit pe youtube despre ea și erau doar cuvinte de laudă.

Următoarele cărți sunt cumpărate din anticariate: primele patru de mine, următoarele patru sunt făcute cadou.

Chemarea cucului (prietenul meu a râs pe seama mea, când a văzut titlul) am cumpărat-o pentru că mi-era dor de un roman polițist ceva mai stufos, plus că e vorba de pseudonimul autoarei seriei Harry Potter și vreau să văd cum sunt cărțile ei „serioase”. Despre Toate acele locuri minunate am auzit cuvinte de laudă. Am citit puțin de ea și până în prezent seamănă prea mult cu genul acela de carte pe care ar fi scris-o John Green. Okay, asta chiar nu vreau să fie 100% jignire. :))

Două cărți de la Herg Benet, doi autori pe care i-am mai citit și care mi-au plăcut. Cum le-am văzut, n-am mai stat pe gânduri, le-am înhățat și le-am cumpărat. Sunt curioasă în privința ambelor.

Am trecut la cărțile primite. The three musketeers este un clasic și, deși probabil va fi o engleză mai veche, sper să mă descurc. Am adorat Înainte să te cunosc, deci vă imaginați încântarea mea când am văzut continuarea. Am auzit câteva păreri negative, dar nu mă las descurajată.

Am văzut filmul întâi și după am citit cartea, dar ambele au fost mai mult decât bune, îți dau o stare incredibilă de căldură interioară. Despre Fetele de înghețată n-am mai auzit, dar pare perfectă pentru vară.

17813938_1481154498624363_1680392865_n

Și cartea primită de la Târgul Cărții, citită și își așteaptă recenzia.

Recenzie – Minunea/Wonder de R.J. Palacio

11387515

Descriere: I won’t describe what I look like. Whatever you’re thinking, it’s probably worse.

August (Auggie) Pullman was born with a facial deformity that prevented him from going to a mainstream school—until now. He’s about to start 5th grade at Beecher Prep, and if you’ve ever been the new kid then you know how hard that can be. The thing is Auggie’s just an ordinary kid, with an extraordinary face. But can he convince his new classmates that he’s just like them, despite appearances?

R. J. Palacio has written a spare, warm, uplifting story that will have readers laughing one minute and wiping away tears the next. With wonderfully realistic family interactions (flawed, but loving), lively school scenes, and short chapters, Wonder is accessible to readers of all levels.

Recenzie: Nu-mi vine să cred cât de greu este să vorbești despre cărțile care chiar ți-au plăcut. Minunea pare să facă parte din categoria de cărți pentru copii, dar, precum Micul prinț, mi se pare o carte pentru toți. Este una din acele cărți care-ți oferă o lecție de viață, fie că ai 10, 20, 30 sau chiar mai mult. Povestea lui Auggie e de-a dreptul palpabilă, simți acele sentimente de parcă ar ieși din cuvinte și totul îți pare extrem de real.

„Kinder than is necessary. Because it’s not enough to be kind. One should be kinder than needed.”

Probabil majoritatea vă amintiți emoția din prima zi de școală, mai ales dacă era vorba de o școală nouă și de colegi noi. Atâtea emoții… Ei bine, imaginați-vă că sunteți în situația lui Augustus, copil școlit acasă până la acea vârstă, nu a avut parte de extrem de multă interacțiune cu alți copii de vârsta lui, însă, acum se duce la școală, deci ar trebui să fie totul mai bine, să-și facă mai mulți prieteni. Cu toate astea, aspectul său îl transformă din prima zi în subiectul principal de discuție între ceilalți. Toate acele priviri și șușoteli… Totuși, Auggie continuă să meargă în continuare la școală, se împrietenește cu o fată, Summer, iar colegul lui, Jack, pare a fi și el un tip de treabă.

tumblr_mfawntzymi1qlu024o1_500

Această carte ilustrează perfect ideea de bunătate și empatie, nu doar în rândul copiilor, ci și în rândul celor mari. Pentru că acesta este adevărul: nu doar copiii sunt cei cu prejudecăți. Cât timp am fost în pielea lui Auggie, parcă am resimțit și eu „privirile” celor mari. Diferența era dată de faptul că, față de cei mici, adulții se stăpâneau și nu spuneau tot ceea ce le trecea prin cap.

