In my mailbox #17

Hei, dragilor! Ce mai faceți? Ce mai citiți? Eu momentan prefer serialele în locul cărților, am ajuns la sezonul 7 din Modern Family. Vă recomand serialul dacă vreți ceva simplu, dar care să vă amuze. În privința cărților, n-am mai cumpărat exagerat de multe, încerc să le mai micșorez numărul celor necitite din bibliotecă.

Primele sunt cumpărate de prin anticariatele din București. De Băiatul fără sprâncene nu mai auzisem până acum, dar am găsit-o la un preț bun la Târgul cărții și mi-am zis că merită să-i dau o șansă. Fără un sfanț prin Paris și prin Londra mi-am luat-o datorită autorului, nu știu dacă e cea mai bună alegere, însă, Orwell nu cred că are cum să dezamăgească.

Am zis să încerc și alți autori români și am văzut că seria Asasin la feminin a prins destul de bine printre cititori. În plus, era ofertă la Librex, iar cartea este cu autograf. Cât despre cartea Agathei Christie, am luat-o pentru cazurile de urgență, în care sunt într-un reading slump, și pot spune că și-a făcut treaba.

Ultimele doua cărți sunt primite de la sponsorul blogului, Târgul cărții. Prima e citită și găsiți recenzia aici. Fata cu toate darurile este una dintre acele cărți pe care mi le doream de foarte mult timp. Am început să citesc din ea și până acum nu a ajuns la nivelul așteptărilor, poate se vor schimba lucrurile până la sfârșit.

Voi ce cărți ați mai cumpărat în ultima vreme?

Bac, admitere și ce am mai făcut în ultimul timp

Probabil toți ați fost sau veți fi traumatizați de acest cuvânt: Bacalaureat. Chiar cu câțiva ani înainte auzi: „Ah, o să vină el, BAC-ul!”, „Să vezi ce greu o să fie.”, „Examenul ăsta îți decide viitorul.”, „Este examenul maturității.” și alte cele. Și uite că vine clasa a 12-a, iar tu încă nu te simți agitat în legătură cu acest examen. Cu toate acestea, pentru că vrei o facultate cât de cât în regulă, alegi să dai admitere. Ei bine, acest cuvânt m-a bântuit pe mine în decursul unui an. Știind că dacă nu iau note ok, ori stau un an pe bară, ori mă duc tocmai la Cluj la facultate, admiterea a avut clar o mai mare importanță. Și dai să tragi, ba cu matematica, ba cu fizica. Aș minți dacă aș spune că a fost un chin total, deoarece îmi plăceau ambele materii, acesta fiind un criteriu după care mi-am ales facultatea, dar nici ușor n-a fost. La matematică a fost puțin de muncă, a trebuit să trec de la M2 la M1, însă, cu câteva ședințe de pregătire, am reușit. La fizică n-a fost nevoie, am învățat totul de una singură. Învățam teoria și începeam să fac problemele, de la cele mai simple la cele mai grele, reluând metoda aceasta cu fiecare capitol. Cele mai mari emoții le-am avut la partea a 3-a la română, unde a picat epic, deși mă așteptam și îmi doream liricul. Mai învățasem câte ceva pe parcursul anului, dar, cu două săptămâni înainte de bac, m-am pus pe tocit ca lumea. Parcă era urât să vezi 9 la mate și fizică, dar un 7 la română. Cum a venit bacul, așa a și trecut. Notele au fost mari în majoritatea liceele. Copiii sunt mai deștepți? Nea, examenul este din ce în ce mai ușor. La matematică am terminat în 15 minute, fără să exagerez. Am luat 10, dar așa a luat și un băiat care era de 7-8 la clasă, iar altul care aproape rămânea corigent a luat 9.70. Așa că zecele meu și-a cam pierdut importanța.

Cu toate acestea, am început să fiu și mai încântată de admitere. Aici s-a dat greu, neașteptat de greu, însă, a fost făcută departajarea. La unii a fost noroc, la alții s-a văzut munca depusă, dar asta nu mai contează acum. Cam așa sună povestea mea cu bacul și admiterea. Nu e mare filosofie, dacă înveți și te pregătești din timp, nu lași toate cele trei materii pe ultima lună, n-ai cum să nu reușești.

După ce am terminat cu toată harababura asta, am simțit că mi s-a luat o piatră de pe inimă. Imediat m-am aruncat în seriale și am vizionat tot sezonul din Riverdale, m-am reapucat de un joc pe care-l lăsasem baltă și, desigur, m-am reapucat de citit.

Agatha Christie e mereu o alegere bună.

