Recenzie – Mesagerul de Markus Zusak

25647971

Descriere: Faceti cunostinta cu Ed Kennedy – sofer de taxi, jucator prost de carti si nepriceput la sex. Locuieste intr-o cocioaba, imparte cafeaua cu cainele sau, Portarul, si e ingrozitor de indragostit de Audrey. Viata lui este marcata de o rutina pasnica si de incompetent – asta pana cand nimereste din greseala in plin jaf bancar. Atunci apare si sansa lui. Atunci Ed devine mesagerul. Alege sa se implice, isi face traseul prin oras, ajutand sau ranind (cand e cazul) pana cand mai ramane o singura intrebare. Cine se afla in spatele misiunii lui Ed?

 

Recenzie: Aveam foarte mari așteptări de la această carte, deoarece Hoțul de cărți este una dintre cărțile mele preferate. Felul autorului de a scrie a fost principalul motiv pentru care a ajuns atât de sus în topul meu. Pot spune că eram curioasă și datorită subiectului, însă mă așteptam ca protagoniștii să fie ceva mai în vârstă, nu niște adolescenți de 19 ani. A fost un mic șoc, dar să zicem că am trecut destul de repede peste.

„Alergăm și nu vreau să ne oprim niciodată.Vreau să evit orice moment stânjenitor, când realismul realității își înfige tridentul în carnea noastră, lăsându-ne acolo, împreună. Vreau să rămân aici, în această clipă, și să nu mai cutreier alte spații, unde nu știm ce să spunem ori ce să facem.

Deocamdată, să alergăm. Alergăm prin râsul nopții.”

Mă bucur că n-am avut parte de o dezamăgire de proporții mari, ceea ce era foarte posibil, având în vedere că pretențiile pe care le aveam de la carte erau foarte mari. Cu toate acestea, sunt o mulțime de lucruri care mi-au plăcut.

Să începem cu structura. Mi se pare destul de interesant faptul că cele 5 părți ale cărții sunt împărțite în 4 ași și un Joker, exact ca la cărțile de joc. Și fiecare parte, din primele patru, are capitolele numerotate tot în aceste fel: 2 de treflă, 3 de treflă, 4… și tot așa. Mi s-a părut destul de original acest model urmat de carte.

large22

Prietenia dintre cei patru (Ed, Ritchie, Marv și Audrey) mi s-a părut ciudată pe tot parcursul cărții. Adică, la început mi se păreau destul de uniți, dar, pe parcurs, mi-am dat seama că nu e deloc așa. Fiecare suferea dintr-un anume motiv, dar niciunul nu împărtășea asta cu ceilalți. Mi-am dat seama de asta încă de când am văzut cât suferea Ed, din cauza mesajelor, iar ceilalți parcă nici nu erau prin zonă. Pe de altă parte, toți mi s-au părut foarte reali și construiți în așa fel încât să fie plini atât de calități, cât și de defecte. Nu sunt nici pe departe personajele perfecte.

„Cu certitudine, Audrey m-ar putea iubi măcar pentru o clipă, dar știu. Fără îndoială, știu că nu se va întâmpla nimic.”

Subiectul a fost, de asemenea, plin de evenimente. Ed trebuia să descopere pe cine trebuie să ajute, cu ce și prin ce mod poate transmite mesajul. Cele 12+1 mesaje au fost atât de bine construite și fiecare, în parte, a adus ceva special cărții. N-am cum să afirm că a fost unul care nu mi-a plăcut sau nu i-am văzut rostul.

Am pus acel 12+1 în mod intenționat, deoarece ultimul mesaj este pentru noi, pentru cititori. Nu vreau să dau mai multe detalii, pentru a nu strica plăcerea lecturii, dar pot să garantez că Markus Zusak știe să-și pună amprenta prin cărțile sale și poate ajunge destul de ușor atât în sufletul, cât și în mintea cititorului. Rezolvarea misterului, din spatele cărților de joc, mi s-a părut puțin trasă de păr și nemulțumitoare, dar ultimele pagini m-au făcut să trec totul cu vederea.

Nu pot zice că Mesagerul a întrecut Hoțul de cărți, nici nu cred că mă așteptam la așa ceva, dar, dacă aș judeca-o separat, chiar este o carte bună.

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Recenzie – Mesagerul de Markus Zusak&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s