„Now that I look back, I don’t know why I was so stressed about it all this time. Funny how sometimes you worry a lot about something and it turns out to be nothing.”

Povestea a fost bine conturată și a atins toate punctele din viața lui Augustus: cum sunt părinții lui, relația cu sora sa, răutatea voită sau involuntară venită din partea celorlalți, însă, partea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost despre prietenie și acceptarea ideii că, în cele din urmă, nu ambalajul este cel ce contează, ci ceea se se află în interiorul lui. Asta ne-au demonstrat Augustus, Summer și Jack, iar mai târziu, întreg colectivul clasei. Summer a fost prima care s-a împrietenit cu Augustus, fără intervenția directorului sau a altcuiva. Personal, am văzut bunătatea întruchipată în acestă fetiță. Deși copiii începuseră să șușotească despre ea, aceasta tot continua să se așeze la prânz lângă prietenul ei, Augustus. Deși i s-a oferit popularitate și „onoarea” de a sta lângă cei mai cunoscuți din școală, ea a preferat să rămână cu prietenul ei amuzant și inteligent. Devotamentul dovedit de ea mi s-a părut incredibil și chiar mă rog să existe mai mulți oameni de tipul micuței Summer.

wonder

Jack, deși la început a fost mai mult obligat să stea pe lângă Auggie, ulterior s-a dovedit un prieten de încredere. Am adorat această tranziție a copiilor din școală, cel puțin a majorității lor. Dacă la început îl renegau și îl tratau de parcă suferea de o boală contagioasă, Augustus a reușit să-i facă să treacă peste aspectul său fizic și să-i descopere calitățile ascunse în spatele „ambalajului”.

„Courage. Kindness. Friendship. Character. These are the qualities that define us as human beings, and propel us, on occasion, to greatness.”

Cartea în sine este o lecție de viață, despre cum e să fii diferit, respins, dar și despre cum e să descoperi prietenia adevărată, susținerea din partea celorlalți și, în cele din urmă, despre sentimentul de a fi acceptat. O recomand cu drag, nu doar pentru cei mici, ci pentru oamenii de toate vârstele.

Wrap up: Februarie

large3116314

Cred că e una dintre cele mai bune luni în privința cititului, din toamnă și până acum. Sunt mulțumită pentru că am reușit să termin patru cărți și să mă apuc de a cincea.

17198238_1436348669771613_2046114736_n

1.Clopotul de sticlă de Sylvia Plath:

Mi-am dorit de foarte mult timp această carte, însă, nu a reușit să mă mulțumească în totalitate. Nu am rezonat deloc cu personajul principal, acțiunea de la început m-a bulversat puțin, nu-i înțelegeam rostul, iar acest lucru s-a întâmplat până la jumătatea cărții, ceea ce a afectat oarecum restul, chiar dacă povestea mi se părea mai interesantă. Găsiți recenzia AICI.

17203941_1436348563104957_502759595_n

2. De ce iubim femeile de Mircea Cărtărescu

Deși a fost un însoțitor bun pentru călătoriile cu autobuzul și pentru orele ce nu-mi atrăgeau atenția, nu pot să spun că m-a dat pe spate. Auzisem multe laude la adresa autorului și credeam că voi găsi ceva special în această carte, ceea ce nu s-a întâmplat. A fost doar OK. Probabil voi citit cândva și altceva de la el, să-mi formez cât de cât o părere.

17198398_1436348526438294_1449815434_n

3. Wonder de R.J. Palacio

Cea mai bună carte citită în anul 2017. Este o carte pentru copii, dar pur și simplu am adorat-o. Cartea spune povestea unui copil ce a trecut printr-o groază de operații, încă de la naștere, deoarece prezenta anumite malformații la nivelul feței. Din cauza felului în care arată, părinții au hotărât să-l scutească o perioadă de răutatea copiilor. Însă, acum, când trece clasa a 5-a, ei decid că a venit timpul să-l învețe să înfrunte adevărul și să dea piept cu viața. Mi se pare că întreaga carte este o lecție de viață, despre răutatea societății și reacția oamenilor la ceva diferit, dar și despre prietenie, loialitate și bunătate. O recomand cu mare drag.