Vreau să profit de vacanța asta din plin, să merg în excursii și să citesc fără să mă gândesc la cine știe ce exercițiu la mate sau la ce fel de roman este Ion.

Voi ce mai faceți?

Recenzie – High Fidelity de Nick Hornby

Descriere: Rob e un tip obsedat de muzica, proprietar al unui magazin falimentar de discuri. Tocmai a fost parasit de iubita si incearca sa treaca peste asta facand un top five al celor mai dureroase despartiri de pana acum. De fapt, toata viata lui se invarte in jurul unor top five-uri – filme, melodii, slujbe de vis etc., topuri pe care le alcatuieste impreuna cu cei doi bizari angajati ai sai – si al muzicii, ocolind mereu responsabilitatile si incercand sa-si pastreze libertatea cu orice pret. 

Absolut irezistibil datorita umorului si stilului ironic al lui Nick Hornby, High Fidelity este un roman despre dragoste si maturizare care nu seamana cu nimic din ce ati citit pana acum.

Recenzie: Nu știu din ce motiv, dar mă așteptam la mai mult din parte acestei cărți. Am auzit o mulțime de lucruri bune la adresa filmului, iar cartea știu că-i foarte populară în afară. Cu toate astea, la noi nu a prins prea bine sau cel puțin eu n-am prea dat peste lume care să vorbească despre ea. Mă așteptam să fie puțin mai profundă sau, nu știu, să am măcar un lucru de învățat din ea. Ei bine, a eșuat lamentabil în privința asta.

Nu am cum să afirm că este o carte proastă, scriitura e bună, iar personajele au fost destul de bine individualizate, însă, dacă ești în căutare de ceva cu mai multă esență, High Fidelity nu este pentru tine.

Rob ne vorbește despre un top 5 al celor mai groaznice despărțiri, în majoritatea cazurilor, patru din cinci, el fiind cel care este părăsit. Acest top e un fel de alinare a sa. A fost din nou părăsit de iubita lui, Laura, și asta e un fel de răzbunare, nu-i oferă satisfacția de a o pune în topul acesta. Ăsta da băiat dur…

Toată cartea se învârte în jurul lui Rob, viața lui de adolescent, cum s-a lăsat de facultate, a devenit dj, clubul s-a desființat, iar el a decis să-și deschidă un magazin de discuri pentru colecționari. Nu e un magazin prea faimos, dar atmosfera descrisă mi-a plăcut. Glumele dintre Rob și prietenii lui, cum creau ei tot felul de top 5-uri pe diferite teme și îți lasă un aer de liniște. Mi-a mai plăcut la carte umorul acela tipic bărbătesc. Nu știu dacă are sens ceea ce spun, dar, în viziunea mea, femeile au un umor ceva mai subtil, delicat, în timp ce bărbații spun lucrurilor pe nume. Mi-a plăcut faptul că m-a făcut să râd și mi-a distras atenția de la perioada aceasta aglomerată.

De asemenea, aș recomanda cu mare drag această carte unui iubitor de muzică. Personal, nu sunt o mare fană și n-am cunoștințe prea ample, dar, pentru cineva pasionat, cred că această carte ar fi un adevărat deliciu cu toate top-urile ei, artiștii și melodiile enumerate.

Acum vine partea urâțică, anume ce nu mi-a plăcut. Rob-Laura. Pur și simplu nu mi-a plăcut acest cuplu, care este prezent în 30% din carte. Nu e vorba că nu mi-au plăcut personajele în particular, ci nu mi-au plăcut ei ca și cuplu, ceea ce au făcut. Urăsc în general ideea ca, a doua zi după despărțire, el sau ea să fie deja cu altcineva, ceea ce s-a întâmplat în ambele cazuri: Laura s-a mutat acasă la un tip, iar Rob s-a culcat cu o cântăreață. Urăsc să aud chestii de genul, mai ales când e vorba de cupluri de 2-3 ani. Dar această bilă negră este legată doar de principiile mele, probabil pentru majoritatea acest lucru n-are cine știe ce importanță.

“What came first – the music or the misery? Did I listen to the music because I was miserable? Or was I miserable because I listened to the music? Do all those records turn you into a melancholy person?”

Deși se vrea a fi o carte ușor amuzantă, pe mine m-a pus pe gânduri starea în care ajunsese Rob. După ce s-a lăsat de facultate, el a început să decadă din ce în ce mai mult, iar magazinul era într-un fel lăsat de izbeliște, cu toate că era evident cât de mult ținea la el. Lucrurile mergeau prost și el nu făcea nimic în privința asta. Mi se părea urât când îi reproșa Laurei că s-a schimbat, de când a primit un job mai bun. Într-o relație consider că trebuie să vă susțineți unul pe altul, să deveniți din ce în ce mai buni, nu să purtați pică pe celălalt pentru că a fost avansat și are salariu mai mare.

