Eu și zecele la Română

large1

Probabil v-ați dat seama din titlu că aceasta este o postare mai personala, mă rog nu-i ceva chiar atât de personal încât să fie ieșit din tipar. Cărțile nu prea au legătură cu ce voi scrie aici, poate doar în mică măsură, dacă le iau în considerare pe cele care au legătură cu materia în sine.

Ei bine, vreau să vă povestesc despre relația dintre mine și Limba și Literatura Română. Oh, ce mai relație! Ideea e că 10 la Română pentru mine a devenit ceva atât de surprinzător, încât probabil aș ridica din sprâncene și aș întreba de cel puțin 3 ori: „Sigur este lucrarea mea?”. Și asta nu se întâmplă pentru că aș fi eu cine știe ce aiurită, care nu știe să pună o cratimă sau să adauge un „-i” unde este cazul, ci pentru că am ceea ce mulți numesc gândire matematică. Cuvintele acestea mă urmăresc de ceva timp, mai mereu profa de română (care apropo, nu-i o scorpie, ci este una din profele mele preferate) le aduce în discuție atunci când mai vorbește cu mine.

Probabil că așa cum mulți nu înțeleg matematica, fizica, chimie sau orice altă materia, așa mi se întâmplă și mie. Nu înțeleg de ce să împopoțonez o propoziție simpla precum „Ana are mere.” în așa fel încât să o fac de trei rânduri și să-i demonstrez unui corector că știu cuvinte, chiar dacă mesajul pe care-l transmit este același. Adică de ce să scriu atât dacă oricum este înțeleasă doar ideea principala? Nu înțeleg de ce trebuie să avem toți aceeași părere despre o operă, să gândim și să scriem ceea ce cred alții că-i corect. E ma bine să înveți pe de rost un comentariu, decât să încerci tu să-ți spui părerea. Dar ce știu eu? Normal că poetul n-a vrut să spună că amărâtele alea de perdele chiar erau albe, el a vrut să transmită puritatea sufletului și armonia ce domină în interiorul lui. Nu?

N-am fost niciodată elevul model. Nu învăț cât ar trebui, la unele materii mă mulțumesc doar cu ce prind din clasă (dacă tot am memorie bună, de ce să nu mă folosesc de asta?), am avut o gamă destul de largă de note, dar mereu medii bune. Ideea e că nu mă deranjează nota, e doar cerneală pe hârtie, dar am vrut să vă spun asta. Într-un fel am vrut să mă justific de ce recenziile mele vor fi mai mereu scurte și la obiect, nu pentru că nu mi-aș da silința sau vreau să scap repede și să scriu ceva scurt, ci pentru că acesta este stilul meu, fără înflorituri, fără cine știe ce metafore, fără exagerări.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Eu și zecele la Română&8221;

  1. Ai mare dreptate prin ceea ce spui! Si eu sunt genul mai mult atrasa de matematica, de logica, chimie si tot ce se invarte in jurul acestor materii, decat de romana. Chestia este ca in recenzii n-am nicio problema sa transmit ceea ce simt, chiar daca mai adaug cateva inflorituri pe langa, totul vine natural. Pe cand la romana, mereu am avut ceva cu partea de literatura (gramatica fiind preferata mea), parca ma simteam constransa sa scriu ceva care sa placa altora, nu mie in primul rand, si asta ma enerva. Acum, nu pot decat sa ma bucur ca am terminat cu bac-ul, fiind singurul care ma mai lega de aceasta materie, si am ales sa continui pe partea de chimie.

    1. Stiu ce vrei sa zici. In plus, la materiile exacte, stii ca ai un rezultat sigur, pe cand la romana trebuie sa te gandesti ce ar trebui sa scrii, nu ce vrei sa scrii.

  2. Mie mi se pare perfect normal să alegi tu, înainte de toate, cum să faci o recenzie. Sincer, mie îmi plac recenziile tale, deci nu cred că ar trebui să-ţi schimbi stilul. Chiar din contră, e relaxant să citeşti, din când în când, recenzii care vor să meargă la obiect 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s