.17198458_1436348593104954_1409464116_n

4. Jocul lui Gerald de Stephen King

Și trecem de la o carte pentru copii, la una pentru adulți sau cel puțin 16+. E Stephen King, n-am cum să vorbesc de rău despre el! Recunosc că a fost puțin ciudat să citesc o carte care, în cea mai mare parte, are doar un personaj. Și acel personaj vorbește cu anumite voci din mintea lui…  Nu pot afirma că e cea mai bună carte a lui, dar este o poveste destul de originală și e interesant să vezi ce-i poate debita mintea.

Voi ce ați mai citit?

Literatura de ieri vs. literatura de astăzi

Deoarece sunt o cititoare împătimită și mă învârt cât de cât printre grupulețele de cititor, n-am cum să ignor vechea dispută, care intervine de fiecare dată atunci când cineva se stabilește într-o tabără sau alta. Personal, mă mândresc cu performanța de a citi câte puțin din toate, dar mi-a luat ceva timp să descopăr faptul că trebuie să-mi lărgesc cât de cât orizonturile și să am o oarecare idee despre originile literaturii. Așa că, din când în când, mai strecor un clasic printre lecturile mele. Cine îmi poate interzice să o citesc pe Jane Austen, pe Charlotte Bronte sau pe Emily Bronte, imediat ce am terminat o carte de-a lui Murakami sau un volum de-al lui G.R.R. Martin sau, de ce nu, un autor din țara noastră, că avem destul de mulți care își fac bine treaba. În bătălia aceasta, mi-e imposibil să mă situez într-o parte sau alta. Am nevoie de clasici, dar sentimentele autorilor contemporani sunt mai apropiate de ale mele.

banner-v4

Prin acest proiect, Târgul cărții ne invită să ne spunem părerea despre ceea ce simbolizează atât literatura clasică, cât și cea contemporană. Aveți AICI articolul lor, precum și articolele altor bloggeri.

1. Sunt cărțile de ieri mai valoroase decât cele de astăzi?

Sunt mai valoroase în comparație cu destule „cărți” apărute în ziua de azi, pentru că atunci nu se publica orice, n-aveau atât de multă hârtie de consumat, iar ceea ce ieșea din tipar era atent analizat. Pe când, în ziua de azi, oricine poate publica dacă are ceva bani. Nu contează că ceea ce a scris este o mare porcărie, că cel mai bun citat este de genul „Hei, tipo! Ce ochi ca cafeaua ai!” sau că singurii oameni ce vor cumpăra cartea sunt rudele așa numitului autor. Și asta în cazul în care nu au pretenția la un exemplar gratis.  Există și cealaltă continuare: telenovela ta, cu blonda arătoasă și dezorientată în dragoste, ajunge să fie bestseller, iar tu ai dat lovitura. Comparativ cu această „gamă de cărți”, literatura de ieri câștigă. Nu spun că atunci erau chiar toate cărțile bune, însă, numărul celor dezamăgitoare era mult mai mic. Totuși, există și cealaltă parte a cărților din ziua de azi, parte de care eu sunt mai mult decât încântată. Cărțile care, deși nu dau pe afară de metafore și sunt lipsite de scrisul acela greu, te fac să te simți de parcă ai ține în mâini cel mai de preț lucru din lume. Dacă aș primi două titluri de cărți pe care să le compar, probabil aș ajunge la un verdict, dar la modul general, nu pot să mă pronunț.

large-39

2. Se scria mai bine pe vremuri?

Se scria mai bine din punct de vedere stilistic, nu degeaba sunt recunoscuți clasicii pentru limbajul greoi. Dacă stai să analizezi scriitura unui clasic, mai mult ca sigur o vei găsi superioară celei contemporane, pentru că ei acordau ani din viața lor unui singur roman. Cu toate astea, tocmai acest stil de a scrie m-a făcut să mă simt foarte distanțată de poveste, de parcă era o barieră între mine și personaje. Desigur, există și excepții, dar în cea mai mare parte am observat această distanțare. Pe când literatura contemporană mi se pare mult mai accesibilă cititorului și se joacă mult mai mult cu emoțiile sale, dacă este vorba de literatură adevărată.