Cu toate acestea, am realizat că realismul personajelor vine din faptul că ele au atât calități, dar mai ales defecte, ceea ce le face extrem de credibile. Ele iubesc, speră, doresc, o mai dau în bară și eșuează, se redresează, viața lor este, ca și a noastră, plină de suișuri și coborâșuri.

“People worry about kids playing with guns, and teenagers watching violent videos; we are scared that some sort of culture of violence will take them over. Nobody worries about kids listening to thousands – literally thousands – of songs about broken hearts and rejection and pain and misery and loss.”

Dacă v-a atras atenția ceea ce v-am spus, vă recomand să citiți cartea și să vă faceți o părere. Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!

Currently reading #7

Sau cum citesc trei cărți în paralel, dar, de fapt, niciuna, pentru că bac și admitere. Când am timp, n-am chef, iar când am chef, n-am timp. Încep să cred că cineva își bate joc de mine. :)) Ideea e că am început aceste trei cărți, însă n-am reușit să termin niciuna dintre ele.

Singura care a avut un minus, din acest trio, a fost După ce te-am pierdut și acum chiar înțeleg de ce multă lume a fost dezamăgită. Atmosfera din primul volum a fost total spulberată și am ajuns să citesc o adevărată telenovelă. Prea multă dramă, prea multe înflorituri și situații care nu-și aveau rostul. Deși sper ca atunci când mă voi reapuca de ea lucrurile să evolueze în mai bine, cred că sunt slabe șansele. Cred că dezamăgirea e cu atât mai mare, deoarece am adorat primul volum și mi s-a părut superb, iar acum mi s-a trântit în față o poveste trasă de păr.

Din Girlboss am apucat să citesc câteva pagini și mi-am dat seama că nu-i momentul ei. Cartea e bună, dar eu sunt prea stresată momentan. O văd potrivită pentru zilele de august, când o să pot să stau liniștită la soare și să citesc. Cât despre Noumenoir, este și ea o surpriză plăcută. Îmi plac cărțile lui Fravius, deși au nevoie de o cantitate mai ridicată de atenție, pe care nu sunt sigură că pot să o ofer în momentul de față.

Și asta a fost despre cum citesc trei cărți, dar, de fapt, nu citesc nimic.

Voi cum sunteți? Bănuiesc că majoritatea deja ați luat vacanță.

5 autori pe care vreau să-i citesc

Precum orice alt cititor, am un wishlist interminabil. Unele sunt din recomandări, altele sunt acolo pentru că mă atrage subiectul, iar, despre restul, nu știu mai nimic, atrăgându-mă ori coperta ori numele autorului. Azi voiam să vă scriu despre câțiva autori pe care vreau să-i citesc și de ce anume, așa că uitați cinci dintre ei.

1.Oana G. Arion este prima care mi-a venit în minte. Cam acum o lună am dat o comandă pe Librex, după care am primit un cod de reducere și am dat o a doua comandă. Prima a venit, însă, cealaltă s-a pierdut pe undeva, iar eu am fost prea aglomerată să-mi dau seama că a trecut ceva timp de când trebuia să vină. Fiind prea târziu, am lăsat-o baltă, dar clar voi pune cândva mâna pe „Ultimul viking” al Oanei.

2.Svetlana Alexievich m-a atras foarte mult prin cărțile ei și subiectul principal, Al Doilea Război Mondial. Am mai citit câteva cărți despre acea perioadă și au fost extrem de bune, deci nu prea văd cum e posibil să mă dezamăgească această autoare. Cel mai mult s-a evidențiat cu „Răzoiul nu are chip de femeie”, carte destul de lăudată și care sper să-mi placă la fel de mult ca celorlalți.

3. Lev Tolstoy se numără și el printre scriitorii pe care vreau să-i încerc, dar, în cazul lui, văd doar o sinucidere lentă și am vaga impresie că mă va băga într-un reading slump. Cu toate astea, vreau să-mi fac o mică idee atât despre Anna Karenina, cât și despre Război și pace. Dacă nu din plăcere, atunci măcar pentru cultura mea generală.

4.Marjave Satrapi, nu vi se pare cunoscut? E tipa cu Persepolis. Ideea e că vreau să citesc un roman grafic, iar acesta mi s-a părut unul dintre cele mai recomandate. Plus că este o autobiografie și cred că autoarea a avut o viață destul de captivantă, dacă și-a dorit să scrie despre ea.

