Copilăria .

          Săptămâna aceasta am avut de citit la română ” Amintiri din copilărie ” şi astfel s-a aprins un beculeţ în capul meu să fac un post despre COPILĂRIE . Raiul tuturor oamenilor , perioada în care nu trebuie să faci nimic altceva , trebuie doar să te bucuri de fiecare moment .

ImagineAm avut o copilărie plină , în adevăratul sens al cuvăntului . Stăteam toată ziua pe afară : alergam , râdeam şi plângeam când mama mă obliga să merg în casă . Nu-mi păsa ce haine am , dacă am părul în toate direcţiile sau dacă am săndăluţele la modă . N-am avut 100 de posturi la televizor , erau doar 7 , şi cel mai tragic moment era acela când pierdeam un episod din Tom şi Jerry sau Winx . Aveam mereu julituri în genunchi şi pe mâini , îmi plăcea să-mi număr vânătăile şi să mă găndesc cum le-am făcut . Mă jucam cu păpuşile , le făceam paturi din perne şi casa lor era un dulăpior , le făceam haine din diferite cârpe , pe atunci visam că o să devin designer . Am mai crescut , am început să ador animalele . Aduceam orice pisică sau câine acasa , dar părinţii îi duceau înapoi . Când îmi spuneau că nu putem avea mai mult de 2 pisici şi 3 câini , începeam să plâng şi să le spun ca sunt nedrepţi , îmi spuneam că atunci când voi fi mare voi face cladiri ca să adăpostesc toate animalele  .

Imagine

   Mai târziu am fost dată la şcoală , mi-am făcut prieteni noi . Nu ştiam că peste 8 ani aveam să plâng pentru că nu voi mai fi în aceiaşi clasă cu ei , nu credeam că ne vom ataşa atât de mult unii de alţii . Adoram şcoala , îmi plăcea să învăt şi să-mi fac temele , adoram zâmbetul mamei când îi spuneam ” Mami , am luat un F.B. ! ” . Citeam poveşti cu prinţese şi prinţi , adevărul e că de atunci îmi plăcea să mă pierd în lumea cărţilor , dar nu am fost o cititoare înrăită , citeam doar când nu aveam altceva mai bun de făcut sau când eram obligată de învăţătoare , cu timpul plăcerea de a citi s-a stins . Mă duceam la casa prietenilor mei şi îi strigam  . N-aveam telefon , n-aveam Messenger, nici Facebook . N-avem tablete , calculatoare … Defapt n-aveam nimic , dar eram fericiţi şi asta era tot ceea ce ne doream . Ne jucam pititea , alergatea , sticluţa cu otavă , şotronul , săream coarda şi multe alte jocuri inventate de noi . Mai tărziu am început să urmăresc desene precum : Copiii de la 402 , W.I.T.C.H. , Spioanele , Ce-i cu Andy? … ce vremuri .

         Mă întreb : Copiii din ziua de azi sunt fericiţi ? Am avut neplăcerea să-i văd cum plâng pentru că nu au nu ştiu ce telefon , nu ştiu ce haine . Da , copii de 7-8 ani ce se plăng că n-au acele lucruri . Într-o zi pe cineva în parc şi era o fetiţă de cel mult 11 ani care îi povestea unei prietene că a suferit prea mult din cauza unui băiat şi nu-l poate scoate din inimă , că nu mai poate iubi un alt baiat , că e marea ei dragoste . Am rămas împietrită . Sau mi s-a mai întâmplat ceva cu o verişoară . Avea 7 ani atunci , iar eu 14 şi trebuia să am grijă de ea . I-am spus să-şi aducă păpuşile şi să se joace cu ele , iar dacă vrea o să mă joc şi eu cu ea ca să nu se plictisească . La care ea „Nu mă mai joc cu păpuşile de 2 ani , mai bine intrăm pe Facebook ! ”  . Sincer sunt norocoasă că am avut o copilărie normală , mi-aş fi dorit să dureze mai mult … Oricum am o viață întreagă înainte , încă sunt o adolescentă.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Copilăria .&8221;

  1. Ai dreptate in privinta copiilor din ziua de azi.Pe vremuri cand eram noi copii nu mai conta cine esti,din ce familie faci parte sau ce lucruri ai.Acum daca n-ai telefon misto nu te mai baga lumea (colegii tai)in seama.

  2. Ah, ce dor mi-e de copilarie. Citind postul tau mi-am amintit ce mai faceam si eu cand eram mica, ce ma mai jucam cu prietenii. Acum cand ii vad pe copii pe afara, fiecare se joaca pe telefonul lui performant, joaca toti acelasi joc si tris este ca ei sustin ca „se joaca impreuna”. Si din pacate asta este doar un exemplu din multe altele. Eu cred ca m-am jucat cu papusile pana la 14 ani. Si chiar si atunci mi-a parut rau ca m-am despartit de ele.
    Si ceea ce mi se pare cel mai imposibil de crezut e ca am ajuns sa spun „pe vremea mea..”, in conditiile in care am doar 19 ani. Dar diferenta dintre generatii este mult prea mare. Ce-i drept, aici nu este vina copiilor. Este vina parintilor si a societatii. La urma urmei, un copil nu se creste singur.

  3. Doamneee,cum sa nu te joci cu papusile?:( Am 17 ani si cand verisoarele mele la mine,ma joc cu placere cu papusile.:)))Nu inteleg la ce le trebuie fb.Si varmiu m-a innebunit sa-i fac .Frate,da-l naibii de facebook.Noi astia mai mari,cel mai mult il folosim pentru a ne spiona fostii prieteni :)) Ori astepti vreun salut din partea cuiva si din cauza asta nu te poti dezlipi de calculator.Da’ la 7-12 ani…Oh,si cu telefoanele.:-l toti copilasii,din clasa 1 pana’n clasa a 4-a,au so telefoanele,mai vin si cu tabletele la scoala.:))In fine,conteaza foarte mult educatia primita de la parinti.

    Foarte frumos postul!si mie imi este foarte dor de vremurile in care credeam ca tot ce zboara se mananca.:o3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s