2015 și cărțile

largeDa, știu că suntem în 2016 și nu, n-am fost închisă într-o grotă în ultima lună, doar că timpul chiar a zburat pe lângă mine. Și iată-ma în februarie 2016 vorbind despre cărțile citite în 2015. Eh, mai bine mai târziu decât niciodată.

Am început anul în forță, ajunsesem la un moment dat să fiu cu 10 cărți înaintea challenge-ului, chiar mă gândeam că va fi cel mai bun an din punct de vedere cantitativ. Totul frumos până în septembrie când, ca în fiecare an, dorința mea de a citi a scăzut brusc, dar nu-i vorba doar de asta, de cele mai multe ori îmi reveneam în maxim o lună, două. Să zicem doar că atenția mea s-a centralizat spre cu totul altceva, însă între timp am reușit să mă organizez mai bine și sper, atât pentru mine, cât și pentru hobby-urile mele, că asta va funcționa în continuare.

Acestea fiind spuse, aici aveți lista cărților care mi-au plăcut cel mai mult în 2015. Ordinea nu contează.

 

  1. Straniile și minunatele amărăciuni ale Avei Lavender de Leslye Walton – Okay, cartea asta m-a dat cu totul peste cap și culmea e cu nu mi-am dat seama pe moment, adică nici măcar nu i-am scris o recenzie, dar cu timpul mi-a tot venit în minte povestea și personajele. Am realizat că această carte chiar se numără printre preferatele mele la ceva timp după de am terminat-o. Mi-a plăcut cum totul începe ca o simplă prezentare a unei familii și pe parcurs se amplifică, precum un copac căruia îi tot creste alte și alte ramuri. Eu una chiar m-am simțit atașată cu totul de această carte, ceea ce nu mi se întâmplă prea des.
  2. O mie nouă sute optzeci și patru de George Orwell – Toată lumea o recomanda. Atunci când mi-am cumpărat-o, nu știam la ce să mă aștept, dar știam că orice ar fi acolo o să-mi placă. Și nu m-am înșelat deloc. Cert îmi e că această carte mi-a provocat o mică strângere de inimă. Adică, în majoritatea cărților se merge pe: „Tu poți face orice. Tu ești schimbarea. Dacă îți dorești ceva, obține acel ceva. Atunci când lupți, câștigi.”, nu și aici. Cartea asta te face să te simți atât de infim și lipsit de putere. Poate sună ciudat, dar mi-a plăcut, a fost „altceva” pe lângă celelalte lecturi.
  3. Oscar și Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt – Știu că este destul de comercială cartea și că autorul a profitat de acest subiect (copilul bolnav de cancer) pentru a sensibiliza inimile cititorilor, ceea ce a și reușit atât la mine, cât și la alte persoane, dar cartea asta chiar cred că merită. Îți rupe inima, dar merită.
  4. Cimitirul animalelor/ Shining de Stephan King – Acum chiar nu mai cred în posibilitatea de a nu-mi place o carte de-a lui King. Omul e genial. Țicnit, dar genial. Deși la ambele cărți, după 100 de pagini mă simțeam cam moleșită, până la sfârșit cărțile au reușit să-mi schimbe radical părerea și să mă urmărească câteva zile după ce le-am terminat. Dacă nu ați făcut-o încă, trebuie să încercați una din cărțile lui Stephen King!
  5. Să nu mă părăsești de Kazuo Ishiguro – Aici e simplu, mi-a plăcut povestea, acțiunea. Nu cred că pot să zic ce mi-a plăcut fără să dau prea multe spoilere, dar dacă aveți ocazia, citiți-o fără cea mai mică tragere de inimă.

Ar mai fi de adăugat seria Melania Lupu a Rodicăi O. Brașoveanu, Mic dejun la Tiffany de Truman Capote, De veghe în lanul de secară de  J.D. Salinger, Veronika se hotărăște să moară de Paulo Coelho, Regatul Umbrelor (The Grisha #1) de Leigh Bardugo și multe altele. Majoritatea cărților citite mi-au plăcut, unele ma mult, altele mai puțin. Găsiți întreaga listă aici.

2016 sper să fie un an bun în cărți atât cantitativ, cât și calitativ. Voi ce preferate ați avut în 2015? Wishlist-ul meu chiar vrea să devină enorm. :))

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s