5.Cristina Nemerovschi se află pe ultimul loc, dar cu siguranță o să încerc una din cărțile ei în viitorul apropiat. O bună bucată de vreme am stat departe de autoare, mi se părea că toată lumea o citea și, dacă-i punea-i să o descrie, erau gen: „Ah, păi, are scene des sex și violență. E faină!”. Între timp, mi se pare că lumea s-a mai potolit, autoarea a scos și alte cărți care sunt văzute cu ochi buni și pe care mulți le consideră pline de o anumită profunzime. Îmi place să citesc chestii diverse, deci nu văd de ce să nu apară și o carte de-a Cristinei în biblioteca mea, iar eu să-mi fac o părere despre stilul autoarei.

Voi ce autori ați vrea să încercați? 🙂

Recenzie – Toate acele locuri minunate de Jennifer Niven

Descriere: O emoţionantă poveste de dragoste despre o fată care învaţă să trăiască de la un băiat care vrea să moară. Theodore Finch e fascinat de moarte şi se gândeşte neîncetat la tot felul de modalităţi în care şi-ar putea pune capăt zilelor. Violet Markey trăieşte pentru viitor, numărând zilele rămase până la absolvire. Când Finch ar putea evada atât din micul ei oraş din Indiana, cât şi din suferinţa copleşitoare provocată de recenta moarte a surorii sale. Când Finch şi Violet se întâlnesc pe marginea clopotniţei de la şcoală, nu este foarte limpede cine pe cine salvează. Iar când devin parteneri într-un proiect de descoperire a „minunilor naturale” din statul lor, amândoi fac descoperiri mult mai importante: Finch poate fi el însuşi numai alături de Violet. Iar Violet numai alături de Finch poate uita de numărătoarea zilelor şi poate începe să le trăiască. Însă, în timp ce lumea lui Violet creşte, a lui Finch începe să scadă.

Recenzie: Mi-am cumpărat această carte prin iarnă, când am fost pe la București și, normal, nu aveam cum să plec fără să cutreier anticariatele. Nu aveam de gând să o citesc în viitorul apropiat, însă, când am văzut-o la 10 lei, am zis că nu-i mare pierdere. Auzisem multe cuvinte de laude la adresa ei, deci n-avea cum să fie atât de rea. Sincer, nu a fost cartea în sine rea, ci faptul că am citit alte versiuni ale ei și a cam început să mă enerveze să citesc povești mult prea asemănătoare sau să am parte de aceleași tipologii de personaje.

“The thing I realize is, that it’s not what you take, it’s what you leave.”

Primele 100- 150 de pagini clar mi-au adus aminte de celelalte „versiuni”, dar cumva, pe parcurs, lucrurile s-au schimbat și a trebuit să admit faptul că Acele locuri minunate, deși are clișeele ei, are și ceva în plus față de celelalte.

Primele pagini au fost destul de intense: doi tineri, un băiat și o fată, pe acoperișul unei clădiri, ajunși acolo din același motiv. În ochii întregii școli, Violet l-a salvat salvat pe Finch, în ochii protagoniștilor, Violet a fost salvată de Finch, iar în ochii mei, s-au salvat unul pe altul. Cei doi ajung să se cunoască, să exploreze zona din  care fac parte, dar și să se apropie destul de mult unul de altul. Totul bine și frumos, până la un punct în care  Finch se destramă precum un ghem de ață. Sfârșitul, pe cât e de previzbil mi se părea la început, pe atât de ciudat a fost atunci când am ajuns la partea respectivă.

“It’s my experience that people are a lot more sympathetic if they can see you hurting, and for the millionth time in my life I wish for measles or smallpox or some other easily understood disease just to make it easier on me and also on them.”

Din punctul meu de vedere, cel mai mare plus al acestei cărți a fost personajul Finch și subiectul atins: bolile mintale. Mi s-a părut foarte bine construit atât el, cât și povestea sa. Un tată violent care i-a părăsit, o mama care, deși e prezentă, pare a fi total pe altă lume și niște surori care își văd fiecare de propria existență. Dacă cea mai mare a fost stăpână pe sine și a știut să țină lucrurile în frâu, ei bine, la Finch și la sora lui mai mică se vede clar că au fost afectați. Nu am reușit să aflu dacă era vorba de ceva genetic sau totul a fost din cauza a ceea ce s-a întâmplat cu familia lor.

Pe cât de mult mi-a plăcut Finch, pe atât de indiferentă mi-a fost Violet. Parcă era ceva pentru decor sau de umplutură. Nu mi-a plăcut nici așa numita „poveste de iubire”, care mi s-a părut mai mult o obsesie din partea lui Finch și un colac de salvare pentru Violet. De aceea nici n-a fost un motiv destul pentru Finch, pentru că n-a fost vorba de iubire.

