Recenzie – Quasar de Ana Mănescu

24991903Descriere: „Ana Mănescu este o scriitoare tulburător de generoasă: ea nu împărtășește cu cititorii doar ceea ce este la suprafață, explicit, nedureros, blând; îi plac subteranele, ascunzișurile, visele uitate, amenințările mute, teama ființei de ea însăși, întunericul care are nevoie doar de o scânteie pentru a se preschimba în lumină orbitoare. Și ni le oferă pe toate, cu sinceritate și o delicatețe care nu se mai regăsește în nicio altă carte pe care ai putea-o citi vreodată. Quasarul poate construi o lume și o poate exploda într-o bătaie de aripi. Pentru că totul și nimicul înseamnă altceva numai după ce au fost atinse de iubire.

Ana scrie despre acele clipe în care ești cel mai adevărat tu care a existat vreodată. Și ești cel mai mult tu când ești prins în iubire, ca într-o capcană de soare.” (Cristina Nemerovschi)

Recenzie: Am fost curioasă în privința acestei cărți încă de când am primit-o și asta cred că s-a datorat, în mare parte, faptului că nu știam destul de multe despre ea. Nu știam la ce să mă aștept. Presupuneam că voi avea parte de o învălmășeală de sentimente, dar nu m-am gândit că, la un moment dat, s-ar putea să devin într-atât confuză, încât să nu înțeleg ce se află în fața mea.

„Când începe, iubirea însumează fluturi, libelule, basme, parcuri, ploi, nisip, ochi zgâiți în toiul nopții, tremur, cutremur, curaj, curaj de război, curaj de mamă. Când începe, iubirea înseamnă totul. Când se termină, totul înseamnă altceva.”

Cărticica acesta este una de povești. Nu povești în adevăratul sent al cuvântului, cu „A fost o dată ca niciodată” și ”Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Nici nu cred că am întâlnit o poveste, din toate cele zece, care să aibă un început, un cuprins și o încheiere, să fie ceva structurat cap-coadă. De cele mai multe ori, este povestit doar un episod , punându-se mai mult accentul de sentimente, decât pe întâmplări. Mi se pare o carte pentru visători, iar partea prostă e că eu sunt mai mult tipul de om realist. Imediat mi-am dat seama că această carte s-ar putea să-mi pună capac, dar totul a decurs destul de bine și am ajuns la sfârșitul ei fără să întâmpin probleme prea mari.

lar88ge

„— Te iubesc mereu, nu doar când suntem fericiți. Și mi-e dor de tine și când ești lângă mine. Nu știu cum te poți abține să nu te gândești mereu la mine, pentru că eu m-am apucat să țin jurnale ca să nu-ți scriu ție. Vreau să vezi și tu cum e să te trezești noaptea din oră în oră, nervos fiindcă m-ai tot visat și pentru că niciodată nu rămânem împreună. Mi-aș dori să fii și tu maniac, gelos, posesiv, obositor și foarte, foarte obosit.

— Cine poate trăi așa?

— Cum ai putea altfel?”

Desigur că am avut parte de moment bune și mai puțin bune, momente în care am iubit ceea ce citeam și momente în care nu știam ce să cred. Din punctul meu de vedere, apogeul a fost atins odată cu povestea „…și pietrele devin nisip, dar nu știu încă”. A fost povestea mea preferată dintre toate și mi s-a părut că a fost cea mai compactă. A fost structurată mai bine, mi-a plăcut ideea în sine, mi s-a părut mult mai intensă și mai plină de înțelesuri sau datorită urmei de macabru din ea… Nu știu să spun motivul exact, dar am adorat povestea aceasta.

Inevitabil, au fost momente în care eram bulversată. Nu înțelegeam și nu reușeam să aprofundez ceea ce citesc. Abia la sfârșit am avut curajul să recunosc că unele povești nu au fost pentru mine. Poate, într-o zi,  o să iau și o să recitesc anumite părți și mi se vor părea altfel. Poate, lucrurile pe care nu le-am înțeles acum mi se vor părea extrem de clare atunci. Ei, cine știe?

large (16)

„Începutul iubirii e ceva teribil, nu ți se pare? Îți face oasele să tremure și stomacul să se roadă. Te îngrozește în fiecare minut, te micșorează cumva. Fiecare gest greșit e o crimă, fiecare zâmbet căzut un soi de moarte. Și tu încă vorbești despre fluturi de parcă ar fi zâne, când eu îți spun că asta e o boală. Tu vorbești despre curaj și înălțimi , eu despre nesăbuință și adâncimi. Iar undeva la mijloc e locul nostru de joacă.”

Ana Mănescu, prin Quasar, ne prezintă un univers nou. Universul ei, sau al meu, sau al tău, sau al oricărei alte persoane. În acest univers facem cunoștință cu iubirea, ura, fericirea, îngrijorarea, neîncrederea, frica, disperarea, dorința… Facem cunoștință cu toate aceste sentimente, dar, de fapt, ceea ce cunoaștem cu adevărat suntem noi.

Deși n-am fost tot timpul pe aceeași lungime de undă cu ea, mi se pare o carte care merită citită și o recomand. În viitorul apropiat voi citi și Stresul dintre orgasme, poate atunci îmi voi face o idee mai clară despre ce vrea autoarea să transmită prin cărțile ei. Chiar cred că are ceva de spun  în literatura noastră.

Mulțumesc Editurii Herg Benet pentru această carte!

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Recenzie – Quasar de Ana Mănescu&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s