large-40

3. Marii scriitori de ieri sunt mai prejos decât cei de astăzi?

În niciun caz! Doar îi consider mai puțin populari în rândul adolescenților și tinerilor. Deoarece majoritatea nu se mai regăsesc în astfel de cărți, ajung să le evite.

4. Timpul este cel ce dă valoare cărților?

Da. O carte care a supraviețuit atâția ani, fără să intre în umbra altor noi apariții, cu siguranță este o carte cu valoare. Deși popularitatea cărților contemporane scade și crește, clasicii sunt cei ce rămân constanți în rândul cititorilor. Acest lucru este valabil dacă vorbim la modul general. Dacă ne referim la o singură persoană, este posibil să adori o carte ieșită de o lună și să urăști din toată inima un clasic.

large-41

5.  Rândurile scrise în urmă cu decenii sunt mai valoroase decât cele scrise recent?

Rândurile scrise cu decenii în urmă sunt doar diferite față de rândurile scrise în prezent, dacă e de bine sau de rău, asta depinde de fiecare carte în parte.

6. Pot fi comparați scriitorii de astăzi cu cei de ieri?

Desigur. În privința calității scrisului, categoric îi văd câștigători pe clasici, dar în privința transmiterii de emoții și sentimente, cei contemporani se descurcă mult mai bine.

Vă învit și pe voi să vă spuneți părerea! Care credeți că este tabăra câștigătoare?

Recenzie – Clopotul de sticlă de Sylvia Plath

15980215

Descriere: Un roman ce a reprezentat pentru tinerii anilor ’70 ceea ce era De veghe in lanul de secara pentru tinerii zbuciumatilor ani ’50.

Clopotul de sticla, un roman al ratacirii si regasirii, al instrainarii si redescoperirii de sine, brodeaza povestea zbuciumata a frumoasei Esther Greenwood. Uimind prin ritm si umor, prin dezinvoltura si ironie, cartea reprezinta, inainte de orice, o radiografie a unuia dintre cele mai zbuciumate suflete feminine ale secolului XX.

Recenzie: Momentul acela când îți faci o imagine despre o carte, iar când începi să o citești, îți dai seama cât de departe ai fost de realitate. Romanul este în mare parte o autobiografie a autoarei, însă nu știu cât la sută este adevărat din tot ceea ce am citit. Până să citesc cartea, auzisem la mulți că este o poveste cu adevărat șocantă, care-ți va dezvălui o realitate cruntă. Personal, această afirmație mi se pare exagerată.

„Mă simţeam inertă şi pustie, aşa cum se simte, probabil, miezul unei tornade, mişcându-se plictisit în centrul harababurii din jur.”

Începutul ne-o prezintă pe Esther Greenwood ajunsă la New York, fiind câștigătoarea unui concurs organizat de o revistă de modă. Pentru o lună, ea devine angajata acelei reviste, având posibilitatea să intre în contact cu tot felul de oameni. Și, din acest moment, mi-am dat seama că eu și Esther suntem total diferite. Dacă aș fi avut parte de o astfel de șansă, aș fi profitat cât puteam de mult de ea, să-mi fac bine treaba și să-mi creez cât mai multe relații în acea lume. Ea mi-a dat impresia că aștepta să treacă mai repede luna, se mulțumea cu simplul fapt că a reușit să-și strângă câteva economii. Avea posibilitatea de a transforma toată povestea în propria rampă de lansare, însă, în loc să profite, ea își lasă soarta la voia întâmplării. Participă la tot felul de întâlniri la care nu se simte bine, ajungând în preajma unor oameni ce nu o pot ajuta, ci doar îi fac mai mult rău. Pot doar să cred că acesta a fost un prim semn al depresiei ce avea să urmeze.

large-36

 

Și așa am ajuns la tema principală a romanului, anume depresia. Titlu este o metaforă și desemnează felul în care vede autoarea această stare, un clopot de sticlă înăuntrul căruia se află chiar ea. În urma mai multor întâmplări, Esther ajunge în această situație. După experiența de la New York și refuzul primit din partea organizatorilor unui curs de scriere creativă, ea nu-și mai găsește locul și decide să se izoleze complet. Nu știe ce vrea să facă în continuare, nu mai are mari așteptări de la viață și dorește să sfârșească totul, cât mai repede.