Nu știu dacă o recomand sau nu. Dacă vă atrage subiectul, clar merită să-i acordați o mică atenție, însă, dacă ați trecut de perioada YA și nu mai gustați genul, cred că aceasta nu-i alegerea cea mai potrivită.

Wrap up: Martie & Aprilie

Din nou am decis să unesc două luni, pentru că n-aveam destule cărți citite și. cel mai  probabil, nu voi avea până când voi termina cu BAC-ul și admiterea.

1.Un motan pe nume Bob de James Bowen:

Este pentru prima dată, de mult timp, când văd filmul înainte să citesc cartea și nu regret. Ambele au fost incredibile, m-au ținut în priză, mi-au adus zâmbete pe buze și m-au făcut chiar să mă îngrijorez pentru soarta celor doi prieteni. Mi-e imposibil să-mi imaginez că cineva poate urî genul acesta de carte.

2.Fight Club de Chuck Palahniuk

Am vorbit deja despre această carte mai pe larg, într-o recenzie. Ideea e că îmi doream să-l citesc pe acest autor și trebuia să încep de undeva, iar Fight Club a fost un început destul de bun. Mi-a plăcut la nebunie partea psihologică din această carte, dar nici povestea în sine nu mi se pare rea. Autorul vine cu ceva nou și am admirat asta.

3.Toate acele locuri minunate de Jennifer Niven

Deși am avut parte de tiparul obișnuit al cărților YoungAdult, eu îl numesc „stilul John Green”, țin să menționez că autoarea vine cu un micuț plus: se axează pe partea de boli mintale, ceea ce eu nu prea am întâlnit în astfel de cărți. Poate dacă nu era povestea de dragoste, poate dacă nu-mi aducea aminte de John Green și a lui „Sub aceeași stea”, poate dacă lua personajul ală, Finch, care a fost într-un fel salvarea cărții, și mi-l punea în alt context, ar fi fost una din cărțile mele preferate.

4.Crimă și pedeapsă vol. 1 de F.M. Dostoevski

În sfârșit m-am apucat și eu de această carte. Din când în când simt nevoia să mai citesc câte un clasic, mai mult pentru cultura mea generală. Mi se pare ciudat să mă laud cu titlu de cititoare, iar, când mă întrebă cineva de Tolstoi, Dostoevski sau alți cititori clasici, să nu știu ce să spun. Cartea în sine nu mi se pare deloc rea, nu e nici greoaie, iar acțiunea se desfășoară destul de repede. Sunt curioasă de volumul doi, am vaga impresie că personajul principal va fi prins sau mintea lui o va lua cu totul razna.

Și voi ce-ați mai citit? Sper că mai mult decât mine. :))

Spring Flowers Book Tag

Mai mare dragul să faci un tag despre flori în zilele astea însorite. Am luat leapșa de la Dreams Have Wings și vă invit să o preluați și voi. 😀

Narcisă – O carte despre o iubire neîmpărtășită

Aleg „Înainte să de cunosc” de Jojo Moyes. Ciudat este că nu știu dacă să mă bazez pe început, deoarece între cei doi exista o relație foarte departe de termenul de „iubire”, sau pe sfârșit. Cei ce au citit cartea știu la ce mă refer.

Degețel – O carte pe care te-ai prefăcut că ai plăcut-o

Ciudat, dar n-am niciun regret de acest gen. Nici măcar nu am o carte pe care să o urăsc din toată inima. Am spus mereu ce nu mi-a plăcut și ce mi-a plăcut la o carte, nu am simțit presiune să declar că-mi place ceva, dacă nu cred asta.

Liliac – O carte despre prima iubire

O zi de David Nicholls, pentru că n-am mai pomenit de foarte mult timp de această carte și chiar mi-a plăcut. Este vorba de o iubire diferită, despre cum ceea ce căutam o viață întreagă se află la un pas de noi, dar suntem prea orgolioși sau ignoranți pentru a recunoaște asta.

Zambilă – O carte cu un final trist

Aș fi tentată să spun Oscar și Tanti Roz, dar mi se pare că Flori pentru Algernon e o alegere mai neobișnuită. Nu, nu moare un personaj, poate doar micuțul șoricel, deci nu e un final trist în adevăratul sens al cuvântului. E mai mult vorba de „căderea” personajului principal, al cărui IQ continuă să scadă până în momentul în care nu mai știe nici să scrie. Din punctul meu de vedere, a fost un final trist.

Bujor – O carte care te-a făcut să te simți rușinat/ă

De ce iubim femeile de Mircea Cărtărescu, mai mult din cauza imaginii de pe copertă… să zicem că e puțin ciudat să o citesc în public, fără să primesc o ridicare din sprânceană sau să apară un zâmbet discret pe buzele cuiva.

