Recenzie – Miasma de Flavius Ardelean

29250441Descriere: Lumea nu e ceea ce pare a fi. Până și ne’Lumea se teme de ea. La unsprezece secole de la dispariția sfântului Taush, într-o lume în care începuturile sunt deja mituri, în fosta cetate Mandragora, un preot găsește pe treptele bisericii din cartierul Primi un ars misterios pe care îl adoptă și-l îngrijește ca pe propriul fiu, scăpându-l astfel de la moarte. Câteva luni mai târziu, adolescentele cetății cad într-un somn adânc din care nu se mai trezesc. Medicul Algor Kunrath și farmacistul Alambiq, preotul Sarban și povestitorul Alecu Deleanu, inocenta Lili Bunte și ucenicul Bruno Krabal, Hâdul platformelor, Omul cu cap de cal și cohorta sa de oameni-șobolani, Jumătat’ de Om cu ai săi cerșetori din Burta Vacii – oameni și ne’Oameni prinși în luptă în ultimele zile ale cetății Alraunei.

Tratat de rezistența materialelor de Flavius Ardelean este o nouă poveste tulburătoare izvorâtă din mintea unuia dintre cei mai fascinanți scriitori ai fantasticii românești, autorul romanelor Îmblânzitorul apelor și Scârba sfântului cu sfoară roșie și al povestirilor macabre din volumele Acluofobia și Bizaroproze.

Recenzie: Încă de când am citit Scârba sfântului cu sfoară roșie, mi-am dat seama că Flavius Ardelean are un stil aparte și nu oricine se poate acomoda cu el. Cea dintâi mi s-a părut o carte mult mai ușoară comparativ cu aceasta, probabil datorită numărului mai mic de cuvinte sau imaginilor care se regăseau la câteva pagini. Miasma este un roman destul de greu de digerat, dacă n-ai o anumită stare. Nu mi se pare genul de carte pe care o citești într-o zi de plajă, nu e genul pe care o poți citi superficial, ci trebuie să-i acorzi o anumită atenție, să înțelegi ce citești.

„Alecu Deleanu pășea deja însetat și ostenit prin câmpiile uscate ale spiritului său, mereu însetat, dar nu de apă, mereu ostenit, dar nu de viață, ci de altceva, dar ce era acel altceva, nu știa, iar asta îl întrista cel mai tare în pustietatea sufletului său.”

În această carte se reia tema din basm: lupta dintre bine și rău, Lume și ne’Lume. Acum aflăm mai multe despre cele două tabere, avem ocazia să vedem o mai mare parte din ne’Lume, cum a fost creată, de la ce anume a pornit totul și care e scopul celor două. Mi se pare că totul a fost o metaforă a realității. Nu știu cât de bine am făcut eu analogia cu lumea noastră, dar anumite lucruri se potrivesc și îmi place ideea de a transpune realitatea într-o poveste.

large7

Încă din titlul, „Miasma”, mi-am dat seama că o să dau peste ceva care mă va surprinde. Dacă în mod obișnuit acest substantiv mă ducea cu gândul la primăvară și la flori, de această dată, știind stilul autorului, mi-a dat mai mult senzația unui miros puternic, înăbușitor, de care n-ai cum să scapi și care are o anumită greutate, ca și cum ți-ar apăsa constant pe umeri, pentru a te pune la pământ. Cartea în sine este alcătuită din Prolog, patru capitole (Nigredo, Albedo, Citrinitas, Rubedo) și Epilog. În fiecare capitol este prezentată aceeași poveste, dar din perspectiva altor personaje. Ciudat mi s-a părut faptul că aveam impresia că mă întorc în timp și poate, de această dată, voi avea parte de al sfârșit. Din păcate n-a fost adevărat, sfârșitul e la fel, doar unghiul din care este privit e diferit.

„Zilele treceau și Sarban încerca să afle ceva, să smulgă cât putea de la oricine despre moartea lui Bog, dar nimeni nu știa nimic, nimeni nu văzuse nimic, doar Nimicul văzuse tot, dar cum să-l întrebi? Și așa i-a dat numele ucigașului de atunci: Nimicul, că avea nevoie de un nume ca să-l prindă. Nimicul îi ucisese fiul și, odată cu el, îi omorâse și tot ce mai avea în el.

— Pentru că poți muri înainte de moarte, îi spuse lui Ignaț.”

Peste cetatea Alrauna se lasă tristețea atunci când fetele cetății au început să cadă, una câte una, într-un somn adânc din care nimic nu le poate trezi. Unii spun că-i blestem, alții că o simplă boală contagioasă, dar nimeni nu poate da un verdict sigur, la fel cum nimeni nu poate veni cu un tratament.

large (59)

Personajele sunt destul de numeroase și au legături unele cu altele, e ca și cum ar fi o chemă foarte mare. Despre fiecare în parte aflăm câte ceva și fiecare joacă un rol în toată povestea. Singura mea dezamăgire este că n-am aflat mai multe despre Ignaț, puteam să jur că el/ea este cheia întregii povești.

„Pentru că, nu-i așa?, focul, spre deosebire de om, e același peste tot și în toate timpurile, ba chiar în același timp. Omul, atunci când e, e mereu altul în fiecare loc și niciodată în același timp.” 

Această lucrare a lui Flavius mi s-a părut mult mai dură în cuvinte și în scene. Nu m-a deranjat, însă pentru unii cred că va fi prea mult, deci n-o recomand celor sensibili. Pentru toți ceilalți, mi se pare o carte intrigantă. Atunci când o citești, ieși din tiparele cărților obișnuite și faci cunoștință cu un stil original. Eu una am devenit curioasă cu privire la primele sale cărți.

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru această carte!

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Recenzie – Miasma de Flavius Ardelean&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s