„Pentru persoana din cupa clopotului, pustie şi nemişcată precum un prunc mort, lumea însăşi este un vis urât.”

Se observă o detașare față de restul lumii, de parcă ea s-ar afla singură pe un mal, iar restul pe cealaltă parte, neexistând niciun mod prin care să comunice. Din cauza faptului că se afla într-o perioadă în care să fii diferit era egal cu să fii bolnav, Esther ajunge într-o situație în care singura scăpare este să mimeze normalitatea.

După ce am terminat cartea, am aflat mai multe despre Sylvia și am realizat faptul că ea și-a spus propria poveste în acest roman. Totodată am aflat că, spre deosebire de Esther, Sylvia a reușit să-și ducă planul la bun sfârșit

large

Mi s-a părut ciudată asemănarea cu „De veghe în lanul de secară”, deoarece nu văd un punct comun evident între cele două. Deși am citit acum ceva timp cartea lui Salinger, știu că personajul principal doar trecea printr-o perioadă puțin confuză în viața lui de adolescent, nicidecum printr-o depresie, în care să-și dorească să se sinucidă. Esther a trecut adolescență, deci nu putem vorbi aici de un copil debusolat, ci de o tânără în toată firea..

O carte destul de diferită, scrisă din întâmplări reale, într-un stil plin de sarcasm. Zguduitoare pentru destul de mulți cititori, dar previzibilă pentru cei realiști. Sunt curioasă de filmul făcut după acestă carte. Nu știam că există unul, dar am aflat de la un cititor al blogului, am văzut trailerul și m-a intrigat gândul de a vedea cartea pusă în scenă.

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

Wrap up: Ianuarie

large3116314

Sunt puțin dezamăgită de mine, când vine vorba de citit. Am un teanc imens de cărți, iar eu nu fac nimic să-l micșorez. Partea proastă e că majoritatea sunt cărți pe care mi le-am dorit extrem de mult și de care sunt încântată să le văd în biblioteca mea. N-avem că să facem, așteptăm să vină cheful și timpul liber. :))

16652763_1407895329283614_1592555341_n

1.Împăratul muștelor de William Golding:

De această carte n-am apucat să vă vorbesc până acum. A fost prima lectură pe anul acesta și pot spune că a fost un început destul de bun. Este o poveste despre dezumanizare, dusă cu totul la extrem. Devine destul de intensă, pe măsură ce înaintezi în lectură. Schimbarea produsă în interiorul anumitor copiii este copleșitoare, iar felul în care evoluează lucrurile te face să observi toată această metaforă din spatele lecturii. Adevărații monștrii nu erau ascunși în adâncul pădurii, ci foarte aproape, în sufletele copiilor. Aș vrea să recitesc această carte cândva.

16699844_1407895359283611_780082886_n

2.Mara Dyer.Începutul de Michelle Hodkin:

Despre Mara Dyer am mai discutat, deci nu voi intra prea mult în detalii. A avut punctele ei forte și punctele ei slabe. Mi-a plăcut picătura de horror strecurată pe alocuri, dar care, din păcate, a dispărut pe parcurs. De asemenea, am găsit elementele comune din seriile fantasy, același tipar fata ciudațică + băiatul super popular. Nu știu dacă voi continua seria, n-aș vrea să fiu dezamăgită de următoarele volume.

Am fost destul de ocupată și, din această cauză, apare articolul atât de târziu. Încă nu mi-a venit cheful de citit pe de-a-ntregul, dar există speranță, nu? :)) Voi ce mai citiți?