Lalea – O carte cu cea mai frumoasă declarație de dragoste

Nu prea sunt genul care să observe declarațiile de dragoste, dar știu că Anna și sărutul franțuzesc de Stephanie Perkins avea niște momente destul de drăguțe între protagoniști.

Brândușă – O carte care te-a făcut să râzi cu poftă

M-am hotărât să devin prost de Martin Page. Serios vorbind, tipul a intrat în comă de la o halbă de bere. :))

Panseluță – O carte care te-a făcut să te gândești la un subiect important sau intens

Îmi vine în minte ultima carte citită, „Toate acele locuri minunate”, care tratează subiecte precum depresia, bipolaritatea și anxietatea. Deși la început mi s-a părut că voi avea parte de o dezamăgire totală, am ajuns să fiu mulțumită de această carte. Mi s-a părut interesant cum, dacă n-ai o rană vizibilă, oamenii din jur nu te consideră bolnav. Pe de altă parte, mi s-a părut un fel de lecție pentru adolescenții din ziua de azi care consideră că să ai anxietate sau să fii bipolar e cool.

Margarete – O carte despre o relație strânsă de prietenie dintre două sau mai multe femei

Mi-este foarte greu să mă gândesc la altă pereche decât Lisa și Rose din Academia Vampirilor. Am văzut la aceste fete genul de prietenie pe care orice fată și-ar dori-o în viața reală, plină de susținere, devotament și dăruire.

5 cărți pe care poți să le iubești sau să le urăști

Hei, dragilor! Sper că ați avut parte de un Paște fericit, alături de cei dragi. Azi revin cu un top, sau mai degrabă o listă, cu anumite cărți pe care eu le consider controversate. Adică fie le iubești, fie le urăști, existând foarte puțini undeva la mijloc, între aceste două extreme.

Seria Harry Potter de J.K. Rowling

Primul volum al seriei ni-l prezintă pe Harry Potter, un băieţel obişnuit până la zece ani (cel puţin aşa credea el!), când primeşte o invitaţie pentru anul următor la Hogwarts, Şcoala de Magie, Farmece şi Vrăjitorii. De acum încolo, începe să trimitî şi să primească scrisori cu… bufniţa, se luptă cu forţele răului, are parte de fel de fel de întâmplări stranii şi, mai ales, învaţă să joace Vâjhaţ. Ca toţi vrăjitorii, nu-i aşa?

Prin succesul fără precedent de care s-a bucurat, seria Harry Potter s-a dovedit a fi un adevărat fenomen editorial. Romanele lui J.K. Rowling prezintă o lume magica, o lume a copiilor, în care adulţii nu pot pătrunde decât prin ochii celor mici, iar Hogwarts – Şcoala de Magie, Farmece şi Vrăjitorii – este un loc extraordinar, plin de fantezie, despărţit de realitate doar printr-un perete extrem de subţire… Fiecare volum prezintă un an de studiu la Hogwarts, unde Harry trece prin aventuri care îţi vor tăia respiraţia.

De ce se află aici: Majoritate iubesc acestă carte, printre care și eu, dar există și oameni care n-au putut să treacă de primul volum, considerându-l o pierdere de timp și o carte exclusiv dedicată copiilor. Personal, am citit seria pe la 15 ani și am adorat fiecare carte în parte, m-am alăturat acelei lumi și mi-a fost foarte greu să mă desprind de ea.

Seria Stăpânul Inelelor de J.R.R Tolkien

De-acum celebra trilogie a lui J.R.R. Tolkien, „Stăpânul Inelelor”, continuă povestea începută de autor în cartea sa Hobbitul. Sauron, Seniorul Întunecimii, a reuşit să adune toate inelele puterii, dorinţa lui fiind aceea de a stăpâni peste întregul Pământ de Mijloc. Dar pentru a-şi îndeplini visul îi lipseşte un inel special. Aici va începe odiseea tânărului hobbit Frodo, căruia i se încredinţează o misiune ciudată, el nu trebuie să găsească, ci să ascundă o comoară. Să ascundă Inelul. Frodo trebuie să pornească la drum din îndrăgitul său Comitat până în întunecatul Mordor, ca să distrugă teribilul Inel şi să-i zădărnicească planurile lui Sauron. O sarcină uriaşă pentru un hobbit atât de mic, dar Frodo nu va porni singur la drum. Reprezentanţii celor mai importante seminţii vor fi alături de el.

