Recenzie – Clopotul de sticlă de Sylvia Plath

15980215

Descriere: Un roman ce a reprezentat pentru tinerii anilor ’70 ceea ce era De veghe in lanul de secara pentru tinerii zbuciumatilor ani ’50.

Clopotul de sticla, un roman al ratacirii si regasirii, al instrainarii si redescoperirii de sine, brodeaza povestea zbuciumata a frumoasei Esther Greenwood. Uimind prin ritm si umor, prin dezinvoltura si ironie, cartea reprezinta, inainte de orice, o radiografie a unuia dintre cele mai zbuciumate suflete feminine ale secolului XX.

Recenzie: Momentul acela când îți faci o imagine despre o carte, iar când începi să o citești, îți dai seama cât de departe ai fost de realitate. Romanul este în mare parte o autobiografie a autoarei, însă nu știu cât la sută este adevărat din tot ceea ce am citit. Până să citesc cartea, auzisem la mulți că este o poveste cu adevărat șocantă, care-ți va dezvălui o realitate cruntă. Personal, această afirmație mi se pare exagerată.

„Mă simţeam inertă şi pustie, aşa cum se simte, probabil, miezul unei tornade, mişcându-se plictisit în centrul harababurii din jur.”

Începutul ne-o prezintă pe Esther Greenwood ajunsă la New York, fiind câștigătoarea unui concurs organizat de o revistă de modă. Pentru o lună, ea devine angajata acelei reviste, având posibilitatea să intre în contact cu tot felul de oameni. Și, din acest moment, mi-am dat seama că eu și Esther suntem total diferite. Dacă aș fi avut parte de o astfel de șansă, aș fi profitat cât puteam de mult de ea, să-mi fac bine treaba și să-mi creez cât mai multe relații în acea lume. Ea mi-a dat impresia că aștepta să treacă mai repede luna, se mulțumea cu simplul fapt că a reușit să-și strângă câteva economii. Avea posibilitatea de a transforma toată povestea în propria rampă de lansare, însă, în loc să profite, ea își lasă soarta la voia întâmplării. Participă la tot felul de întâlniri la care nu se simte bine, ajungând în preajma unor oameni ce nu o pot ajuta, ci doar îi fac mai mult rău. Pot doar să cred că acesta a fost un prim semn al depresiei ce avea să urmeze.

large-36

 

Și așa am ajuns la tema principală a romanului, anume depresia. Titlu este o metaforă și desemnează felul în care vede autoarea această stare, un clopot de sticlă înăuntrul căruia se află chiar ea. În urma mai multor întâmplări, Esther ajunge în această situație. După experiența de la New York și refuzul primit din partea organizatorilor unui curs de scriere creativă, ea nu-și mai găsește locul și decide să se izoleze complet. Nu știe ce vrea să facă în continuare, nu mai are mari așteptări de la viață și dorește să sfârșească totul, cât mai repede.

„Pentru persoana din cupa clopotului, pustie şi nemişcată precum un prunc mort, lumea însăşi este un vis urât.”

Se observă o detașare față de restul lumii, de parcă ea s-ar afla singură pe un mal, iar restul pe cealaltă parte, neexistând niciun mod prin care să comunice. Din cauza faptului că se afla într-o perioadă în care să fii diferit era egal cu să fii bolnav, Esther ajunge într-o situație în care singura scăpare este să mimeze normalitatea.

După ce am terminat cartea, am aflat mai multe despre Sylvia și am realizat faptul că ea și-a spus propria poveste în acest roman. Totodată am aflat că, spre deosebire de Esther, Sylvia a reușit să-și ducă planul la bun sfârșit

large

Mi s-a părut ciudată asemănarea cu „De veghe în lanul de secară”, deoarece nu văd un punct comun evident între cele două. Deși am citit acum ceva timp cartea lui Salinger, știu că personajul principal doar trecea printr-o perioadă puțin confuză în viața lui de adolescent, nicidecum printr-o depresie, în care să-și dorească să se sinucidă. Esther a trecut adolescență, deci nu putem vorbi aici de un copil debusolat, ci de o tânără în toată firea..

O carte destul de diferită, scrisă din întâmplări reale, într-un stil plin de sarcasm. Zguduitoare pentru destul de mulți cititori, dar previzibilă pentru cei realiști. Sunt curioasă de filmul făcut după acestă carte. Nu știam că există unul, dar am aflat de la un cititor al blogului, am văzut trailerul și m-a intrigat gândul de a vedea cartea pusă în scenă.

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Recenzie – Clopotul de sticlă de Sylvia Plath&8221;

  1. „Clopotul de sticlă” este absolut genială, cred că este cartea mea preferată. Nu că am citit-o eu într-o perioadă nasoală, dar cred că oricum te marchează. În ceea ce privește comparația cu Salinger, cred că e vorba despre faptul că ambii protagoniști sunt un fel de outsideri. Pace ^_^

    1. Eu tot țineam să compar stările celor doi și categoric ceea ce se întâmplă în „Clopotul de sticlă” e mult mai grav. Sincer, eu pe Holden l-am văzut doar ca pe un adolescent dezorientat cu probleme specifice vârstei. :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s