De ce se află aici: Una albă, alta neagră. Dacă am adorat Harry Potter, în cazul acestei serii lucrurile s-au schimbat radical. Am citit Hobbitul și mi-a plăcut. Poate pentru că are 320 de pagini și acțiunea se derulează destul de repede? Ar putea fi unul dintre motive. Primul volum al seriei a fost ok, am rezistat cu brio, chiar dacă mă plictisea pe alocuri. De la volumul doi interesul meu a scăzut constant și, astfel, au trecut doi ani sau trei, iar eu încă nu m-am atins de ce de-al treilea volum. Nu știu dacă o s-o fac cândva…

Codul lui Da Vinci de Dan Brown

Robert Langdon primeşte un telefon în toiul nopţii. Bătrânul custode al Luvrului a fost asasinat în muzeu, în circumstanţe stranii, lăsând un mesaj la fel de enigmatic ca zâmbetul Giocondei. Împreună cu Sophie, specialistă în decriptare, Langdon începe o cursă frenetică pentru descifrarea numeroaselor indicii ascunse în picturile lui Leonardo… şi nu numai. Paşii îi poartă de la Paris la Londra şi apoi în Scoţia, pentru a dezvălui un mister păzit cu străşnicie de secole, capabil să zguduie din temelii dogmele creştinătăţii.

De ce se află aici: Am ales acest roman al autorului, deoarece este cel mai popular și ilustrează cel mai bine ideea de love/hate. Principalul motiv pentru care lumea urăște acestă carte este acela că sfidează într-un fel biserica și religia. De asemenea, există și oameni ce-l acuză pe autor de plagiat, după „Holy Blood, Holy Grail” a lui Michael Baigent. N-am citit această carte, deci n-am cum să judec faza cu plagiatul, dar Codul lui Da Vinci și celelalte cărți ale lui Dan Brown mi-au plăcut. Sunt pur ficțiune și trebuie să-ți fixezi asta în minte, înainte de a începe să citești. Dacă nu faci acest lucru, este normal să ai impresia că ceea ce citești nu este în regulă. M-a ținut în priză, m-a fascinat și m-a surprins, deci nu am cum să n-o iubesc.

Sub aceeași stea de John Green

Îşi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viaţa mea? Ce vreau să las în urmă?
Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viaţa, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că, de când se ştie, a fost „în fază terminală“. Însă atunci când fermecătorul Augustus Waters, suferind şi el de aceeaşi boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă.
Spirite înrudite, împărţind acelaşi farmec şi acelaşi simţ al umorului, Hazel şi Gus încep o cursă contra cronometru în care învaţă ce înseamnă să iubeşti.

De ce se află aici: Poate nu s-ar fi aflat aici, dacă n-ar fi existat fanele care consideră că să ai cancer și să mori este cool. Cartea în sine nu m-a impresionat. Trebuia să plâng la acel „Okay”, însă n-am făcut-o. Trebuie să plâng la sfârșit, însă n-am făcut-o nici aici. E în regulă să scrii despre cancer, nu e un subiect tabu, există mulți oameni ce suferă de această boală, însă, nu băga cancerul în poveste ta de dragoste, nu-l prezenta ca ceva normal, care nu te distruge sau ca pe un accesoriu nou pe care să-l prezinți lumii.

Amurg de Stephenie Meyer

O poveste de dragoste …. cu vampiri !

Isabella Swan nu are parte de prea multa distractie de cand s-a mutat din insorita Arizona in Forks, un orasel in care ploua mai tot timpul. Dar cand se indragosteste de misteriosul Edward Cullen, despre care colegii spun ca ar fi… vampir, viata ei ia o intorsatura total neasteptata! Edward este la randul lui atras de Bella, dar si de mirosul sangelui ei, asa ca fiecare apropiere de iubita lui e in acelasi timp o placere si un chin teribil – daca Edward isi pierde capul pentru o clipa, Bella isi pierde viata… Pentru Edward, Bella este ceea ce a asteptat timp de 90 de ani – sufletul lui pereche.

Dar ce se va intampla cu Edward si Bella atunci cand James, Laurent si Victoria, vampirii dusmani de moarte ai familiei Cullen, vin in oras, cu scopul de a o gasi pe Bella?

De ce se află aici: Voiam să termin articolul într-o notă optimistă, dar nu m-am putut abține. Am văzut filmele din seria Twilight când au apărut, chiar mi-au plăcut. Am încercat să citesc cartea de două ori și n-am putut trece de pagina 50. Poate dacă o citeam prin 2011-2012 aș fi fost și eu în tabăra iubitoarelor. Cine știe…

Tot vreau o notă optimistă, așa că vă las o poză cu o pisică. :))

 

Recenzie – Fight club de Chuck Palahniuk

Descriere: Publicat in 1996 si devenit un clasic al literaturii underground, Fight Club este unanim considerat in momentul de fata unul dintre cele mai originale si provocatoare romane scrise in ultimul deceniu al secolului XX.

Fight Club este povestea unui tinar care traieste intr-o lume plina de esecuri si de minciuni. El isi gaseste debuseul in batai clandestine organizate in subsolurile barurilor dupa ora inchiderii. Nascut din mintea lui Tyler Durden, Fight Club reprezinta un mod de evadare din existentele marunte si restrictive ale lui Tyler si ale prietenilor sai. Dar in lumea lui Tyler nu exista reguli, nu exista limite, nu exista obstacole.

„Caustic, atroce, violent si nelinistitor, Fight Club nu va va lasa nici o clipa in pace.” Publishers Weekly

Recenzie:  Am tot auzit lucruri bune despre această carte și, în cea mai mare parte, popularitatea ei este cea care m-a determinat să-mi doresc să o citesc. Eh, poate și trailerul filmului a avut o oarecare influență. Încă din primele pagini îți da seama că este o carte ciudățică și ușor bulversantă.

„Apoi eşti captiv în cuibuşorul tău drăgălaş, iar lucrurile pe care le posedai au ajuns acum să te posede ele acum pe tine.”

Am avut câteva prejudecăți, aveam impresia că sunt șanse destul de mari să nu-mi placă, ideea mea generală fiind aceea că voi citi o carte strict despre lupte, iar coperta aia nu ajuta deloc. Însă, trecând peste aceste lucruri, am vrut o provocare, să ies puțin mai mult din zona de confort și să citesc ceva ieșit din comun. Ei bine, din acest punct de vedere, am nimerit perfect cartea.

Începutul m-a luat pe nepregătite. Doi bărbați ce se îndreaptă spre acoperișul unei clădiri, unul ținând un pistol, celălalt având capătul pistolului lipit de cerul gurii. Ăsta da început ex-abrupto. Iar în următoarele pagini afli cum să faci explozibil din niște soluții, din Cola sau din nevoi de pisică. Când am zis că-i o carte ciudățică, n-am exagerat. În continuare, ne întoarcem cu câteva luni în urmă, la momentul în care naratorul se întâlnește cu Tyler, cel care va conduce Fight club-ul. Și aici s-au destrămat prejudecățile mele. Fight club nu este format dintr-un grup de golani ce se iau la bătaie între ei pentru bani sau chestii materiale.

„Numai după ce ai pierdut totul,spune Tyler, eşti liber să faci orice.”

Și astfel am ajuns la ceea ce am adorat la această carte, anume partea psihologică din ea. Luptele nu erau între golani și ei nu se luptau fără motiv. Era vorba despre tot felul de oameni, de la tipul care vinde la magazinul din colțul străzii, până la avocați respectați și polițiști, care se presupune că a trebui să fie împotriva acestor adunări. Ideea de a te putea descărca de povara acelor energii negative, de a uita de ziua aia de rahat care tocmai a trecut sau de a avea parte de câteva minute departe de o viață pe care o urăști îi determina pe toți să se îndrepte spre Fight club. Să lovească cât de bine pot sau să ia bătaie până-și pierd cunoștința.

Tyler reprezintă schimbarea pe care naratorul o aștepta de mult timp, salvarea și ,în același timp, distrugerea lui. Naratorul lasă în urmă apartamentul lui drăguț, viața ce se împărțea între casă, muncă și întrunirile oamenilor ce suferă de diferite boli, unde se ducea să plângă pe umărul unui anumit Bob, deși nu suferea de nimic, ci doar avea o viață plictisitor de normală. Tyler îi prezintă o altfel de existență. Una în care pleci de la job, te duci într-un subsol și-ți verși toți nervii și toate frustrările pe adversarul din fața ta. Tyler apare exact în momentul în care naratorul are o criză existențială. Nu-și înțelege rostul, își vede viața complet lipsită de importanță și are insomnii, nu-și găsește liniștea, nu știe ce este de făcut.

Ultimele 50 de pagini sunt cele ce-ți schimbă perspectiva asupra întregii cărți. Este un fel de răsturnare de situație ce te ia atât pe tine, cât și pe narator, prin surprindere, te face să vezi toată acțiunea dintr-un alt unghi.

Personal, recomand cartea și sper să n-aveți prejudecăți despre ea. Cum am mai spus, nu este vorba despre o carte în care niște bărbați se bat de nebuni, ci este vorba de o parte psihologică în toată această poveste, o parte interesantă de analizat.

Mulțumesc mult Târgul cărții pentru șansa de a citi această carte!